Suntem tentați să credem că, în condiții limită (ex. când viața ne este în pericol) toți ajungem să reacționăm la fel. Sau, cel puțin, așa ar spune Sigmund Freud, bazându-se pe existența instinctului de autoconservare[1].

Însă istoria ne-a arătat că nu este întotdeauna așa. Au existat, există și, probabil, vor exista oameni deosebiți care vor reacționa diferit. Oameni care se vor sacrifica pentru valori pe care le consideră mai importante decât propria persoană.

În creștinism, acești oameni se numesc martiri!

Cine sunt martirii

Practic, religia creștină a avut parte încă de la începuturile ei de martiri. Ei au fost cei care au acceptat să se jertfească pentru mărturisirea credinței în Hristos[2]. Indiferent de clasă socială, avere sau educație, întotdeauna, s-au găsit oameni care nu au fost dispuși să se lepede de Hristos.

Acest gest este unul considerat de Biserică atât de important, încât se vorbește chiar de un „botez al sângelui”. Adică cel care nu a primit Taina Botezului (deci, în mod normal, nu poate fi considerat creștin), prin gestul său de a se jertfi mărturisind pe Hristos, este considerat creștin autentic.

Unul dintre cazuri este cel al soldatului care s-a sacrificat alături de cei 39 de mucenici din lacul înghețat al Sevastei.  El nu fusese botezat, dar a fost impresionat de statornicia celor 40 de mărturisitori. De aceea, a considerat mai potrivit să intre în apa înghețată în locul unui creștin care, doborât de frig, renunțase la credință.

Martirii, eroii și rebelii

Martirii creștini nu trebuie confundați cu eroii și nici cu rebelii.

Eroii erau persoane deosebite care alegeau să lupte pentru ceilalți oameni sau chiar pentru propria lor glorie[3]. Spre deosebire de ei, martirii creștini au ales să se jertfească pentru Hristos și pentru învățătura lui. În plus, eroii manifestau un instinct de conservare ca al oamenilor obișnuiți, chiar dacă erau dispuși să lupte și cu zeii. Însă, pentru martiri, nu conta dacă trăiau sau mureau. Pentru ei, era importantă doar mărturisirea credinței lor.

De asemenea, martirii nu trebuie confundați cu rebelii. Ei nu și-au propus „să lupte cu sistemul și nu doreau să schimbe starea de lucruri existentă. În antiteză, rebelii sunt „contra” pur și simplu, pentru că ei doresc să schimbe sistemul căruia i se opun.

Che Guevara – modelul de rebel prin excelenţă

Dar, diferența majoră, atât față de eroi cât și față de rebeli, constă în iubirea iertătoare a martirilor. Ei nu se supără pe cei care îi chinuie. Ei nu doresc să se răzbune pe torționarii lor. Pentru noi, par niște naivi. Dar martirii știu că, mărturisindu-L pe Hristos, vor ajunge în comuniunea veșnică cu Dumnezeu. Deci, restul nu mai contează!

 Martirii în istorie

Primul martir creștin a fost arhidiaconul Ștefan[4], pomenit de Biserică la 27 decembrie. El a acceptat mai degrabă să fie ucis cu pietre, decât să nu le arate evreilor că greșeau în ceea ce-L privea pe Hristos[5].

Aceste persecuții au continuat, la început, în Palestina, apoi, și în alte părți ale Imperiului Roman. Însă primele persecuții generalizate pe întinsul întregului Imperiu Roman, au apărut după ce împăratul Decius a edictat, în ianuarie 250, ca toți cetățenii Imperiului să jertfească zeilor romani[6]. Această stare de fapt a durat până în anul 313, când, prin Edictul de la Milano, împăratul Constantin și cumnatul său Licinius au permis religiei întemeiate de Mântuitorul Hristos să existe.

Pentru alte informații: Răspândirea creștinimsului

După o perioadă de acalmie, creștinii au început să fie din nou persecutați pentru religia lor de islamiști, apoi de membrii altor comunități religioase în rândul cărora doreau să facă misiune. În cele din urmă, creștinii au ajuns să fie pedepsiți și de statele atee (U.R.S.S., Coreea de Nord, România etc.) pentru convingerile lor.

