Dumnezeu ne-a creat generoși

Depresia şi lipsa de sens – sunt două dintre marile probleme ale lumii de astăzi. Deşi răspunsul oferit de creştinism la aceste provocări a fost desconsiderat în ultima perioadă, biologia vine să întărească ceea ce au spus dintotdeauna Părinţii Bisericii – comuniunea cu Dumnezeu şi cu ceilalţi este calea spre adevărata fericire.

Viaţa oamenilor contemporani ar trebui să fie cea mai bună de până acum. Nicio altă generaţie înaintea noastră nu a avut standardul de confort de care ne bucurăm astăzi: maşini care să ne ducă în siguranţă, intimitate şi repede unde dorim; telefoane mobile să comunicăm instant cu oricine de pe planetă; calculatoare conectate la internet care fac să pară tâmpit orice savant de modă veche şi exemplele pot continua. La fel, avem parte de servicii medicale de o calitate superioară, de o înţelegere a corpului uman care este cel puţin uimitoare şi sisteme de sănătate care au eradicat boli ce au şters de pe faţa pământului generaţii de înaintaşi. În plus, hrana nu mai este o problemă! Dacă înainte trebuia să ne punem viaţa în pericol pentru a ne hrăni familiile, acum, tot ce trebuie să facem este să ne ducem la cel mai apropiat supermarket. Totul este foarte uşor, confortabil şi din ce în ce mai accesibil. Aşa că nu avem cum să nu ne întrebăm: de ce suntem, totuşi, din ce în ce mai nefericiţi? De ce depresia este cea mai răspândită boală a societăţii noastre? Ce au avut înaintaşii noştri şi noi am pierdut?

Ar putea fi de interes și: Depression: let’s talk

S-ar putea ca răspunsul să fie mai la îndemână decât ne-am fi aşteptat şi să aibă legătură, ca de atâtea ori în ultima vreme, cu stricarea ordinii fireşti pe care Dumnezeu în infinita Sa înţelepciune a stabilit-o. Mai ţineţi minte lecţiile plictisitoare de biologie în care stăteam la cursuri pentru că trebuia? Se pare că efortul de atunci nu a fost în zadar (Scuze, doamna profesoară!). Biologia aduce o nouă perspectivă asupra existenţei noastre cu mult diferită de înşiruirea de denumiri în latină şi rândurile interminabile de substanțe din corpurile fiinţelor vii. Vă vine să credeţi sau nu, la acele lecţii se vorbea despre ceea ce ne lipseşte astăzi – despre fericire şi toate sentimentele care fac ca viaţa noastră să merite trăită. Se vorbea despre viaţă într-un mod care ne este folositor nouă, oamenilor obişnuiţi. Dar, a fost nevoie să urmăresc una dintre prezentările lui Simon Sinek ca să ajung la această concluzie.

Ar putea fi de interes și: Simon Sinek: Why Leaders Eat Last

În prezentarea lui, Simon ne vorbeşte despre fericire şi despre cum este ea produsă la nivel biologic. Concluzia la care el ajunge este că toate sentimentele care pot fi asociate cu starea de bine sunt produse de patru categorii de substanţe care ne conduc existenţa şi care ne fac să ne comportăm în modul în care o facem: endorfine, dopamină, serotonină şi oxitocină. Iar dintre toate acestea, cea mai importantă substanţă este oxitocina.

Ea este hormonul responsabil de senzaţia de iubire, de prietenie, de încredere şi cam de tot ceea ce face viaţa socială să merite să fie trăită. Practic, este esenţa biologică a tot ceea ce ne face umani. Şi partea interesantă de-abia acum începe: nu ne costă aproape nimic să producem acest hormon care ne dă atâta satisfacţie. Prima modalitate care determină corpul nostru să producă această substanţă este prin atingere. De aceea, îmbrăţişarea are un rol atât de important în viaţa noastră. Îndrăgostiţii stau mai tot timpul unul în braţele celuilalt (Cel puţin la începutul relaţiei!). Atunci, se eliberează mari cantităţi de oxitocină care ne „ajută” să vedem numai unicorni şi curcubeie. Este vorba despre dragoste cu toate plăcutele ei complicaţii! Dar, pe parcurs, cumva, acest gest simplu, necostisitor şi atât de benefic ajunge să fie uitat, iar relaţia se răceşte.

Însă există o altă situaţie care ilustrează şi mai bine efectele oxitocinei. Să ne amintim că, atunci când eram copii, eram foarte fericiţi când eram îmbrăţişaţi. Ne simţeam iubiţi, ocrotiţi, preţuiţi, simţeam că orice se întâmplă rău nu ne poate atinge în braţele părinţilor noştri. De aceea, în Noul Testament, relaţia dintre părinţi şi copii este cea care ilustrează cel mai bine legătura dintre Dumnezeu şi oameni. Hristos vorbeşte despre Divinitate ca despre „Părintele ceresc”, despre „Tatăl nostru”, după modelul relaţiei dintre prima şi a doua Persoană din cadrul Sfintei Treimi, cea dintre Tată şi Fiul.

O altă modalitate importantă de a obţine oxitocină, adică de a fi fericiţi este milostenia, generozitatea dezinteresată. Dar există, şi aici, o deosebire esenţială. Nu neapărat banii, ci timpul şi efortul personal pe care le punem în slujba altora sunt cele care au cel mai mare impact atât asupra noastră cât şi asupra celor pe care încercăm să-i ajutăm.  De ce? Pentru că generozitatea adevărată presupune sacrificiu. Banii pot fi recuperaţi, însă timpul şi efortul dăruit cuiva, niciodată. Încă ceva, a dărui efort şi bani cuiva înseamnă a pune o parte din tine în acel act, înseamnă o legătură personală mai profundă.

Este foarte interesant şi faptul că atât cel care face actul de generozitate cât şi cel care-l primeşte, au parte de câte o doză de oxitocină. Acelaşi gest îi face pe amândoi să se simtă mai bine! Iar dacă suntem martorii unui astfel de act, avem parte şi noi de oxitocină. Deci, Dumnezeu ne-a creat să repetăm acele comportamente care sunt în beneficiul nostru. De aceea, mântuirea nu se obţine individual, ci, prin conlucrare, prin sinergie. Omul nu a fost făcut să fie solitar, ci este destinat comuniunii. Părinţii Bisericii vorbesc despre rai ca despre comuniunea veşnică cu Dumnezeu şi ceilalţi semeni care au demonstrat, în viaţa pământească, că doresc acest lucru. Mai mult, pe măsură ce comuniunea devine mai puternică, ne dorim ca ea să se adâncească şi să continue. Ne dorim ca ea să dureze la infinit. Suntem creaţi după chipul lui Dumnezeu, al Sfintei Treimi în sânul Căreia există, din eternitate, comuniunea. Trei, fiind un număr esenţial. Dumnezeu, adică Iubirea infinită, este Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. La fel, nu putem vorbi despre iubirea noastră faţă de Dumnezeu, dacă nu-l iubim şi pe fratele nostru (Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, capitolul 4, versetele 20-21 ). În familie, nu se poate vorbi de o legătură de iubire totală fără a treia persoană, copilul.

Dar fericirea nu este un simplu moment în viaţa noastră. Ea este o stare. Nu poţi face un simplu gest şi să poţi spune că „Gata! Am găsit fericirea!”. Este nevoie de timp pentru a se forma acea legătură de încredere. De aceea, dragostea la prima vedere este supraevaluată din punctul meu de vedere. Sunt de acord cu atracţie la prima vedere, dar dragostea implică mult mai mult de atât. Implică efort personal şi timp. De aceea, omul generos tinde să devină din ce în ce mai generos, pentru că senzaţia lui este autentică, iar fericirea lui este adevărată. În timp ce persoana care face acest lucru doar „pentru a da bine”, nu va continua acest proces al ajutorării celorlalţi. Va da dovadă de câteva acte de generozitate şi atât. Ba, dimpotrivă, va cere şi ceva în schimb. Aduceţi-vă aminte de politicieni sau de şefii de la serviciu care ne spun cât de mult ne preţuiesc şi petrec timp cu noi doar atunci când au ei nevoie. Rezultatul? Nu sunt credibili, iar timpul petrecut împreună cu ei nu este cea mai încântătoare experienţă! Ei nu sunt generoşi, sunt doar interesaţi, iar noi simţim aceste lucruri. Suntem creaţi de Dumnezeu în acest fel.

Nimeni nu credea că poate desprinde atât de multe despre viaţă de la o lecţie de biologie. Dar nu avem cum să nu recunoaştem evidenţa când o trăim şi o simţim. Suntem fiinţe create spre comuniune, iar asta înseamnă să punem în comun darurile noastre. Dumnezeu a ştiut ce face! De aceea, nimeni din lume nu a primit toate darurile. Nici măcar sfinţii. Unii au mai multe, alţii mai puţine, dar niciunul nu le are pe toate. Nici nu este nevoie. Dacă toţi punem în comun ceea ce avem, toţi ne putem bucura de toate darurile. Aceasta este comuniunea! Iar dacă facem aşa nu numai că vom avea o viaţă mai uşoară, dar ne vom simţi şi mai bine, pentru că i-am ajutat pe cei din jur. Oxitocina este garanţia acestui lucru!

Nu mai staţi pe gânduri! Fiţi fericiţi! Începeţi să daţi voi primii şi veţi primi! Aşa face Dumnezeu, pentru că El ne-a iubit întâi (Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, capitolul 4, versetul 19)! În consecinţă, atunci când vreţi să-i spuneţi ceva cuiva, duceţi-vă până la el şi vorbiţi. Dacă nu puteţi, spuneţi-i la telefon! Nu-i transmiteţi e-mailuri sau mesaje! Acestea sunt nişte instrumente extraordinare pentru schimbul de informaţii, dar nu pentru a crea şi păstra comuniunea.

La fel, când aveţi timp, ajutaţi! Duceţi-vă la un azil de bătrâni, la copiii care sunt singuri şi, dacă nu puteţi face ceva practic, tangibil pentru ei, pur şi simplu, staţi de vorbă. Îmbrăţişaţi-i! De asta au ei cea mai mare nevoie! O să vă simţiţi bine, împliniţi, fericiţi! Repetaţi! Fericirea este o stare care se creează în timp, dar, odată instalată, se autosusţine, pentru că acesta a fost planul lui Dumnezeu cu lumea încă de dinainte de apariţia timpului!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *