Întâmpinarea Domnului – sărbătoare a împlinirii făgăduinţelor

0
77
Întâmpinarea Domnului Hristos în templu de către dreptul Simeon marchează împlinirea făgăduinței de veacuri a lui Dumnezeu pentru întreaga creație. De acum, mai era o chestiune de timp până ce planul divin urma să se împlinească, pentru că Mântuitorul sosise pe pământ.

Oricine şi-L imaginează pe Dumnezeu Îl vede infinit şi atotputernic, pentru că, dacă nu ar avea aceste atribute, nu ar fi Dumnezeu.

 

Însă puţini sunt cei care se gândesc la Dumnezeu ca la o fiinţă smerită. Asta se întâmplă pentru că suntem obişnuiţi să Îi atribuim modul nostru de gândire.

La urma urmei, de ce să ai atâta putere dacă nu o arăţi?

Întâmpinarea lui Hristos în templu

Sărbătoarea din data de 2 februarie, ne transmite că Dumnezeu nu are nevoie să-Şi arate atotputernicia. El nu trebuie să-i convingă pe alţii sau să Se convingă pe Sine că este puternic. Pur şi simplu, este!

Acest praznic al Întâmpinării Domnului, nu este unul despre care să se vorbească prea mult. În Biblie, doar evanghelistul Luca menţionează episodul în care Hristos a fost adus la templu[1].

În conformitate cu Legea lui Moise, la 40 de zile după naşterea unui copil de parte bărbătească, mama lui trebuia să se înfăţişeze preoţilor  pentru a fi curăţită[2]. Fecioara Maria nu ar fi avut nevoie de o astfel de curăţire[3], dar, pentru că dorea să respecte Legea[4], s-a prezentat la templu.

Pentru alte informaţii, click aici

Totul ar fi trebuit să se desfăşoare foarte simplu. S-ar fi prezentat la unul dintre preoţi, acesta ar fi inspectat, mai întâi ofrandele[5], iar, pe urmă, le-ar fi sacrificat şi ar fi declarat-o curată. Atât!

Însă pentru Fecioara Maria, lucrurile s-au complicat când a fost întâmpinată de două persoane extraordinare: dreptul Simeon şi prorociţa Ana.

Simeon este descris de evanghelistul Luca drept un om care era recunoscut pentru moralitatea sa şi care Îl avea pe Duhul Sfânt asupra lui[6]. Probabil, acesta era un lucru atestat de cei de atunci şi, prin urmare, nu se putea pune la îndoială sănătatea lui mintală.

Aşa se explică cum de Fecioara Maria şi dreptul Iosif, care o însoţea, au fost de acord să i-L dea acestui străin pe Pruncul sfânt să-L ţină în braţe. Ei erau siguri că aveau în faţă un bătrân sănătos şi moral.

Aici, intervine partea interesantă: lui Simeon[7] i se descoperise că nu va muri, până ce Îl va vedea pe Hristosul Domnului. Prin urmare, el a venit la templu imediat ce Duhul Sfânt l-a chemat. Cu toate acestea, nu s-a îndoit niciodată că Pruncul pe care L-a întâlnit la templu, îmbrăcat în veşminte sărăcăcioase şi din părinți simpli, este Mesia, cel Care urma  să răscumpere lumea din păcat.

Cuvântul lui Dumnezeu se împlinise şi, de acum, el putea să moară. De aceea, după ce-L primeşte în braţe pe Mântuitorul lumii, Simeon rosteşte rugăciunea care a rămas celebră: „Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, că ochii mei văzură mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel”[8]!

Pentru alte informaţii, click aici

După acest episod, în preajma Pruncului vine şi prorociţa Ana, fiica lui Fanuel, din seminţia lui Aşer. Ea ne este descrisă de evanghelist cu destule detalii: „ajunsă la adânci bătrâneţe şi care trăise cu bărbatul ei şapte ani de la fecioria sa. Şi ea era văduvă, în vârstă de optzeci şi patru de ani, şi nu se depărta de templu, slujind noaptea şi ziua în post şi în rugăciuni”[9].

Din acest mod de prezentare, deducem că era o persoană cunoscută, probabil dintr-o familie nobilă[10], a cărei moralitate era recunoscută şi care avea darul profeţiei. Deci, nici în acest caz, nu se pune problema vreunei greşeli.

Asemenea lui Simeon, şi ea a început să vorbească despre Pruncul Hristos ca fiind Mântuitorul lumii. Deci, dacă fecioara Maria sau dreptul Iosif ar mai fi avut vreun dubiu cu privire la originea divină şi la misiunea „fiului” lor, acum au fost spulberate.

Împlinirea făgăduinţelor

Pentru a înţelege esenţa acestei sărbători, trebuie să încercăm să ne punem în locul Fecioarei Maria.

Ea era o fată foarte tânără care îşi petrecuse o mare parte din viaţa de până atunci la templu. Părinţii ei muriseră, iar ea era logodită cu Iosif, un bărbat cu posibilităţi materiale reduse.

În acest context, Maria a avut o vedenie a unui înger care i-a vestit că a fost aleasă să-L aducă pe lume pe Mântuitorul lumii. Acesta, conform profeţiei lui Isaia, era de neam regesc, fiind urmaş al lui David[11].

Chiar dacă îngerul i-a explicat foarte clar că ea urma să zămislească prin acţiune divină directă, cei mai mulţi oameni şi-ar fi imaginat că, pentru a se împlini cele revelate, ea ar fi trebuit să se căsătorească cu cineva bogat şi puternic. Dar nu s-a întâmplat aşa!

Cu toate acestea, Dumnezeu i-a dat de înţeles fără echivoc că El Îşi ţine promisiunile.

Ea a rămas însărcinată fără să fi cunoscut bărbat! Deci, doar ea ştia că are în pântece un copil. Însă când a vizitat-o pe Elisabeta, mama sfântului Ioan Botezătorul, care şi ea era însărcinată, aceasta a recunoscut-o pe Maria ca „Maica Domnului meu”[12].

Apoi, imediat după naşterea Fiului ei, au avut loc alte minuni. I-a auzit pe îngeri care cântau de bucurie[13], păstori pe care nu-i cunoştea au venit şi s-au închinat Pruncului[14], iar, apoi, au venit 3 magi de la Răsărit, care porniseră cu aproape doi ani înainte[15], să se I se închine şi I-au adus şi daruri[16].

Toate acestea nu aveau cum să fie simple coincidenţe!

În plus, mai au loc şi cele două întâlniri din templu, cu Ana şi Simeon. Dacă o prorociţă recunoscută de cei de la templu precum Ana fiica lui Fanuel spune că Pruncul Mariei este Mântuitorul, mărturia lui Simeon este şi mai puternică.

Bătrânul aştepta acest moment, pentru că, până nu se împlinea făgăduinţa lui Dumnezeu, nu putea să moară. Iar, dacă veţi considera că, în această viaţă, nemurirea este un dar, vă rog să vă mai gândiţi!

Imaginaţi-vă că bunicii, părinţii, soţul sau soţia, prietenii, copiii şi chiar nepoţii vor muri înaintea voastră! Imaginaţi-vă că veţi fi singuri! Oare, în aceste condiţii, veţi mai dori să trăiţi veşnic?

Dacă privim din această perspectivă aşteptarea dreptului Simeon, înţelegem pe deplin de ce, după atât timp, văzându-L pe Hristos era atât de bucuros.

În primul rând, se împlinise făgăduinţa lui Dumnezeu faţă de el. Apoi, faţă de poporul ales care şi-a împlinit misiunea de a-L da lumii pe Mântuitorul. Şi, nu în ultimul rând, în Hristos avea să se împlinească şi făgăduinţa pe care Dumnezeu a făcut-o neamului omenesc, imediat după greşeala primilor oameni[17].

După toate acestea, Maria nu mai avea cum să se îndoiască! Acum, nu doar credea, ci ştia că Fiul ei era Dumnezeu adevărat şi Mântuitorul lumii!

Deci, Dumnezeu Îşi împlinise toate promisiunile!

Credinţă şi răbdare

Învăţătura pe care ar trebui să o desprindem din instituirea sărbătorii Întâmpinării Domnului este unul simplu, dar destul de greu de acceptat – Dumnezeu Îşi ţine întotdeauna promisiunile, chiar dacă nu acţionează aşa cum ne-am aştepta.

Oricâtă imaginaţie am avea, aceasta nu are cum să se compare cu inteligenţa lui Dumnezeu. El lucrează prin mijloace infinite pentru a ajunge la soluţia care este cea mai bună pentru toţi şi nu doar pentru unii.

Chiar dacă la un moment dat ni se pare că rugăciunile noastre nu sunt ascultate, este bine să avem răbdare şi să-L lăsăm pe Dumnezeu să-Şi facă treaba!

El ştie cel mai bine ce are de făcut şi cum! Restul este o chestiune de sincronizare!

Referinţe

[1] Evanghelia după Luca, capitolul 2, versetele 22-39.

[2] Levitic, capitolul 12, versetele 1-8: „Şi a grăit Domnul lui Moise şi a zis: „Grăieşte fiilor lui Israel şi le zi: Dacă femeia va zămisli şi va naşte prunc de parte bărbătească, necurată va fi şapte zile, cum e necurată şi în zilele regulei ei. Iar în ziua a opta se va tăia pruncul împrejur. Femeia să mai şadă treizeci şi trei de zile şi să se curăţe de sângele său; de nimic sfânt să nu se atingă, şi la locaşul sfânt să nu meargă, până se vor împlini zilele curăţirii ei. Iar de va naşte fată, necurată va fi două săptămâni, ca şi în timpul regulei ei; apoi să mai stea şaizeci şi şase de zile pentru a se curăţi de sângele său. După ce se vor împlini zilele curăţirii ei pentru fiu sau pentru fiică, să aducă preotului la uşa cortului un miel de un an ardere de tot şi un pui de porumbel sau o turturică, jertfă pentru păcat. Preotul va înfăţişa acestea înaintea Domnului şi o va curăţi şi curată va fi de curgerea sângelui ei. Aceasta e rânduiala pentru ceea ce a născut prunc de parte bărbătească sau de parte femeiască. Iar de nu-i va da mâna să aducă un miel, să ia două turturele sau doi pui de porumbel, unul pentru ardere de tot şi altul jertfă pentru păcat, şi o va curăţi preotul şi curată va fi”.

[3] Jertfele care se aduceau la templu de către femei, după naştere, aveau menirea să le curețe de sângerări şi de păcat. În cazul Fecioarei Maria, nu se poate vorbi despre sângerări, pentru că ea a rămas în continuare fecioară. La fel, nu se poate vorbi despre păcat, pentru că Hristos nu a fost zămislit cu păcatul strămoşesc, întrucât El era nu doar om adevărat, ci şi Dumnezeu adevărat.

[4] Evanghelia după Matei, capitolul 5, versetele 17-18.

[5] Jertfele trebuiau să fie dintre lucrurile sau animalele fără cusur (Levitic, capitolul 1, versetele 3, 10).

[6] Evanghelia după Luca, capitolul 2, versetul 25.

[7] În mediile creştine, circulă legenda care spune că Simeon ar fi fost unul dintre cei 72 de erudiţi evrei tocmiţi de Ptolemeu al II-lea Filadelful să traducă în limba greacă Vechiului Testament. Pentru că el nu putea concepe ca o fecioară să nască, când a transcris interpretarea profeţiei de la Isaia, capitolul 7, versetul 14, a folosit termenul „tânără” în loc de „fecioară”. După ce, a doua zi, a găsit textul corectat şi s-a asigurat că nimeni nu intervenise asupra lui, când a vrut să-l modifice, a avut o vedenie. Un înger i-a spus că traducerea corectă este „fecioara va naşte” şi că el va trăi până ce va vedea acest miracol înfăptuit. Dar, până la găsirea unor dovezi concludente, prefer să accept această relatare doar ca o legendă. De aceea, în această situaţie, consider că este mai potrivit să ne raportăm doar la textul biblic.

[8] Evanghelia după Luca, capitolul 2, versetele 29-32.

[9] Evanghelia după Luca, capitolul 2, versetele 36-37.

[10] Expresia „fiul (ben) lui …”, în Palestina biblică, indica provenienţa dintr-o familie nobilă.

[11] Isaia, capitolul 11, versetele 1-3.

[12] Evanghelia după Luca, capitolul 1, versetul 43.

[13] Evanghelia după Luca, capitolul 2, versetele 13-14.

[14] Evanghelia după Luca, capitolul 2, versetele 15-18.

[15] Evanghelia după Matei, capitolul 2, versetul 16.

[16] Evanghelia după Matei, capitolul 2, versetul 11.

[17] Facerea, capitolul 3, versetul 15.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here