Moastele Cuvioasei Parascheva de la Iasi si echipa de rugby a Romaniei

0
12

Cred că aţi auzit despre isprăvile „Stejarilor” (echipa naţională de rugby a României) de la Cupa Mondială din Anglia. În meciul cu Canada, după ce au fost conduşi cu 15 – 0, băieţii noştri au reuşit cea mai surprinzătoare revenire din istoria competiţiei, câştigând meciul cu 17 – 15. Extraordinar, nu? Mai mult, doi dintre jucătorii români, căpitanul Mihai Macovei şi pilierul Mihăiţă Lazăr, au fost aleşi de specialiştii de la planetrugby.com titulari în „echipa săptămânii”. Sincer, mi s-a umflat pieptul de mândrie naţională şi nu am putut să nu mă întreb de unde şi-au găsit „Stejarii” puterea de a reveni. Cu alte cuvinte, de unde şi-au găsit inspiraţia?

În primă fază, nu am putut să găsesc un răspuns pertinent. Mai multe variante mi s-au conturat în minte, dar cam toate păreau nemulţumitoare. Aşa că am abandonat acest proiect! Până când s-a apropiat sărbătoarea cuvioasei Parascheva, ale cărei moaşte se găsesc în catedrala mitropolitană de la Iaşi. A fost ca o revelaţie!

Încă de pe când eram student, am observat cum cozile formate de pelerini se întindeau chiar pe kilometri. Un lucru fascinant pentru orice credincios care simte cum fiorii de emoţie îl copleşesc! Nu mi-am putut explica la vremea aceea („refugiaţii” sirieni încă nu invadaseră Europa), de ce este nevoie de prezenţa jandarmilor la o manifestare atât de pioasă şi de creştinească. Răspunsul nu a întârziat să apară!

După cum ştiu cei care au prins o parte din copilărie înainte de 1989, românii au fost antrenaţi să stea la coadă. Stăteai la coadă pentru pâine, pentru carne, pentru iaurt, pentru lapte la copil, pentru zahăr şi ulei, erai „la coadă” pentru automobil… ce să mai, stăteai la coadă pentru orice. Puneţi această nouă deprindere alături de proverbiala inventivitate a românului şi daţi-le timp să dospească. Rezultatele vor fi cel puţin surprinzătoare! Astfel, a fost inventată o varietate de modalităţi de evitare a statului la coadă.

Dacă aţi avut curiozitatea să vă uitaţi la imaginile care prezintă miile de pelerini ce stau la coadă pentru a se închina la moaştele cuvioasei Parascheva, veţi observa că cei mai mulţi „codaşi” sunt cei care au reuşit să se formeze în perioada regimului comunist. Aşa se face că emoţia creştină pe care aceşti oameni o încearcă în calitate de pelerini, se transformă într-un fel de orgoliu profesional când văd cum alţii tind să „intre în faţă”. Atunci, aceşti veterani ai statului la coadă simt nevoia să le exemplifice amatorilor care eludează neîndemânatic coada cum se face acest lucru.  Urmarea: se formează mai multe grămezi organizate, aproape ca la rugby, care sunt „arbitrate” de…jandarmi. Sigur, mai leşină câte o bătrână, un pelerin mai în vârstă simte cum îi dispare portofelul, câte o nepoţică nu mai poate respira deh… la moaşte, ca la moaşte.

Aşa am reuşit să fac legătura, evidentă după părerea mea, dintre ultimele performanţe ale rugby-iştilor noştri şi sursa de inspiraţie care i-a ajutat să găsească motivaţia de a lupta în cadrul grămezilor din timpul meciurilor. Să fim realişti, numai un răuvoitor nu o poate sesiza!

Acum, să trecem la lucrurile serioase! Într-adevăr, creştinii ortodocşi din România, cel puţin cu ocazia marilor hramuri şi a Bobotezei, simt nevoia să se înghesuie. Este o realitate căreia foarte puţini dintre noi i-ar putea găsi explicaţii onorante. Cunosc cazuri în care, din cauza îmbulzelii, unii creştini bine intenţionaţi au ales să nu mai participe la astfel de evenimente. După părerea mea, pe bună dreptate! Ce este de făcut?

În primul rând, trebuie să conştientizăm faptul că Hristos nu a dat putere sfinţilor Săi ca noi să ne smintim. Deci, faptul că unii dintre noi se îmbulzesc nu face bine nimănui! În al doilea rând, trebuie să ştim că harul de care se împărtăşesc credincioşii care se închină la moaştele unui sfânt, în cazul nostru ale cuvioasei Parascheva, în timpul hramului său, nu este diferit de cel din alte zile. Este acelaşi har şi în aceeaşi „cantitate”!

Pelerinajul, prin excelenţă, este un act de mare evlavie creştină, pentru că presupune un efort destul de mare pentru cel care îl face. Persoana care merge în pelerinaj trebuie să lipsească de la serviciu sau de la alte îndatoriri zilnice, să cheltuiască şi, da, să aştepte, uneori zile întregi, indiferent de vremea de afară, pentru a se putea închina. Nu este un lucru tocmai uşor, iar aceste eforturi nu rămân nerăsplătite de Dumnezeu. Dar ele trebuie făcute civilizat, creştineşte!

De aceea, este foarte importantă starea în care este parcursă această aşteptare. Dacă cineva strică într-un fel sau altul rânduiala din mijlocul celor care aşteaptă să se închine la moaşte nu foloseşte nimănui. Pe de o parte, îi sminteşte pe alţii şi, prin urmare, le zădărniceşte efortul de a participa în pace la un astfel de eveniment iar, pe de altă parte, nici el nu are cum să se simtă împăcat, ştiind prin ce mijloace a ajuns să se prezinte în faţa moaştelor respective!

În concluzie, recomandarea mea este ca atunci când ajungeţi la un astfel de eveniment şi consideraţi că, în ciuda tuturor eforturilor creştineşti, este aproape imposibil să vă închinaţi la moaştele respective, să plecaţi acasă şi să reveniţi cu altă ocazie. Este mult mai bine decât să „vânaţi” oportunităţi de a nu sta la coada respectivă sau de a forţa înaintarea. Cu siguranţă, Dumnezeu ştie despre intenţia dumneavoastră nobilă şi vă va răsplăti! Ca să nu mai vorbim despre faptul că nici adversarii rugby-iştilor români nu vor putea să afle secretele reuşitei lor!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here