În Ajunul Crăciunului

0
371
Lăsați-i pe copii să fie copii și să facă ce știu ei mai bine - să aducă o rază de speranța în viețile noastre. Iar dacă această rază îmbracă, o dată pe an, forma unui colind, atunci cu atât mai bine.

Era 24 decembrie 1986. În fața ușii pe care scria „Fam. Ec. …”, se afla un grup de copii cu vârste între 5 și 9 ani, răgușiți, transpirați și plini de aceeași emoție ca în urmă cu vreo două ore, când începuseră operațiunea „Mersul cu colindul”.

„Oare ne deschide? De ce nu ne dă drumul și nouă?” erau întrebări care primeau răspunsuri seci, negative, dar care nu descurajau pe nimeni.

Conștiincioși, acei copii parcurgeau toate scările cu apartamente de pe o rază de 5 blocuri.

La urmă, se numărau banii și fiecare pleca bucuros spre casă.

Câștigul era, în cel mai fericit caz, de vreo sută de lei de căciulă. Nu era mult, dar era ceva.

Dar mai era ALTCEVA mult mai important de care acei copii colindători nu aveau cum să-și dea seama.

Fără să realizeze, se înscriau într-o tradiție de sute de ani, pe care, la rândul lor, urmau să o transmită mai departe propriilor copii.

Cum de știu toate astea? Simplu, unul dintre copiii din noaptea de 24.12.1986 eram eu. Aveam doar șase ani!

Crăciunul de atunci

Acum, toate aceste amintiri mi se par frânturi dintr-un univers magic.

În copilăria mea, se mergea cu colindul, nu pentru că eram săraci sau pentru că vedeam la televizor.

Nici vorbă de așa ceva!

Cam toată lumea avea același nivel de viață (Eram în comunism!) iar, la televizor, te puteai uita doar 3 ore seara, de pe la ora 1900 la 2200. Unde mai pui că o mare parte din program o constituia „Telejurnalul” care lăuda faptele mărețe ale soților Ceaușescu.

Și, cu toate astea, abia așteptam Ajunul Crăciunului.

Știam că, atunci, „S-a născut Iisus Hristos”, iar Moș Gerilă (versiunea comunistă a lui Moș Crăciun) nu avea cum să aibă vreo șansă.

Crăciunul de astăzi

Așa că, la aproape 20 de ani, „prof de religie” fiind, am avut proasta inspirație să pun unui elev dintr-a XI-a întrebarea „Ce serbează creștinii, în fiecare an, pe 25 decembrie?”.

Răspunsul a venit prompt, dar nemilos: „Venirea lui Moș Crăciun”!  Eram făcut mat și abia mai respiram!

Vă mai amintiți senzația aia când, adolescent fiind, cu fața plină de coșuri, ți se pare că te bagă în seamă o tipă bestială de la facultate și, apoi, îți dai seama că ea chiar vrea să știe cât e ceasul?

Ei, eu eram mai rău!

Nu, nu mi-am rupt diploma, dar am început să pun mai multe întrebări. Nu doar elevilor din clasa respectivă, ci și de la alte clase. Situația era cam aceeași – „confuză”.

În consecință, mi-am propus să clarific cât de cât lucrurile. Și am văzut frunți care se descrețeau și ochi plini de curiozitate.

Pentru mulți dintre elevii mei de-atunci, începeau să se explice foarte multe lucruri.

Chestia asta mi-a dat curaj și, peste alți ani, iată-mă încercând să răspund la niște întrebări.

„Dom’ profesor, care-i poanta cu Crăciunu’?”

Totul a început acum aproape două mii de ani când, la marginea orașului Betleem (în ebraică înseamnă „casa pâinii”) din Iudeea,  într-un staul de vite, S-a născut un Prunc care avea să schimbe soarta lumii.

Acest Prunc este Fiul lui Dumnezeu, la rândul Său, Dumnezeu adevărat, Care S-a întrupat pentru mântuirea neamului omenesc și a întemeiat o nouă religie – creștinismul.

Acesta a modelat istoria întregii planete, începând chiar cu primul secol al erei noastre.

Dar, până în anul 313, când împăratul Constantin cel Mare (306-337) avea să-l decreteze religie permisă, creștinismul a fost persecutat.

Pentru alte informații, click Sfinții împărați Constantin și Elena, cei întocmai cu apostolii

Din cauza persecuțiilor de la început, cultul și sărbătorile primilor creștini nu aveau cum să fie la fel de elaborate ca cele de astăzi.

În plus, pentru a-și păstra identitatea în cadrul mozaicului religios din cadrul Imperiului Roman, creștinii au fost nevoiți să-și comaseze anumite sărbători.

Astfel, inițial, sărbătoarea Nașterii Domnului a fost unită cu sărbătoarea Epifaniei sau Botezului Domnului și celebrate împreună la 6 ianuarie.

O astfel de măsură a fost necesară pentru ca semnificația acestei sărbători să nu fie confundată cu simbolismul Saturnaliilor (festival roman instituit în cinstea zeului Saturn) sau cu al cultului oriental dedicat zeului Mithra – Soarele Neînvins (Sol invictus).

Așa se explică de ce, după anul 313, dar, mai ales, începând cu anul 381, când creștinismul devine religie de stat, sărbătoarea Nașterii Domnului a început să fie separată de cea a Bobotezei și să fie serbată pe 25 decembrie, în fiecare an.

 Ce rol au colindele?

Din perspectivă creștină, colindătorii îi reprezintă pe îngerii care le-au dat păstorilor vestea nașterii Mântuitorului și cântau „Slavă întru Cei de Sus, lui Dumnezeu (lat. – Gloria in excelsis, Deo), și, pe pământ, pace, între oameni, bunăvoire”[1].

De aceea, tradiția creștină a încredințat acest ritual copiilor, care sunt considerați puri, precum îngerii.

Același mesaj, îl transmite și preotul care vine în Ajun, în casele creștinilor, cu icoana Nașterii.

Este de remarcat și faptul că multe dintre colindele românești au un conținut teologic profund, un mesaj biblic bine condensat, dar linia melodică este una mai tristă sau mai serioasă decât a colindelor occidentale.

O posibilă explicație pentru această particularitate o constituie faptul că, de-a lungul istoriei sale, poporul român a fost destul de încercat.

Și, cum era normal, tristețea zilei prezente amestecată cu speranța unui viitor mai bun s-au temperat una pe cealaltă în cadrul colindelor.

Și atunci, „mersul cu Steaua” ce rost mai are?

În principiu, rolul este asemănător cu al colindului – vestirea Nașterii Fiului lui Dumnezeu.

Dar, spre deosebire de acesta, mersul cu steaua ne amintește de astrul ceresc care i-a condus pe cei trei magi[2] către locul unde Se născuse pruncul Iisus.

În cântecul de stea, se vorbește și despre episodul în care magii, după ce au trecut pe la regele Irod, au ajuns la Betleem și i-au adus lui Hristos daruri: smirnă (ca unui mare înțelept), aur (ca unui mare împărat) și tămâie (ca unui mare arhiereu).

Aceste daruri simbolizează cele 3 slujiri sau demnități pe care le are Domnul Hristos: învățătorească (smirna), împărătească (aurul) și arhierească (tămâie).

Ce ne spune Biblia despre Moș Crăciun?

Aici, trebuie să vă dezamăgesc, dar Biblia nu ne spune nimic despre acest bătrân generos.

Nu trebuie să disperăm prea tare, pentru că, la credștini, obiceiul cadourilor de Crăciun este sprijinit suficient de darurile magilor.

Din câte se pare, imaginea Moșului îi datorează foarte mult sfântului Nicolae, dar și unui personaj din mitologia nordică, cu origini încă neelucidate, care împarte dulciuri copiilor.

Pentru alte informații, click Sfântul Nicolae – semnificații și tradiții populare

Legendele ulterioare care se aud în unele biserici cu ocazia predicilor de Crăciun, cum că Moș Crăciun ar fi, de fapt, stăpânul staulului în care S-a născut Hristos și care ar fi încercat să îi alunge pe Prunc și Fecioara Maria, fiind pedepsit de înger prin tăierea mâinilor, sunt…ei bine…legende.

Și cu bradu’ de Crăciun cum rămâne?

Nici acesta nu poate fi considerat, inițial, un simbol creștin.

La multe popoare din vechime, în această perioadă a anului erau venerați diferiți arbori ca semn al nemuririi și reînvierii naturii.

Un rol major în cadrul acestor credințe l-a jucat și faptul că, pe 22 decembrie, are loc solstițiul de iarnă, urmând ca ziua să crească.

