Adormirea Maicii Domnului – superstiții și tradiții populare

0
1892
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este așezată de Biserică în rândul praznicelor împărătești, ca un semn al cinstirii deosebite de care se bucură Maica Domnului.

Adormirea Maicii Domnului este una dintre cele mai importante sărbători din cadrul anului bisericesc. În plus, ea este plasată, cumva, la hotarul dintre vară și toamnă, iar acest lucru, în mentalitatea populară, a determinat apariția altor semnificații.

La prima vedere, acestea par inofensive, dar, perpetuate pentru o perioadă îndelungată și la nivelul unui număr tot mai mare de persoane, ele au capacitatea de a influența perspectiva asupra învățăturii Bisericii.

Despre sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului

Potrivit unei vechi tradiții creștine, consemnate în lucrarea „Viața Fecioarei” atribuită sfântului Maxim Mărturisitorul, sfârșitul pământesc al Fecioarei Maria i-ar fi fost prevestit acesteia de către arhanghelul Gavriil.  După aceea, ea s-ar fi așezat pe pat în casa pe care o avea în grădina Ghetsimani din Ierusalim și ar fi adormit întru cele veșnice.

Aceeași tradiție creștină ne spune că, pentru a o cinsti pe Maica Sa, Însuși Mântuitorul Hristos a venit, în momentul adormirii ei, să-i primească sufletul său prea curat. Acest fapt a fost exprimat de iconografii ortodocși prin reprezentarea lui Hristos care ține în brațe un copil înfășat în scutece albe, simbol al purității Sfintei Fecioare.

La înmormântarea Maicii Domnului, au participat și apostolii care au fost aduși pe nori din toate colțurile lumii unde se aflau pentru a predica Evanghelia. Singurul care a ajuns după trei zile a fost apostolul Toma.

De aceea, el s-a rugat de ceilalți apostoli să-i deschidă mormântul pentru a-și lua rămas bun cum se cuvine de la Maica Domnului. În momentul în care mormântul a fost deschis, cu toții au văzut că trupul Fecioarei Maria nu mai era acolo, semn că fusese luat la ceruri.

Pentru a comemora acest eveniment, la Ierusalim, s-a instituit o sărbătoare care avea să fie menționată în documente abia în secolul al V-lea.

Pentru mai multe informaţii: Adormirea Maicii Domnului – prefigurare a vieții veșnice

Pe baza acestei învățături a Bisericii, imaginația populară a născocit tot felul de credințe practicate cu ocazia acestei sărbători creștine. În continuare, ne propunem să analizăm câteva dintre ele mai cunoscute.

Postul Fecioarei Maria ar fi fost rupt din Postul Paștilor

Tradiția oamenilor de altădată  ne spune că Postul Adormirii Maicii Domnului ar fi fost rânduit de Biserică, pentru că Postul Paștilor ar fi fost prea lung și oamenii ar fi ieșit prea slăbiți din el. De aceea, în „înțelepciunea” lor, Sfinții Părinți ar fi stabilit ca două săptămâni din Postul Mare să fie transferate în timpul verii, spre toamnă, când se găsesc tot felul de legume și fructe proaspete care să permită ținerea acestui post[1].

Clar este o interpretare populară 100%! O astfel de justificare a unui post nu are nimic de-a face cu motivele pentru care Biserica rânduiește perioadele de popas duhovnicesc de peste an.

Cele 4 mari posturi creștine au fost rânduite înaintea unor mari sărbători, tocmai pentru a-i introduce pe creștini în atmosfera duhovnicească necesară întâmpinării acelor praznice. Astfel, Postul Crăciunului anunță Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos (25 decembrie); Postul Paștilor ne pregătește pentru marele praznic al Învierii Domnului; Postul Sfinților Apostoli este stabilit pentru a onora sărbătoarea sfinților apostoli Petru și Pavel (29 iunie), iar Postul Sfintei Maria ne ajută să medităm la Adormirea Maicii Domnului (15 august).

Prin urmare, este important să reținem că întemeierea Postului Maicii Domnului nu are ca rațiune principală faptul că, în timpul verii, se găsesc alimente care fac ținerea lui mai ușoară. Această gândire este total împotriva ideii de jertfă pe care o propune postul.

El are cu totul și cu totul alte scopuri precum exersarea voinței, practicarea mai intensă a rugăciunii, meditației și milosteniei sau împăcarea cu cei din jur.

Pentru mai multe informații: Postul Sfintei Maria și shaormeria din drumul spre serviciu

Cercurile Sfintei Marii

Cercurile Sfintei Marii reprezintă o tradiție care se mai păstrează în anumite zone din țară și care este încurajată de Biserică până într-un anumit punct.

Concret, aceste „cercuri” sunt niște șezători care au loc în preajma zilei de 15 august și, în cadrul lor, se povestesc minuni ale Maicii Domnului, mai mult sau mai puțin reale. Pe baza acestor povestiri și povești, se trag diverse concluzii cu privire la situațiile din viață în care rugăciunile către Maica Domnului au rezultate[2].

Teologia creștină nu are cum să fie de acord în totalitate cu o astfel de idee!

În primul rând, nu toate minunile care sunt amintite cu ocazia acestor „Cercuri ale Sfintei Marii” sunt recunoscute oficial de Biserică, prin urmare, uneori, se produce o denaturare a adevărului istoric.

După aceea, se creează o concepție falsă în legătură cu „specializările” pe care le-ar avea unii sfinți. Spre exemplu, în cazul Fecioarei Maria, tradiția populară vorbește despre faptul că rugăciunile către ea sunt foarte „eficiente” pentru femeile care urmează să nască, pentru prinderea răufăcătorilor, pentru sănătate și prosperitate etc.

Să ne înțelegem! Acest concept de „specializare” a sfinților nu este de natură creștină. El își are originile în mitologia egipteană[3] și, apoi, în cea greco-romană, unde anumiți zei răspundeau de anumite „domenii de activitate”: război (Sekhmet, Ares, Marte), dragoste (Hathor, Afrodita, Venus), meșteșuguri (Ptah, Hermes, Vulcan) etc.

Învățătura creștină accentuează faptul că sfinții nu au puteri supranaturale de la ei înșiși, ci le-au primit în dar de la Dumnezeu. Prin urmare, sfinții nu pot face nicio minune prin ei înșiși[4], ci numai cu ajutorul divin pe care îl obțin în urma rugăciunii lor puternice.

Chiar dacă unii sfinți sunt considerați patronii sau ocrotitorii ai unor bresle profesionale, asta nu înseamnă că alți sfinți nu sunt „capabili” să ne ajute cu privire la aceleași situații din viața noastră.

În final, toți sfinții se roagă pentru noi și împreună cu noi la Dumnezeu pentru ca cererile noastre să fie ascultate. Iar Dumnezeu, în funcție de înțelepciunea, dreptatea și iubirea Lui infinită, ne îndeplinește sau nu cererile.

Pentru mai multe informații: Sfinții și specializările lor

Atragerea pețitorilor

Tot în legătură cu „specializările” sfinților este pusă și practica fetelor care sunt la vârsta măritișului de a purta în sân, în preajma sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, o plantă numită „năvalnic” în speranța că Maica Domnului le va ajuta și pețitorii „vor da năvală” la ușa lor[5].

Nu vreau să comentăm prea mult în legătură cu acest subiect, dar este unul dintre lait motivele credințelor populare din preajma sărbătorilor religioase mai importante. Pur și simplu, căsătoria și aflarea ursitului erau subiecte de maximă însemnătate pentru fetele de vârsta respectivă, astfel încât au apărut tot felul de practici „neconvenționale”, pentru rezolvarea acestor aspecte.

Nu mai insist! Spun doar că aceasta este tot o credință populară care nu izvorăște din învățătura Bisericii.

Vrăjitoarele și descântătorii învață descântece de la Maica Domnului

Din ciclul auziți și vă cruciți, trebuie să spunem că există și convingerile că Maica Domnului îi ajută pe vrăjitori!!! Ei susțin că, în această perioadă, le apare în vise Fecioara Maria, care le transmite diferite variante de descântece care mai de care mai eficiente.

În plus, se spune că, dacă Maica Domnului nu este invocată la sfârșitul descântecelor, acestea nu au efect[6].

Și, în această situație, avem de-a face cu o credință pur lumească care nu are nicio legătură cu învățătura de credință creștină. Mai mult, Biserica a luptat dintotdeauna împotriva amăgirilor și lucrărilor vrăjitorilor. Exemple în acest sens se găsesc începând cu Noul Testament când apostolii au înfruntat vrăjitori în cadrul activității lor misionare[7].

Deci, Maica Domnului nu are cum să îi ajute pe vrăjitori sau descântători în activitatea lor. Este un nonsens! Este ca și cum ea i-ar sprijini pe diavoli în lucrările lor, ceea ce este absurd!

„Să nu faceți așa ceva, pentru că Fecioara Maria plânge, iar diavolii râd”!

