Dezbaterea există de mai multă vreme și, de obicei, devine mai accentuată odată cu serbarea Paștilor. Am avut parte de această întrebare când eram student, când eram profesor și încă mai primesc astfel de provocări. Prin urmare, haideți să lămurim cum se spune corect „Christos a înviat!” sau „Hristos a înviat”!

Răspunsul este unul care ține de cât de „vintage” vrea să fie fiecare, pentru că, este o chestiune care ține, și de data asta, de istorie. Totul a început, ca de obicei, în Grecia Antică. Pentru că, atunci, nu existau Facebook, talk show-uri, seriale turcești sau meciuri de Champions League, băieții ăia, se pare, aveau atât de mult timp liber încât au inventat primul limbaj care a lăsat urme în cultura universală. Potrivit specialiștilor, în limba greacă veche, litera „Χ, χ” se pronunța sub forma grupului de consoane „ch” (Nici mie nu mi-a ieșit pronunția din prima!).

Cum limba de circulație internațională, în perioada în care a activat Mântuitorul și apostolii, a fost un dialect numit limbajul comun – koinē diathēkē (κοινή διαθηκη) – care avea la bază limba greacă răspândită de cuceririle lui Alexandru Macedon (336-323 î.d.Hr.), majoritatea scrierilor din Noul Testament a fost scrisă în această limbă. Motivul este evident – se dorea ca mesajul creștin să fie răspândit la cât multă lume. În aceste condiții, Noul Testament îl menționează pe Domnul Hristos sub forma „Χριστὀς”.

Ulterior, romanii care au tradus în limba latină textul scripturistic au transcris acest nume sub forma „Christus”. Deci, 1-0 pentru cei care susțin că varianta corectă este „Christos a înviat!”. Însă, avem și a doua repriză.

În anul 330, împăratul Constantin cel Mare (306-337) a stabilit orașul Constantinopol drept capitală a Imperiului Roman și, practic, a pus, astfel, piatra de temelie a Imperiului Bizantin de mai târziu. Ca urmare a acestui fapt, textele creștine au început să fie redactate în limba latină care era în circulație la nivel oficial.

Dar, începând cu domnia împăratului Heraclie (610-641), este introdusă o reformă prin care era promovată limba greacă ca limbă administrativă. În timp, datorită transformărilor acestei limbi,  litera „Χ, χ” a fost pronunțată drept „h” și Bisericile care s-au raportat la limba greacă s-au aliniat la această pronunție. Deci, scorul a devenit 1-1.

Evoluția de-a lungul istoriei a fost una previzibilă: Apusul creștin, unde limba latină a fost preponderentă, a folosit pronunția „Christos a înviat!” (Christus resurrexit!), în timp ce în Răsăritul creștin, unde influența limbii grecești a fost mai accentuată, s-a pronunțat „Hristos a înviat!” (Χριστός ανέστη! – Hristos anesti!). Deci, avem remiză!

După cum am spus la început, pronunția corectă depinde de fiecare și de cât de mult vrea să sape în istorie. Părerea mea este că, indiferent de modul în care este pronunțat numele Mântuitorului Iisus Hristos, mesajul Învierii este același și asta este ceea ce contează. Restul este bine să-l lăsăm să pe seama specialiștilor în lingvistică!

Hristos a înviat!

Articolul precedentPaştile este pentru toată lumea
Articolul următorPentru cei care nu pot ajunge în Săptămâna Patimilor la biserică
Din pasiune și fascinație pentru natura umană, Sorin a creat blogul Religias pentru că și-a dorit să îi ajute pe cei care vor să afle mai multe despre teologia ortodoxă și, în special, pe cei care vor să și aplice în viața lor învățăturile de credință pe care Biserica le-a păstrat de-a lungul mileniilor. A studiat Teologie Biblică şi Sisitematică la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași, Intervenţie Psihosocială şi Psihoterapie la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași și Dialogul interreligios la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași, domenii care l-au ajutat să aprofundeze modul în care omul se manifestă în legătură cu Dumnezeu și felul în care intră în legătură cu semenii săi. Bine ai venit la un dialog între oameni obișnuiți, care trăiesc în mijlocul lumii acesteia dezlănțuite, oameni care se confruntă, în fiecare zi, cu provocările actuale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here