Naşterea Maicii Domnului este primul mare praznic din curgerea anului bisericesc şi un prilej de a medita la importanţa pe care Născătoarea de Dumnezeu a avut-o pentru mântuirea lumii.

Despre Fecioara Maria s-au spus și se vor spune, probabil, foarte multe. Unii autori vor fi foarte vehemenți, alții mai puțin radicali, dar, dincolo de polemicile teologilor sau oamenilor obișnuiți, răzbate un adevăr de necontestat: Maica Domnului a fost o persoană cu totul și cu totul specială în istoria lumii.

Ei i-au fost dedicate imnuri, către ea se înalță rugăciuni, este considerată un model de viață spirituală și îi sunt atribuite fapte miraculoase.

Iar, mai presus de toate acestea, ea a fost cea care L-a născut pe Mântuitorul lumii, pe Domnul Iisus Hristos, Dumnezeu adevărat și om adevărat.

Pentru aceste calități extraordinare, Biserica i-a acordat, încă din zorii creștinismului, o cinstire cu totul deosebită și i-a dedicat mai multe sărbători. Una dintre cele mai importante este cea din ziua de 8 septembrie, când creștinii celebrează Nașterea Maicii Domnului.

Profeții despre nașterea Maicii Domnului

De cele mai multe ori, se uită că nașterea Fecioarei Maria a fost promisă de Dumnezeu încă de la facerea lumii, la scurt timp după căderea în păcat a primilor oameni, Adam și Eva.

Cuvintele: „Dușmănie voi pune între tine (șarpe – n. n.) şi între femeie, între sămânța ta și sămânța ei; aceasta îți va zdrobi capul, iar tu îi vei înțepa călcâiul.”[1] se referă tocmai la faptul că un Copil al femeii îl va pedepsi pe diavol.

Apoi, profetul Isaia ne vorbește despre o Fecioară cu totul și cu totul specială, care „va lua în pântece și va naște fiu și vor chema numele lui Emanuel”[2].

Tabloul calităților extraordinare ale Fecioarei care Îl va naște pe Mântuitorul lumii este completat de profetul Iezechiel care vorbește despre pururea-fecioria Maicii Domnului: „Poarta aceasta va fi închisă, nu se va deschide și niciun om nu va intra pe ea, căci Domnul Dumnezeul lui Israel a intrat pe ea. De aceea, va fi închisă”[3].

Ca să ne facem o idee despre cum lucrează Dumnezeu, trebuie să spunem că Isaia a trăit în secolele VII-VI înainte de Hristos, iar Iezechiel în secolele VI-V înaintea venirii Mântuitorului.

Deci, întreaga lume aștepta cu speranță naşterea Maicii Domnului, singura destul de curată încât Dumnezeu să Se întrupeze din ea. Pentru că numai aşa, putea fi răscumpărată întreaga creaţie din păcat.

Nașterea Maicii Domnului

Nu trebuie să ne surprindă faptul că Evangheliile nu ne spun foarte multe despre Fecioara Maria. Acest lucru se întâmplă din două motive.

În primul rând, trebuie să conștientizăm că nu acesta era scopul lor. Evangheliștii și-au propus să aducă lămuriri cu privire la persoana și activitatea Mântuitorului Hristos, astfel încât tot mai mulți oameni să creadă în El şi nu să realizeze biografii.

În al doilea rând, personalitatea Maicii Domnului era una cunoscută de către primii creștini în așa măsură încât nu s-a simțit nevoia unor scrieri care să consemneze ceea ce era cunoscut deja de un număr destul de mare de credincioşi.

În ciuda acestui vid de informații, din unele cărți apocrife (Evanghelia apocrifă a lui Iacov[4]) aflăm date cu privire la viața Fecioarei Maria, care, deși au străbătut veacurile, trebuie, cumva, privite și cu circumspecție.

Astfel, Tradiția creștină ne vorbește despre faptul că cea care L-a născut pe Domnul Hristos îi are ca părinți pe Ioachim și Ana, care proveneau din semințiile lui Iuda și Levi.

Iuda era seminția din care se trăgeau regii David și Solomon, iar tribul lui Levi era cel din care proveneau arhiereii, preoții și leviții – cei care slujeau la templu și învățau Legea în rândul evreilor. Este vorba despre un simbol al celor trei demnități pe care le va avea Hristos: de învățător, de arhiereu și de împărat.

Din păcate, pentru Ioachim și Ana, deși trecuseră aproape 50 de ani de la căsătoria lor, nu fuseseră binecuvântați cu un copil.

Acest lucru era considerat un blestem de vechii evrei și, drept consecință, arhiereul Isahar nu a primit darurile pe care Ioachim le-a adus la templu, socotind că are păcate grele pe care le-a tăinuit.

Cu sufletul îndurerat, Ioachim s-a retras în munte să se roage, iar Ana a rămas acasă și, la rândul ei, Îl implora pe Dumnezeu să le dea un copil.

Să presupunem că Ioachim ar fi avut 16 ani și Ana 15 ani când se căsătoriseră. Iar Tradiția ne spune că ei aveau deja 50 de ani de căsnicie. Prin urmare, dacă facem un calcul simplu, ajungem la concluzia că părinții Fecioarei Maria aveau în jur de 65-66 de ani când aveau loc aceste evenimente.

Deci, atât la Ioachim, cât și la Ana, vorbim de o credință extraordinară în bunătatea și puterea lui Dumnezeu, precum și de o curăție sufletească aparte.

Cum era de așteptat, rugăciunea fierbinte a celor doi oameni în vârstă nu a fost trecută cu vederea de Dumnezeu și El l-a trimis pe arhanghelul Gavriil să le spună că le va da o fiică.

În urma vedeniei pe care a primit-o, Ioachim s-a întors acasă și, peste nouă luni, s-a născut Fecioara Maria[5] – rod al credinței puternice, al curăției sufletești și al rugăciunii stăruitoare de care au dat dovadă părinţii ei.

Viața Fecioarei Maria

Tot Tradiția ne spune că, pe la vârsta de 3 ani, Maica Domnului a fost dusă la templu, pentru că părinții săi I-ar fi promis lui Dumnezeu că, dacă le va dărui un copil, i-L vor închina Lui.

Aici, Fecioara Maria ar fi stat la templu până la 15 ani, când s-a logodit cu Iosif, care era, la rândul lui, tot din seminția lui Iuda.

După acest moment, în Sfânta Scriptură, găsim redate mai multe momente din viaţa Maicii Domnului.

Astfel, evanghelistul Luca ne prezintă pe larg momentul Bunei-Vestiri, când Maria a acceptat să fie maica Fiului lui Dumnezeu[6].

Apoi, ne este prezentată vizita Mariei la Elisabeta, care era însărcinată cu Ioan Botezătorul, și faptul că aceasta a recunoscut-o drept „maică a Domnului meu”[7].

După nașterea Domnului Iisus Hristos[8], Fecioara Maria este alături de Mântuitorul mai tot timpul, prezența ei fiind semnalată de evangheliști de mai multe ori.

Este vorba despre tăierea-împrejur[9], întâmpinarea la templu a Domnului[10], fuga în Egipt[11], discuţia cu cărturarii la templu[12], minunea de la nunta din Cana Galileei[13].

După aceea, o întâlnim pe Fecioara Maria în timpul Patimilor lui Hristos când este încredințată de Fiul său, ucenicului Ioan[14] care urma să aibă grijă de ea după moartea Domnului Iisus.

La fel, după înălțarea la cer a lui Hristos, Maica Domnului este întâlnită în mijlocul apostolilor[15] și a celorlalți care I-au urmat lui Iisus.

Apoi, după o viață exemplară, Fecioara Maria a adormit întru cele veşnice și a fost ridicată cu trupul la cer de către Fiul său, Domnul Iisus Hristos, ca semn de prețuire pentru personalitatea ei și pentru contribuția extraordinară pe care a avut-o la mântuirea lumii.

Pentru alte informații, accesați: Adormirea Maicii Domnului – prefigurare a vieții veșnice

Numele Fecioarei Maria

Numele „Maria” are o rezonanță specială în cadrul Sfintei Scripturi, desemnând persoane deosebite, dar care sunt total puse în umbră de personalitatea Maicii Domnului.

După unele opinii, numele sfintei Fecioare ar proveni de la numele egiptean „Marye” care însemna „preaiubită”[16]. De aici, ar fi derivat numele evreiești „Miriam” sau „Mariam”, după cum se numea chiar sora lui Moise[17].

Acest nume are mai multe înțelesuri, cele mai cunoscute fiind: „cea bine mirositoare”, „cea plăcută”, „Doamnă”, „Stăpână” și „Steaua mării”[18].

Cum era de așteptat, acest nume nu i-a fost pus la întâmplare sfintei Fecioare, ci el este în deplină concordanță cu o profeție, întâlnită în cartea Psalmilor, enunțată cu aproximativ 1000 de ani înainte de nașterea Maicii Domnului: „Stătut-a împărăteasa de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haină aurită și prea înfrumusețată”.[19]

De aceea, Maica Domnului mai este numită și „Împărăteasa cerurilor”.

Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului

În Biserica Ortodoxă, Fecioarei Maria i se acordă o cinstire deosebită față de a celorlalți sfinți denumită supravenerare.  Iar una dintre formele de manifestare a acestui sentiment este instituirea de sărbători în cinstea ei.

Astfel, sărbătoarea care cinstește Nașterea Maicii Domnului are o origine ce coboară în timp până în secolul al V-lea, undeva între anii 431-451.

Cel mai probabil, această sărbătoare are la bază aniversarea anuală a sfințirii unei biserici din Ierusalim, care era amplasată pe locul unde, după tradiție, fusese casa părinților sfintei Fecioare. Apoi, această comemorare s-a stabilizat și s-a extins ducând la serbarea din zilele noastre.

Pentru alte informații, accesați: Nașterea Maicii Domnului

În Apus, sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului a fost introdusă de papa Sergius I (687-701) și s-a generalizat în secolele IX-X[20].

Serbarea onomasticii pentru cei care poartă numele Fecioarei Maria

Spre deosebire de ceilalți sfinți care au doar o singură sărbătoare, Fecioara Maria și sfântul Ioan Botezătorul au mai multe zile dedicate. Acest lucru se întâmplă datorită rolului deosebit pe care l-au avut în cadrul operei de mântuire a lumii.

Din acest motiv, se face și excepție de la regula Bisericii care îi serbează pe sfinți în ziua adormirii lor.

Astfel, în cazul Fecioarei Maria, există practica de a-i sărbători pe cei care poartă numele de „Maria” sau derivatele sale în ziua de 8 septembrie, la Naşterea Maicii Domnului.

Pentru alte informații, accesați: Adormirea Maicii Domnului – superstiții și tradiții populare

Concluzii

Nașterea Maicii Domnului, serbată de Biserica Ortodoxă la 8 septembrie, este unul dintre praznicele cu o importanță deosebită din cursul anului bisericesc.

Acest lucru se datorează rolului deosebit pe care Fecioara Maria l-a avut în cadrul operei de mântuire a lumii. Ea a fost cea din care Hristos S-a întrupat și, astfel, a făcut posibilă ducerea la îndeplinire a planului lui Dumnezeu de restaurare a lumii.

Din acest motiv, ea a primit o cinstire deosebită din partea lui Dumnezeu și a creștinilor. Pe cinstirea din partea Domnului Hristos se bazează și rugăciunile prin care oamenii îi cer să mijlocească pentru  ei.

Raționamentul este simplu, dacă Fecioara Maria este Maica Domnului nostru Iisus Hristos, iar El a cinstit-o mai presus de imaginația noastră, atunci, cu siguranță, îi va asculta rugăciunile.

Mai mult decât atât, nu trebuie să uităm, că Maica Domnului este rezultat al credinței nestrămutate și al rugăciunilor fierbinți ale părinților ei, fiind ea însăși un om al rugăciunii.

Prin urmare, indiferent de necazuri, indiferent de provocările pe care le avem, mari sau mici, și, în special atunci când ni se pare că, din punct de vedere omenesc, nu se mai poate face nimic, să nu ezităm să ne rugăm la Maica Domnului.

Dacă avem credință și ne rugăm din inimă, și ea se va ruga pentru noi, iar Hristos, cu siguranță, îi va asculta rugăciunile!

Referințe

[1] Facerea, capitolul 3, versetul 15.

[2] Isaia, capitolul 7, versetul 14.

[3] Iezechiel, capitolul 44, versetul 2.

[4] Ion Bria, Dicționar de Teologie Ortodoxă, ediția a II-a, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994, p. 245.

[5] Din Viețile Sfinților (Septembrie – Februarie), Editura Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Suceava, 2014, p. 8.

[6] Evanghelia după Luca, capitolul 1, versetele 26-38.

[7] Evanghelia după Luca, capitolul 1, versetele 42-45.

[8] Evanghelia după Luca, capitolul 2, versetele 4-16.

[9] Evanghelia după Luca, capitolul 2, versetul 21.

[10] Evanghelia după Luca, capitolul 2, versetele 22-39.

[11] Evanghelia după Matei, capitolul 2, versetele 13-23.

[12] Evanghelia după Luca, capitolul 2, versetele 42-51.

[13] Evanghelia după Ioan, capitolul 2, versetele 1-11.

[14] Evanghelia după Ioan, capitolul 19, versetele 25-27.

[15] Faptele Apostolilor, capitolul 1, versetul 14.

[16] S. S. Smaley, „Maria” în Doris Laurențiu (editor), Dicționar biblic, trad. Liviu Pop, John Tipei, Editura „Cartea Creștină”, Oradea, 1995, p. 808.

[17] Ieșirea, capitolul 6, versetul 20.

[18] Ioan Mircea, Dicționar al Noului Testament, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1995, p. 303.

[19] Psalmi, capitolul 44, versetul 11.

[20] Ene Braniște, Liturgica generală cu noțiuni de artă bisericească, arhitectură și pictură creștină, ediția a II-a, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1993, pp. 191-192.