Intrarea Maicii Domnului în biserică. Tradiții și credințe populare.

0
2619
Aducerea la templu a Fecioarei Maria a avut rolul de a o pregăti pentru misiunea ei pe cea care avea să schimbe soarta întregii creații.

La 21 noiembrie, Biserica Ortodoxă serbează Intrarea Maicii Domnului în biserică[1] sau Vovidenia (Ovedenia, Ovidenia). Este una dintre modalitățile prin care sfinții părinți ne transmit că, în lumea pe care Dumnezeu a gândit-o pentru noi, nu există grabă și nici lâncezeală.

Fiecare lucru se face la timpul său, în ordine desăvârșită, fără a fi lăsat nimic la întâmplare și într-un ritm care să fie de folos tuturor. Fiecare are un rost aparte, nimic nu este de prisos și, mai ales, totul are un sens.

Acest lucru îmi aduce aminte de un citat care îi aparține lui Mark Twain: „În viață, există două momente importante: cel în care te naști și cel în care afli pentru ce te-ai născut”.

Ne dăm seama de aceste realități când privim calendarul.

Aici, observăm cum trecerea timpului este dominată de repere spirituale care evoluează între cele două mari praznice Crăciunul (cu dată fixă – 25 decembrie) și Paștile (cu dată schimbătoare[2]).

Pe lângă ele, mai există 4 sărbători dedicate Maicii Domnului care marchează o evoluție tainică a ființei umane: nașterea, educația, împlinirea scopului fiecăruia și trecerea în cealaltă viață.

Astfel, existența Fecioarei Maria în această lume este rezumată, în calendarul ortodox, prin 4 sărbători care corespund celor 4 momente din viața ei:

  • La 8 septembrie, Biserica celebrează Nașterea Maicii Domnului;
  • la 21 noiembrie, Intrarea ei în biserică;
  • pe urmă, la 25 martie, se sărbătorește Buna-Vestire ca început al misiunii pe care ea a avut-o în istoria lumii și, în final,
  • la 15 august, se amintește de Adormirea Maicii Domnului, ca pildă a sfârșitului creștinesc spre care toți trebuie să tindem.

Dintre aceste sărbători, Intrarea Născătoarei de Dumnezeu în biserică ne vorbește despre modul în care evoluează planul lui Dumnezeu cu lumea, în general, și cu fiecare dintre noi, în mod special.

Intrarea Maicii Domnului în biserică

Despre evenimentul propriu-zis al intrării Maicii Domnului în biserică nu avem informații în Sfânta Scriptură. De altfel, în afară de sărbătoarea Bunei-Vestiri, menționată în Evanghelia după Luca[3], niciuna dintre sărbătorile instituite în cinstea Fecioarei Maria nu este regăsită în paginile Bibliei.

Prin urmare, informațiile pe care le avem despre această sărbătoare ne-au parvenit din Tradiția Bisericii.

Conform relatării din Sinaxar, la vârsta de 3 ani, Născătoarea de Dumnezeu a fost dusă de părinții ei la templul din Ierusalim.

Acest lucru s-a întâmplat, pentru că Ioachim și Ana, părinții Fecioarei Maria, în perioada în care se rugau ca Divinitatea să le dea un copil, au promis că, dacă vor fi binecuvântați în acest fel, vor dedica pruncul lui Dumnezeu.

Pentru alte informații, accesați Nașterea Maicii Domnului – prinosul neamului omenesc

Așadar, în urma legământului părinților săi, Fecioara Maria a fost dusă la templul din Ierusalim spre a-și dedica viața lui Dumnezeu.

Evenimentul special a constat în faptul că arhiereul Zaharia, tatăl sfântului Ioan Botezătorul, a fost cel care a întâmpinat-o și a dus-o direct în cea mai sfântă încăpere din templu – Sfânta Sfintelor.

Această încăpere era atât de specială încât numai un arhiereu, tras la sorți, intra o singură dată pe an să tămâieze[4].

La prima vedere, acest lucru nu pare deosebit, dar, dacă ne detașăm puțin și avem în vedere și contextul social și cultural în care sunt plasate aceste evenimente, situația se schimbă.

Astfel, avem de-a face cu doi părinți cu vârste destul de înaintate, de aproximativ 65-66 de ani care, în mod obișnuit, nu mai puteau avea copii. Cu toate acestea, în urma rugăciunii, Dumnezeu i-a binecuvântat cu un copil – o fetiță.

Potrivit tradiției iudaice din acea vreme, a nu avea copii era considerat un blestem divin. Însă nici a nu avea urmași de parte bărbătească, care să-ți ducă neamul mai departe, nu era privit cu ochi buni.

Deci, conform mentalității vremii, Ioachim nu era considerat foarte „norocos”.

Dar, în ochii lui Dumnezeu, lucrurile stăteau cu totul altfel. Prunca pe care Dumnezeu le-a dăruit-o acestor părinți era cu totul și cu totul specială.

Ea avea să marcheze decisiv soarta lumii, fiind prinosul pe care umanitatea l-a adus pentru mântuirea întregii creații.

Ca o prevestire a acestui fapt, arhiereul Zaharia are inspirația să o întâmpine pe Fecioara Maria și să o ducă în Sfânta Sfintelor, cea mai sacră încăpere din templu.

Deci, ditamai arhiereul, respectat de toți bărbații din țară, iese în întâmpinarea unei copile de doar 3 ani și de parte femeiască pe deasupra. Și, în plus, o duce în cea mai sacră încăpere din templu fără ca nimeni să-și explice acest lucru, cu toate riscurile aferente acestui gest.

Oare de ce?

Pentru alte informații, accesați Sinaxarul zilei de 21 noiembrie

Semnificația teologică a sărbătorii

Planul lui Dumnezeu este diferit de cel al oamenilor[5], iar viziunea Lui asupra modului de evoluție a lumii este de neînțeles pentru noi[6].

Privită din această perspectivă, intrarea Maicii Domnului în templu a avut un rol bine determinat în planul divin pentru mântuirea lumii.

Practic, prin intrarea în comunitatea celor care erau educați în spiritul Legii la templu, se asigura faptul că Fecioara Maria era ferită de ispitele și preocupările unei vieți trăite în mijlocul lumii.

În consecință, Născătoarea de Dumnezeu avea să ducă, pentru următorii 12 ani, o viață de studiu profund și de intensă rugăciune care o va pregăti pentru misiunea ce urma să-i fie încredințată – nașterea Mântuitorului lumii.

La templul din Ierusalim, Fecioara Maria a avut șansa să studieze profețiile care vesteau venirea pe lume a unei Fecioare speciale. La acel moment, nu avea cum să știe că era vorba chiar despre ea.

Și, într-adevăr, viața ei a fost atât de curată, încât Tradiția vorbește despre faptul că arhanghelul Gavriil venea să-i aducă hrană.

Așa se explică de ce, în relatarea evenimentului Bunei-Vestiri, evanghelistul Luca nu ne spune că arhanghelul Gavriil s-ar fi recomandat Sfintei Fecioare, cum o făcuse, cu 6 luni înainte, în fața lui Zaharia[7], tatăl sfântului Ioan Botezătorul.

Putem deduce din acest fapt că Maria era familiarizată cu prezența arhanghelului.

Când tragem linie, observăm că planul lui Dumnezeu a fost unul complex și greu de înțeles la prima vedere, dar foarte logic și eficient.

Așadar: pentru venirea în lume a celei de-a doua Persoane a Sfintei Treimi, Dumnezeu Fiul, Care urma să Se întrupeze pentru a mântui lumea, s-a pregătit o persoană deosebită din toate punctele de vedere, a cărei curăție nu putea fi pusă sub semnul întrebării.

Această persoană a fost Fecioara Maria.

Ea a venit în lume într-un mod extraordinar, mai presus de fire, fiind rezultat al rugăciunii intense a părinților ei, Ioachim și Ana.

Ca să nu fie niciun dubiu cu privire la intervenția divină, părinții Maicii Domnului erau foarte înaintați în vârstă și, prin urmare, fără niciun fel de șansă de a mai avea copii fără ajutorul dumnezeiesc.

În urma promisiunii lor, fiica născută prin intervenție divină, Născătoarea de Dumnezeu, a fost adusă de la o vârstă foarte fragedă la templul din Ierusalim.

Era locul cel mai potrivit din acea perioadă pentru ca o copilă în vârstă de numai 3 ani să crească într-un mediu de intensă spiritualitate și să fie educată cu privire la planul lui Dumnezeu legat de mântuirea lumii.

Acest lucru ne demonstrează că Dumnezeu nu a făcut nimic la întâmplare, de azi pe mâine, ci a pregătit opera de mântuire a lumii până în cel mai mic detaliu.

La împlinirea vârstei de 15 ani, Fecioara Maria a fost dată logodnicului său, Iosif, un bărbat înaintat în vârstă, astfel încât, din nou, să nu existe niciun dubiu cu privire la curăția ei.

Acest lucru reiese și din faptul că Iosif era străin de sarcina Sfintei Fecioare și a vrut să o părăsească discret pentru a nu o pune în pericol.

Dacă el ar fi spus că Maria are o sarcină fără ca el să o fi cunoscut din punct de vedere trupesc, ea ar fi fost în pericol să fie ucisă cu pietre pentru adulter[8].

Pentru a lămuri acest lucru, Dumnezeu a trimis un înger care l-a asigurat pe Iosif că ceea ce se zămislise în pântecele ei era de origine supranaturală și avea să fie un Om extraordinar[9].

În afară de eliminarea oricărui dubiu cu privire la pururea fecioria Maicii Domnului, Dumnezeu S-a asigurat că, în urma educației primite la templu, Sfânta Fecioară a acceptat, în deplină cunoștință de cauză, misiunea care i s-a încredințat – de a-L naște pe Domnul Iisus Hristos.

Deși evanghelistul Luca relatează pe scurt evenimentul Bunei-Vestiri, Maria știa foarte clar ce se cerea de la ea și ce implicații avea gestul acceptării sale.

Deci, Dumnezeu a pregătit din timp venirea pe lume a Născătoarei de Dumnezeu, dar, totodată, El a respectat această persoană și nu i-a forțat în niciun fel voința liberă. Dimpotrivă, totul a fost acceptat de Sfânta Fecioară în deplină cunoștință de cauză!

Din perspectivă simbolică, intrarea Maicii Domnului în cea mai sfântă încăpere din templul Legii vechi ne arată legătura Bisericii creștine cu templul iudaic care a fost o prefigurare, o prevestire a locașului de închinare creștin.

Mai mult decât atât, Născătoarea de Dumnezeu este ea însăși simbol al Bisericii creștine și, din acest motiv, ea este, la rândul ei, reprezentată pe bolta altarului bisericilor creștine, deasupra scenei cu Jertfa Euharistică din ceruri și deasupra marilor ierarhi ai Bisericii creștine.

Prin urmare, în planul lui Dumnezeu totul se leagă, iar teologia nu face decât ca, în urma descoperirii dumnezeiești, să aducă la lumină detaliile cele mai importante din planul divin cu privire la soarta lumii.

Originea sărbătorii Intrării Maicii Domnului în biserică

Din perspectivă cultică, această sărbătoare este cea mai nouă dintre cele 4 mari praznice dedicate Maicii Domnului.

Originea ei ne duce în timp, în secolul al VI-lea, pe vremea domniei marelui împărat bizantin Iustinian cel Mare (527-565).

Acesta, fiind unul dintre cei mai evlavioși împărați ai istoriei, a construit, lângă ruinele templului din Ierusalim, o biserică în cinstea Născătoarei de Dumnezeu pe care a sfințit-o la 20 noiembrie 543.

A doua zi, pe data de 21 noiembrie, potrivit tradiției, a fost serbat hramul acestei biserici care a fost dedicată intrării Sfintei Fecioare în templu.

Se poate presupune că acest moment din viața Maicii Domnului era celebrat deja în cadrul cultului Patriarhiei din Ierusalim, pentru că noua sărbătoare a fost adoptată destul de repede de Biserica Răsăriteană. Deci, cumva ea era cunoscută în regiune, numai că nu fusese oficializată.

Așa se explică de ce, la sfârșitul secolului al VII-lea, Intrarea Maicii Domnului în biserică era generalizată în Orientul creștin, iar sfântul Andrei Criteanul relatează despre ținerea cu fast a acestei sărbători, la Ierusalim, în secolul al VIII-lea.

Interesant este faptul că acest praznic a intrat în cultul creștin apusean, începând cu secolul al XI-lea, prima mențiune a sărbătorii provenind din Anglia.

După aceea, a fost adoptată treptat de celelalte țări importante din vestul Europei, astfel încât, în anul 1472, papa Sixtus al IV-lea o generalizează în Occident.

Pentru o perioadă scurtă de timp, ea va fi cumva interzisă, ca, ulterior, să fie consfințită de papa Sixtus al V-lea în anul 1585[10].

Pentru alte informații, accesați și Intrarea Maicii Domnului în Biserică.

Tradiții și credințe populare legate de Vovidenie

După cum era de așteptat, o sărbătoare atât de importantă ca cea a Intrării Maicii Domnului în biserică nu avea cum să rămână fără ecouri în mentalitatea populară.

Astfel, în legătură cu acest praznic, au apărut mai multe credințe și tradiții folclorice dintre care cele mai importante sunt în legătură cu comportamentul lupilor.

Acest lucru se datorează faptului că, începând cu a doua decadă a lunii noiembrie și până la începutul lui februarie, lupii se află în perioada de înmulțire și sunt mult mai periculoși decât de obicei[11].

Lupii au fost dintotdeauna prezenți în credințele populare ale românilor. Comportamentul lor diferit, dar, în același timp, nobil le-au conferit aura de animal totemic.

Prima dintre ele îl are în centru pe Filip cel Șchiop care, potrivit oamenilor din vechime, era un sfânt care fusese ologit de Dumnezeu, pentru că s-a abătut de la dreapta credință.

Din această cauză, această sărbătoare, în mentalitatea populară, este dedicată oamenilor care au probleme cu picioarele[12].

În calendarul ortodox, nu există sfântul Filip cel Șchiop, deci, această credință populară nu este decât… o credință populară, fără niciun fundament teologic.

Pentru alte informații, accesați Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ce nu ai voie să faci astăzi.

O altă concepție folclorică ne vorbește despre ungerea gurii cuptorului pe care femeile de altă dată o făceau pentru a nu fi vorbite de rău și pentru a fi protejate de animalele sălbatice[13].

Nici această tradiție nu are un fundament teologic, fiind o simplă superstiție.

Nu trebuie să uităm nici convingerea pe care o aveau unii dintre strămoșii noștri că „la Vovidenie, s-ar fi vădit lumea pe care Dumnezeu ar fi blagoslovit-o la Blagoveștenie (Buna-Vestire)”.

Prin urmare, raționamentul folcloric a concluzionat că sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în biserică ar fi o sărbătoare pentru recăpătarea vederii.

Pentru atingerea acestui scop, la 21 noiembrie, se sfințea un fuior care era înmuiat în apă și, ulterior, se ștergeau cu el ochii când erau probleme cu vederea[14].

Referitor la această convingere, remarcăm că nu trebuie să fii un mare inițiat în tainele teologiei pentru a-ți da seama că o astfel de concepție nu aparține Bisericii.

În viziunea creștină, boala are o valoare spirituală profundă și, prin urmare, ea apare fie pentru îndreptarea noastră, fie pentru progresul nostru duhovnicesc[15].

Deci, pentru a căpăta vindecare, indiferent de afecțiunea trupească pe care o avem, trebuie, mai întâi, să ne purificăm sufletele și nu să facem gesturi care au la bază ritualuri magice primitive.

Nu în ultimul rând, cu prilejul Intrării Maicii Domnului în biserică se dădea de pomană „lumina de veci”. Aceasta era o lumânare masivă, de statul unui om sau lungă cât înălțimea ușii de la casă. Deci, vorbim de lucruri destul de „serioase”.

Pentru cei din Bucovina, acest gest are o întreită semnificație. În primul rând, se credea că o astfel de jertfă avea darul de a-i asigura săvârșitorului o lumină  nestinsă în lumea cealaltă.

În al doilea rând, ea era dată ca un fel de „răscumpărare” pentru cei care au adormit fără lumânare.

De asemenea, resturile de la „lumina de veci” trebuiau păstrate, întrucât, la Anul Nou, erau folosite de fetele care doreau să se căsătorească pentru a se uita în fântână cu scopul de a-și vedea ursitul[16].

Cu privire la această din urmă convingere, nu cred că are rost să dezvoltăm subiectul, însă, referitor la faptul că o lumânare, fie ea și foarte masivă, va asigura lumină nelimitată în lumea de dincolo de moarte consider că este bine să facem câteva precizări.

Mai întâi, milostenia nu are darul de a asigura „bunuri și servicii” celor care nu mai sunt printre noi.

Este absurd să credem că unui suflet nematerial care nu are nevoi trupești și locuiește în lumina dumnezeiască îi sunt necesare diverse obiecte pe care le-ar da cineva din această lume de pomană, fie chiar și o lumânare care să lumineze veșnic.

Milostenia este o manifestare a iubirii față de cei care nu mai sunt cu noi în această viață.

Sintagma „Bogdaproste”, adică „Doamne, miluiește!”, atestă faptul că cel care face dania cât și cel care o primește se roagă pentru sufletul celui în numele căruia se aduce acea ofrandă.

Este un act de jertfă izvorât din iubire dublată de rugăciune, iar Dumnezeu care este Iubirea însăși apreciază în mod special un astfel de gest.

Deci, nu obiectul în sine este valoros pentru cel în numele căruia este oferit, ci iubirea și rugăciunea celui care dă și a celui care primește are valoare în ochii lui Dumnezeu.

Pentru alte informații, accesați Rugăciunile pentru cei adormiți.

Cât despre cei morți fără lumânare trebuie să spunem că lumânarea este un simbol creștin cu reverberații profunde și nu o condiție pentru mântuire.

Prin urmare, nu numărul de lumânări pe care le are la cap în clipa morții este hotărâtor în ceea ce privește soarta cuiva după plecarea din această lume, ci starea sa spirituală din acel moment.

Ca să fie și mai clar, în afară de tâlharul de pe cruce, au existat și alți foarte mulți martiri creștini sau sfinți care au adormit spre cele veșnice în pustiu, fără lumânare și nu a fost nicio problemă.

Prin urmare, a face o milostenie pentru cei care în clipa ieșirii din această viață nu au avut la căpătâi o lumânare are aceeași semnificație a iubirii celui care face milostenia pentru cel plecat din această lume.

Deci, și cei adormiți fără lumânare se mântuiesc cu condiția să fie găsiți în ultimele clipe cu sufletele curate.

Pentru alte informații, accesați Cei adormiți fără lumânare și factura la curent.

Concluzii

Sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în biserică sau Vovidenia marchează unul dintre momentele importante din viața Sfintei Fecioare Maria.

Aducerea ei la templul din Ierusalim de către părinții Ioachim și Ana este o mărturie a faptului că Dumnezeu pregătește, în cele mai mici detalii, ducerea la îndeplinire planul Său cu privire la soarta lumii.

În al doilea rând, acest eveniment este unul dintre argumentele care pledează în favoarea pururea fecioriei Născătoarei de Dumnezeu.

Și de aici rezultă că ea a avut cel mai curat suflet din rândul neamului omenesc, condiție fundamentală ca Hristos să Se întrupeze din ea.

De asemenea, acest praznic ne arată că Dumnezeu nu a forțat-o pe Fecioara Maria să accepte să-L nască pe Mântuitorul lumii. Dimpotrivă, ea a avut posibilitatea de a cunoaște profețiile care au vestit chiar nașterea ei și, astfel, ea a știut implicațiile acestei decizii.

Deci, Dumnezeu nu impune, ci îi propune omului să participe la planul Său, iar omul, în deplină libertate, alege.

Nu în ultimul rând, acest popas duhovnicesc ne vorbește despre faptul că fiecare dintre noi are un rol bine determinat în evoluția lumii. De aceea, toți trebuie să ne cercetăm sufletele și modul de viață pentru a încerca să aflăm sensul existenței noastre.

Este una dintre cele mai importante informații pentru noi și pentru cei din jurul nostru.

Odată aflat sensul existenței noastre, cu siguranță, vom privi viața altfel și vom trăi cu gândul mai aproape de Dumnezeu.

Iar acest lucru face diferența între o viață irosită și între una cu multe împliniri.

Referințe

[1] De fapt, denumirea corectă a sărbătorii ar fi „Intrarea Maicii Domnului în templu”, din simplul motiv că, în perioada în care Fecioara Maria a fost adusă la templul din Ierusalim, nu existau bisericile ca locașuri de cult creștine. Acest lucru se va întâmpla începând cu secolul al IV-lea, odată cu domnia împăratului Constantin cel Mare (306-337).

Pentru alte informații, accesați Sfinții împărați Constantin și Elena, cei întocmai cu apostolii.

De altfel, în Tradiția Bisericii, mai precis, în Sinaxarul zilei de 21 noiembrie, se vorbește despre „intrarea în templu” a Sfintei Fecioare. Folosim însă denumirea de „intrarea în biserică”, pentru a nu crea confuzii, întrucât credincioșii, în marea lor majoritate, s-au obișnuit cu această denumire a sărbătorii.

[2] Prima duminică după lună plină care urmează echinocțiului de primăvară. A se vedea Nicolae Chifăr, Istoria creștinismului, vol. 2, Editura Trinitas, Iași, 2000, p. 26

[3] Evanghelia după Luca, capitolul 1, versetele 26-38: „Iar, în a șasea lună, a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. Și intrând îngerul la ea, a zis: «Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei». Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui și cugeta în sine: «Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta»? Și îngerul i-a zis: «Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Și iată vei lua în pântece și vei naște fiu și vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare și Fiul Celui Preaînalt se va chema și Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său și va împărăți peste casa lui Iacov în veci și împărăția Lui nu va avea sfârșit». Și a zis Maria către înger: «Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu știu de bărbat?» Și răspunzând, îngerul i-a zis: «Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea și Sfântul care Se va naște din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Și iată Elisabeta, rudenia ta, a zămislit și ea fiu la bătrânețea ei și aceasta este a șasea lună pentru ea, cea numită stearpă, că la Dumnezeu nimic nu este cu neputință». Și a zis Maria: «Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău»! Și îngerul a plecat de la ea.”

[4] Acest lucru este menționat în mai multe texte din Biblie, atât din Vechiul cât și din Noul Testament:

Epistola către evrei a sfântului apostol Pavel, capitolul 9, versetele 3-7: „Apoi, după catapeteasma a doua, era cortul numit Sfânta Sfintelor, având altarul tămâierii de aur și chivotul Așezământului ferecat peste tot cu aur, în care era năstrapa de aur, care avea mana, era toiagul lui Aaron ce odrăslise și tablele Legii. Deasupra chivotului erau heruvimii slavei, care umbreau altarul împăcării; despre acestea nu putem acum să vorbim cu de-amănuntul. Astfel fiind întocmite aceste încăperi, preoții intrau totdeauna în cortul cel dintâi, săvârșind slujbele dumnezeiești; în cel de-al doilea însă numai arhiereul, o dată pe an, și nu fără de sânge, pe care îl aducea pentru sine însuși și pentru greșelile poporului.”

Evanghelia după Luca, capitolul 1, versetele 8-11: „Și pe când Zaharia slujea înaintea lui Dumnezeu, în rândul săptămânii sale, a ieșit la sorți, după obiceiul preoției, să tămâieze intrând în templul Domnului.  Iar toată mulțimea poporului, în ceasul tămâierii, era afară și se ruga. Și i s-a arătat îngerul Domnului, stând de-a dreapta altarului tămâierii.”

Ieșirea, capitolul 26, versetele 33-34: „După ce vei prinde perdeaua în copci, să aduci acolo după perdea chivotul legii și perdeaua vă va despărți astfel sfânta de sfânta sfintelor. La chivotul legii din sfânta sfintelor să pui capacul.”

Leviticul, capitolul 16, versetele 29-34: „«Aceasta să fie pentru voi lege veșnică: în luna a șaptea, în ziua a zecea a lunii, să postiți și nici o muncă să nu faceți, nici băștinașul, nici străinul care s-a așezat la voi, căci în ziua aceasta vi se face curățire, ca să fiți curați de toate păcatele voastre, înaintea Domnului, și curați veți fi. Aceasta e cea mai mare zi de odihnă pentru voi și să smeriți sufletele voastre prin post. Aceasta este lege veșnică. De curățit însă să vă curețe preotul care este uns ca să slujească în locul tatălui său. Să se îmbrace el cu veșmintele cele de în și cu veșmintele sfinte; și va curăți sfânta sfintelor, cortul adunării, va curăți jertfelnicul și pe preoți și va curăți și toată obștea poporului. Aceasta să fie pentru voi lege veșnică: o dată în an să curățiți pe fiii lui Israel de păcatele lor». Și Aaron a făcut așa cum poruncise Domnul lui Moise.”

[5] Isaia, capitolul 55, versetele 8-9: „Căci gândurile Mele nu sunt ca gândurile voastre și căile Mele ca ale voastre, zice Domnul. Și cât de departe sunt cerurile de la pământ, așa de departe sunt căile Mele de căile voastre și cugetele Mele de cugetele voastre.”

[6] Epistola către romani a sfântului apostol Pavel, capitolul 11, versetele 33-34: „O, adâncul bogăției și al înțelepciunii și al științei lui Dumnezeu! Cât sunt de necercetate judecățile Lui și cât sunt de nepătrunse căile Lui! Căci cine a cunoscut gândul Domnului sau cine a fost sfetnicul Lui?”

[7] Evanghelia după Luca, capitolul 1, versetul 19: „Și îngerul, răspunzând, i-a zis: Eu sunt Gavriil, cel ce stă înaintea lui Dumnezeu. Și am fost trimis să grăiesc către tine și să-ți binevestesc acestea.”

[8] Petre Semen, Arheologia biblică în actualitate, Editura Trinitas, Iaşi, 1997, pp. 91-92. Cf. Dumitru Abrudan și Emilian Cornițescu, Arheologie biblică, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994, pp. 168-170.

[9] Evanghelia după Matei, capitolul 1, versetul 18-25: „Iar nașterea lui Iisus Hristos așa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. Iosif, logodnicul ei, drept fiind și nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns. Și cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Ea va naște Fiu și vei chema numele Lui: Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lor. Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin prorocul care zice: «Iată, Fecioara va avea în pântece și va naște Fiu și vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuiește: Cu noi este Dumnezeu». Și deșteptându-se din somn, Iosif a făcut așa precum i-a poruncit îngerul Domnului și a luat la el pe logodnica sa. Și fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus.”

[10] Ene Braniște, Liturgica generală cu noțiuni de artă bisericească, arhitectură și pictură creștină, ediția a II-a, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1993, p. 192.

[11] Marcel Lutic, Timpul sacru. Sărbătorile de altădată, ediția a II-a, Editura Kolos, Iași, 2009, p. 261.

[12] Ibidem, p. 261.

[13] Ibidem, p. 262.

[14] Ibidem, p. 262.

[15] Ioan C. Teșu, Teologia necazurilor, Editura Christiana, București, 1997, pp. 86-92.

[16] Marcel Lutic, op. cit.,  p. 262.

Imaginile au fost preluate în ordine, de pe următoarele site-uri web: doxologia.ro, wikipedia.org și Green-report.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here