Acest fenomen astronomic, al nopții celei mai lungi din an, a fost interpretat ca fiind momentul în care soarele învinge întunericul, pentru ca, apoi, ziua să fie din ce în ce mai lungă, permițând naturii să-și revină treptat din letargie.

Și ce alt simbol era mai potrivit pentru a marca acest eveniment decât un copac, care trăiește sute de ani, și are frunzele mereu verzi, decât bradul?

Cum era de așteptat, acestui copac „magic” i se aduceau ofrande care erau agățate în crengile lui.

Aceasta este originea podoabelor care se pun în brad.

Printre aceste ofrande, firesc, se aflau și diverse fructe sau dulciuri agățate de crengi.

Pentru multă vreme, bradul s-a regăsit numai în tradițiile popoarelor germanice iar, de aici, s-a răspândit în întreaga Europă și, mai apoi, prin intermediul emigranților, chiar și în Statele Unite.

Odată cu apariția hârtiei de împachetat și a creșterii nivelului de trai, darurile, de data aceasta mai voluminoase, nu mai puteau fi agățate de crengile bradului și, prin urmare, au început să se regăsească sub brad.

În loc de concluzii

Acum, când scriu aceste rânduri, îmi doresc ca puștiul acela de  șase ani, înghețat, răgușit și plin de speranță în fața fiecărei uși din scările de bloc pe care le colinda să nu rămână doar un personaj dintr-un univers de altă dată.

Mi-aș dori pentru toți copiii, și pentru cei mici și pentru cei din fiecare adult, ca spiritul zglobiu al copilăriei să nu fie sufocat de o perpetuă goană după cadouri și provizii pentru zilele de Crăciun.

Poate că nu întâmplător ne amintim mai intens trăirile pe care le-am avut în această perioadă a anului, atmosfera de sărbătoare și nu neapărat de felurile de mâncare.

La urma urmei, de Crăciun, este serbată Nașterea Pruncului Sfânt, a unui Copil și cred că simbolismul este foarte clar:

Crăciunul este o sărbătoare a copilăriei și a familiei reunite în jurul copiilor.

Iar restul (colindele, steaua, bradul, Moș Crăciun, cadourile) nu vine decât să întărească acest mesaj.

Așa că învățați-i pe copiii din jurul vostru să colinde, încercați să-i însoțiți, ajutați-i să trăiască cum pot mai intens atmosfera acestei sărbători.

S-ar putea ca, peste ani, să-și amintească și să vă mulțumească.

Și cred cu tărie că acesta este unul dintre cele mai prețioase cadouri pe care îl poate primi cineva!

Crăciun fericit!

Referințe

[1] Evanghelia după Luca, cap. 2, versetele 13-14:

„13. Și deodată s-a văzut, împreună cu îngerul, mulțime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu și zicând:

  1. «Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire»”!

[2] Evanghelia după Matei, capitolul 2, versetele 1-12:

„1. Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând:

  1. Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui și am venit să ne închinăm Lui.
  2. Și auzind, regele Irod s-a tulburat și tot Ierusalimul împreună cu el.
  3. Și adunând pe toți arhiereii și cărturarii poporului, căuta să afle de la ei: Unde este să Se nască Hristos?
  4. Iar ei i-au zis: În Betleemul Iudeii, că așa este scris de proorocul:
  5. „Și tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nu ești nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieși Conducătorul care va paște pe poporul Meu Israel”.
  6. Atunci Irod chemând în ascuns pe magi, a aflat de la ei lămurit în ce vreme s-a arătat steaua.
  7. Și trimițându-i la Betleem, le-a zis: Mergeți și cercetați cu de-amănuntul despre Prunc și, dacă Îl veți afla, vestiți-mi și mie, ca, venind și eu, să mă închin Lui.
  8. Iar ei, ascultând pe rege, au plecat și iată, steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit și a stat deasupra, unde era Pruncul.
  9. Și văzând ei steaua, s-au bucurat cu bucurie mare foarte.
  10. Și intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, și căzând la pământ, s-au închinat Lui; și deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie și smirnă.
  11. Iar luând înștiințare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în țara lor”.


        PS: Dacă v-a plăcut acest articol, vă rog să-l transmiteți şi prietenilor voștri! Este posibil să le placă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here