Adormirea Maicii Domnului – prefigurare a vieții veșnice

0
78
Adormirea Maicii Domnului

Din punct de vedere tradiţional, Adormirea Maicii Domnului marchează sfârşitul anului bisericesc şi ne duce cu gândul la perioada de hibernare a naturii care stă să înceapă odată cu venirea toamnei. Însă, din punct de vedere spiritual, ea vine cu o teologie profundă care exprimă însăşi esenţa creştinismului –viaţă veşnică.

În fiecare an, la 15 august, se simte în aer, cu acea siguranţă de neclintit, venirea toamnei, iar fiecare generaţie trăieşte într-un mod aparte aceste momente. În trecut, în preajma acestei zile, bărbaţii schimbau pălăria cu căciula. Astăzi, noi începem să numărăm câte zile ne mai putem bucura de mare, iar cei mici socotesc cât mai este până începe şcoala. Alte timpuri, alte priorităţi.

Însă există şi elemente pe care timpul nu le-a putut atinge. Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este una dintre aceste valori. Veche de aproape 1500 de ani, ea ne aminteşte în fiecare an de sensul existenţei noastre pe pământ – învierea spre viaţa veşnică.

Instituirea sărbătorii

Potrivit unei vechi tradiţii creştine, consemnate în lucrarea „Viaţa Fecioarei” atribuită sfântului Maxim Mărturisitorul, sfârşitul pământesc al Fecioarei Maria i-ar fi fost prevestit acesteia de către arhanghelul Gavriil.  După aceea, ea s-ar fi aşezat pe pat în casa pe care o avea în grădina Ghetsimani din Ierusalim şi ar fi adormit întru cele veşnice.

Aceeaşi tradiţie creştină ne spune că, pentru a o cinsti pe Maica Sa, Însuşi Mântuitorul Hristos a venit, în momentul adormirii ei, să-i primească sufletul său prea curat. Acest fapt a fost exprimat de iconografii ortodocşi prin reprezentarea lui Hristos care ţine în braţe un copil înfăşat în scutece albe, simbol al purităţii Sfintei Fecioare.

Ar putea fi de interes şi: Cinstirea sfintei Cruci şi a sfintelor icoane – precizări

La înmormântarea Maicii Domnului, au participat şi apostolii care au fost aduşi pe nori din toate colţurile lumii unde se aflau pentru a predica Evanghelia. Singurul care a ajuns după trei zile a fost apostolul Toma.

De aceea, el s-a rugat de ceilalţi apostoli să-i deschidă mormântul pentru a-şi lua rămas bun cum se cuvine de la Maica Domnului. În momentul în care mormântul a fost deschis, cu toţii au văzut că trupul Fecioarei Maria nu mai era acolo, semn că fusese luat la ceruri.

Pentru a comemora acest eveniment, la Ierusalim, s-a instituit o sărbătoare care avea să fie menţionată în documente abia în secolul al V-lea. Asemenea consemnări au apărut în mod constant după cel de-al treilea Sinod Ecumenic (Efes, 431).

Atunci, s-au stabilit, pentru totdeauna, cele două învăţături fundamentale privind persoana Maicii Domnului. Prima este pururea fecioria (aeiparthenia) Maicii Domnului – înainte, în timpul şi după naştere [1]. Cea de-a doua dogmă precizează că Fecioara Maria este Născătoare de Dumnezeu (theotokia).

Ulterior, pe această temelie, a început să se dezvolte întregul cult al Maicii Domnului. În acest context, sărbătoarea Adormirii a fost preluată de apuseni, care o serbau la o dată diferită. Ziua de 15 august ca zi a prăznuirii avea să fie fixată definitiv de către împăratul bizantin Mauriciu (582-602). Tot el a renovat şi biserica din grădina Ghetsimani, închinată Fecioarei Maria.

Obiceiuri populare care însoțesc celebrarea Adormirii Maicii Domnului

Datorită importanţei pe care o are în istoria mântuirii, Fecioara Maria a primit o formă de cinstire superioară celei acordate oricărui alt sfânt – supravenerarea. Dar şi în afara cercurilor teologice, la nivelul creştinilor obişnuiţi, Născătoarea de Dumnezeu se bucură de o cinstire aparte.

Acest lucru a fost exprimat în tradiţia populară prin Cercurile Sfintei Marii care se ţineau în zilele de dinainte şi de după Adormirea Maicii Domnului, datele de 14, respectiv 16 august. Atunci, creştinii se adunau pe lângă case şi, în special femeile, povesteau despre bunătatea şi minunile Sfintei Fecioare.

Aşa se explică de ce, de fiecare dată când se aflau în mari nevoi, oamenii de altă dată ştiau să o invoce pe Maica Domnului pe care au considerat-o protectoarea celor năpăstuiţi; cea care veghea asupra fetelor, soţiilor şi a mamelor; cea care, prin rugăciunile ei, putea să aline suferinţele bolilor şi, mai ales, cea care prin mijlocirea ei către Fiul său, Domnul Hristos, poate obţine iertarea păcatelor pentru cei vii şi pentru cei adormiţi.

Ar putea fi de interes şi: Sfinţii şi specializările lor

Teologie și simbol

Această conexiune nu era făcută întâmplător! Anul bisericesc, cuprins între 1 septembrie şi 31 august, are ca pietre de hotar două sărbători închinate Fecioarei Maria: Naşterea (8 septembrie) şi Adormirea Maicii Domnului (15 august). Practic, noua unitate de timp se naşte o dată cu Născătoarea de Dumnezeu şi se sfârşeşte cu Adormirea ei.

Simbolistica este una foarte interesantă. Fecioara Maria se naşte când natura stă să intre în perioada de hibernare, de somn asemănător morţii. În acest context, ea este cea care dă tuturor speranţa că întreaga creaţie nu va muri. Această speranţă se concretizează la venirea primăverii, când Biserica a instituit praznicul Bunei Vestiri (25 martie).

Acum, suntem siguri că, prin întruparea lui Hristos din Fecioara Maria, lumea va ieşi din „întunericul şi umbra morţii” (Isaia, capitolul 9, versetul 1) şi va primi viaţă (Evanghelia după Ioan, capitolul 11, versetul 25).

Certitudinea acestei credinţe apare odată cu praznicul Învierii lui Hristos, când oricine crede în El şi face voia Lui primeşte viaţa veşnică.

În ciuda acestor lucruri, surprinzător, la 15 august, la sfârşitul acestui ciclu urmează „moartea” celei care a născut Viaţa. Apoi, începând cu următorul 8 septembrie, ciclul acesta al vieţii şi al morţii ar trebui să fie reluat, şi aceasta ar trebui să se întâmple an de an.

O astfel de ciclicitate monotonă a existenţei este specifică religiei hinduiste. De aceea, cea mai mare fericire pentru un hinduist este să se elibereze de ciclurile existenţiale, să renunţe la propria identitate şi să se integreze în Nirvana.

Însă, în creştinism, viaţa pe pământ nu este ceva de care să-ţi doreşti să scapi, ci este un dar de la Dumnezeu care ne pregăteşte pentru o bucurie şi mai mare – viaţa veşnică în comuniune cu Dumnezeu şi restul creaţiei. Iar Adormirea Maicii Domnului exprimă pe deplin acest lucru.

Astfel, la sfârşitul existenţei sale în această viaţă, Maica Domnului nu este răpită cu trupul la ceruri, aşa cum s-a întâmplat cu Ilie [2]  şi Enoh [3]. Ea trece prin moarte, dar fără a fi atinsă de aceasta. Prin urmare, ea nu moare în sensul de încetare a existenţei, ci adoarme cu trupul.

Numai că, spre deosebire de ceilalţi oameni, ea nu a trebuit să aştepte cea de-a doua venire a Fiului său pentru ca sufletul să-i fie reunit cu trupul, ci, imediat după adormirea ei, Hristos a înviat-o pe Maica Sa şi a înălţat-o la ceruri. Deci, cea care a născut Viaţa, nu a murit, ci a adormit, semn că, după aceea, s-a trezit la o nouă existenţă.

O astfel de învăţătură este în deplină concordanţă cu cuvintele lui Hristos rostite înainte de a o învia pe fiica lui Iair. În acest sens, El le spune celor care plângeau la căpătâiul copilei: „«Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme». Şi râdeau de El, ştiind că a murit.” (Evanghelia după Luca, capitolul 8, versetele 52-53).

Un alt ecou al credinţei în nemurire este cel reprezentat de termenul cimitir (κοιμητήριο). În limba greacă, acest cuvânt înseamnă „dormitor”, adică locul unde cei adormiţi (nu morţi) se odihnesc până la venirea Domnului Iisus.

Aşadar, dacă cineva se întreabă ce aşteaptă toţi cei aflaţi în stare de repaus (repausaţi sau răposaţi), Maica Domnului, prin adormirea sa, le oferă răspunsul – învierea.

Ar putea fi de interes şi: Câtă apă bea un mort?

Revenind la metafora naturii, putem spune că, începând cu fiecare toamnă, natura nu moare, ci adoarme. Numai că, spre deosebire de Maica Domnului, ea rămâne în această lume. Dar ea nu va rămâne captivă acestei existenţe la nesfârşit. Natura urmează a fi transfigurată şi ridicată spre un alt plan de existenţă la cea de-a doua venire a Domnului. Deci, şi ea va ajunge să nu mai dormiteze, ci să se bucure de o stare permanentă de trezvie.

Este mesajul pe care adormirea Maicii Domnului, învierea şi, apoi, mutarea ei cu trupul la cer ni-l transmit în fiecare an. Sensul existenţei noastre nu este împlinit deplin în această viaţă, ci, după adormirea fiecăruia dintre noi, va exista învierea spre viaţa veşnică.

Referințe

[1] Aceste trei momente ale pururea fecioriei sunt reprezentate în icoane prin cele trei stele pe care Maica Domnului le are pe frunte şi pe umeri.

[2] Cartea a patra a Regilor, capitolul 2, versetul 11: „Pe când mergeau ei aşa pe drum şi grăiau, deodată s-a ivit un car şi cai de foc şi, despărţindu-i pe unul de altul, a ridicat pe Ilie în vârtej de vânt la cer”.

[3] Facerea, capitolul 5, versetul 24: „Şi a plăcut Enoh lui Dumnezeu şi apoi nu s-a mai aflat, pentru că l-a mutat Dumnezeu”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here