Dumnezeu există sau Biserica vrea doar banii noștri?

0
458

Această întrebare directă, pertinentă și mereu actuală pare să apară de fiecare dată în mintea noastră, când intrăm în contact cu mesajele mass media (Vecina din fața blocului, care discută cu toți trecătorii, tot aici se încadrează!) care denigrează universul bisericesc.

Provocarea

Păi, cum să nu ai astfel de monologuri interioare când vezi că, dacă te duci pe la biserică, pari că ai intrat într-o instituție financiară bine organizată?

La intrare, este pangarul (magazinul cu cărți și obiecte de cult) la care, vrând-nevrând te oprești. Doar nu o să te duci la altar cu mâna goală, nu?

Ce dacă preotul primește orice pomelnic, chiar și cel fără nicio jertfă atașată? Privirile oripilate ale „femeilor care știu rânduiala” îți spun răspicat că nu se face.

După aceea, tot ce trebuie să faci este să aștepți liniștit predica de la final (Nu, nu-i aia imediat de după Evanghelie.), că, sigur, vor fi mențiuni și despre bani.

Ba mai trebuie ceva pentru pictură, ba acoperișul este avariat, ba parohia a rămas în urmă cu plata la curent… Nu contează că aşa se procedează la orice organizaţie nonguvernamentală, pentru Biserică se face o excepţie!

Nu trebuie uitate nici momentele în care participăm la slujbe cu ocazia diverselor evenimente din viață (căsătorie, botezuri, sfințiri etc.).

Acum, tarifele urcă amețitor și, în mod neoficial, ți se sugerează să dai o anumită sumă, deși, să recunoaștem, consiliile parohiale fixează, la început de an, prețurile pentru serviciile liturgice și cuantumul contribuției.

Pe lângă toate aceste mici neajunsuri, mai suntem bombardați și cu informații „incendiare” despre conduita care lasă de dorit a unor preoți și chiar înalți prelați.

Mass media vânează cu precădere aceste subiecte care fac deliciul publicului. De obicei, justificarea este că ziariștii nu fac decât să livreze „ce se cere pe piață”.

Să facem un scurt rezumat:

  • la slujba de duminică, ți se cer bani;
  • la evenimentele importante din viață, intersecția cu Biserica are indicatoare cu bancnote;
  • în presă, preoții sunt arătați cu degetul pentru mașinile și vilele lor;
  • iar, dacă mai ai și pasiunea lecturii și-i citești pe Giovanni Boccaccio, Ion Creangă sau Dan Brown, constați că Biserica ar trebui, la rândul ei, să fie supusă Inchiziției.

Așa că nu ai cum să nu te întrebi: dacă reprezentanții Bisericii au astfel de preocupări lumești, tocmai ei care ar trebui să fie cei mai conectați la realitatea transcendentă, nu cumva știu ceva ce noi, cei de rând, nu știm?

Nu cumva ei știu că Dumnezeu nu există și se folosesc de Numele Lui doar pentru a ne stoarce de bani?

În primul rând…

Oricât de habotnici am fi și oricât de cruciați ne-am crede, trebuie să admitem câteva realități de necontestat: unii preoți nu sunt ceea ce ar trebui, fie că vorbim despre conduită, despre pregătire sau despre ambele.

Dar, la fel este în orice activitate umană! Da, umană! Pentru că Biserica este definită şi ca o instituție divino-umană, prin care Dumnezeu lucrează în lume.

În al doilea rând…

Este bine să nu amestecăm cele două planuri!

Unul dintre ele se referă la Dumnezeu, la credință, la transcendent, iar celălalt are în el o parte din ce vedem la știri la capitolul „Așa, nu!”

Este realitatea! Și a fost așa dintotdeauna!

Dar, cu toate acestea, Biserica există de aproape două milenii! De ce?

Pentru că Dumnezeu veghează asupra ei și o protejează!

Şi atunci, cu preoţii „simpatici” de la televizor cum rămâne?

Aici, sunt multe de spus și o să încerc să fiu cât se poate de concis.

Nu trebuie să ne gândim la existența lui Dumnezeu și la importanța Bisericii pentru mântuirea noastră prin prisma comportamentului unora dintre membrii clerului.

Ei sunt oameni ca și noi, ce-i drept cu o misiune specială, dar care vor da socoteală pentru faptele lor.

De aceea, a-i condamna pe preoți și a condiționa existența lui Dumnezeu de ceea ce ar trebui să facă aceștia și nu fac este cam totuna cu a spune că medicina nu are nicio noimă, pentru că doctorii, care ne sfătuiesc să ne lăsăm de fumat, fumează câte două pachete de țigări pe zi.

Şi, până la urmă, Dumnezeu există?

Dacă Dumnezeu există sau nu este o chestiune de credință, de convingere personală.

Nimeni nu-i poate demonstra unui ateu într-un mod pe care el să-l perceapă ca fiind logic, obiectiv, științific că Dumnezeul creștin sau orice altă formă de divinitate există.

De aceea, i se spune „credință”!

Credința unei persoane ține, pur și simplu, de convingerea personală la care contribuie, într-o măsură mai mare sau mai mică, experiența de viață, gradul de cultură, mediul în care trăim și personalitatea fiecărui individ.

Știu că, în cărțile lor, teologii au ditamai capitolul referitor la „argumentele raționale pentru dovedirea existenței lui Dumnezeu”.

Dar tot ei recunosc, mai pe la sfârșitul aceleiași secțiuni, că acestea nu au relevanță decât pentru cei care deja cred în existența lui Dumnezeu.

Probabil, v-ați fi așteptat la niște argumente concrete, de tipul „Dumnezeu există, pentru că…”.

Dar, când vorbim de credință, adică de sentimente, rațiunea nu prea are multe de spus.

Cei care au citit Noul Testament au văzut că Hristos, Care este Dumnezeu, nu a putut să-i determine pe toți contemporanii Săi să creadă în El.

Da! Indiferent de minunile făcute, indiferent de disputele teologice câștigate, tot nu i-a convins pe toţi de dumnezeirea Lui.

Ca să închei

Personal, cred că Dumnezeu există și că Dumnezeu creștinilor este singurul Dumnezeu adevărat.

Dar acesta sunt doar eu! Este credința mea, convingerea mea! Cum am ajuns aici este altă poveste.

Ceea ce este important, după părerea mea, este faptul că fiecare dintre noi vom ajunge, la un moment dat, să avem acel dialog cu noi înșine în care să ne întrebăm dacă Dumnezeu există și dacă este activ în lumea noastră.

Exact! Aia cu războaie, cu drogați ucigași, cu pedofili și violatori, cu escroci, cu preoți păcătoși, cu copii născuți cu malformații și cu oameni extraordinari afectați de maladii înfricoșătoare!

Și, dacă există, de ce permite toate acestea?

Sigur, Biserica are deja răspunsul ei la aceste întrebări, pe care putem să-l acceptăm sau nu.

Dar până să analizăm acest răspuns, pun și eu o întrebare:

  • există documente (cele 4 Evanghelii) care ne spun că Dumnezeu S-a manifestat în istorie;
  • de-a lungul timpului, s-au întâmplat diverse evenimente inexplicabile catalogate drept „minuni”;
  • în viața unora dintre noi, au fost momente în care am intuit prezența unei Ființe supranaturale… oare toate acestea sunt o simplă coincidență?

Nu trebuie să răspundeţi acum! Dar puneţi cândva ceva timp deoparte să vă gândiţi la chestiunea asta!

O să merite!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here