Despre „Univers” sau „inteligența infinită”

0
172
Oare câți dintre cei care doar și-au pus dorințe, le-au încredințat „Universului” și nu au făcut ce trebuia și-au văzut visele devenind realitate?

La fiecare început de an, toată lumea își fixează obiective pentru anul care urmează. Fie că le face în noaptea dintre an, la o cupă cu șampanie, fie că stă singur și meditează sau la stabilește cu familia, prietenii sau colaboratorii, totul, în prima parte a anului, este despre obiective.

Nu este nimic rău în asta! Mai mult, sunt unul dintre adepții planificărilor și consider că o listă cu obiective este ca un fel de itinerariu care ne ajută să nu orbecăim prin viață.

După părerea mea, ele trebuie să fie clare, să fie puțin peste posibilitățile de moment (ca să fie și o provocare), trebuie să aibă o dată limită și, după caz, un buget atașat.

Apoi, trebuie să depui efortul necesar ca ele să se îndeplinească și să nu te dai bătut în fața obstacolelor.

Dar ăsta sunt eu!

 

De aceea, mărturisesc că am fost intrigat de felul în care alții își fixează obiectivele și modul în care consideră că ele se vor îndeplini.

Există mai multe cărți, ca să nu mai vorbesc de materiale video pe site-ul www.Youtube.com, în care mai mulți autori vorbesc despre îndeplinirea dorințelor  noastre de către „Univers”[1], „inteligența infinită”[2] sau alte astfel de entități.

Principiul este simplu: trebuie să știi foarte clar ce vrei, să scrii acest lucru pe o hârtie într-un mod predeterminat. Dorințele trebuie exprimate la timpul prezent ca o formă de mulțumire, ca și cum am fi primit lucrurile pe care le dorim, dar pe care, de fapt, urmează să le primim.

Cu alte cuvinte, în prezent, mulțumești, pentru că ai primit deja (deci, la timpul trecut) un lucru, pe care îl vei obține în viitor[3]. Logic?… Așa ziceam și eu!

Spun că sunt intrigat de aceste convingeri, pentru că perspectiva creștină este diferită. Ea presupune o intenție clară, dar şi efort din partea celui care cere, împreună cu credința că Dumnezeu îl va ajuta să-și îndeplinească obiectivul.

Condiția este ca îndeplinirea acelei dorințe să fie benefică, atât pentru solicitant cât și pentru ceilalți. (Acum, înțelegeți de ce Dumnezeu nu v-a îndeplinit cererea, pe care I-ați adresat-o când aveați doar 12 ani, de a conduce mașina părinților?)

Într-adevăr, şi creștinismul vorbește despre credința pe care cineva trebuie să o aibă, când cere ceva lui Dumnezeu. În acest sens, Hristos ne spune foarte clar: „Toate câte cereți, rugându-vă, să credeți că le-ați primit și le veți avea”[4].

Dar El nu ne spune să mulțumim pentru ceva ce nu am primit, ci doar să credem că „am primit”. De ce? Nu este cumva ceea ce susțin și cei care pun pe seama „universului” sau a „inteligenței infinite” îndeplinirea dorințelor lor?

La prima vedere, așa ar părea! Există, totuși, câteva detalii care ar putea să ne lămurească!

Primul dintre ele se referă la îndrumările pe care Hristos ni le-a dat în cadrul Predicii de pe Munte: „Deci, nu duceți grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Că după toate acestea se străduiesc neamurile; știe doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveți nevoie de ele.

Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă. Nu vă îngrijiți de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei”[5].

Deci, Dumnezeu pune accent pe interesul nostru, care înseamnă comuniunea veșnică cu El, și nu pe dorințele noastre care, de multe ori, nu sunt în totală concordanță cu ce este bine, atât pentru noi, cât și pentru ceilalți.

Cu alte cuvinte, ceea ce ne trebuie în plan material (hrană, îmbrăcăminte, locuință etc.) Dumnezeu are deja în vedere. Iar noi ar trebui să ne rugăm, în special, pentru ceea ce ne este folositor în vederea zidirii sufletești.

Normal, asta nu înseamnă că nu putem să ne rugăm și pentru altceva, însă Dumnezeu are în vedere, în primul rând, necesitățile noastre spirituale și, apoi, pe cele materiale[6].

Revenind, înseamnă că Hristos când ne spune că credem că lucrurile pe care le cerem le-am și primit, se referă, mai întâi, la chestiunile spirituale și, pe urmă, la cele materiale. Într-adevăr, calitățile spirituale de care avem nevoie să progresăm le avem cu toții încă de la naștere. Deci, putem crede că „le-am și primit”.

Așa că, de fapt, noi cerem ca Dumnezeu să găsească pentru noi cele mai bune variante de a conștientiza și dezvolta aceste calităţi. Odată ce am realizat acest lucru, cu siguranță, vor veni și rezultatele pe plan material.

Pentru alte informaţii: O nouă gândire în timpul încercărilor – nu întrebați „De ce?”, ci „Pentru ce?”

Această idee este exemplificată foarte clar în Vechiul Testament, când Solomon a fost întrebat de Dumnezeu ce-și dorește și el a cerut doar înțelepciune să-și poată conduce cum trebuie poporul, iar Dumnezeu i-a dăruit, pe lângă înțelepciune, și alte daruri care aveau legătură cu partea materială a vieții[7].

Pentru creștini, nu există „Univers”, „inteligență infinită” sau mai știu eu ce entitate care abia așteaptă să ne îndeplinească dorinţele. Pentru noi există doar Dumnezeu, întrucât noi credem că nu mai există nicio fiinţă atotputernică, în afară de Dumnezeu!

Prin urmare, termenii de „Univers” şi „inteligenţă infinită” nu pot fi acceptaţi decât ca denumiri pe care unii le folosesc când se referă la „Dumnezeu”.

El este cel Care ne ajută să ne îndeplinim dorințele, atât timp cât ele sunt în interesul nostru și al celor din jur. Din partea noastră, cere doar credința că El ne poate ajuta și efort personal.

Indiferent cât de intense ar fi dorințele noastre, dacă nu lucrăm ca ele să se îndeplinească, nu se vor îndeplini. În momentul în care acționăm în sensul îndeplinirii lor, Dumnezeu ne va ajuta.

Pentru alte informaţii: Nu există rețete magice.

Scrisul pe hârtie al obiectivelor personale este primul pas, prima acțiune pe care o facem pentru concretizarea obiectivelor noastre și presupune și un anumit grad de asumare a lor. De aceea, acest lucru este recomandat de specialiștii în management sau dezvoltare personală.

Dar, de aici încolo, trebuie să depunem constant efort pentru realizarea lor. În timp, o să ne dăm seama că, pe măsură ce ne apropiem mai mult de îndeplinirea dorințelor noastre, ne transformăm – gândim altfel, avem o altă rutină zilnică, avem alte preocupări și activăm într-un mediu diferit ce cel inițial.

Cu alte cuvinte, progresăm! Devenim alți oameni! Și acesta este, dintotdeauna, scopul lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi!

Referințe

[1] Niculina Gheorghiță, Bucuria de a trăi în și cu Dumnezeu, Editura Studis, Iași, 2013.

[2] Napoleon Hill, De la idee la bani,  ediția a II-a, Editura Curtea Veche, București, 2013.

[3] Convingerea pe care se bazează o astfel de practică este aceea că dorințele (obiectivele) noastre sunt vibrații energetice care se propagă în eter, iar „Universul” sau „inteligența infinită” recepționează aceste vibrații și acționează în consecință.

Imediat după ce ne-am formulat intențiile, „Universul” deja „dă comandă în bucătăria sa” pentru pregătirea ingredientelor necesare îndeplinirii dorințelor noastre.

Este nevoie de claritate în exprimare pentru a nu se crea confuzii la nivel universal şi este necesar ca obiectivele noastre să fie formulate în modul despre care v-am vorbit mai devreme. După aceea, trebuie să ne păstrăm convingerea fermă că vom obține acel lucru pe care ni-l dorim cu intensitate.

Intensitatea dorințelor noastre este și ea importantă, pentru că, atunci când două sau mai multe persoane doresc același lucru, cea care face acest lucru într-un mod mai intens va primi ce a cerut.

[4] Evanghelia după Marcu, capitolul 11, versetul 24.

[5] Evanghelia după Matei, capitolul 6, versetele 31-34.

[6] Dumnezeu nu o să ne facă celebri și nici nu o să ne dea nu știu ce mașină sau nu știu ce vacanță de vis, dar ne va ajuta să dobândim calitățile și mentalitatea necesară pentru a ne îndeplini și astfel de dorințe.

Așa că, dacă vreți să ajungeți campioni mondiali într-un anumit domeniu, cel mai probabil acest lucru nu se va întâmpla peste noapte. Însă, veți fi ajutați ca, în mod continuu, să dobândiți perseverența, disciplina și celelalte calități care vă vor ajuta să vă îndepliniți visul.

După ce veți ajunge pe prima treaptă a podiumului, vor veni și mașinile și vacanțele visate.

[7] Cartea a III-a a Regilor, capitolul 3, versetele 5-14.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here