Cum trebuie să ne îmbrăcăm la biserică

0
550

Este una dintre cele mai lungi dezbateri din istoria Bisericii. În afară de cele în legătură cu relaţiile intime, cred că nicio altă dezbatere nu a stârnit atât interes de-a lungul timpului. La urma urmei, era şi normal să fie aşa, pentru că …de’…are legătură cu moda.

Totul a început cu înfiinţarea primelor comunităţi creştine, când sfântul Pavel îşi trimitea scrisorile sale către Bisericile pe care tocmai le întemeiase. Normal, la Corint, care era renumit în epocă pentru desfrâul care exista datorită cultului foarte bine dezvoltat al zeiţei Afrodita, zeiţa iubirii, au apărut problemele cele mai „interesante”.

Una dintre cele mai discutate astfel de probleme a fost cea legată de acoperirea femeii în cadrul cultului sau „în biserică”. Textul din prima Epistolă către Corinteni, capitolul 11, versetele de la 4 la 14, constituie o disertaţie a sfântului Pavel care pledează în favoarea acoperirii capului de către femeie, atunci când aceasta trebuie să se „roage sau să profeţească”.

Atenţie, „a profeţi”, în acest context, nu înseamnă numai a spune ce urmează să se întâmple în viitor, ci şi „a predica, a vorbi despre Dumnezeu”. Concluzia: femeile aveau dreptul de a vorbi în mijlocul adunării! De ce era bătută atâta monedă cu privire la ţinuta unei femei care, cu siguranţă, nu era o oarecare, de vreme ce era capabilă să ţină o prelegere despre chestiuni teologice în faţa unui public?

Pentru a răspunde la o astfel de întrebare, este important să ne gândim puţin şi la contextul în care s-au desfăşurat evenimentele la care făcea referire apostolul Pavel. În primul rând, vorbim despre mentalitatea timpului care dorea să nu lase nimic la întâmplare.

Astfel, fecioarele, adică cele necăsătorite, nu prea puteau să se plimbe neînsoţite şi puteau avea capul neacoperit din cel puţin două motive: mai întâi, acest lucru exprima nevinovăţia, gingăşia; apoi, trebuiau văzute de eventualii pretendenţi. Deci, se explică.

De asemenea, femeile căsătorite trebuiau să se comporte conform statutului: să fie acoperite pentru a avertiza că nu mai sunt „pe piaţă”. Ele erau, la propriu, posesiunea soţului. În cultura ebraică a vremii, deci a Vechiului Testament, fetele erau cumpărate de soții lor de la tați.

Era o practică care desconsidera femeia, dar era împământenită. Prin urmare, a fi căsătorită și a nu purta capul acoperit, desemna o femeie „desfrânată.

Dacă mai ţinem cont şi de faptul că în Corint persista o atitudine foarte „lejeră” faţă de moralitate, primii creştini au ţinut să se diferenţieze chiar şi prin vestimentaţie de ceea ce însemna comportamentul imoral al vremii.

În aceste condiţii, avem tot dreptul să considerăm că intervenţia apostolului Pavel era una foarte oportună!

Normal, apare întrebarea firească: păi, ce treabă are un obicei, destul de înapoiat (trebuie să recunoaştem), cu vestimentaţia din zilele noastre? Păi, cam are şi nu prea!

Ştiţi faza cu „mămăile”, alea de la intrările din bisericile noastre care au ca principală atribuţie în „fişa postului” să înghiontească pe cei şi cele care intră în biserică „neconform” îmbrăcaţi?

După părerea lor, şi asta este cea mai periculoasă parte, ele cred că îndrumă lumea şi fac un bine societăţii! Deci, luptă pentru decenţă într-o lume „ameninţată de imoralitate”, aşa cum a făcut-o la timpul său apostolul Pavel.

Din păcate, lucrurile nu stau chiar aşa! Deşi se pare că Biserica nu are lucruri mai importante de făcut decât să stabilească modul în care trebuie să se îmbrace creştinii, totuşi, realitatea este alta.

După părerea mea, autorităţile ecleziastice nu ar trebui să se preocupe cu ce parfum trebuie să te dai când participi la slujbă, cât de lungă trebuie să fie fusta sau cât de mulată, ce culori trebuie să porţi, dacă ai voie sau nu cu machiaj etc.

Chiar dacă mai există voci ale unor părinţi călugări care vor să introducă viaţa monahală şi în mijlocul societăţii actuale, lucrurile ar trebui privite într-un context mai larg.

Este cam „dificil”, ca să nu spun altfel, pentru o femeie care stă nu ştiu cât la un salon de înfrumuseţare, ca să arate potrivit la şedinţa de a doua zi, să se schimbe, când, în drumul spre casă, doreşte să intre într-o biserică să se roage.

Sau, dacă ai un necaz care te apasă şi simţi nevoia să te rogi, oare nu trebuie să intri în biserica din apropiere, pentru că i s-ar putea părea nu ştiu cui că nu arăţi „decent”?

Ştiu că o astfel de dezbatere poate continua foarte mult, mai ales pentru faptul că cei care se duc la biserică ar trebui să aibă cu totul alte obiective decât să facă revista modei.

Într-adevăr, câteodată, întâlnim printre credincioşi şi credincioase, persoane pe care nu ai cum să le „ratezi”. Fie prin vestimentaţie, fie prin felul în care miros sau comportamentul ostentativ, ei dau naştere la discuţii.

Mi se pare normal ca, în vestimentaţie, să fie păstrat un raport rezonabil între modernitate şi decenţă. Atât timp cât cel care îşi propune să meargă la biserică se cercetează şi îşi dă seama că, prin ţinută sau modul în care se comportă ar putea stârni „tulburare”, ar trebui să schimbe ceva în sensul acesta. Dar care este graniţa dintre „prea, prea” şi „foarte, foarte”?

Ca să fie mai uşor, vă propun ca reper modul în care trebuie să ne prezentăm în faţa unei instanţe de judecată. Mi-a venit în minte o astfel de idee, după ce l-am văzut pe nonconformistul Adrian Mutu care s-a înfăţişat în faţa instanţelor foarte ispăşit şi foarte elegant.

Şi atunci: dacă în faţa unui judecător, care este un om, ne îmbrăcăm elegant şi decent, cu atât mai mult se impune să facem acelaşi lucru şi în faţa lui Hristos, „Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor”.

În concluzie, este bine să reţinem că învăţătura apostolului Pavel a fost dată într-un anumit context care impunea raţionamentul respectiv. Astăzi, când femeia căsătorită poate umbla neacoperită fără a părea imorală, cred că se poate renunţa la acoperirea capului.

Mai rămân în discuţie ţinutele condamnate de „femeile care ştiu rânduiala” şi care ţin neapărat să-şi arate ascendentul moral asupra altora. Sunt, într-adevăr, o ispită şi, uneori, te „ajută” să te enervezi foarte tare şi foarte mult!

Ştiu că este greu şi, câteodată, pare imposibil, dar trebuie să nu le luăm în seamă.

Dacă un creştin s-a autoevaluat şi a respectat normele decenţei, este important să-şi amintească că acele doamne cârcotaşe au o vârstă care le poate recomanda ca fiind contemporane cu apostolul Pavel, iar, în timpul acela, lumea se îmbrăca altfel!

Foto preluată de la EA.md.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here