Vine un timp când începem să credem că le-am văzut pe toate, că le știm pe toate și, prin urmare, nimic nu ne-ar mai putea surprinde. Dar, oare, este așa?

Când auzim despre lucruri extraordinare ridicăm sceptici din sprâncene, însă când ajungem în situații limită, suntem dispuși să credem că putem fi chiar noi beneficiari unui astfel de eveniment extraordinar. Și, atunci, abia șoptit, ni se înfiripă temător un gând: „Ce-ar fi dacă…”?

Dar, de fapt, ce așteptăm?

Ce este o minune?

Minunea poate fi definită ca un fenomen supranatural, în afara legilor naturii, neputându-se explica prin ele, dar ea nu le desființează, ci le întărește. Minuni sunt considerate numai evenimentele supranaturale care sunt rezultatul unei intervenții divine care acționează în virtutea unui scop religios.

Rostul unei minuni nu este acela de a face pe cineva să fie „cool” și nici ca săvârșitorul să câștige bani. Darul facerii de minuni este unul care trebuie pus în slujba celorlalți, astfel încât să-i întoarcă spre Dumnezeu sau să le răsplătească credința.

Pentru alte informaţii, click aici.

Deci, minunile au, în primul rând, un scop spiritual și sunt o parte din pedagogia divină. De aceea, ele sunt menite să provoace ceea ce știm noi despre lume și despre legile naturale[1] și să ne dea șansa să anticipăm cum va fi în „cealaltă lume”.

Cum putem recunoaște o minune?

De-a lungul timpului, au existat tot felul de controverse cu privire la realitatea sau chiar posibilitatea unui miracol. Indiferent dacă suntem credincioși sau nu, sau dacă trăim în era nanotehnologiei sau acum 2000 de ani, când ni se spune că un om a înviat, parcă devenim cel puțin sceptici. Și, cu toate acestea, un astfel de eveniment stă la baza credinței creștine.

Oare toți care cred în Învierea Domnului Iisus pot fi priviți ca studii de caz pentru psihiatri sau sunt oameni normali care au acceptat un astfel de eveniment pe baza unor elemente raționale?

Cu alte cuvinte, care sunt criteriile după care putem accepta o întâmplare ca fiind un miracol?

Minunea este un fenomen paranormal, neexplicat de știinţă.

Dacă o minune poate fi explicată în urma unor descoperiri științifice, chiar dacă acestea apar după secole de la evenimentul miraculos, ea își pierde caracterul de fenomen paranormal. Învierea lui Hristos sau vindecările miraculoase sunt considerate minuni, tocmai pentru că știința a rămas mută când a trebuit să dea explicații.

Sfinţenia sau viaţa spirituală deosebită a săvârșitorului minunii

Mântuitorul ne spune foarte clar că, între noi, există oameni care au daruri speciale[2], dar pe care ei le folosesc în afara comuniunii cu Dumnezeu. De aceea, Hristos nu-i recunoaște! Faptele lor pot fi catalogate oricum, însă Biserica nu are cum să le considere minuni.

Sănătatea mintală a martorilor și obiectivitatea celor care o relatează

Pare o chestiune evidentă, de bun simț, însă, de prea multe ori, evenimente considerate minuni au fost „paranormale” doar pentru cei care au fost de față și doar pentru cei care au dus povestea mai departe.

Fie că vorbim despre oameni cu afecțiuni psihice sau despre persoane ușor influențabile care ne spun „cu mâna pe inimă” că s-au „învrednicit” să afle despre miracole chiar de la cei care le-au săvârșit, posibilitățile de a confunda un fenomen absolut normal cu unul extraordinar sunt infinite.

Chiar dacă o întâmplare pare că îndeplinește toate criteriile unei minuni, dar nu ne putem baza pe relatările săvârșitorului sau martorilor, ea nu poate fi considerată o minune. Este mai bine pentru toată lumea!

Dacă Dumnezeu vrea să ne transmită un mesaj printr-un astfel de mijloc, cu siguranță, va găsi o cale să înțelegem ce a vrut să ne spună. Mai mult, El nu se supără dacă suntem sceptici față de semnele prin care comunică cu noi. Cazul lui Ghedeon[3] este unul foarte sugestiv în acest sens.

Deci, să nu ne facem mustrări de conștiință, dacă suntem sceptici cu privire la anumite evenimente sau relatări despre minuni!

Cine poate beneficia de minuni?

Minunile sunt accesibile tuturor cu o singură condiție – să fim pregătiți să le primim. Spun asta pentru că Hristos a făcut multe minuni, dar nu toți cei care au fost de față au fost impresionați. Fariseii și preoții de la templu chiar au devenit foarte recalcitranți!

Pentru alte informaţii, click aici.

Prin urmare, dacă cineva ține neapărat să aibă parte de o minune ca să creadă, s-ar putea să fie surprins. Pentru că, de fapt, acea persoană nu dorește o minune, ci o certitudine, o dovadă care să fie, eventual, replicabilă într-un laborator de cercetare, pentru a fi studiată.

Dar minunea nu este un experiment. Ea nu poate fi reprodusă și nici înțeleasă. Ea este unică!

Așa că, nu trebuie să fim foarte supărați dacă ni se pare că nu am avut parte de nicio minune până acum. S-ar putea să fi beneficiat chiar de mai multe și să nu ne dăm seama. Dar nici asta nu este o problemă!

Important este să ne păstrăm mințile și inimile pregătite pentru un astfel de eveniment extraordinar!

Cine știe?

Referinţe

[1] Fericitul Augustin, De Civitate Dei, 21, 8, 2.

[2] „Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am prorocit și nu în numele Tău am scos demoni și nu în numele Tău minuni multe am făcut? Și atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtați-vă de la Mine cei ce lucrați fărădelegea”. (Evanghelia după Matei, capitolul 7, versetele 22-23).

[3] Cartea Judecătorilor, capitolul 6, versetele 36-39.

Prima fotografie este preluată de pe https://wyp.org.