Muzica rock este satanistă?

0
188
Într-adevăr, în goana după senzațional, unii dintre artiștii rock exagerează. Dar asta înseamnă să condamnăm un întreg gen muzical?

Am auzit de multe ori tot felul de aprecieri cu privire la muzica „satanistă”. Ba, că nu ştiu ce gen muzical este „dedicat” lui Satan, ba că nu ar trebui să ascultăm rock sau heavy metal, ce să mai vorbim despre trash sau punk! Nu de alta, dar cei care iau parte la astfel de acte muzicale, devin automat anticreştini!

Care este originea unei astfel de judecăţi? Nu pot decât să bănuiesc că, cel puţin pentru România, ea are legătură cu o cărticică cu coperţi verzi, pe care am văzut-o cam prin anii 1992-1994 şi care se numea, cu aproximaţie, „Satanismul şi muzica rock”.

Unele dintre afirmaţiile din acea cărticică precizau că muzica rock îşi are originile în Africa şi că o muzică cu acorduri asemănătoare este încă folosită în ritualurile vrăjitoreşti voodoo.

Această linie melodică ar fi ajuns în America de Nord prin intermediul populaţiei de culoare aduse de negustorii de sclavi în celebrele „corăbii ale morţii”. În acest fel, pe teritoriul Americilor, s-ar fi dezvoltat un nou gen muzical bazat pe aceste influenţe – rockul. De aici, ar rezulta că acest gen muzical prezintă importante implicaţii anticreştine.

În plus, unii dintre membrii formaţiilor care cântă muzică rock sau derivate ale acestui gen şi chiar fani de-ai lor ar fi folosit melodii de acest fel în ritualuri sataniste. De asemenea, se pare că cei care se declară satanişti sunt, în principal, fani ai acestui gen de muzică!

Ca să fie imaginea completă, în Europa de Nord, mai precis în unele ţări scandinave, au fost unii dintre autorii sau cântăreţii de muzică metal care ar fi dat foc unor biserici creştine din lemn care erau chiar monumente arhitecturale.

Deci, dacă eşti un om cât de cât cu scaun la cap, nu ai cum să nu-ţi pui unele întrebări cu privire la scopul unor genuri muzicale cu un astfel de background. Aşadar, putem considera genurile muzicale rock sau metal ca fiind, în totalitate, „dedicate” satanismului?

Mai întâi, simt nevoia să fac unele precizări: nu sunt muzicolog, nu sunt satanist, nu sunt rocker sau metalist, dar ascult, dacă „îmi plac cum sună” sau dacă versurile sunt reprezentative pentru ceea ce gândesc sau simt în anumite momente, şi melodii rock sau metal.

Acestea fiind spuse, nu am cum să nu mă întreb: sunt un satanist dacă ascult melodii rock sau, în cazul meu, gothic metal? Adică fără power ballads, fără Bon Jovi sau Nightwish? De aceea, am încercat să caut nişte criterii după care să mă ghidez în privinţa acestui aspect.

Aşa că am încercat să-mi dau seama ce face ca un gen de muzică să fie considerat „de cult”. Ca reper, mi-am fixat muzica bizantină sau gregoriană pe care le folosesc confesiunile creştine ortodoxă, respectiv romano-catolică.

În ceea ce priveşte muzica de cult de inspiraţie bizantină, aşa-numita muzică „psaltică”, melodiile interpretate în timpul slujbelor sunt alcătuite pe baza a 8 linii melodice, denumite „glasuri” (ihuri). Şmecheria constă în faptul că aceste linii melodice au corespondenţe foarte clare cu cele opt moduri muzicale greceşti (dorian, lidian, frigian etc.) despre care am învăţat cu toţii la gimnaziu.

Ca să fie şi mai la îndemână, să ne gândim că, pentru românii din Ardeal, muzica folosită în cult are, datorită contextului istoric diferit, rădăcini în melodiile populare româneşti. Ca să rezumăm, şi muzica de cult creştină are rădăcini în muzica populară a populaţiilor în care ea a evoluat.

Exact cum se întâmplă şi cu ritmurile muzicale folosite de populaţiile din Africa, aduse apoi în cele două Americi. Ele erau utilizate în cadrul diferitelor ritualuri pe care aceste popoare le dedicau divinităţilor cărora se închinau.

Deci, până acum, nimic spectaculos. Cu alte cuvinte, nimic nu ar recomanda, în acest stadiu, un gen muzical ca fiind dedicat unui cult religios sau nu. Prin urmare, mai sunt şi alte condiţii pe care muzica respectivă trebuie să le îndeplinească. Una dintre ele este dată de contextul în care este utilizată.

Acest lucru rezultă din faptul că muzica populară, fie ea românească sau grecească, dacă este folosită la petreceri nu cred că poate fi asociată cu ritualurile creştine. Prin urmare, ea trebuie să fie folosită în cadrul slujbelor ca să poată fi receptată ca muzică religioasă.

Apoi, mă gândesc că textele care verbalizează mesajul muzical ar trebui să fie reprezentative în acest sens. În consecinţă, dacă o melodie populară este interpretată în Biserică, mă gândesc chiar la concertele de colinde şi are un conţinut de inspiraţie creştină nu poate fi considerată ca aparţinând muzicii de cult, pentru că nu exprimă mesaje din cele trei tipologii folosite în cadrul rugăciunilor: de laudă, de cerere sau de mulţumire.

Rezultă că, pentru a fi considerată ca aparţinând muzicii de cult sau religioase, o anumită melodie trebuie să fie interpretată în cadrul unui context sacru iar mesajul pe care îl transmite trebuie să fie o invocare a unei divinităţi care să aibă caracter de laudă, cerere sau mulţumire adresate fiinţei supranaturale respective.

Acum, să revenim la muzica rock sau metal. Şi aceste ritmuri, ca şi ritmurile populare din Grecia sau România, au aparţinut unor populaţii care le-au folosit în cadrul ritualurilor religioase. Problema a apărut în momentul în care s-au analizat textele care însoţeau aceste melodii şi care erau invocaţii adresate zeităţilor pe care le venerau populaţiile respective.

De aceea, consider că, dacă aceste ritmuri au fost folosite în cadrul ritualurilor vrăjitoreşti, s-a tras concluzia că muzica rock, care se bazează pe aceste ritmuri ar fi o muzică „satanistă”. Deci, este vorba de o generalizare nejustificată! Ar fi exact ca în cazul în care muzicile psaltică sau gregoriană ar fi folosite în cadrul aşa-numitei „liturghii negre” dedicate lui Satan şi ar fi considerate „sataniste”.

Repet, accentuez şi, dacă greşesc, rog să fiu corectat! Este convingerea mea că un gen muzical dacă este folosit într-un cadru religios şi transmite mesaje de invocare către o divinitate şi exprimă sentimente de laudă, mulţumire sau cerere adresate acelei fiinţe supranaturale poate fi considerat ca aparţinând muzicii de cult. Însă el nu poate fi confiscat de acea religie.

De aceea, consider că şi muzica rock sau metal, dacă nu este folosită într-un cadru cu încărcătură religioasă şi nu îşi propune să invoce o anumită fiinţă supranaturală şi să exprime mesaje de cerere, laudă sau mulţumire (Scuzaţi-mi repetiţia, dar vreau să fiu sigur că mă exprim clar!) nu poate fi considerată, în acest caz, „satanistă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here