Menstruația și interdicția de a intra în biserică

0
406

Sunt bărbat şi nu am cum să cunosc în profunzime ce înseamnă pentru o tânără să stea la intrarea în biserică, când toată lumea este înăuntru. Cred că sunt puţine cuvinte care ar putea descrie o asemenea stare şi nici nu le înțeleg pe toate. Prin urmare, mi-am pus de multe ori întrebarea care ar fi motivaţia din spatele unei asemenea practici.

Am găsit câteva posibilităţi: răzbunarea soţilor pentru cicăleala de care au parte acasă şi dorinţa lor ca, măcar într-un singur loc, să aibă parte de linişte; invidia doamnelor mai în vârstă pe care „le-a iertat Dumnezeu” faţă de femeile tinere; ignoranţa amestecată cu dorinţa de păstrare a unui statut de autoritate din partea celor care pretind că „ştiu rânduiala”.

La o analiză mai atentă, prima variantă trebuie exclusă fără drept de apel. Atât le-ar mai trebui bărbaţilor să se pună rău cu soţiile lor şi pentru aşa ceva. Ce-i drept, pe durata slujbei ar răsufla mai uşuraţi, dar după aia… Şi nu rentează! La fel, ipoteza cu invidia doamnelor mai în vârstă nu stă nici ea în picioare.

Femeile mai tinere ar avea oricum prim-planul în faţa  bărbaţilor şi i-ar transforma în aliaţi, aşa că cele vârstnice nu ar ieşi victorioase dintr-o astfel de confruntare. Prin urmare, nu ne mai rămâne decât să discutăm despre ignoranţa „celor care ştiu rânduiala”, creştini şi creştine deopotrivă.

Dar mai întâi, este important să amintim un principiu al teologiei creştine: tot ceea ce ţine de disciplină (canoane) şi administraţie (organizare) se poate şi trebuie modificat în concordanţă cu contextul istoric în care Biserica activează.

Celelalte învăţături sunt neschimbabile, întrucât se bazează pe Revelaţia dumnezeiască care are valabilitate eternă. În acest spirit, trebuie interpretate multe dintre cutumele care există în practica creştinilor contemporani, obiceiuri care dau multă bătaie de cap, preoţilor şi credincioşilor deopotrivă, pentru că tind să fie înţelese în litera şi nu în spiritul lor.

În cazul de faţă, avem o prevedere disciplinară enunţată cu foarte mult timp înainte, mai precis în sec. al III-lea al erei creştine de Dionisie al Alexandriei (canonul 2) şi reluată, în sec. al IV-lea după Hristos, de Timotei al Alexandriei (canoanele 6 şi 7). Conform acestei prevederi, într-adevăr, în perioada de „necurăţie lunară”, femeile nu aveau voie să intre în locaşurile de cult şi nici să se apropie de Sfintele Taine.

Chestiunea se complică şi mai mult, întrucât, în canonul 1 al sfântului Atanasie cel Mare, întâlnim o remarcă foarte interesantă: „[…] spune-mi mie, iubite şi prea cucernice, ce păcat sau necurăţie are o scurgere firească. Aceasta ar fi tot aşa ca şi cum cineva ar voi să aducă învinuire pentru secreţia ce se elimină prin nări şi pentru scuipatul ce se elimină prin gură…”.

Deci, în timp ce în Noul Testament nu avem nicio prevedere în acest sens, doi canonişti consimt faptul că, în perioada menstruaţiei, femeile nu ar trebui să intre în biserici, iar altul se întreabă dacă acest fenomen natural este păcat. Conform tradiţiei Bisericii, ar părea că, în unanimitate, comunităţile creştine au adoptat practica propusă de primii. Oare să fi fost aceşti canonişti în contradicţie?

Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să ne gândim la contextul în care a fost adoptată o astfel de prevedere, adică secolele III-IV. Nu cred că trebuie să avem prea mari dubii cu privire la ce se ştia despre igienă în acele vremuri.

De asemenea, nu exista accesul la serviciile medicale de astăzi şi, în niciun caz, nu existau farmacii la toate colţurile de străzi. Prin urmare, menstruaţia reprezenta una dintre cele mai dificile perioade din viaţa oricărei femei de atunci şi, de obicei, stătea mai retrasă în acele zile.

Cu alte cuvinte, Biserica a constatat o situaţie de fapt şi a pledat pentru demnitatea femeii, neobligând-o să vină la slujbă. În acelaşi timp, nu i-a negat dreptul la rugăciune: „dar este lucru neprihănit a se ruga, oricum ar fi cineva, şi a-şi aduce aminte de Stăpânul, oricum s-ar afla, şi a se ruga spre a dobândi ajutor” (canonul 2 al lui Dionisie al Alexandriei).

În consecinţă, creştinii de odinioară au ajuns la concluzia că este normal să li se permită femeilor aflate la menstruaţie să vină la biserică, dar, pentru a nu face tulburare, au considerat că este mai bine să nu intre în sfântul locaş.

Cum era de aşteptat, o astfel de prevedere şi-a pierdut în timp caracterul practic şi a devenit o „lege” care a fost interpretată literal şi nu în spiritul ei. De altfel, era şi foarte greu pentru mulţi episcopi şi chiar preoţi să explice creştinilor cu o educaţie sumară cum stau lucrurile.

În plus, de ce să nu recunoaştem, foarte mulţi slujitori ai Bisericii aveau, la rândul lor, o pregătire teologică destul de generală. Când tragem linie obţinem cam toate ingredientele pentru o zonă a educaţiei religioase care a fost lăsată la îndemâna femeilor „mai bătrâne”. Şi aşa a fost!

Nu numai că li s-a interzis femeilor, în perioada delicată, să intre în biserică, dar li s-a inoculat şi faptul că acest lucru se datorează faptului că sunt „necurate”. De aici, până la a considera că un fenomen natural este un păcat nu a mai fost decât un singur pas.

Dar cei care susţineau sau susţin aşa ceva se află în eroare. Canonul 1 al sfântului Atanasie cel Mare, despre care am vorbit, ne spune tocmai acest lucru. Faptul că menstruaţia este un fenomen absolut natural înseamnă că nu este păcat.

Şi atunci, dacă nu este păcat, de ce este considerat „necurăţie”? Răspuns: din cauza mijloacelor de igienă necorespunzătoare ale timpului în care a fost adoptată această prevedere. Deci, dacă această chestiune ar fi eliminată, înseamnă că, şi în perioada menstruaţiei, femeile pot intra în biserică.

Ştiu că unii s-ar fi aşteptat la o cu totul altă argumentaţie şi la o concluzie foarte diferită. Ştiu câteva doamne care mă vor pune la index pentru asemenea afirmaţii. De asemenea, sunt convins că multe fete vor fi învăţate, ca şi până acum, că un fenomen natural nu numai că este „necurăţie”, dar este şi păcat.

Dar eu continui să sper că multe se vor clarifica în momentul în care vom începe să ne punem şi, mai ales, să punem întrebări. Eu sper, de dragul bărbaţilor care nu vor să aibă viaţă grea după ce se întorc de la slujbă, că vom obţine şi răspunsuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here