Logodna si casatoria – semnificatii teologice

Bogate în semnificații teologice, așteptate de părinți și miri deopotrivă, Logodna și Căsătoria se desfășoară sub semnul iubirii. Simbolul acestui sentiment suprem este cercul prezent sub forma inelelor de logodnă, al cununiilor și al dansului ritualic.

Hristos, Cununie, Evanghelie, coroane
Hristos-Cuvântul este simbolizat în Taina Cununiei sub forma Evangheliei care tronează în centrul bisericii.

Am auzit toată viața mea bancuri cu și despre logodnă sau căsătorie, despre viața grea a soților împreună, despre cât de periculoase pot fi soacrele sau cât de posesivi sunt socrii. Așa că nu am cum să nu mă întreb: dacă toată lumea se plânge de căsătorie, de ce se mai însoară oamenii? Oare nu știu în ce se bagă? Indiferent de răspuns, vreau să mă asigur că, măcar din punctul de vedere al teologiei creștine ortodoxe, lucrurile sunt clare. De aceea, în continuare, o să vorbim despre principalele componente ale ritualului Logodnei și al Tainei Cununiei și semnificația lor liturgică.

Ar putea fi de interes şi: Divorţul religios, moartea căsătoriei

Cununia sau Nunta este una dintre cele șapte Taine ale Bisericii, prin care se oferă celor doi miri un har special, ridicându-se, astfel, legătura de iubire dintre ei la un nivel spiritual superior, după modelul celui dintre Hristos și Biserică. Această legătură este una care ne aduce aminte de momentele de la sfârșitul operei de creare a lumii. Atunci, Dumnezeu a creat pe om în deplinătatea lui sub forma legăturii dintre bărbat și femeie.

Astfel, bărbatul și femeia sunt așezați pe aceeași treaptă a umanității, chiar dacă, din punct de vedere fizic și al construcției psihologice, cei doi nu sunt egali, ci complementari. Era normal să se întâmple așa, pentru că nici Dumnezeu nu este o singură persoană, ci comuniune de Persoane. Prin urmare, și omul, chip al Său, nu avea cum să fie creat decât spre a fi împreună cu cineva asemenea lui. Iar modul prin care se realizează această legătură nu poate fi decât iubirea.

Ar putea fi de interes şi: Oare trebuie să fim toţi homosexuali?

Logodna

Acest lucru este simbolizat prin cele două inele (verighete) care se pun pe degetele mirilor în timpul Logodnei, slujba care se oficiază înainte de Taina Căsătoriei. În vechime, inelul era un simbol al puterii și al încrederii care se acorda cuiva. Însă, fiindcă nu are nici început și nici sfârșit, el a ajuns să simbolizeze dragostea dintre soți care este veșnică (fără început și fără sfârșit) și trăinicia legăturii dintre ei.

Un lucru interesant este faptul că inelele sunt așezate pe Evanghelie diferit de modul în care vor fi purtate. În stânga preotului, se află inelul pe care urmează să-l poarte soțul, iar, în dreapta lui, cel pe care-l va purta soția. Apoi, în numele Sfintei Treimi, fiecare inel este atins de fruntea celor doi miri de 3 ori înainte de a fi pus pe deget. Imediat după momentul în care preotul, cu ajutorul nașului (la mire) și al nașei (la mireasă), pune inelele pe degetele inelare ale celor care se căsătoresc, cei doi miri împreună cu nașii le vor schimba între ei. De ce se face așa?

Ca să răspundem la această întrebare, trebuie să ne aducem aminte că Logodna era o slujbă prin care se consfințea un legământ, un acord între cei doi miri care se făgăduiau unul altuia. De altfel, în slavonă, termenul de logodnă are semnificația de angajament, garanție. Astfel, după ce doi tineri se plăceau și luau decizia să se căsătorească, ea era anunțată oficial în cadrul comunității și consfințită prin slujba oficiată de preot. După aceea, începea organizarea nunții.

Cu ocazia Logodnei, cei doi miri își dăruiau inelele care erau făcute din materiale diferite față de cele de astăzi. Pentru mire, inelul putea fi din fier ca simbol al tăriei bărbătești, iar al miresei din aur simbolizând frumusețea și gingășia ei. De asemenea, mai exista varianta ca inelul pe care mirele îl dăruia miresei să fie din aur, semn al strălucirii soarelui. În schimb, inelul pe care viitoarea soție îl încredința soțului era din argint, semn al strălucirii lunii care își primește strălucirea de la soare. (Deși pare complicat, în realitate, era mai simplu, și într-un caz și într-altul, femeia se alegea cu inelul de aur.)

Lumânările de cununie, pe care le țin în mână nașii, sunt, de asemenea, un simbol preluat din vechime. La greci, flacăra nunții era urmărită cu atenție. Dacă scotea un fum înecăcios, se considera că era un semn nefast.  Însă, în creștinism, cele două făclii reprezintă lumina darului lui Dumnezeu, curăția mirilor și bucuria nuntașilor.

Taina Cununiei

Slujba Tainei Cununiei începe cu citirea Psalmului 127, în care este prezentată fericirea vieții de familie a celor care se tem de Dumnezeu: „Femeia ta ca o vie roditoare, în laturile casei tale; fiii tăi ca niște vlăstare tinere de măslin, împrejurul mesei tale. Iată, așa se va binecuvânta omul, cel ce se teme de Domnul.” (versetele 3-4). (Nu este tocmai ce-şi doresc unii dintre miri, dar, cu timpul…)

În cadrul celei de-a treia rugăciuni de binecuvântare a mirilor, la rostirea de către episcop sau preot a cuvintelor: „Însuți, și acum, Stăpâne, trimite mâna Ta din sfântul Tău locaș și unește pe robul Tău (N) cu roaba Ta…”, se consideră că este sfințită legătura dintre mire și mireasă în chip nevăzut, fapt simbolizat prin unirea mâinilor drepte ale viitorilor soți.

Taina Cununiei este considerată săvârșită la rostirea formulelor ritualice: „Se cunună robul lui Dumnezeu (N) cu roaba lui Dumnezeu…” și „Se cunună roaba lui Dumnezeu (N) cu robul lui Dumnezeu…” și punerea cununiilor.  Aceste cununii (pirostrii) sunt asemănătoare celor pe care le purtau regii sau care erau acordate învingătorilor din cadrul jocurilor antice. În acest sens, ele erau semne ale autorității și biruinței (la bărbați) și ale frumuseții și curăției (la fecioare) şi atrăgeau admirația și respectul celor din jur.

Căsătorie, Cununie, pişcoturi, vin, pahar
Paharul cu vin şi pişcoturile reprezintă provocările şi bucuriile Căsătoriei.

Însă, tot din punct de vedere al semnificațiilor teologice, cununiile mai pot simboliza și recrearea primei perechi de oameni, care au fost încoronați regi ai creației, urmând să se înmulțească și să stăpânească pământul. De aceea, un aspect important al căsătoriei este nașterea de prunci pentru care preotul s-a rugat imediat după ce le-a unit mâinile celor doi miri. Devenind soț și soție, ei formează un singur trup, fapt semnificat şi prin rugăciunea preotului: „Unește-i pe dânșii într-un gând; încununează-i într-un trup; dăruiește-le lor roadă pântecelui, dobândire de prunci buni”.

Imediat după momentul punerii coroanelor pe capetele mirilor, se cântă rugăciunea „Doamne, Dumnezeul nostru, cu mărire și cu cinste, încununează-i pe dânșii!” și se citesc Apostolul și Evanghelia. Prima lectură biblică este din Epistola către Efeseni a sfântului apostol Pavel (capitolul 5, versetele 20-33), unde căsătoria este asemănată cu unirea dintre Hristos și Biserică, iar soții sunt îndemnați să tindă spre același ideal al dragostei.

Evanghelia relatează episodul în care Hristos a luat parte la nunta din Cana Galileei (Evanghelia după Ioan, capitolul 2, versetele 1-11), recunoscând astfel valoarea unirii dintre bărbat și femeie.

Paharul cu vin și bucata de pâine (cozonac sau pișcot) ne aduc aminte de faptul că Taina Cununiei se săvârșea imediat după slujba Liturghiei, iar cei doi miri se împărtășeau în acest moment al slujbei. De aceea, se cântă imnul „Paharul mântuirii…” care se intonează, de obicei, în timpul împărtășirii credincioșilor din timpul Liturghiei. Însă simbolismul acestor două elemente este altul – ele semnifică atât dulceața cât și necazurile vieții de familie în care cei doi soți au pășit. Astfel, ei gustă împreună, de trei ori fiecare, din același pahar și din aceeași bucată de pâine.

După acest gest ritualic, preotul, împreună cu mirii și nașii, înconjoară masa sub formă de horă. Această înconjurare a mesei este asemănătoare cu cele de Botez și Hirotonie și reprezintă bucuria care însoțește Nunta. Ea este un simbol al comuniunii și al legământului mirilor, pentru că acest dans ritualic este o horă, un cerc care, ca și în cazul inelului, nu are început și sfârșit și reprezintă unitatea.

Este vorba de unitatea familiei celor doi miri, care s-au legat să o păstreze și să o respecte față de ei înșiși, față de comunitate și, în special, în fața lui Dumnezeu. Mai mult decât atât, această unire Îl are ca punct central pe Hristos-Cuvântul, care este prezent, simbolic, în mijlocul acestei hore, pe masă, sub forma Evangheliei, pe care au stat pe rând inelele  de logodnă și cununiile.

Garanții acestui legământ sunt nașii (nunii). Așa se explică de ce, atât la punerea inelelor de la Logodnă cât și a cununiilor din timpul săvârșirii Nunții, ei săvârșesc împreună cu preotul aceste gesturi ritualice. De aceea, ei trebuie să fie creștini ortodocși pentru a-i putea călăuzi pe proaspeții soți către adevărul învățăturilor de credință și pentru a le fi modele în viața de familie.

Întrucât Nunta se face și spre naștere de prunci, se cântă prima dată imnul „Isaie dănțuiește! Fecioara a avut în pântece…”, care a vestit cândva nașterea Pruncului Hristos, Cel care avea să mântuiască lumea. Urmează intonarea a încă două imnuri dedicate sfinților (Sfinților mucenici… și Slavă Ție, Hristoase Dumnezeule…) prin care mirii sunt îndemnați să urmeze modelul lui Hristos și al sfinților Săi prin viața curată pe care trebuie să o ducă în cadrul familiei pe care tocmai și-au întemeiat-o.

Referirea la sfinții mucenici, nu trebuie să sperie pe nimeni, chiar dacă, uneori, în cadrul vieții de cuplu, soții vor resimți sacrificiile „mucenicești” pe care urmează să le facă. Ci, mai degrabă, se urmărește să se sublinieze faptul că cele două cununi purtate de ei sunt asemănătoare cu cele pe care Hristos le dă mucenicilor Săi, fapt reprezentat şi în iconografia ortodoxă.

Ritualul specific Tainei Cununiei se încheie cu depunerea cununiilor în momentul urărilor pe care preotul le face celor doi soți: „Mărit să fii mire ca Avraam…” și „Iar tu, mireasă, mărită să fii ca Sarra…” și cu încredințarea lor în grija Sfintei Treimi, exprimată prin cele două rugăciuni finale.

În a opta zi după Cununie, există obiceiul ca cei doi soți să vină la biserică pentru dezlegarea cununiilor care are o corespondență cu ritualul tunderii și spălării noului botezat care, odinioară, se făcea la 8 zile după Botez. Însă, dat fiind faptul că acest obicei este specific Bisericii Ortodoxe Române, ne rezervăm dreptul de a propune și o altă interpretare.

Ar putea fi de interes şi: Căsătorie şi tradiţii

În numele iubirii

Știu că nu este asemănător cu ceea ce ne-au obișnuit filmele americane, dar ritualul ortodox al Cununiei este mai vechi și mai bogat în semnificații decât ceea ce se exprimă în cultura saxonă prin „ceva vechi, ceva nou, ceva împrumutat și ceva albastru”.

În Ortodoxie, Taina Nunții este una dintre Tainele în care relația noastră cu Dumnezeu nu mai este directă ca la Botez sau Euharistie (Împărtăşanie). În cadrul acestui ritual, cei doi miri primesc harul împreună și pentru a-l întrebuința unul în folosul celuilalt. De asemenea, viața de familie, departe de a fi una numai cu raze de soare și străluciri de lună, este mediul în care creștinii se desăvârșesc, ajutându-se unul pe celălalt. În momentul în care apar și copii, se observă un lucru extraordinar – privirea celor doi soți nu mai este îndreptată doar către celălalt, ci, împreună, privesc în aceeași direcție, către urmași.

Însă, poate cel mai important lucru de reținut, este simbolul sub care se oficiază întreaga Cununie – cel al cercului. El este prezent atât sub forma inelelor, sub forma cununiilor cât și sub forma dansului ritualic. Practic, vorbim de o dragoste, semnificată de trei ori, în numele Sfintei Treimi, Iubirea supremă, Căreia Îi este încredințată noua familie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *