Boboteaza sau Arătarea (Epifania) Sfintei Treimi

0
97
Boboteaza este momentul în care Sfânta Treime S-a arătat pentru prima dată în Noul Testament.

De cele mai multe ori, când vorbim despre praznicul Bobotezei, se înțelege, în principal, slujba de sfințire a apei. Dar, aceasta este doar o parte din însemnătatea acestei sărbători deosebit de valoroase pentru creștinism.

 

Cel puțin două argumente pledează în favoarea importanței acestei sărbători. Primul este cel al vechimii sărbătorii care poate fi trasată undeva în secolul al II-lea al erei creștine. Alt argument se referă la faptul că ea a fost, alături de Înviere unul dintre reperele importante în calendarul vechi creștin.

Mai mult, în trecut, pentru a face o distincție clară între creștinism și alte religii păgâne care serbau creșterea zilei din preajma solstițiului de iarnă, Nașterea Domnului a fost serbată împreună cu Botezul Lui, la 6 ianuarie. Apoi, cele două sărbători s-au despărțit.

Botezul Domnului Iisus Hristos

Boboteaza sau Botezul Domnului este o sărbătoare instituită în amintirea botezului Mântuitorului Hristos de la râul Iordan de către sfântul Ioan Botezătorul. Episodul este amintit de toți cei 4 evangheliști (Evanghelia după Matei, capitolul 3, versetele 13-17; Evanghelia după Marcu, capitolul 1, versetele 9-11; Evanghelia după Luca, capitolul 3, versetele 21-22; Evanghelia după Ioan, capitolul 1, versetele 29-34), semn că a fost unul important în istoria mântuirii.

Din ce putem deduce din Evanghelia după Ioan, rolul sfântului Ioan Botezătorul a fost unul foarte precis. El a avut misiunea de a pregăti venirea lui Hristos și de a-L prezenta lumii.

El a știut foarte clar ce are de făcut și a conștientizat importanța misiunii sale care avea două direcții: să strângă în jurul său un popor pregătit (Evanghelia după Luca, capitolul 1, versetul 17) și să-L anunțe pe Mântuitorul lumii (Evanghelia după Ioan, capitolul 1, versetele 6-8, 31).

Pentru a-L prezenta pe Iisus el a avut nevoie de un cadru și de o audiență. Cadrul nu a fost ales întâmplător. Era vorba despre un pustiu, departe de tumultul vieții de zi cu zi din cetăți, și un curs de apă curgătoare – Iordanul.

Evreii care veneau la Ioan să-l asculte și să se boteze cu botezul apei, erau cei care doreau o schimbare pe plan spiritual în viața lor. Erau cei nemulțumiți de propria stare de păcătoșenie. Cu alte cuvinte, erau pregătiți să primească botezul cu „Duh Sfânt și cu foc” (Evanghelia după Matei, capitolul 3, versetul 11) pe care urma să-l aducă Hristos!

Hristos nu a venit să Se boteze, decât după ce a împlinit vârsta de 30 de ani (Evanghelia după Luca, capitolul 3, versetul 23), vârsta maturității la vechii evrei, de la care putea fi luat în considerare când vorbea în public.

Încă din momentul în care L-a văzut pe Hristos, Ioan și-a recunoscut inferioritatea: „Ioan însă Îl oprea, zicând: Eu am trebuință să fiu botezat de Tine, și Tu vii la mine? Și răspunzând, Iisus a zis către el: Lasă acum, că așa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea. Atunci L-a lăsat.” (Evanghelia după Matei, capitolul 3, versetele 14-15).

După ce Iisus a fost botezat și a ieșit din apă, a avut loc arătarea către lume a Sfintei Treimi, dar numai după ce Hristos S-a rugat – „botezându-Se și Iisus și rugându-Se, s-a deschis cerul” (Evanghelia după Luca, capitolul 3, versetul 21).

Arătarea Sfintei Treimi a fost un eveniment foarte vizibil: Hristos ieșit din apă, Duhul Sfânt, Care, în chip de porumbel, S-a pogorât peste El, și vocea Tatălui care s-a auzit din cer și L-a confirmat pe Iisus – „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit.” (Evanghelia după Matei, capitolul 3, versetul 17).

După acest moment, Ioan are toate argumentele ca, la rândul său, să-și îndeplinească ultima parte a misiunii pe pământ, prezentarea Izbăvitorului lumii. Cuvintele prin care a făcut acest lucru au rămas celebre: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii.” (Evanghelia după Ioan, capitolul 1, versetele 29, 36).

Semnificaţia Bobotezei

Sărbătoarea Bobotezei este una foarte bogată în simboluri. Pe de o parte, vorbim despre momentul de început al activității misionare a lui Hristos, iar, pe de altă parte, Boboteaza ne amintește de începutul restaurării lumii.

Prima categorie de simboluri este legată de planul lui Dumnezeu de vindecare a lumii, de curățire a ei de întinarea păcatului. Acesta este rostul venirii lui Hristos pe pământ, în calitate de Fiu al neamului omenesc, sau de Fiu al Omului, pentru ca, prin Jertfa Sa, să restaureze firea căzută a omului. Practic, vorbim de un început al recreării lumii.

Prin urmare, dacă, la începutul facerii lumii, a fost prezentă întreaga Sfântă Treime (Facerea, capitolul 1, versetele 1, 26), și la începutul restaurării ei, este prezent Dumnezeu întreit în Persoane (Evanghelia după Matei, capitolul 3, versetele 16-17).

De asemenea, apa este un element vital pentru viață și pentru curățirea noastră. Cu toate acestea, fără Duhul Sfânt, ea nu are decât o valoare pur biologică. De aceea, la începutul creației, Duhul Sfânt este Cel care Se plimba pe deasupra apelor (Facerea, capitolul 1, versetul 2). La fel, se întâmplă și la momentul Botezului lui Hristos când Duhul Sfânt Se pogoară deasupra apelor Iordanului.

Un amănunt interesant este cel al prezenței Duhului Sfânt sub formă de porumbel. Dacă ne amintim, după ce pământul a fost purificat prin apa potopului, Noe a trimis porumbelul să vadă dacă s-au retras apele. Acesta s-a întors cu o ramură de măslin în cioc, semn al împăcării, pe care Dumnezeu a acordat-o oamenilor.

La Bobotează, încă o dată, împăcarea dintre Dumnezeu și om este marcată prin prezența porumbelului, de data aceasta, sub forma întrupării Duhului Sfânt.

Însă, acum, împăcarea vine ca urmare a rugăciunii. Sfânta Treime nu S-a făcut vizibilă în mod automat, deși Dumnezeu este mereu prezent în viața lumii, ci arătarea Lui s-a produs ca rezultat al rugăciunii venite din partea neamului omenesc, reprezentat de Hristos (Evanghelia după Luca, capitolul 3, versetul 21).

Așa se explică, de ce sfințirea apei din ziua de Bobotează, este plasată spre sfârșitul Liturghiei. Pentru că, mai întâi, ne rugăm și, apoi, Duhul Sfânt Se pogoară și sfințește apa. Mai mult, sfințirea apelor nu este un act distinct, ci face parte din procesul de restaurare a lumii, de aceea, ea nu poate fi despărțită de lucrarea mântuitoare a lui Hristos.

Acest lucru este reprezentat în cult, prin faptul că sfințirea apei nu este o slujbă de sine stătătoare (nu are început și sfârșit propriu), ci are loc în cadrul Liturghiei, slujba care actualizează cele mai importante momente din viața lui Hristos și din lucrarea de mântuire a lumii.

Asemenea considerente pot constitui o explicație pentru faptul că aghiasma[1] mare (care se sfințește în ziua Bobotezei) se dă spre mângâiere celor care, din diferite motive, nu pot primi Taina Sfintei Împărtășanii.

În plus, ea are o valoare superioară aghiesmei mici (aghiasma obișnuită) și este folosită, în special, pentru sfințirea obiectelor de cult, la exorcizări, la sfințirea bisericilor, pentru stropirea bolnavilor sau poate fi consumată în zilele de post şi la sărbătorile mari.

Deci, mai înainte de a fi ziua în care se sfințesc apele, Boboteaza este sărbătoarea arătării (epifaniei[2]) Sfintei Treimi cu ocazia începutului activității publice a Domnului Iisus Hristos. Ea marchează debutul operei de restaurare a lumii și ne aduce aminte de momentele de la începutul creației universului. De aceea, importanța ei depășește cu mult semnificația recentă, de simplă sfințire a apei, lucru care reiese din simbolismul profund pe care ea îl are.

Referințe

[1] Există o întreagă controversă în legătură cu termenul atribuit apei sfinţite. Deşi, în Dicţionarul Explicativ al limbii române în variantă electronică (www.dex.ro), termenul considerat corect este „aghizmă”, în limba română el nu a provenit din limba franceză, ci din limba greacă (ἀγίασμα), unde s-ul intervocalic nu se citeşte „z”. Deci, părerea mea este că varianta corectă a termenului ar trebui să fie cu „s” şi nu cu „z”, adică „aghiasmă” şi nu „aghiazmă”. Normal, acest lucru este doar o opinie personală pe care mi-o asum, fără a avea pretenţia de a fi normativă.

[2] Termenul „epifanie” provine din limba greacă şi este format din două cuvinte, din prepoziţia „‘επι” (epi) – „peste” şi verbul „φαίνω” (faino) – „a străluci, a face vizibil”. Deci, traducerea literală a acestui termen ar fi „strălucirea, arătarea peste (lume, creaţie)” a Sfintei Treimi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here