Dumnezeu vrea sa fim saraci?

0
10

Nu ştiu dacă aţi participat la discuţiile din faţa blocurilor, din parcuri, de la cozile la medicamente sau de la „berea de după serviciu”, dar această dezbatere ocupa, la un moment dat, un punct central. Părerile erau radical divizate între cei care susţineau cu înverşunare că este bine să fii sărac, pentru că banii sunt „ochiul dracului” şi, firesc, cei care susţin că nu este niciun fel de incompatibilitate între calitatea de creştin şi o sumă liniştitoare dintr-un cont bancar.

Să o luăm cu începutul. Nu o să vă vină să credeţi, dar Biserica a fost, după ştiinţa mea, prima instituţie care a implementat comunismul în varianta lui de comunitate a bunurilor (Sâc, Karl Marx!). Pe bune, este totul în cartea Faptele Apostolilor, la cap. 4: 32-35.

Ştiu! Simţiţi nevoia să deschideţi fereastră sau să porniţi aerul condiţionat. Acum, după ce v-aţi mai liniştit, vă vine în minte o avalanşă de întrebări. Pun pariu că prima dintre ele este: de ce creştinii nu practică în continuare această formă de comuniune a bunurilor? Păi, pentru că apostolii şi-au dat seama repede că acest lucru nu încurajează munca.

Cei care aveau liberă iniţiativă şi doreau să progreseze trudeau în continuare şi îşi puneau roadele muncii la picioarele apostolilor. Din aceste contribuţii, erau ajutaţi cei cu probleme. În schimb, cei care, din cauza lenei, nu avuseseră prea mult spor, se complăceau pe mai departe în starea în care se aflau. Astfel, exista riscul ca cei harnici să muncească pentru cei leneşi, fără a se vedea vreo transformare la nivelul celor care erau asistaţi.

O astfel de stare de fapt l-a determinat pe apostolul Pavel să le spună răspicat creştinilor din vremea sa: „dacă cineva nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănânce” (Epistola a II-a către tesaloniceni cap. 3: 10). Sigur, asta nu însemnă că milostenia nu este încurajată. Dimpotrivă (Epistola I către corinteni cap. 16: 1-2), ea rămâne o virtute importantă în cadrul progresului creştin.

Prin urmare, Biserica nu este împotriva muncii sau a milosteniei. Dacă cineva munceşte şi, prin muncă cinstită, ajunge să prospere, este de apreciat. Ceea ce este însă criticat de morala creştină este ataşamentul faţă de bunurile materiale (Evanghelia după Matei, cap. 6: 19-21).

De asemenea, nu este acceptată nici atitudinea de tipul „nu mă interesează, fiecare pentru el”. Dacă cineva are nevoie de ajutor material şi este la îndemâna noastră să facem acest lucru, atunci este, într-adevăr, condamnabil să nu intervenim.

Dar trebuie să reţinem că fiecare este invitat să intervină „cât poate”! Acest „cât poate” este lăsat la aprecierea celui care face milostenia şi nu impus. O astfel de practică este menită să-l responsabilizeze pe cel care doreşte să-şi ajute aproapele, ţinând cont de faptul că mai are şi obligaţii faţă de familie şi creditori. Iar, dacă cineva doreşte să ajute mai mult, poate munci mai mult. Un exemplu în acest sens a venit de la magnatul american Warren Buffett care a donat fundaţiei lui Bill şi Melinda Gates 20 de miliarde de dolari (Este scris corect!) din cele 30 pe care le avea la un moment dat!

Ca să concluzionăm: Dumnezeu nu ne vrea săraci, ci responsabili! Trebuie să muncim, să ne fructificăm la maximum darurile (Evanghelia după Matei, cap. 25: 14-30) pe care le avem şi să nu vedem în bunurile materiale decât un alt mijloc de a ne manifesta iubirea. Este chiar atât de simplu!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here