Din păcate, nici astăzi nu putem spune că situația creștinilor, la nivel planetar, este una confortabilă. Există voci care estimează că, în zilele noastre, la nivel mondial, un creștin este ucis la fiecare 5 minute[7].

Pentru alte informații: Persecuția creștinilor

Mai sunt martirii de actualitate?

Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să avem în vedere și faptul că „martirul” este și un martor și nu doar un mucenic.  El nu doar suferă pentru Hristos, ci el Îl și mărturisește, indiferent de urmări.

De aceea, din perspectiva mărturisirii creștine, martirii vor fi mereu „de actualitate”. Hristos chiar spune: „Căci de cel ce se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat și păcătos, și Fiul Omului Se va rușina de el, când va veni întru slava Tatălui său cu sfinții îngeri”[8].

În ceea ce ne privește pe noi, ortodocși ai mileniului al III-lea, putem spune că nimeni nu se așteaptă să fim torturați pentru convingerile noastre religioase. Însă Domnul Iisus așteaptă de la noi să nu ne fie rușine să spunem că suntem creștini și să dovedim prin gesturile mici de zi cu zi acest lucru.

Prin urmare, nu trebuie să ne simțim stânjeniți, dacă suntem de părere că:

  • căsătorie trebuie încheiată între un bărbat și o femeie;
  • icoana poate să stea într-o sală de clasă;
  • nu este ceva în neregulă dacă facem semnul crucii în public;
  • teoria evoluționistă nu este una coerentă din punct de vedere științific;
  • astrologia, oricât de seducătoare, nu este o știință etc.

Nu cred că, dacă adoptăm această atitudine, indiferent câte reacții negative ne atragem, putem să ne considerăm martiri. Nici pe departe! Însă dacă vrem să ne numim creștini, avem datoria morală să facem măcar aceste lucruri.

Este un omagiu pe care noi, cei de astăzi, îl aducem celor care ne-au demonstrat că a crede în valori mai presus de propria persoană și a suferi pentru ele nu este o formă de naivitate, ci o dovadă de putere.

Referinţe

[1] Viktor E. Frankl, Omul în căutarea sensului vieții, trad. Silvian Guranda, Meteor Press, București, 2009, pp. 167-168.

[2] Preot dr. Ioan Mircea, Dicționar al Noului Testament, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1995, p. 334.

[3] Nicolae Achimescu, Istoria și filosofia religiei la popoarele antice, ediția a II-a, Tehnopress, Iași, 2000, pp. 177-178.

[4] Hristos nu poate fi considerat primul martir creștin, pentru că martirii nu sunt ființe supranaturale. Pur și simplu, ei sunt oameni care mărturisesc că Hristos este Dumnezeu adevărat și om adevărat.

[5] Faptele Apostolilor, capitolul 7, versetele 54-60.

[6] Margaret M. Mitchell, Frances M. Young (editori), Cambridge History of the Christianity, vol. I: Origins to Constantine, Cambridge University Press, Cambridge, 2008, P. 389.

[7] Massimo Introvigne, Cristiani uccisi nel mondo: uno ogni cinque minuti în http://www.cesnur.org/2011/mi-cri.html, 20.04.2018, 00:07:15.

[8] Evanghelia după Marcu, capitolul 8, versetul 38.

Articolul precedentRăspândirea creștinismului
Articolul următorSfântul mare mucenic Gheorghe
Din pasiune și fascinație pentru natura umană, Sorin a creat blogul Religias pentru că și-a dorit să îi ajute pe cei care vor să afle mai multe despre teologia ortodoxă și, în special, pe cei care vor să și aplice în viața lor învățăturile de credință pe care Biserica le-a păstrat de-a lungul mileniilor. A studiat Teologie Biblică şi Sisitematică la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași, Intervenţie Psihosocială şi Psihoterapie la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași și Dialogul interreligios la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași, domenii care l-au ajutat să aprofundeze modul în care omul se manifestă în legătură cu Dumnezeu și felul în care intră în legătură cu semenii săi. Bine ai venit la un dialog între oameni obișnuiți, care trăiesc în mijlocul lumii acesteia dezlănțuite, oameni care se confruntă, în fiecare zi, cu provocările actuale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here