Bunavestire – semnificații teologice și folclorice

0
926

Instituită între secolele IV-V[1], sărbătoarea Buneivestiri ne aduce aminte de unul dintre momentele de cotitură din istoria lumii – întruparea lui Dumnezeu Fiul.

Acest eveniment a fost pregătit îndelung de Dumnezeu și el a avut loc numai la „plinirea vremii”, când toate condițiile erau îndeplinite.

Însă, cu toate acestea, totul a depins de acceptul unei personalități cu totul și cu totul speciale – Fecioara Maria.

În cinstea ei, Biserica a instituit sărbătoarea Buneivestiri pe care o serbează în fiecare an la 25 martie.

Contextul istoric

Pentru cititorul Sfintei Scripturi, timpul dintre crearea lumii și venirea lui Hristos pe pământ este o perioadă întunecată, presărată cu multe suferințe.

Prin urmare, el nu are cum să nu se întrebe de ce a durat atât de mult până la izbăvirea lumii? De ce acest act mântuitor a avut loc tocmai acum?

Răspunsul este simplu: pentru că, acum, omenirea era pregătită! În primul rând, trebuie să avem în vedere starea de păcătoșenie a neamului omenesc.

Era vorba de o decadență morală care îi făcea pe oameni dornici să trăiască altfel.

Ei ajunseseră la starea în care își doreau să se schimbe ceva, orice, pentru că nu mai doreau ca lucrurile să continue în modul în care se desfășurau atunci.

În plus, cultura elenestică care era un rezultat al campaniilor de cucerire ale lui Alexandru Macedon (336-323 î.d.Hr.) și extinderea fără precedent a Imperiului Roman, erau premisele unei reușite a misiunii creștine.

În cadrul culturii elenistice, un loc de frunte l-a avut filozofia greacă, cea care a creat conceptele și noțiunile care vor fi folosite mai târziu de părinții Bisericii pentru a formula dogmele creștine.

Dacă și-ar fi creat proprii termeni, Biserica s-ar fi izolat şi exista riscul ca mesajul ei să nu fie înţeles de o lume care avea un mod de gândire diferit.

La fel, cuceririle făcute de romani au dat posibilitatea ca, pe teritoriile unde Roma își întinsese stăpânirea, să fie un climat de pace, cunoscut în istorie cu numele de pax romana (pacea romană).

Practic, triburi și chiar națiuni care, până atunci, se luptau între ele, acum nu mai aveau de ce să se războiască, pentru că soarta lor era hotărâtă de împăratul roman[2].

Într-un astfel de context, sfântul Pavel, care era cetățean roman, a putut să predice la atât de multe neamuri.

Pentru alte informații, click Răspândirea creștinismului

De asemenea, poporul ales era pregătit să își aducă contribuția sa esențială la mântuirea lumii.

Anii de rigoare morală la care fuseseră supuși evreii, profețiile pe care prorocii le presăraseră în conștiința lor de-a lungul veacurilor, toate acestea începeau să aducă roada așteptată.

Ea s-a concretizat în nașterea unei fecioare, o persoană extraordinară[3], care să fie îndeajuns de curată să-L poarte în pântece pe Răscumpărătorul lumii.

Pentru alte informații, click Nașterea Maicii Domnului – prinosul neamului omenesc

Arhanghelul Gavriil îi aduce Fecioarei Maria vestea cea bună

Singurul loc în Sfânta Scriptură unde găsim prezentarea Buneivestiri este cel din Evanghelia după Luca:

„Iar în a șasea lună a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria.

Și intrând îngerul la ea, a zis: Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei.

Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui și cugeta în sine: Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta?

Și îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Și iată vei lua în pântece și vei naște fiu și vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare și Fiul Celui Preaînalt se va chema și Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său. Și va împărăți peste casa lui Iacov în veci și împărăția Lui nu va avea sfârșit.

Și a zis Maria către înger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu știu de bărbat?

Și răspunzând, îngerul i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea și Sfântul care Se va naște din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Și iată Elisabeta, rudenia ta, a zămislit și ea fiu la bătrânețea ei și aceasta este a șasea lună pentru ea, cea numită stearpă. Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputință.

Și a zis Maria: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!

Și îngerul a plecat de la ea.”[4]

După cum se poate vedea, este vorba de o relatare foarte succintă, dar plină de semnificații. Haideți să analizăm câteva dintre ele!

Începem cu salutul arhanghelului Gavriil: „Bucură-te…” care era o formă de salut cu care era întâmpinat cineva cu un statut superior.

În aceste condiții, Fecioara Maria reacționează mirată: „Ce fel de rugăciune poate fi aceasta?”

De aici, deducem că Maica Domnului nu era străină de prezența îngerilor, cel puțin în timpul rugăciunii.

Însă ea, o ființă omenească, nu se aștepta la un respect atât de mare din partea unui înger atât de important.

Pentru alte informații, click Sfinții arhangheli Mihail și Gavriil și sfinții îngeri

Suntem îndreptățiți să credem că Maica Domnului era familiarizată cu prezența îngerilor, pentru că, în fața ei, arhanghelul Gavriil nu s-a mai prezentat cum o făcuse în fața arhiereului Zaharia, când îi dăduse vestea nașterii lui Ioan Botezătorul[5].

Acesta este încă un argument cu privire la curăția morală a Sfintei Fecioare, care a apărut pe lume ca rod al rugăciunii părinților ei, iar de la o vârstă foarte fragedă fusese dusă la templu.

Pentru alte informații, click Intrarea Maicii Domnului în biserică. Tradiții și credințe populare

Aici, ea s-a îndeletnicit cu rugăciunea și cu studiul Scripturilor.

În acest fel, ea fusese inițiată în tainele profețiilor mesianice și știa că, la timpul potrivit, Dumnezeu le va împlini.

Ca să-i răspundă la întrebare, îngerul îi spune că misiunea ei va fi să-L nască pe Fiul Celui Preaînalt care, în același timp, este și urmaș al lui David, pentru că logodnicul ei, Iosif, era din seminția lui David[6].

Deci, Fiul ei, Care Se va numi Iisus, va fi Dumnezeu și om în același timp, și va împărăți veșnic peste întreaga lume.

Prin urmare, Maria îl întreabă, oarecum, neîncrezătoare pe înger: „Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu știu de bărbat?”

La prima vedere, este doar o întrebare firească într-un astfel de context. Însă ea are implicații mult mai profunde!

Deși era logodită cu Iosif de ceva timp, Maria era încă fecioară. Mai mult, ea nu intenționa să aibă relații intime cu vreun bărbat.

Aceste detalii sunt foarte importante, întrucât Biserica Ortodoxă vorbește despre pururea fecioria Maicii Domnului înainte de naștere, în timpul nașterii și după naștere[7].

În continuare, îngerul o anunță pe Sfânta Fecioară că, la acest act al întrupării, vor participa toate cele trei Persoane ale Sfintei Treimi: Duhul Sfânt se va pogorî peste ea, puterea celui Prea Înalt, adică a Tatălui, o va umbri, iar Sfântul (Fiul) Se va naște din ea.

Mai mult, ca să își întărească spusele, arhanghelul o anunță că Elisabeta, ruda ei, este însărcinată și urmează să nască, deși este în vârstă.

Pentru că „la Dumnezeu, nimic nu este cu neputință”.

Pentru alte informații, click Nașterea sfântului Ioan Botezătorul. Sânzienele

Nu avem cum să trecem cu vederea un alt detaliu important.

Când Dumnezeu cinstește pe cineva într-un mod special, face acest lucru prin conferirea unei misiuni deosebite.

Este modul Lui de a spune că are încredere că acea persoană îndeplinește toate condițiile pentru a reuși.

În consecință, totul se reduce la voința liberă a persoanei respective de a accepta sau nu misiunea pe care Dumnezeu i-o pune în față.

Cu această idee în minte, să reanalizăm întregul episod al Buneivestiri.

O fecioară, care avea doar 15-16 ani și ai cărei părinți, cel mai probabil, nu trăiau, se logodește cu un bătrân care nu o privea ca pe o femeie, ca pe o soție.

Ea tocmai venise de la templu, unde își petrecuse cea mai mare parte a vieții, dedicându-se rugăciunii și studiului biblic într-o atmosferă de deplină cucernicie.

Viața ei era atât de curată, încât îngerii îi apăreau în timp ce se ruga și nici nu concepea să aibă vreodată relații intime cu vreun bărbat.

Pe scurt, ducea o viață liniștită, previzibilă în care nu prea erau necunoscute.

Când, deodată, tot universul ei este schimbat de arătarea unui arhanghel (deci nu a unui simplu înger) care o salută așa cum un inferior își salută superiorul.

