Duminica Pogorârii Duhului Sfânt (a Cincizecimii sau a Rusaliilor)

0
393

Toată lumea a auzit de această sărbătoarea Cincizecimii sau de Duminica Rusaliilor! Pentru mulţi, ea înseamnă oferte de vacanţă, programe diferite pentru supermarketuri la pachet cu diverse tradiţii şi obiceiuri care îţi spun ce să faci sau să nu faci în această zi.

Marea majoritate a creştinilor ştie doar că, acum, se aduc la biserici crenguţe cu frunze de tei sau de nuc pentru a fi sfinţite şi…. cam atât. Însă foarte puţini îşi mai amintesc semnificaţiile acestui praznic şi conştientizează importanţa lui pentru istoria mântuirii.

Dacă vreţi să ştiţi mai multe, haideţi să trecem în revistă câteva lucruri  legate de momentul Pogorârii Duhului Sfânt!

Contextul Cincizecimii

După Înviere, Domnul Iisus Hristos a rămas în mijlocul ucenicilor Săi timp de 40 de zile pentru a-i convinge de realitatea învierii Sale şi pentru a le explica cum s-a desfăşurat până atunci planul lui Dumnezeu pentru mântuirea lumii.

În a 40-a zi după Paşti, Mântuitorul S-a înălţat la ceruri încredinţându-le apostolilor misiunea de a predica Evanghelia şi de a-i boteza pe cei care vor crede în El în urma predicii lor. Deşi fuseseră alături de Hristos timp de aproape 3 ani şi jumătate, la acel moment, apostolii aveau doar câteva daruri speciale cu care Hristos îi înzestrase din timpul uceniciei lor. Acestea le permiteau să scoată demonii şi să vindece bolile [1]. Atât!

Pentru alte informaţii: Înălţarea Domnului. Ziua Eroilor

Pentru înfăptuirea misiunii care le fusese încredinţată, ei aveau nevoie de abilităţi mult mai multe. De aceea, Hristos le porunceşte să nu se depărteze de Ierusalim până ce nu se vor îmbrăca cu „putere de sus”[2]. În acel moment, urmau să se împlinească şi prorocia profetului Ioil[3] şi promisiunea pe care Hristos o făcuse la Cina cea de Taină, când vorbise despre venirea Mângâietorului[4].

Însă până atunci, apostolii trebuiau să rămână uniţi.

Între timp, probabil în urma unei consultări a celor 11 apostoli, Petru, în calitatea lui de cel mai vârstnic dintre ucenicii apropiaţi ai lui Hristos, ia cuvântul şi propune să fie ales un alt bărbat care să îi ia locul lui Iuda Iscarioteanul. Candidaţii unanim acceptaţi au fost  „Iosif, numit Barsaba, zis şi Iustus, şi Matia”.

În urma rugăciunii tuturor, s-a tras la sorţi şi, astfel, a fost desemnat Matia ca noul apostol[5].

Momentul Cincizecimii

Sfântul evanghelist Luca, autor şi al cărţii Faptele Apostolilor, ne relatează foarte succint evenimentul Pogorârii Duhului Sfânt peste cei 12 apostoli: „Şi când a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Şi din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi”[6].

Cum era de aşteptat, un astfel de fenomen a stârnit curiozitatea celor care se aflau în Ierusalim cu ocazia sărbătoririi Cincizecimii. Această sărbătoare le aducea aminte evreilor de darea Legii pe Muntele Sinai, dar avea şi rolul de a crea cadrul în care poporul ales Îi mulţumea lui Dumnezeu pentru recolta de grâu şi orz din anul respectiv[7].

Pentru alte informaţii: Cine este Dumnezeu?

Întrucât vorbim despre o naţiune destul de ataşată de tradiţiile sale spirituale, la Ierusalim, erau adunaţi evrei din toate colţurile lumii. Prin urmare, Duhul Sfânt, a treia Persoană a Sfintei Treimi, nu S-a pogorât întâmplător peste apostoli. Dimpotrivă, El a ales ziua unei sărbători la care participau mulţi evrei din diaspora care vorbeau diverse limbi.

În acest fel, Dumnezeu a urmărit ca mesajul Evangheliei să ajungă, chiar de la început, în cât mai multe părţi ale lumii. Acest lucru avea să se întâmple după ce evreii care proveneau din alte ţări urmau să se întoarcă la casele lor.

Dar, deocamdată, cei prezenţi erau împărţiţi, unii se mirau de faptul că nişte oameni simpli (aşa cum se putea deduce din înfăţişarea apostolilor) vorbeau limbi străine, iar alţii considerau că sunt în stare de ebrietate („sunt plini de must”[8]). În această confuzie generală, Petru prinde curaj şi rosteşte celebra sa predica[9] care avea să ducă la întemeierea văzută a Bisericii.

Întemeierea Bisericii

În discursul său, apostolul Petru a făcut referire la profeţiile Vechiului Testament care au anunţat momentul Pogorârii Sfântului Duh, apoi, a vorbit despre personalitatea Domnului Hristos, cel Care a adus mântuirea lumii, urmând ca, în încheiere, să vorbească despre  Sfânta Treime[10].

De fapt, predica lui Petru de la Cincizecime este o recapitulare succintă a istoriei mântuirii cu cele trei mari epoci distincte. Prima este cea a Vechiului Testament în care Persoana lui Dumnezeu Tatăl este predominantă. Apoi, se vorbeşte de activitatea lui Hristos, adică Dumnezeu Fiul, cea de-a doua Persoană a Sfintei Treimi. După ce şi această perioadă s-a încheiat prin înălţarea Mântuitorului la cer,  a început era în care Duhul Sfânt, cea de-a treia Persoană a Sfintei Treimi are prim-planul.

Petru trebuia să facă această scurtă expunere despre Sfânta Treime, pentru că foarte mulţi dintre cei care i-au ascultat predica au dorit să adere la religia creştină. Acest lucru se face prin Botez, iar această Taină se săvârşeşte în numele Sfintei Treimi[11].

Pentru alte informaţii: Tainele Botezului şi Mirungerii – semnificaţii teologice

De fapt, odată cu botezul celor aproximativ „3000 de suflete[12] care au provenit dintre evreii adunaţi la Ierusalim, se poate vorbi de Biserica văzută. Atunci, s-au delimitat cele două categorii de membri ai Bisericii: 1) clerul reprezentat de apostolii peste care Se pogorâseră Duhul Sfânt şi 2) credincioşii – cei care tocmai fuseseră botezaţi.

Acesta a fost momentul în care a început istoria Bisericii creştine.

Rusalii, apostoli, preoţie, ierarhie
Episcopii (patriarhul Daniel în mijloc), preoţii (lângă episcop) şi diaconii (în margini) au harul preoţiei prin succesiune neîntreruptă de la sfinţii apostoli.

Semnificațiile Rusaliilor

În teologia ortodoxă, Pogorârea Duhului Sfânt este considerată actul prin care se încheie opera mântuirii obiective (Răscumpărarea)[13]. Adică ceea ce ţinea de Dumnezeu pentru a ne ajuta pe noi să scăpăm de urmările păcatului strămoşesc şi, de aceea, această operă are valoare pentru toţi oamenii.

De acum, putem vorbi şi despre dobândirea mântuirii subiective (Izbăvirea)[14], adică despre ceea ce trebuie să facă fiecare dintre noi pentru a se mântui, pentru a beneficia de roadele operei mântuirii obiective. Iar sărbătoarea Rusaliilor ne dă câteva indicii importante.

În primul rând, trebuie să remarcăm că Duhul Sfânt S-a pogorât peste apostolii care erau „toţi împreună în acelaşi loc”. Acest lucru semnifică faptul că Duhul Sfânt este Duhul comuniunii. Aşadar, dacă vrem să ne mântuim, trebuie să păstrăm comuniunea cu Dumnezeu şi cu semenii noşti.

Apoi,  observăm că Duhul Sfânt vine să plinească, să desăvârşească opera lui Hristos, pentru că El este cel Care îi îmbracă pe apostoli „cu putere de sus”. Această putere dumnezeiască este extraordinară în cel mai pur sens al cuvântului, dar, în acelaşi timp, îi lasă omului libertate deplină asupra fiinţei sale.

Cu alte cuvinte, Duhul Sfânt nu-l posedă pe om, ci conlucrează cu el, dându-i ceea ce are nevoie ca să progreseze în bine, ca să se sfinţească. Aşa se face că, în urma pogorârii Sale, apostolii, care proveneau din rândurile oamenilor simpli, fără educaţie aleasă, ştiu să vorbească în limbi străine şi să-şi organizeze un discurs capabil să mişte inimile atâtor oameni. De aceea, Duhul Sfânt este considerat cel Care „pe cele neputincioase le întărește și pe cele cu lipsă le împlinește”.

În consecinţă, pentru că omul nu poate de unul singur să se mântuiască[15], are nevoie să conlucreze cu harul dumnezeiesc care îl întăreşte şi-i compensează neputinţa.

Practic, această lucrare de întărire şi plinire a omului începe în cadrul Bisericii, odată cu primirea Botezului de către fiecare creştin. Este foarte important faptul că, la Rusalii, Duhul Sfânt nu Se arată sub o formă materială anume. Textul biblic nu ne spune că El S-a arătat sub formă de „limbi de foc”, ci în chip de „limbi ca de foc”.

De ce? Pentru că misiunea Sa în lume este cea de a continua opera lui Hristos[16], iar Duhul Sfânt deşi este Dumnezeu adevărat, având aceleaşi atribute ale Dumnezeirii, nu vrea să Se interpună între Hristos şi oameni, nu „vrea să aibă prim-planul”. Dimpotrivă, El este cel Care Îl face şi mai accesibil pe Hristos nouă.

Dacă până atunci, Hristos era prezent în chip văzut în viaţa noastră, dar în exteriorul nostru, din momentul Botezului, care se face prin lucrarea Duhului Sfânt, Domnul Iisus Se sălăşluieşte în sufletele noastre. Adică devine interior nouă, devine intim pentru noi.

Mai mult, pentru că Hristos nu vine singur, ci împreună cu Dumnezeu Tatăl[17], asta înseamnă că, de fapt, prin mijlocirea Duhului Sfânt, întreaga Sfântă Treime se sălăşluieşte în omul care doreşte să se sfinţească. Astfel, omul se uneşte cu Dumnezeu, devenind ceea ce a fost menit să fie încă de la creaţia lumii.

Deci, odată cu Pogorârea Duhului Sfânt, cercul se închide şi omul este repus în starea de la crearea lumii, atunci când Dumnezeu l-a pus stăpân peste întreaga creaţie.

De acum înainte, totul depinde numai de noi, de manifestarea voinţei noastre libere. Dacă vrem să ne mântuim, Dumnezeu este oricând alături de noi şi va conlucra cu noi. Dacă nu dorim să intrăm în comuniunea veşnică cu El, ei bine… El ne va respecta alegerea.

Pentru alte informaţii: Toţi vor să ajungă în rai, dar nimeni nu vrea să moară!

Concluzii

Pogorârea Duhului Sfânt (Cincizecimea sau Rusaliile) este momentul în care Biserica creştină a luat fiinţă în chip văzut şi a intrat în istorie.

Pogorârea Duhului Sfânt peste apostoli este echivalentă cu Hirotonia lor, iar ei au transmis, mai departe, harul Preoţiei primit de la Duhul Sfânt de-a lungul timpului, în mod neîntrerupt până astăzi. Deci, episcopii, preoţii şi diaconii din zilele noastre sunt urmaşii legitimi în slujire ai sfinţilor apostoli. Ei reprezintă ierarhia sacramentală a Bisericii.

Însă, fără cei care să fie sfinţiţi, fără oamenii obişnuiţi, misiunea lor ar fi fără sens. De aceea, Biserica a luat fiinţă doar în momentul în care s-au botezat primii oameni. De acum încolo, ei au devenit locaşuri ale Sfintei Treimi, adică vase sfinţite şi care au putere să răspândească sfinţenie în jurul lor. Este una dintre semnificaţiile ramurilor de tei sau de nuc, care se sfinţesc în această zi!

Duhul Sfânt, Rusalii, frunze de tei
Frunza de tei aduce aminte de limbile „ca de foc” sub care S-a arătat Duhul Sfânt când S-a pogorât peste apostoli, la Rusalii.

„Noi aducem, la Biserică, frunze de tei sau de nuc, pentru că au forma unor limbi și, prin aceasta, noi binevestim bucuria răspândirii Evangheliei lui Hristos în toată lumea prin propovăduirea tainei mântuirii oamenilor în iubirea lui Hristos și în iubirea Preasfintei Treimi, dar și pentru că noi dorim ca toate să fie sfințite. Ducem aceste frunze de nuc sau de tei acasă, după ce ele sunt sfințite, pentru că dorim să se sfințească toată natura și locul unde noi viețuim și muncim. Toate sunt chemate să intre sub binecuvântarea, lucrarea și luminarea Duhului Sfânt”[18].

Pentru alte informaţii: Pogorârea Sfântului Duh

Prin Sfintele Taine, pe care Duhul Sfânt le lucrează doar în Biserică, omul se poate ridica la menirea sa, la ceea ce Dumnezeu a plănuit pentru el când l-a creat, adică cu ajutorul harului dumnezeiesc, omul poate deveni sfânt.

Însă, până a deveni sfinţi trebuie să înţelegem că, indiferent de păcatele noastre, indiferent de căderile pe care le vom trăi în timpul vieţii, Duhul Sfânt va fi acolo să ne mângâie, să ne vindece de rănile sufleteşti şi trupeşti şi să ne ajute să mergem mai departe către ţelul nostru – viaţa veşnică. Sau, altfel spus „Dacă Dumnezeu e pentru noi, cine este împotriva noastră”?[19]

Pentru alte informaţii: Merită să fim mai buni?

Referinţe

[1]Evanghelia după Matei, capitolul 10, versetul 1: „Chemând la Sine pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat lor putere asupra duhurilor celor necurate, ca să le scoată şi să tămăduiască orice boală şi orice neputință”.

[2] Evanghelia după Luca, capitolul 24, versetul 49: „Şi iată, Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; voi însă şedeţi în cetate, până ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus”.

[3] Cartea profetului Ioil, capitolul 3, versetul 1: „ar după aceea, vărsa-voi Duhul Meu peste tot trupul, şi fiii şi fiicele voastre vor profeţi, bătrânii voştri visuri vor visa iar tinerii voştri vedenii vor vedea”.

[4] Evanghelia după Ioan, capitolul 14, versetele 16-17, 26: „Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac, Duhul Adevărului, pe Care lumea nu poate să-L primească, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaşte; voi Îl cunoaşteţi, că rămâne la voi şi în voi va fi!… Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care-L va trimite Tatăl, în numele Meu, Acela vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu”.

[5] Faptele Apostolilor, capitolul 1, versetele 15-26.

[6] Faptele Apostolilor, capitolul 2, versetele 1-4.

[7] Conf. Dr. pr. Petre Semen, Arheologia biblică în actualitate, Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Iaşi, 1997, pp. 225-226. Cf. Pr. Prof. dr. Dumitru Abrudan şi diac. Prof. dr. Emilian Corniţescu, Arheologia biblică, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1994, pp. 318-319.

[8] Faptele Apostolilor, capitolul 2, versetul 13.

[9] Faptele Apostolilor, capitolul 2, versetele 14-39.

[10] Faptele Apostolilor, capitolul 2, versetele 32-33: „Dumnezeu a înviat pe Acest Iisus, Căruia noi toţi suntem martori. Deci, înălţându-Se prin dreapta lui Dumnezeu şi primind de la Tatăl făgăduinţa Duhului Sfânt, L-a revărsat pe Acesta, cum vedeţi şi auziţi voi”.

[11] Evanghelia după Matei, capitolul 28, versetul 19: „Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”.

[12] Faptele Apostolilor, capitolul 2, versetul 41: „Deci cei ce au primit cuvântul lui s-au botezat şi în ziua aceea s-au adăugat ca la trei mii de suflete”.

[13] Mântuirea obiectivă este înţeleasă de teologi ca tot ceea ce a făcut Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor, având ca momente predominante: Naşterea lui Hristos, Patimile Sale, Învierea, Înălţarea şi Pogorârea Duhului Sfânt.

[14] Mântuirea subiectivă se referă la toate gândurile, vorbele şi faptele pe care omul le face pentru a se mântui.

[15] Evanghelia după Ioan, capitolul 15, versetul 5: „Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic”.

[16] Evanghelia după Ioan, capitolul 16, versetele 13-15: „ar când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul; căci nu va vorbi de la Sine, ci toate câte va auzi va vorbi şi cele viitoare vă va vesti. Acela Mă va slăvi, pentru că din al Meu va lua şi vă va vesti. Toate câte are Tatăl ale Mele sunt; de aceea am zis că din al Meu ia şi vă vesteşte vouă”.

[17] Evanghelia după Ioan, capitolul 14, versetul 23: „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el”.

[18] https://www.crestinortodox.ro/sarbatori/pogorarea-sfantului-duh/pogorarea-sfantului-duh-149019.html, 26.05.2018, 08:04:01.

[19] Epistola către romani a sfântului apostol Pavel, capitolul 8, versetul 31.

Imaginile le au fost preluate, în ordine, de la: 

https://apologeticum.files.wordpress.com/2011/06/rusalii4.jpg

https://jurnalulregional.ro/cultural/oficial-patriarhia-romana-confirma-ca-patriahul-daniel-merge-la-moscova-nu-este-o-vizita-bilaterala, 

http://www.egirl.ro/lifestyle/sarbatori-si-traditii/sarbatoarea-rusaliilor-9061.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here