Această frază este folosită cu referire la anumite comportamente pe care cei din vechime voiau să le descurajeze în rândul celor mai tineri. De aceea, se pune că, în ziua Adormirii Maicii Domnului, nu trebuie să se meargă cu spatele, să se așeze cineva cu fundul pe masă, să se mănânce pe drum, să se arunce aiurea părul tuns, să se doarmă pe prispă etc[8].

După cum se poate vedea, aceste interdicții se referă la abateri de la reguli elementare de conviețuire socială și, prin urmare, trebuiau descurajate. Pentru a da o și mai mare putere acestor interdicții, cei din vechime au considerat că este bine să le pună sub autoritatea Fecioarei Maria.

În consecință, a merge cu spatele poate fi periculos pentru integritatea fizică a celui care face acest lucru, a arunca la întâmplare părul tuns nu este igienic, a dormi în această perioadă pe prispă putea afecta sănătatea din cauza răcorii etc., însă în niciun caz aceste comportamente nu încălcă în mod direct vreo lege divină, astfel încât Fecioara Maria să fie tristă din această cauză.

Deci, încălcarea acestor „porunci” nescrise nu o va face pe Maica Domnului să plângă, în schimb, sunt șanse mari să vă aducă dezaprobarea celor din jur.

De Adormirea Maicii Domnului nu se urează celor care-i poartă numele „La mulți ani”!

Este una dintre discuțiile mai vechi în spațiul public care, probabil, pleacă de la o practică veche a Bisericii. Încă de la începuturi, creștinii au considerat că, în cazul sfinților, este mai importantă ziua în care ei s-au mutat la cele veșnice, pentru că atunci au intrat definitiv în comuniunea cu Dumnezeu. Cu alte cuvinte, se poate spune că s-au născut la o nouă viață.

Așa se face că sărbătorirea unui sfânt este stabilită de Biserică în ziua în care acesta a adormit în Domnul.

Însă, în cazul Fecioarei Maria și al sfântului Ioan Botezătorul, pentru a le sublinia importanța, Biserica a decis să le fie dedicate și alte zile de sărbătoare, în afara zilei celei în care s-au mutat din această viață[9].

Astfel, zilele de serbare a onomasticii au fost stabilite prin tradiție, în cazul sfântului Ioan Botezătorul, pe data de 7 ianuarie când Biserica prăznuiește Soborul sfântului Ioan Botezătorul, iar, în ceea ce o privește pe Fecioara Maria, s-a stabilit data de 8 septembrie când se serbează Nașterea Maicii Domnului.

Deci, dacă vreți să felicitați pe cineva care poartă numele Maria sau derivate ale lui, o puteți face liniștiți pe data de 8 septembrie.

Concluzii

Praznicul Adormirii Maicii Domnului rămâne unul dintre cele mai importante praznice ale Bisericii Ortodoxe. El are o semnificație foarte profundă, arătând creștinilor că ținta finală a vieții noastre de pe pământ este viața veșnică alături de Dumnezeu.

De aceea, credințele și tradițiile pe care poporul român le-a imaginat în jurul acestui praznic nu fac decât să scoată în evidență valoarea sa pentru învățătura creștină.

Ca și în alte cazuri, este recomandat să punem întrebări în legătură cu fiecare obicei care ni se pare că nu are legătură cu teologia ortodoxă și, atunci când explicația nu este mulțumitoare, Biserica ne îndeamnă să ne abținem de la practica respectivă până aflăm lămuririle potrivite.

În felul acesta, pe de o parte, putem proteja învățătura creștină de tot felul de influențe necreștine, iar, pe de altă parte, valorizăm tradițiile pe care le-am primit de la strămoșii noștri, păstrându-le nota aceea de naivitate care le dă atâta savoare.

Referințe

[1] Marcel Lutic, Timpul Sacru. Sărbătorile de altădată, ediția a II-a, Editura Kolos, Iași, 2009, p. 207.

[2] Ibidem, p. 208.

[3] Nicolae Achimescu, Istoria și filosofia religiei la popoarele antice, ediția a II-a, Editura Thenopress, Iași, 2000, p. 49.

[4] Evanghelia după Ioan, capitolul 15, versetul 5: „Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele. Cel ce rămâne întru Mine și Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteți face nimic”.

[5] Marcel Lutic, op. cit., p. 208.

[6] Ibidem, p. 208.

[7] Faptele Apostolilor, capitolul 8, versetele 9-24; capitolul 13, versetele 6-12.

[8] Marcel Lutic, op. cit., p. 208.

[9] Ene Braniște, Liturgica generală cu noțiuni de artă bisericească, arhitectură și pictură creștină, ediția a II-a, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1993, p. 188.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here