În plus, acesta îi spune că ea, dintre toate femeile, a fost aleasă să-L aducă pe lume pe Răscumpărătorul lumii, care este nu doar om, ci și Dumnezeu adevărat. Cu alte cuvinte, din ea, avea să Se nască Dumnezeu.

Iar toate acestea se întâmplau ca urmare a faptului că Dumnezeu avea încredere deplină că ea este persoana cea mai potrivită pentru această misiune!

Prin urmare, nu se mai punea problema dacă ea poate să ducă această misiune la îndeplinire, ci dacă voia să facă acest lucru.

De aceea, Fecioara Maria devine cu adevărat Maica Domnului abia din momentul în care ea acceptă misiunea care îi este încredințată.

Așadar, tot planul divin, pregătit de-a lungul a mii de ani se reducea la acordul unei tinere din neamul lui Israel. Iar această adolescentă s-a ridicat la înălțimea așteptărilor[8]!

În acest sens, ea rostește: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!”

Este o dovadă clară a faptului că Dumnezeu nu forțează pe nimeni să-L accepte. El doar propune!

Așa se explică de ce Hristos, mai întâi, îi întreabă pe cei care nu-și exprimaseră dorința de a fi ajutați de El: „Vrei să te faci sănătos?[9]” și, abia după aceea, îi vindecă.

La fel și Biserica Ortodoxă, nu forțează pe nimeni să-i accepte învățăturile, ci doar le propune și ne lansează invitația de a le urma[10].

Bunavestire în tradiția populară

În tradiția populară, ca orice praznic bisericesc important, Bunavestire are câteva semnificații aparte.

Cei din vechime i-au atribuit acestei sărbători două simboluri: cucul și peștele.

Deși ar trebui să ne gândim că peștele este unul dintre cele mai vechi simboluri creștine, de data aceasta, el are înțelesuri diferite de cele din tradiția creștină.

În ceea ce privește consumul ritual (cel rânduit de Biserică), se considera că cei care vor mânca pește în ziua Buneivestiri vor fi sănătoși ca… peștele.

Însă adepții unei nutriții corecte nu ar trebui să fie prea mulțumiți, pentru că existau și persoane care nu aveau voie să consume, în timpul acestei sărbători, pește.

Femeile însărcinate erau primele cărora le era interzis acest lucru. Motivul? Ar fi născut copii „băloși” ca peștii.

La fel, copiii care nu apucaseră să vorbească, nu trebuiau să mănânce în această zi pește, pentru că… ar fi rămas muți ca peștii.

În mod cert, în mentalitatea populară, peștele a fost pus în legătură cu acest praznic, pentru că praznicul Buneivestiri cade, de cele mai multe ori, în timpul Postului Mare.

În aceste condiții, Biserica, pentru a sublinia importanța acestui eveniment în istoria mântuirii, a rânduit ca, în această zi, să se mănânce pește.

În consecință, Biserica nu are niciun fel de legătură cu aceste concepții despre pește, care sunt izvorâte numai din imaginația populară.

De aceea, din punct de vedere teologic, oricine poate consuma pește în această zi, fără niciun fel de teamă cu privire la eventuale urmări nedorite.

Cel de-al doilea simbol popular al zilei de 25 martie era cucul. Această pasăre era pusă în legătură cu, ce altceva, decât iubirea?

Cucul este una dintre cele mai controversate păsări, iar cântecul lui a inspirat multe poveşti de dragoste.

Numai că era vorba de o iubire interzisă, cucul fiind considerat o pasăre care inspira un comportament libertin, asociat chiar cu adulterul.

De aici, vine și expresia „boala cucului” care se referea la suferințele provocate de o iubire ascunsă, care nu putea fi împărtășită în public.

În ziua Buneivestiri, pentru a avea noroc, oamenii se pregăteau să asculte cântatul cucului fiind spălați, îmbrăcați în haine curate și cu bani în buzunare.

Dacă cineva ar fi auzit acest cântec fără să fi îndeplinit condițiile de mai sus, faptul ar fi fost considerat ca un semn rău pentru tot restul anului.

La fel, băieții sau fetele, care erau la vârsta căsătoriei, întrebau cucul cu privire la momentul în care vor face acest pas important din viață.

Dacă pasărea tăcea, era un semn de bun augur, însemnând că se vor căsători în curând.

Dacă ea cânta, cei interesați se apucau să numere de câte ori se auzea cântecul, fiecare glas al cucului însemnând câte un an de așteptare. După caz,  unii erau bucuroși, alții nu[11]!

Nici de data aceasta, cugetarea teologică nu are nimic de-a face cu aceste concepții.

Iar, pentru teologi, cucul este o pasăre ca oricare altă pasăre, fără niciun fel de semnificație aparte.

Ca o concluzie, cu privire la dimensiunea folclorică a Buneivestiri, putem spune că această sărbătoare este una care ne vesteşte primăvara, anotimp în care natura începe să se trezească din amorțirea iernii.

Cucul, simbolul principal al sărbătorii în mentalitatea oamenilor de altădată, este o pasăre care ne duce cu gândul la iubire, fie ea și interzisă.

Iar acest sentiment, cel puțin în natură, devine tot mai prezent, începând cu sfârșitul lunii martie, când se inițiază majoritatea ritualurilor de împerechere la păsări.

Concluzii

Bunavestire este unul dintre răspunsurile pe care Dumnezeu le dă celor care Îl întreabă adeseori de ce nu face ceva cu privire la soarta lumii, la decadența morală, la nedreptățile din lume etc.

La urma urmei, dacă ar fi să se întâmple ceva, vrem să se întâmple acum. Timpul nostru este limitat și dorim să vedem că dreptatea divină are loc, că se concretizează.

Iar, pentru că aceste lucruri nu se întâmplă când ne așteptăm, unii încep să se îndoiască[12].

„Oare Dumnezeu nu vede? De ce nu intervine? Nu poate? Nu vrea? Oare chiar există? Pentru că, dacă ar exista cu adevărat, nu ar permite așa ceva, nu?”

Evenimentul Buneivestiri este tocmai răspunsul la aceste întrebări. El ne transmite acest mesaj: Dumnezeu știe și acționează.

Partea proastă, pentru unii, este că, raportat la Dumnezeu, noi, oamenii, avem o problemă de sincronizare.

Pur și simplu, nu vrem să înțelegem că Dumnezeu face cum știe, nu cum vrem noi!

Iar așa cum vrea El este cel mai bine pentru toți.

Cu siguranță, după căderea în păcat, a fost multă suferință în lume, multe nedreptăți, multe atrocități, dar Dumnezeu a părut mut pentru mii de ani.

Însă asta nu înseamnă că El Și-a uitat promisiunea făcută oamenilor după căderea lor în păcat.

El a făgăduit că femeia va naște un Răscumpărător care va zdrobi capul șarpelui (diavolului)[13]. Și așa s-a întâmplat!

Iar acest Izbăvitor al lumii a venit „la plinirea vremii”[14], adică atunci când Dumnezeu a crezut potrivit.

Cu alte cuvinte, Hristos a venit când erau îndeplinite toate condițiile, ca acest eveniment să aibă impactul cel mai mare!

Deci, Dumnezeu nu întârzie, ci noi ne grăbim!

După aceea, trebuie să înțelegem că Dumnezeu, când ne apreciază, ne oferă provocări pe măsura capacităților noastre. Iar Fecioara Maria este unul dintre cele mai edificatoare exemple.

Dumnezeu știa că Maica Domnului era cea mai vrednică dintre femei!

Drept urmare, i-a propus cea mai importantă misiune pe care o putea îndeplini o femeie. Aceea de a-L naște pe Mântuitorul lumii!

Dar această misiune nu i-a fost încredințată decât în clipa în care ea a acceptat-o.

Din acel moment, se poate vorbi de o cinstire deosebită pe care trebuie să i-o acordăm Sfintei Fecioare, pentru că Însuși Dumnezeu a cinstit-o într-un mod deosebit.

Acest lucru se vede foarte clar când Fecioara Maria o vizitează pe Elisabeta, care era însărcinată cu sfântul Ioan Botezătorul.

Imediat ce Maica Domnului a salutat-o pe Elisabeta, pruncul i-a tresăltat în pântece de bucurie, iar ea a avut o revelație de la Duhul Sfânt și a recunoscut-o pe Maria ca „maica Domnului meu”[15].

În concluzie, putem spune că evenimentul Buneivestiri este unul dintre momentele care au schimbat istoria lumii.

Atunci, soarta creației a depins de acceptul unei fecioare de 15-16 ani care, datorită curăției sale, era singura în măsură să-L nască pe Dumnezeu.

Acest lucru a fost posibil când mai multe condiții au fost îndeplinite:

  • un climat moral atât de decadent încât oamenii să-și dorească schimbarea modului de viață;
  • un context cultural și politic care să permită răspândirea mesajului evanghelic la cât mai mulți oameni;
  • venirea pe lume a unei persoane vrednice să-L nască pe Mântuitorul lumii.

Pentru realizarea acestui plan, Dumnezeu a lucrat nu de-a lungul zilelor sau anilor ci de-a lungul mileniilor. În tot acest timp, El nu Și-a uitat promisiunea și nu Și-a abandonat niciodată planul.

Așa că, dacă ar fi să reducem această sărbătoare la doar o singură lecție de viață, aceea este că Dumnezeu lucrează, pentru binele tuturor, dar în ritmul Lui.

Mai rămâne ca și noi să avem încredere în El și să ne ridicăm la înălțimea provocărilor pe care El ni le pune în față.

Referințe

[1] Pr. Ene Braniște, Liturgica generală cu noțiuni de artă bisericească, arhitectură și pictură creștină, ediția a II-a, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1993, pp. 189-191.

[2] Pr. prof. dr. Ioan Rămureanu, pr. prof. dr. Milan Șesan, pr. prof. dr. Teodor Bodogae, Istoria bisericească universală,  ediția a III-a, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1987, pp. 37-42.

[3] Profeția lui Isaia, capitolul 7, versetul 14: „Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată, Fecioara va lua în pântece și va naște fiu și vor chema numele lui Emanuel.” Aici, termenul Ha’almaah (Fecioara) este folosit pentru a desemna o persoană cu totul specială.  A se vedea Pr. Petre Semen și Ilie Melniciuc-Puică, Așteptând mântuirea, Trinitas, Iași, 1999.

[4] Evanghelia după Luca, capitolul 1, versetele 26-38.

[5] Evanghelia după Luca, capitolul 1, versetele 18-20: „Și a zis Zaharia către înger: După ce voi cunoaște aceasta? Căci eu sunt bătrân și femeia mea înaintată în zilele ei. Și îngerul, răspunzând, i-a zis: Eu sunt Gavriil, cel ce stă înaintea lui Dumnezeu. Și am fost trimis să grăiesc către tine și să-ți binevestesc acestea. Și iată vei fi mut și nu vei putea să vorbești până în ziua când vor fi acestea, pentru că n-ai crezut în cuvintele mele, care se vor împlini la timpul lor.”

[6] Pentru cei care vor să afle mai multe detalii, se pot consulta listele strămoșilor după trup ai lui Hristos din Evanghelia după Matei, capitolul 1, versetele 1-17 și Evanghelia după Luca, capitolul 3, versetele 23-38. Ele sunt identice, numai că evanghelistul Matei prezintă ascendența trupească a lui Hristos începând cu Avraam, iar Luca face același lucru, dar în ordine inversă.

[7] Această învățătură a fost definitivată de Biserică în timpul celui de-al treilea Sinod Ecumenic de la Efes din anul 431.  A se vedea pr. Nicolae Chifăr, Istoria creștinismului, vol. II, Editura Trinitas, Iași, 2000, pp. 107-111.

[8] Acest moment unic în istoria întregii creații este redat magistral în icoana ortodoxă a Buneivestiri. A se vedea Sorin Dumitrescu, Noi și icoana, ediția a II-a, Fundația Anastasia, București, 2018, pp. 234-235.

[9] Evanghelia după Ioan, capitolul 5, versetul 6.

[10] Hristos este foarte clar în acest sens când spune: „Iată, stau la ușă și bat; de va auzi cineva glasul Meu și va deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el și el cu Mine.” (Apocalipsa, capitolul 3, versetul 20)

[11] Marcel Lutic, Timpul sacru. Sărbătorile de altădată, ediția a II-a, Editura Kolos, Iași, 2009, pp. 155-156.

[12] Christopher Hitchens, Dumnezeu nu este mare. Cum otrăvește religia totul, trad. Patricia Neculae, Editura Litera, București, 2012, pp. 22-24 sq.

[13] Facerea, capitolul 3, versetul 15: „Dușmănie voi pune între tine și între femeie, între sămânța ta și sămânța ei; aceasta îți va zdrobi capul, iar tu îi vei înțepa călcâiul.”

[14] Epistola sfântului apostol Pavel către galateni, capitolul 4, versetul 4: „Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu, a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege”.

[15] Evanghelia după Luca, capitolul 1, versetele 41-45.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here