Cât suntem de liberi?

Nu suntem liberi, sau, mă rog, nu suntem în totalitate liberi. În teorie, avem voie să facem orice, oricând, oriunde, să ne descătușăm potenţialul personal și să zburăm. Normal, există niște limite, dar, ne spun teoreticienii libertăţii, ele sunt foarte fragile și pot fi puse mereu mai departe. Deci, totul depinde de felul în care noi vrem să folosim această libertate. În teorie!

După părerea mea suntem o generaţie paradoxală. Poate greșesc, dar dacă vrei să stai mai mult timp acasă, pentru că ești bolnav și ţi-e frică să nu mergi la serviciu pentru că vei lua bani mai puţini și nu ai cum să-ţi plătești rata; dacă ai vrea să petreci mai mult timp cu copilul tău, cu părinţii, prietenii sau, și mai interesant, cu persoana iubită, dar trebuie să stai adesea peste program la serviciu; dacă vrei să-i spui ăluia care spune verzi și uscate la televizor, pe stradă sau la o petrecere că greşeşte și nu poţi pentru că nu este politic corect, atunci s-ar putea să-mi dai dreptate.

Oamenii s-au întrebat din cele mai vechi timpuri ce este bine să facă și ce nu; ce este permis și ce nu, într-un cuvânt, ce înseamnă să fii liber. De-a lungul timpului, au apărut tot felul de definiţii ale libertăţii și tot felul de explicaţii. Unele mai puţin exacte, altele mai precise, unele de care oamenii au vrut să ţină seama și sunt în uz și astăzi, unele de-a dreptul deranjante care sunt trecute cu vederea de câte ori este posibil.

Prima dintre cele mai cunoscute definiţii ne spune că „libertatea mea se sfârşeşte unde începe libertatea celuilalt”. Din punct de vedere filosofic, sună bine, numai că habar nu am la ce se referă. Ce fac dacă celălalt este „mai liber decât mine”, adică are de partea lui şi alte forţe decât cele ale bunului simţ? Cât de extinsă devine atunci libertatea mea? Până la urmă, nu toate regimurile totalitare spun că ele oferă „adevărata” libertate?

Însă, cel puţin din punct de vedere juridic, lucrurile par mai clare. Majoritatea sistemelor legislative moderne în general că „libertatea înseamnă să faci tot ceea ce vrei, în afara faptelor oprite de lege”. Deci, dacă vrei să vezi cât eşti de liber, este bine să te apuci şi să citeşti cât mai multe legi şi, într-un final, ai să-ţi faci o idee. Dar legile se modifică în timp. Dacă nu ele, măcar interpretarea lor. În consecinţă, există posibilitatea ca, după ce te întorci dintr-o vacanţă petrecută în altă ţară, să nu mai fii la fel de liber.

Oricum am privi lucrurile, sunt şanse mari să ajungem la concluzia că alţii hotărăsc pentru noi cât suntem de liberi. Dar ce-ar fi dacă am vrea noi să decidem cât de liberi să fim? Pentru cei care nu vor să stea prea mult cu gândul la legi şi la modul de manifestare a celuilalt, Oscar Wilde vine cu o soluţie foarte practică. În romanul „Portretul lui Dorian Gray”, el spune că este bine ca omul „să nu facă niciun gest despre care nu i-ar conveni să discute după masa de seară”. Trebuie să recunoaştem că este o definiţie care ne oferă o libertate cât se poate de „liberă”! Numai că ne face să cădem în cealaltă extremă – nu mai ţinem cont de nimic, decât de propria noastră conştiinţă. Şi dacă toţi am face aşa…

Ar mai fi o soluţie! Ea este propusă de fericitul Augustin şi este foarte simplu exprimată „iubeşte şi fă ce vrei”. La prima vedere, suntem tentaţi să spunem „Wow!”. Un teolog de marcă al Bisericii ne spune să facem ce vrem? Da, dar cu condiţia să iubim! Şi acest detaliu schimbă totul! Nu ai cum să-l iubeşti pe cel de lângă tine şi să-ţi doreşti să-l faci să sufere! Şi, dacă eşti atent ca faptele tale să nu-l rănească, devine evident că o mare parte din ideile „originale” pe care le ai nu mai pot fi puse în practică. Deci, înţelesul cuvintelor lui Augustin ar fi „fă tot ce-ţi trece prin cap, cu condiţia să nu-l faci pre fratele tău să sufere”.

Dacă vă întrebaţi de unde atâta curaj la Fericitul Augustin, trebuie să ştiţi că Mântuitorul Hristos a fost sursa de inspiraţie când a rostit ceea ce avea să intre în istoria gândirii sub numele de „regula de aur”: „Ci toate câte voiţi să vă facă vouă oamenii, asemenea şi voi faceţi lor, că aceasta este Legea şi proorocii.” (Evanghelia după Matei, capitolul 7, versetul 12). Cu toate acestea, Domnul Iisus dă un alt sens libertăţii. Pentru El, adevărata libertate este ieşirea de sub robia păcatului. „Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi… Oricine săvârşeşte păcatul este rob al păcatului… Deci, dacă Fiul vă va face liberi, liberi veţi fi într-adevăr.” (Evanghelia după Ioan, capitolul 8, versetele 32, 34, 36).

Când ne vorbește despre libertate, Hristos o pune în legătură cu adevărul (Evanghelia după Ioan, capitolul 8, versetul 32). Nu se poate una fără altul. Nu ai cum să te simţi liber atât timp cât nu ești sincer cu tine însuţi și cu ceilalţi. Poate că multe dintre problemele noastre ar fi eliminate, dacă am renunţa „să nu-i deranjăm” pe ceilalţi. Știu că, în religia creștină, se spune că atunci când ești lovit să întorci și obrazul celălalt (Evanghelia după Matei, capitolul 5, versetul 39). Dar, tot Hristos ne spune că, dacă cineva ţi-a greșit, să-l mustri, ca să-i dai șansa să se corecteze. Dacă nu îţi reușește, este indicat să chemi și pe alţii în ajutor, iar, dacă, nici după mustrarea comunităţii, acel frate nu se corectează, să-l părăsești, pentru că el nu dorește să se îndrepte (Evanghelia după Matei, capitolul 18, versetele 15-17).

Iar aici, intervine, după „canoanele” lumii de azi, conceptul de „corect politic”, potrivit căruia nu ai voie să-i spui nimănui nimic care ar putea să-i lezeze convingerile. Cel mai la îndemână exemplu este cel cu privire la homosexuali. S-a ajuns până acolo încât să se încerce, chiar într-o comisie de specialitate interortodoxă, care s-a întrunit de curând la Chambessy, să fie scoase din textul Bibliei acele referinţe care i-ar putea leza pe homosexuali. Din fericire, nu s-a ajuns până acolo, dar gestul presiunilor externe rămâne!

Cu toate acestea, ni se spune că suntem liberi! Dar oare cât de liberi suntem? Şi după ce definiţie? În sistemele totalitare, era foarte clar ce ai și ce nu ai voie să spui! Știu de la bunicii și părinţii mei ce înseamnă acest lucru. Dar, „în democraţie”, aceste lucruri nu sunt precizate, așa că trebuie mereu să fii atent la ce spui! Sigur, în teorie, ai voie să te exprimi liber, dar nu prea îţi permiţi!

Există două metode de înrobire a unui popor: cu sabia și cu creditul! Istoria a demonstrat celor care au dorinţa de stăpânire că înrobirea cu forţa nu este eficientă. Tot timpul vor exista resentimente și, mereu, va exista riscul unei răscoale. Însă înrobirea cu creditul este cu totul altceva. În primul rând, este una care este dorită de cel înrobit. El vine să solicite împrumutul. Și, ca să-l plătească, va munci zi și noapte. Se va speti, să aibă un serviciu cât mai bine plătit și, după ce-l va obţine, va urmări să fie un angajat cât se poate de disciplinat, ca să nu-și piardă avantajele. Iar asta presupune tăcere, acceptarea unor compromisuri și tot felul de presiuni incredibile! Majoritatea dintre noi cunoaște aceste lucruri! Toţi știm ce gust are această „libertate”!

Creștinismul a propus dintotdeauna o altă variantă a libertăţii. Sigur, și această libertate presupune răbdare, dar este vorba de o răbdare ziditoare, nu de una a acceptării compromisurilor. Una este să aștepţi ca cel care ţi-a greșit să se îndrepte, și alta este să rabzi tot felul de gesturi imorale pentru a-ţi asigura niște avantaje personale. Una este să ai „libertatea” de a accepta un șantaj și altceva înseamnă să nu poţi fi șantajat de nimeni și nicicând. Părintele Savatie Baștovoi spune că „omul liber este cel care nu-și vinde libertatea nici pe bani, nici pe femei, nici pe vin și nici pe slavă. Omul liber este cel care nu se mai teme de moarte.”, adică, în viziunea lui, „libertatea înseamnă să nu ai motive să fugi de Dumnezeu”.

Facem asta de fiecare dată când, înainte de a-L căuta pe Dumnezeu, urmărim alte „priorităţi”. Dacă suntem sinceri cu noi, observăm că, în week-end, ne este prea greu să rezervăm două ore din mult râvnita noastră odihnă pentru a merge la biserică; ne este foarte greu să citim o rugăciune, pentru că trebuie să aflăm de la televizor sau de pe net „ultimele” știri; ne este foarte greu să postim, pentru că suntem prea ocupaţi la serviciu și, oricum, mâncăm ce „apucăm”, iar exemplele pot continua.

Întrebarea care se pune este următoarea: avem vreo șansă să scăpăm din acest cerc vicios? Da! Hristos ne-a spus acest lucru de aproape două mii de ani: „Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Că după toate acestea se străduiesc neamurile; știe doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele. Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă. Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei.” (Evanghelia după Matei, capitolul 6, versetele 31-34).

Dacă ne-am îngriji mai mult de lucrurile nemateriale, sigur vom fi mai liberi și vom duce o viaţă mai fericită. Vom putea să ne permitem să nu acceptăm tot felul de compromisuri, să spunem ce gândim cu adevărat, fără să ne mai fie teamă. Atunci când suntem legaţi de cele materiale, nu mai avem timp suficient pentru celelalte experienţe care fac cu adevărat ca viaţa să merite trăită. Sigur, nu ne vom mai petrece vacanţele la hoteluri de 4 sau 5 stele, dar nici nu vom rata prima zi de școală a copiilor noștri, nici nu ne vom mai întâlni cu părinţii doar când aceștia sunt deja la spital sau nu vom anula la nesfârșit acea întâlnire cu prietenii pe care o tot programăm de ceva timp.

Nu spun să renunţăm la visele noastre profesionale, nu propovăduiesc renunţarea la pasiunile noastre, la visele pe care le avem. Pur și simplu, îmi doresc să nu mai fim atât de preocupaţi de partea materială. Toţi trebuie să muncim, însă munca este menită să ne ajute să devenim mai buni, nu să ne înrobească.

Ca să fiu mai clar, o să redau o anecdotă care m-a făcut să meditez foarte mult! Un american a plecat în vacanţă, într-un sătuc din Spania. În fiecare dimineaţă, se plimba pe malul mării și vedea cum un pescar se întorcea de fiecare dată cu un pește mare, pe care îl vindea unor negustori locali și, apoi, pleca acasă. Mirat, turistul american l-a întrebat: „După ce vinzi peștele pe care îl prinzi în fiecare dimineaţă, ce faci”? Pescarul i-a răspuns: „Mă duc să-mi petrec timpul cu familia și cu prietenii mei”. Atunci americanul i-a spus: „Consider că este o abordare greșită”! „De ce?” a întrebat pescarul. Și atunci, ca și cum ar fi așteptat momentul acesta de când ajunsese în Spania, turistul a continuat: „Păi, după ce vinzi peștele, în loc să pleci să stai cu familia și prietenii, ai putea să te mai duci în larg de mai multe ori, ca să prinzi mai mult pește”. Mirat, pescarul a întrebat: „Cu ce scop”? „Păi, e evident! Dacă faci asta un timp, ai să ai bani să-ţi cumperi o barcă și mai mare și ai să poţi să-ţi angajezi chiar și niște ajutoare, care să te ajute să prinzi și mai mult pește”. Pescarul a întrebat din nou: „Care este scopul”? Americanul a continuat: „Dacă muncești în acest fel suficient de mult timp, ai putea să-ţi cumperi chiar un vapor. Apoi, dacă te ţii în continuare de treabă, ai să ai mai multe vapoare și tot așa. La un moment dat, ai să ai o întreagă flotă de pescuit doar a ta”. Ca și cum nu a înţeles nimic, pescarul spaniol a repetat întrebarea: „Cu ce scop”? La care americanul, înfierbântat, a răspuns: „Ca să petreci mai mult timp cu familia și cu prietenii tăi”.

2 răspunsuri la „Cât suntem de liberi?”

  1. Da, interesant articol. Libertatea inseamna BANI. Cel putin pentru mine aceasta inseamna acum. BANI ca sa imi incep propria afacere intr-o tara de care sunt indragostita lulea, ale carei posturi de radio le ascult dimineata, când ma trezesc inainte de a pleca la serviciu si seara, când ajung obosita acasa – nu de la serviciu, ci de la pasiunea care, impreuna cu credinta, imi mentine moralul ridicat. Este vorba de pasiunea pentru dansul latino-american, respectiv dansurile salsa si bachata. Da, stiu ca voi muncii enorm acolo, voi invata lucruri noi si, bineinteles voi schimba salsa si bachata pe dansurile populare locale, tot latino-americane, dar VOI AVEA PENTRU CE. Zambetul si multumirea oamenilor fericiti de serviciile oferite prin afacerea mea sunt mult mai importante decat profitul material pe care il voi avea, desi si acela este important in masura in care va fi reinvestit tot in afacere si in comoditatiile vietii unui oras cu iesire la Oceanul Pacific.

    1. Ştiu ce înseamnă să-ţi doreşti să-ţi câştigi existenţa din pasiunile pe care le ai. Eu am reuşit cândva! Eram profesor la un liceu şi totul era atât de fain, încât, la 25 de ani,credeam că mi-am găsit rostul din punct de vedere profesional. Am făcut greşeala să nu apreciez ce aveam şi am vrut un salariu mai mare. L-am obţinut, dar sufletul mi-a rămas tot la întrebările încuietoare cu care cei de la a 10-a până la a 12-a încercau să-l „termine pe prof”. Nu au reuşit, dar am rămas prieteni. Ne salutăm pe stradă, ne împărtăşim idei, impresii, amintiri. Acum, încerc să nu mai fac alte „investiţii”, ca să nu mai am rate mari de plătit şi să mă pot întoarce din nou la catedră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *