Nu este cea mai populară slujbă a Bisericii. Nici pe departe! De fapt, dacă mă gândesc mai bine, nici nu are cum să fie.

Dacă-l asculți cu atenție, Canonul sfântului Andrei Criteanul ne spune foarte multe lucruri pe care le credeam ascunse în tainițele sufletelor noastre.

Atât de multe și de grozave sunt aceste lucruri, încât ne este, oarecum, teamă să-l ascultăm!

Și am face o mare greșeală!

Pentru că, dincolo de durerea pe care o resimțim, acest Canon ne transmite și o mare speranță!

Este vorba de speranța cu care păcătosul se roagă lui Dumnezeu spre a dobândi iertare!

Este speranța tâlharului de pe cruce datorită căreia el știe că, în ciuda grozăviilor făcute, dacă își regretă sincer faptele va intra în rai.

Este speranța în cea mai înălțătoare formă!

Ce este Canonul cel Mare?

Din punct de vedere literar, Canonul sfântului Andrei Criteanul sau Canonul cel Mare este o colecţie de 250 de versuri (stihiri) grupate în 9 cântări mari.

Veşmintele cernite ale preoţilor din perioada Postului Mare simbolizează întunericul păcatelor care prin pocăinţă şi jertfă va fi transformat în lumina Învierii.

El se citeşte în zilele de luni, marţi, miercuri şi joi din prima săptămână a Postului Mare şi în joia din a cincea săptămână.

Acest lucru se datorează faptului că acest canon, este o meditaţie bazată pe teologia biblică cu privire la starea de păcătoşenie a omului în general. O stare pe care este important să o conştientizăm, mai ales, la începutul Postului.

Postul Mare este o vreme a pocăinţei. A conştientizării faptului că fiecare dintre noi greşeşte.

Dar, în acelaşi timp, Postul Paştilor este şi o perioadă de pregătire pentru cea mai mare sărbătoare a creştinilor – Învierea Domnului Hristos.

Şi, din această perspectivă, Postul Mare poate fi considerat un timp al speranţei infinite.

Această dublă semnificaţie a celor 7 săptămâni de dinaintea Paştilor este surprinsă în tradiţia Bisericii Ortodoxe de imnurile cuprinse în Canonul sfântul Andrei Criteanul[1].

Învățături ale Canonului sfîntului Andrei Criteanul

Pentru că vorbim de smerenie și iertare, invocarea „Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!” este laitmotivul acestei opere teologice în versuri care desparte cele 9 cântări care o alcătuiesc.

Căința sinceră

Practic, vorbim de o lungă rugăciune care ne trimite cu gândul la parabola vameşului şi a fariseului care se rugau în templu[2].

Spre deosebire de fariseul trufaş care se mândrea cu comportamentul său dominat de formalism, vameşul, conştient de păcatele sale, îi cerea lui Dumnezeu iertare într-un mod sincer.

Această trimitere nu este întâmplătoare. Ea este un semnal că adevărata pocăinţă şi adevărata rugăciune trebuie să fie sincere, să pornească din suflet.

Pe Hristos nu-L interesează cât de des venim la biserică sau cât de frecvent facem milostenie, dacă ne mândrim cu faptele noastre.

El nu vrea să bifăm comportamente, ci să ne transformăm interior.

„Venirea în sine”

O altă pildă de mare profunzime la care face referire Canonul sfântul Andrei Criteanul este cea a fiului risipitor.

Acesta, după ce şi-a risipit averea (darurile spirituale) primită de la tatăl său cu desfrânatele (patimile), și-a venit în sine, adică a conştientizat condiţia lui de sărăcire materială și morală.

Prin urmare, şi-a propus să se ridice din acea stare de decadenţă şi să se întoarcă la tatăl său (Părintele Ceresc)[3].

Singura deosebire dintre noi şi acest fiu risipitor este faptul că, de multe ori, nouă ne lipseşte curajul să ne recunoaştem greşelile şi să cerem iertare. Sfântul Andrei Criteanul ştia aceste lucruri şi ne-a amintit că nu suntem singurii.

Preocuparea de cele materiale

În cuprinsul Canonului Mare, autorul nu se referă la păcatele unui singur om, ci la starea de decădere spirituală pe care o trăieşte umanitatea, începând cu prima greşeală spirituală a lui Adam şi Eva.

În concepţia sfântului Andrei Criteanul, una dintre principalele cauze ale păcatului este preocuparea excesivă pentru lucrurile pământeşti. Este ceea ce el exprimă poetic prin versul „toată mintea ţărână mi-am făcut”[4].

Însă, prin schimbarea modului de a gândi, se urmăreşte vindecarea acestei boli sufleteşti.

Drumul pocăinţei începe cu recunoaşterea stării de  decadenţă, continuă cu hotărârea de a cere iertare şi tinde spre dedicarea noastră lui Dumnezeu şi nu lumii: „Ia aminte Cerule, şi voi grăi; pământule primeşte în urechi glasul celui ce se pocăieşte lui Dumnezeu şi-L laudă pe Dânsul[5]!

Nu suntem singuri!

Pentru a progresa spiritual, sfântul Andrei Criteanul consideră potrivit să cerem ajutorul apostolilor şi, în special, al Maicii Domnului.

Pe acești sfinți îi rugăm să mijlocească pentru noi înaintea Sfintei Treimi, ca să dobândim iertarea păcatelor noastre.

Pentru alte informaţii, click Canonul cel Mare.

Nici această invocare a sfinţilor apostoli nu este întâmplătoare.

Ei sunt cei care au vestit lumii mântuirea pe care a adus-o Hristos pentru toţi. Ei sunt cei prin care lumea a început din nou să spere! Şi tot ei au vestit marea iubire a lui Dumnezeu pentru întreaga creaţie.

La fel, Fecioara Maria este persoana cea mai curată pe care a putut-o oferi umanitatea ca sălaş al Dumnezeirii.

Ea este cea care a născut, în mod real, pe Dumnezeu, ea este Maica Lui.

Prin urmare, cine altcineva dintre oameni să aibă mai mare trecere decât ea înaintea lui Hristos, Fiul ei?

Pentru alte informații, click Nașterea Maicii Domnului – prinosul neamului omenesc

Însă, și mai important, rugăciunea împreună cu sfinții este un semn al comuniunii care constituie esenţa Bisericii.

Este vorba de o legătură mai presus de cuvinte care ne leagă pe noi din această viaţă, de cei din lumea de dincolo şi care ne uneşte veşnic pe noi, care suntem păcătoşi, cu cei care au atins starea de sfinţenie.

Această comuniune are cauză, mijloc şi scop iubirea – forţa cea mai puternică din Univers care dărâmă orice zid şi reface orice legătură.

Pentru alte informații, click Veșnicia înseamnă comuniune.

Datorită ei, putem spera că Dumnezeu ne va ierta. Nu pentru faptele noastre de pocăinţă care (trebuie să recunoaştem!) nu sunt cele mai curate, ci pentru iubirea Lui infinită faţă de noi.

Concluzii

Este interesant cum un imnograf care a murit cu aproape 13 secole în urmă a putut să ştie atât de multe despre psihologia umană.

Versurile sale şi muzica tânguitoare pe care acestea sunt rostite de secole ne arată că, atunci când vine vorba despre păcate, oamenii nu sunt atât de diferiţi.

Diferită este doar atitudinea noastră fiecăruia față de starea de decădere morală în care ne aflăm.

Unii dintre noi refuză să o recunoască. Alţii o recunosc, dar aleg să nu facă nimic. În fine, alţii sunt dispuşi să se schimbe.

Ei sunt cei care au curajul să ceară iertare şi să se dedice lucrurilor cu adevărat importante. Ei sunt cei care devin sfinţi, mijlocitori şi modele pentru ceilalţi.

Pentru ei, totul a început cu o simplă rugăciune sinceră, rostită din adâncul sufletului: „Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă”!

După aceea, a urmat urcuşul spre Dumnezeu! Un urcuş care nu se va termina niciodată, pentru că Dumnezeu este infinit. La fel şi iubirea Lui.

Iar Canonul sfântului Andrei Criteanul ne spune de secole că acelaşi lucru este valabil şi pentru noi!

Referinţe

[1] Sfântul Andrei Criteanul s-a născut în anul 660, la Damasc. Datorită erudiţiei sale ajunge secretar al patriarhului de Constantinopol şi, din această calitate, ia parte la lucrările celui de-Al Şaselea Sinod Ecumenic (Constantinopol, 681).

În anul 692, este hirotonit episcop la Gortyna, localitate din insula Creta, insulă de la care provine apelativul de „Cretanul” sau „Criteanul”.

A închis ochii pentru această lume în anul 740, după o activitate misionară de excepţie în care a predicat intens, a ctitorit mănăstiri, a întreprins lucrări filantropice de mare amploare şi a luptat pentru păstrarea credinţei creştine în cadrul unei comunităţi aflată sub o intensă presiune arabă.

[2] Evanghelia după Luca, capitolul 18, versetele 9-14:

„Către unii care se credeau că sunt drepţi şi priveau cu dispreţ pe ceilalţi, a zis pilda aceasta: Doi oameni s-au suit la templu, ca să se roage: unul fariseu şi celălalt vameş.

Fariseul, stând, aşa se ruga în sine: «Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau ca şi acest vameş. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig».

Iar vameşul, departe stând, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci-şi bătea pieptul, zicând: «Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului».

Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa, decât acela. Fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa”.

[3] Evanghelia după Luca, capitolul 15, versetele 11-32:

„Şi a zis: Un om avea doi fii. Şi a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: «Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere». Şi el le-a împărţit averea.

Şi nu după multe zile, adunând toate, fiul cel mai tânăr s-a dus într-o ţară depărtată şi acolo şi-a risipit averea, trăind în desfrânări. Şi după ce a cheltuit totul, s-a făcut foamete mare în ţara aceea, şi el a început să ducă lipsă. Şi ducându-se, s-a alipit el de unul din locuitorii acelei ţări, şi acesta l-a trimis la ţarinile sale să păzească porcii. Şi dorea să-şi sature pântecele din roşcovele pe care le mâncau porcii, însă nimeni nu-i dădea.

Dar, venindu-şi în sine, a zis: Câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier aici de foame! Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: «Tată, am greşit la cer şi înaintea ta; nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi».

Şi, sculându-se, a venit la tatăl său. Şi încă departe fiind el, l-a văzut tatăl său şi i s-a făcut milă şi, alergând, a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat. Şi i-a zis fiul: «Tată, am greşit la cer şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău». Şi a zis tatăl către slugile sale: «Aduceţi degrabă haina lui cea dintâi şi-l îmbrăcaţi şi daţi inel în mâna lui şi încălţăminte în picioarele lui; şi aduceţi viţelul cel îngrăşat şi-l înjunghiaţi şi, mâncând, să ne veselim; căci acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat». Şi au început să se veselească.

Iar fiul cel mare era la ţarină. Şi când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit cântece şi jocuri. Şi, chemând la sine pe una dintre slugi, a întrebat ce înseamnă acestea. Iar ea i-a răspuns: «Fratele tău a venit, şi tatăl tău a înjunghiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a primit sănătos».

Şi el s-a mâniat şi nu voia să intre; dar tatăl lui, ieşind, îl ruga. Însă el, răspunzând, a zis tatălui său: «Iată, atâţia ani îţi slujesc şi niciodată n-am călcat porunca ta. Şi mie niciodată nu mi-ai dat un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei. Dar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu desfrânatele, ai înjunghiat pentru el viţelul cel îngrăşat».

Tatăl însă i-a zis: «Fiule, tu totdeauna eşti cu mine şi toate ale mele ale tale sunt. Trebuia însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat»”.

[4] Cântarea a 2-a, versul 6 din Canonul sfântului Andrei Criteanul.

[5] Cântarea a 2-a, versul 2 din Canonul sfântului Andrei Criteanul.

Poza a fost preluată de pe site-ul www.basilica.ro.

Articolul precedentPostul Paştilor sau Postul Mare – reguli generale
Articolul următorCum trebuie să ne alegem duhovnicul
Din pasiune și fascinație pentru natura umană, Sorin a creat blogul Religias pentru că și-a dorit să îi ajute pe cei care vor să afle mai multe despre teologia ortodoxă și, în special, pe cei care vor să și aplice în viața lor învățăturile de credință pe care Biserica le-a păstrat de-a lungul mileniilor. A studiat Teologie Biblică şi Sisitematică la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași, Intervenţie Psihosocială şi Psihoterapie la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași și Dialogul interreligios la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași, domenii care l-au ajutat să aprofundeze modul în care omul se manifestă în legătură cu Dumnezeu și felul în care intră în legătură cu semenii săi. Bine ai venit la un dialog între oameni obișnuiți, care trăiesc în mijlocul lumii acesteia dezlănțuite, oameni care se confruntă, în fiecare zi, cu provocările actuale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here