Ce este păcatul?

Despre păcat s-au spus și, probabil, se vor spune foarte multe. Dincolo de definițiile îmbrăcate în metafore, această noțiune teologică este, în esența ei, simplu de exprimat.

Astfel, pe baza experiențelor marilor asceți și a reflecției teologice, Biserica Ortodoxă a definit ca păcat drept călcarea din liberă voință și în deplină cunoștință de cauză a legilor lui Dumnezeu prin gând, cuvânt sau faptă.

Originea păcatului

Potrivit tradiției creștine răsăritene, păcatul este rodul întrebuințării greșite de către om a liberului său arbitru. Prima încălcare a poruncilor dumnezeiești a avut loc în rai, fiind săvârșită de Adam și Eva.

Întrucât aceștia erau stăpânii creației văzute, prin greșeala lor, a fost afectată întreaga lume materială. În acest context, nu se poate să nu ne întrebăm dacă Dumnezeu nu a prevăzut aceste lucruri mai înainte de crearea lumii și, dacă le-a prevăzut, de ce nu a făcut nimic ca să împiedice greșeala protopărinților noștri?

Ținând cont de faptul că Dumnezeu este atotștiutor și că El există în afara timpului, învățătura creștină ortodoxă susține că Dumnezeu a cunoscut ce aveau să facă primii oameni.

Cu toate acestea, El a îngăduit ispitirea lor și călcarea poruncii Sale de către ei, pentru că nu a vrut să le știrbească fiinţelor umane libertatea voinței.

Practic, motivul pentru care Dumnezeu le-a interzis  oamenilor să mănânce din fructul oprit a constat în a le da posibilitatea ca, prin exersarea voinței libere, ei să dobândească virtutea și, în acest mod, să progreseze din punct de vedere spiritual.

Cu toate acestea, oamenii au eșuat lamentabil în fața primului test moral pe care au trebuit să-l treacă. De ce? Pentru că, atunci, ca și acum, ispita sau îndemnul de a păcătui a venit sub forma prezentării unui rău ca un bine aparent.

Eva l-a crezut pe șarpe care i-a spus că, odată ce va mânca din fructul oprit, va fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul (Facerea, capitolul 3, versetele 1-7).

Deci, consumarea fructului din pomul binelui și răului a fost prezentată nu ca o încălcare a poruncii lui Dumnezeu, adică un regres moral, ci ca o sporire a abilităților personale, deci ca un progres.

Criteriile potrivit cărora o faptă poate fi socotită păcat

Când deosebirea binelui de rău este dificil de realizat, ne este de  ajutor să avem în vedere cele trei criterii importante, după care putem califica sau nu o faptă drept păcat.

Prima regulă în acest sens o constituie întrebuințarea deplină a minții. De aceea, faptele copiilor, ale celor cu boli mintale sau ale celor care, în momentul săvârșirii faptei, nu au fost conștienți de ceea ce fac, chiar dacă pot fi socotite încălcări ale legilor umane, nu sunt considerate păcate.

Al doilea principiu presupune libertatea voii săvârșitorului. Există cazuri în care, potrivit legilor civile, anumite fapte care au loc împotriva voii săvârșitorului sunt considerate pasibile de pedeapsă, însă, din perspectiva moralei creștine, ele nu pot fi catalogate drept păcate.

În fine, un al treilea reper este cunoașterea legilor divine a căror încălcare constituie fapta păcătoasă.  Ca o comparație, în dreptul civil, se folosește o ficțiune juridică, stabilindu-se că toată lumea cunoaște toate legile din cadrul unui sistem normativ.

Un astfel de principiu a fost adoptat, pentru a nu da posibilitatea niciunui contravenient sau infractor să scape de pedeapsă, susținând că nu a cunoscut legea pe care a încălcat-o.

Din punct de vedere teologic, o astfel de prevedere nu-și are rostul, pentru că Dumnezeu știe dacă noi cunoșteam sau dacă, măcar, a existat posibilitatea să aflăm legile Sale, înainte de a le încălca.

Remedii

Păcatul este considerat de marii asceți ca o boală a sufletului ce afectează, mai întâi, voința noastră liberă. Prin urmare, primul remediu este dorința de a ne vindeca din punct de vedere duhovnicesc.

În al doilea rând, în cadrul Bisericii, creștinii au la îndemână mai multe Taine pentru iertarea de păcat, din care cea mai cunoscută în acest sens este Spovedania(Mărturisirea).

Iertarea păcatelor de către Hristos prin intermediul preotului sau episcopului este asemănătoare cu eliminarea infecției dintr-un organism, însă pentru vindecarea completă, bolnavul trebuie să treacă și prin faza de convalescență (îndeplinirea canonului).

După această etapă, urmează stadiul prevenției. În primul rând, trebuie să avem curaj să luptăm cu ispita, curaj fundamentat pe faptul că „El (Dumnezeu) nu va îngădui să fiți ispitiți mai mult decât puteți, ci odată cu ispita va aduce și scăparea din ea, ca să puteți răbda” [1].

Deci, oricâte păcate vom avea și oricât de grave ni se vor părea, trebuie să avem încredere că Dumnezeu ne ajută, dacă noi le regretăm și dorim să ne vindecăm.

De asemenea, rugăciunea este una dintre cele mai sigure metode de eliberare de patimi și de alungare a ispitelor. Acest lucru se întâmplă pentru că rugăciunea autentică presupune smerenie și ocuparea minții noastre cu gânduri îndreptate spre Dumnezeu, deci opuse păcatului.

Pentru a fi eficientă pe deplin, rugăciunea trebuie însoțită de privegherea asupra poftelor care se realizează, în mod special, prin post. Acesta este cel mai la îndemână mijloc pentru exersarea voinței și eliminare a impulsurilor trupești necontrolate.

În final, este important să reținem că, de fiecare dată, când avem dubii cu privire la o anumită situație sau când ni se pare că am făcut ceva corect, dar, totuși, avem mustrări de conștiință, este bine să întrebăm duhovnicul.

Se presupune că el are o experiență mai îndelungată decât noi în această privință, a studiat mai mult și, nu în ultimul rând, poate oferi un punct de vedere din exterior, detașat de contextul respectiv, ceea ce, de multe ori, are un impact major.

Pentru mulţi dintre noi, păcatul este o constantă a vieţii noastre. Adesea, îl săvârşim chiar din reflex. În aceste condiţii, putem să ne vindecăm? Mai avem vreo scăpare?

Cu siguranţă, da! Iar tâlharul care s-a pocăit în ultima clipă pe Cruce, este cel mai bun exemplu. Important este să nu deznădăjduim şi să ne ridicăm de fiecare dată după ce am greşit!

Nu trebuie să uităm că marii asceți au reușit să dobândească abilitatea de a lupta cu ispitele după mulți ani de nevoință. Cu siguranță, în acest răstimp au suferit și înfrângeri, dar nu s-au dat bătuți niciodată.

Este exact ce trebuie să facem și noi!

Referinţe

[1] Epistola întâia către corinteni a sfântului apostol Pavel, capitolul 10, versetul 13.

Articol publicat iniţial, în blogul personal: 

https://aileneisorin.blogspot.ro/2017/09/ce-este-pacatul.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *