Despre visuri

Este foarte bine să visăm cu ochii deschişi. Este ceva ce ne ajută să ne descoperim acele dorinţe care ne motivează şi ne fac să evoluăm. Este vorba despre ceea ce stă la baza obiectivelor noastre de mâine! Dar ce se întâmplă când nu mai visăm? Când nu mai ştim ce vis să ne alegem? Am apelat la un guru în materie de visuri şi am aflat lucruri destul de interesante.

Fiica mea a împlinit de curând 4 ani. Şi, deşi are o vârstă foarte fragedă, este cea mai frumoasă, cea mai deşteaptă, cea mai bună…. fiinţă din câte cunosc, pentru că este… fiica mea. Dar, dincolo de aceste calităţi extraordinare, ea are o calitate care le depăşeşte de departe pe toate. Are darul de a mă uimi mereu.

De ziua ei, a primit un cadou care înseamnă instrumentarul doctoriţei Pluşica (Cei care nu ştiu cine este acest fascinant personaj, sunt rugaţi să-i aprofundeze biografia pe Disney Junior). Deodată, universul ei a devenit altul. Nu mai dorea să fie prinţesa Sofia (Normal, tot pe Disney Junior veţi găsi referinţe biografice!), ci doctoriţa Pluşica. Această schimbare subită m-a intrigat şi am încercat să aflu mai multe.

―  Nu mai vrei să fii prinţesa Sofia?

―  Nu, eu sunt doctoriţa Pluşica!

―  Păi, ieri, îţi doreai să fii prinţesa Sofia.

―  Nu, eu sunt doctoriţa Pluşica!

―  Şi de cei vrei să fii doctoriţa Pluşica?

―  Să o fac bine pe oiţă!

Cât de „profund”, nu? Şi cu toate astea… plin de învăţăminte! Cred că am reuşit să storc câteva picături din izvorul de înţelepciune care este fiica mea – acest guru al visării cu ochii deschişi.

1. Visurile se schimbă. Nu mai sunt aceleaşi pe care le aveam în urmă cu ceva timp. Ele progresează sau regresează în funcţie de progresul nostru spiritual, de experienţa de viaţă acumulată, de ceea ce am studiat. Pe scurt, ele spun foarte multe despre cine suntem! După un timp, în care s-a visat prinţesa Sofia, fiica mea a decis să fie şi altcineva – doctoriţa Pluşica!

2. Visurile depind foarte mult de sursele noastre de inspiraţie. Aşa cum spuneam mai devreme, mediul în care trăim, educaţia, persoanele pe care le admirăm şi care ne inspiră, sunt sursa visurilor noastre. Aşa că este foarte important să ne analizăm „idolii” sau mentorii. Sunt ei cu adevărat exemple pentru noi, ne-am dori să le copiem întreaga personalitate sau doar anumite părţi din ea? Mă bucur că, deocamdată, fiica mea se uită la Disney Junior. O să încep să mă îngrijorez când va începe să se preocupe de canale TV cu videoclipuri muzicale sau, şi mai rău, cu talk-show-uri politice.

3. Visurile unui copil urmăresc să facă bine celor din jur. Fie că este vorba de o activitate care înseamnă să-i ajute pe ceilalţi sau, pur şi simplu, de ceva care contribuie la crearea unei lumi mai bune, visurile unui copil nu înseamnă materializarea a ceva rău. Ei vor să facă ceva bun, vor să-i ştie pe ceilalţi fericiţi şi, mai ales, nu vor să se bucure singuri de împlinirea visurilor proprii. De aceea, fiica mea vrea să se facă doctor pentru „a o face bine pe oiţă”. (Cât de tare este asta!)

4. Visurile sunt centrate pe acţiune. Nu prea o să vedem copii care îşi propun să lenevească toată ziua, chiar şi dacă este vorba de un hamac, pe o plajă uitată de lume, undeva prin ţările tropicale. Ei vor să facă ceva concret. Vor să acţioneze. Să modifice, să schimbe, să creeze. Iar acţiunea, le aduce acel simţ al împlinirii, al faptului că au realizat ceva. Este foarte greu de urmărit un copil când îşi trăieşte visul. Spre exemplu, nici cel mai eficient serviciu de ambulanţă din lume, nu acţionează mai prompt decât fiica mea, când becul roşu care anunţă suferinţa oiţei se aprinde. După ce aceasta este vindecată, ea este cea mai fericită! (Iar eu sper să se termine bateriile cât mai repede!)

