Dincolo de a fi considerat o simplă diviziune a trecerii timpului, anul bisericesc este bogat în semnificaţii teologice.

Deşi începuturile lui au la bază o tradiţie veche iudaică, teologia creştină a găsit în el un prilej pentru exprimarea unor adevăruri profunde.

De ce începe anul bisericesc la 1 septembrie?

Spre deosebire de anul civil care începe la 1 ianuarie, anul bisericesc debutează la data de 1 septembrie.

Acest lucru se întâmplă ca urmare a preluării de către Biserică a unei vechi tradiţii iudaice, potrivit căreia lumea a fost creată la începutul toamnei.

Este o abordare foarte originală a mersului timpului, iar o posibilă explicaţie este găsită în cartea Facerea din Biblie:

„Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie. Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit, şi a pus acolo pe omul pe care-l zidise.

Şi a făcut Domnul Dumnezeu să răsară din pământ tot soiul de pomi, plăcuţi la vedere şi cu roade bune de mâncat; iar în mijlocul raiului era pomul vieţii şi pomul cunoştinţei binelui şi răului.” (Facerea, capitolul 2, versetele 7-9).

Cum, de obicei, pomii rodesc toamna, s-a dedus că şi creaţia lumii ar fi trebuit să aibă loc… toamna.

Anul bisericesc – simbol al slujirilor Domnului Hristos

Pe parcursul anului bisericesc, este retrăită la nivel simbolic întreaga viaţă a Mântuitorului din perspectiva celor trei aspecte ale misiunii Sale în lume: chemarea învăţătorească, slujirea arhierească şi demnitatea împărătească.

O asemenea alcătuire a anului bisericesc care Îl are ca punct central pe Hristos exprimă idei teologice profunde.

Biserica a împărţit anul bisericesc în trei mari perioade care corespund celor 3 slujiri ale Domnului Hristos: învăţătorească (profetică), arhierească şi împărătească.

În cultul bisericesc, aceste trei perioade sunt denumite după cele trei mari cărţi de imnuri folosite la slujbe: Triodul, Penticostarul şi Octoihul.

Deci, fiecărei slujiri a Domnului Hristos îi corespunde o perioadă din anul bisericesc în care se folosește o anumită carte.

Durata acestor intervale nu este fixă, ea fiind determinată de cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii – Învierea Domnului (Paştile).

Perioada Triodului

Prima perioadă, a Triodului, ţine 10 săptămâni (de la Duminica Vameşului şi a Fariseului până la Duminica Învierii).

Primele trei săptămâni au rostul de a ne obişnui treptat cu rigorile postului, iar următoarele 7 săptămâni formează însuşi Postul Mare.

Acesta, la rândul lui, este sorocul destinat pregătirii pentru a întâmpina cum se cuvine Învierea Domnului.

Întrucât, în acest interval de timp, este serbată şi Vinerea Patimilor, ziua în care Hristos S-a jertfit pe cruce, perioada Triodului corespunde slujirii arhiereşti a Mântuitorului Care S-a adus Jertfă pentru mântuirea noastră.

Penticostarul – bucuria Învierii

Următoarele 8 săptămâni (de la Duminica Paştilor până la Duminica I după Rusalii sau a Tuturor Sfinţilor) alcătuiesc perioada Penticostarului.

Este un interval de timp care exprimă bucuria Învierii lui Hristos, Biruitor al iadului şi al morţii, a Înălţării Sale la cer şi a pogorârii Duhului Sfânt.

În consecinţă, această diviziune a anului bisericesc scoate în evidenţă demnitatea împărătească a Domnului Iisus Hristos.

Perioada Octoihului – simbol al predicării Evangheliei

Începând cu Duminica I după Rusalii (a Pogorârii Duhului Sfânt) şi până la Duminica Vameşului şi Fariseului din anul calendaristic următor se desfăşoară perioada Octoihului.

Este cea mai lungă dintre cele trei diviziuni ale anului bisericesc şi poate dura între 26 şi 40 de săptămâni în funcţie de datele de serbare a Paştilor din doi ani succesivi.

La nivel simbolic, în această etapă a anului liturgic este adusă în prim plan chemarea învăţătorească (profetică) a Mântuitorului şi are ca sărbătoare centrală Naşterea Domnului (Crăciunul).

În acest context, perioada Octoihului reprezintă perioada în care Domnul Iisus a predicat Evanghelia, rolul ei fiind acela de pregătire pentru întâmpinarea Paştilor.

Înainte de această mare sărbătoare, în intervalul dedicat Triodului, sunt comemorate Patimile, Jertfa Mântuitorului pe cruce şi punerea Sa în mormânt.

După aceste momente de mare intensitate, sub semnul Penticostarului, Biserica trăieşte marea bucurie a Învierii Domnului, ca o încununare a întregii activităţi mântuitoare a Împăratului Hristos.

Semnificațiile teologice ale anului bisericesc

Potrivit Fericitului Augustin, lumea nu a fost făcută în timp, ci împreună cu timpul.

De aici, deducem că timpul este, alături de spaţiu, una dintre dimensiunile în cadrul cărora se desfăşoară evoluţia noastră de la naştere şi până la întâlnirea cu Dumnezeu de după părăsirea acestei lumi.

Din cele mai vechi timpuri, oamenii religioși au considerat că timpul este sacru, dar, prin activitatea umană, el este murdărit, profanat şi, de aceea, la un anumit interval de timp el trebuie resfinţit, reînnoit.

Aşa se explică de ce avem nevoie de sărbătoarea anului nou care este, de fapt, un moment al ştergerii răului şi al unui alt început.

Însă, teologia creştină propune o altă interpretare.

Faptul că, după un anumit interval, se revine la aceleași momente din viața noastră (ex. ziua de naștere) și la aceleași sărbători care ne amintesc aceleași momente din istoria mântuirii, se poate vorbi despre scurgerea anului bisericesc ca despre desenarea unui cerc pe axa timpului.

Însă, în teologia ortodoxă, cercul este simbolul dragostei, fiind fără început şi fără sfârşit.

Astfel, anul bisericesc semnifică faptul că viața noastră trebuie să se desfășoare sub semnul iubirii.

Mai întâi, este vorba despre iubirea infinită a lui Dumnezeu pentru întreaga lume în virtutea căreia ne-a creat, S-a sacrificat pentru mântuirea noastră și ne ocrotește.

Apoi, vorbim despre iubirea pe care și noi ar trebui să o avem, la rândul nostru, pentru Dumnezeu. Este o iubire liberă pentru că Dumnezeu nu ne obligă să-L iubim, ci ne lasă libertate totală de alegere!

Și, nu în ultimul rând, trebuie să ne gândim și la iubirea pe care o avem față de semenii noștri!

Aceasta este reflexia modului în care Îl iubim pe Dumnezeu, pentru că oamenii poartă chipul lui Dumnezeu.

Ar putea fi de interes şi: Logodna şi Căsătoria – semnificaţii teologice

Concluzii

Diviziunile anului bisericesc au rolul de a recapitula activitatea mântuitoare a lui Hristos prin care a răscumpărat întreaga creație de sub domnia păcatului.

Dar, în același timp, anul bisericesc ne arată că întreaga noastră existență este pusă sub semnul iubirii.

Dragostea este cea mai puternică forță din Univers și are darul de a ne transforma din simple ființe umane în oameni demni de a intra în comuniune cu Dumnezeu.

De aceea, în momentul în care înțelegem acest lucru și-l punem în practică în viața de zi cu zi, existența noastră nu va mai fi o simplă succesiune a acelorași evenimente, ci o transformare continuă pentru trăirea în veșnicie a Învierii.