5. Visurile unui copil sunt în legătură cu posibilităţile pe care le are la un moment dat. Fiecare obiect din jur are magia de a se transforma într-un personaj extraordinar, care te face să evadezi într-un tărâm al fantasticului la care noi, cei mari, am pierdut între timp cheia. Cu toate acestea, ele nu sunt decât simple obiecte din jur. Pentru a visa, un copil nu-şi doreşte lucruri pe care nu le are, care nu-i sunt la îndemână. El este ancorat foarte bine în realitatea din jur. De aici, pleacă în călătoria sa imaginară. Practic, pentru a fi fericit în lumea lui, tot ce îi este accesibil este tot ce-i trebuie! Fiica mea îşi foloseşte imaginaţia pentru a crea mantii princiare, halate de doctor, coroane regale, sceptre etc. Ea nu cere nimic în plus. Dacă nu are ceva, desenează, colorează, decupează şi îşi continuă să-şi trăiască visul. (Acest principiu este valoros mai ales pentru părinţii care au rămas fără bani şi, până la următorul salariu, timpul se măsoară în secole.)

6. Visele trebuie să fie ale noastre, nu ale altora. Fiica mea nu vrea să fie altceva decât ceea ce îşi doreşte EA. Degeaba încercăm noi, Tati şi Mami, să îi spunem că poate să fie altcineva. Pur şi simplu, nu vrea. Şi este normal să fie aşa. Sunt visurile ei. Dumnezeu ne-a creat unici, prin urmare, este normal ca şi visurile noastre să fie unice. S-ar putea să semene cu alte altora, dar nu vor fi niciodată identice. (Celor care nu mă cred le doresc mult succes să o convingă pe fiica mea să fie, din nou, Sofia!)

7. Ca visurile să ne facă fericiţi, ele trebuie împlinite, iar, pentru asta, trebuie să acţionăm. Copiii fac acest lucru în mod natural. Ei nu analizează plusurile şi minusurile, nu se gândesc dacă este posibil sau nu, nu-şi fac planuri care de care mai detaliate şi care nu vor fi puse niciodată în practică. Nu! Pur şi simplu, îşi trăiesc visul! Dacă o fetiţă vrea să devină prinţesă, în clipa următoare, va găsi ceva care să fie transformat în mantie princiară. Dacă un băieţel doreşte să devină Superman, avem o idee destul de clară despre cum se va îmbrăca. (De aceea, sunt destul de grijuliu ca fiica mea să nu o considere pe Lady Gaga un model şi să încerce să-i copieze vestimentaţia! Dar asta este o altă poveste.)

8. Dacă visurile nu ne mai satisfac, trebuie să mergem mai departe. Copiii nu stau pe gânduri când vine vorba despre un nou vis, o nouă aventură. Dacă visul de până acum 5 minute s-a realizat şi el nu mai produce aceeaşi stare de fericire, copilul va căuta alt vis. Nu va sta să tânjească după „ce s-ar fi putut întâmpla dacă…”. El va merge mai departe. Va continua să viseze, va căuta alt vis şi-l va trăi şi pe acela. Pentru un copil, viaţa este întotdeauna foarte diversificată, chiar dacă dinafară pare monotonă, repetitivă.

Aşa că, acum, eu şi Mami aşteptăm să vedem care va fi următorul vis al copilului nostru. Dar încercăm să fim proactivi! De aceea, vă rog pe cei care sunteţi părinţi de adolescente să ne spuneţi care sunt principalele reguli de supravieţuire când personajele fantastice care o vor inspira pe fiica noastră îşi vor afla sălaşul pe MTv!

Până atunci, nu uitaţi să aveţi visuri şi să le trăiţi. Sunt sigur că, după vor fi împlinite, ele vor deveni amintiri care vă vor face să zâmbiţi şi vă vor inspira să mergeţi mai departe. Indiferent de locul în care veţi dori să ajungeţi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *