Nașterea sfântului Ioan Botezătorul. Sânzienele

0
1816

În calendarul creștin ortodox, 24 iunie este o zi cu totul specială! Acum, Biserica serbează nașterea sfântului Ioan Botezătorul – o personalitate extraordinară din istoria mântuirii, profetul care face, practic, legătura dintre Vechiul și Noul Testament.

Domnul Iisus Hristos l-a numit „cel mai mare născut din femeie”, pentru că sfântul Ioan avea calități remarcabile, calități pe care nimeni nu le-a mai avut până atunci și, probabil, nici de atunci până în zilele noastre.

De aceea, el a fost ales să-i ajute pe oameni să înțeleagă că Fiul lui Dumnezeu venise pe pământ și urma să ne mântuiască.

Nașterea sfântului Ioan Botezătorul

Nașterea sfântului Ioan Botezătorul a fost una specială, fiind rezultatul multor rugăciuni. Zaharia, tatăl său, era arhiereu din seminția lui Levi, ceata lui Abia, iar mama sa, Elisabeta, era rudă cu Fecioara Maria. Deși se apropiau de o vârstă înaintată, cei doi nu aveau copii, lucru considerat de evreii de atunci o pedeapsă din partea lui Dumnezeu.

Cu toate acestea, nu au încetat să spere că Dumnezeu le va dărui un urmaș și se rugau în continuare pentru acest lucru.  Credința le-a fost răsplătită în momentul în care Zaharia a fost ales, prin sorți, să tămâieze în templu. Acest ritual presupunea ca doar arhiereul slujitor să intre în templu, iar restul celor care participau la slujbă să rămână afară.

În timp ce slujea, i s-a arătat arhanghelul Gavriil care i-a vestit că rugăciunile i-au fost ascultate și că urma să aibă un fiu.  Copilul se va numi Ioan și va merge înaintea lui Hristos cu „duhul și cu puterea lui Ilie” și va avea misiunea de a pregăti poporul pentru venirea Domnului[1]. Din această cauză, el era menit să aibă o viață cu totul specială – „nu va bea vin, nici altă băutură ameţitoare şi încă din pântecele mamei sale se va umple de Duhul Sfânt”[2].

Normal, lui Zaharia i-a venit greu să creadă. Chiar dacă în sinea lui spera ca Dumnezeu să-i dăruiască un urmaș, probabil, începuse să se consoleze cu ideea că acest lucru nu avea să se întâmple. Astfel, cu fiecare zi care trecea, era conștient că se depărta tot mai mult de împlinirea acestei dorințe. Practic, vârsta nu le mai permitea, nici lui și nici Elisabetei, soția sa, să procreeze.

Din acest motiv, el s-a arătat destul de neîncrezător în cele descoperite și i-a adus îngerului tocmai acest argument: „După ce voi cunoaște aceasta? Căci eu sunt bătrân şi femeia mea înaintată în zilele ei”[3]. Dar, pentru a-l face să înțeleagă că ceea ce i-a spus este un mesaj de la Dumnezeu, îngerul l-a pedepsit să rămână mut până ce se împlinea tot ce îi vestise.

Zaharia s-a întors acasă și Elisabeta a rămas însărcinată, dar a ascuns acest lucru timp de 5 luni de zile[4]. Nu știm de ce! O posibilă explicație ar fi faptul că, mai întâi, dorea să-și vadă copilul născut, temându-se că, dacă ar anunța, s-ar putea întâmpla ceva nedorit cu sarcina.

La 6 luni, după evenimentul din templu, arhanghelul Gavriil a fost trimis la Fecioara Maria pentru a-i vesti nașterea lui Hristos. Unul dintre argumentele cu care el a încercat să o convingă pe Fecioara Maria că va rămâne însărcinată, „chiar dacă nu va ști de bărbat”[5], a fost tocmai faptul că Elisabeta, ruda ei, „cea numită stearpă”, rămăsese însărcinată în urmă cu 6 luni[6]. Acest lucru a fost spus pentru a sublinia faptul că „la Dumnezeu, nimic nu este cu neputință”[7].

După evenimentul Bunei Vestiri, Fecioara Maria s-a dus la Elisabeta să o felicite pentru că urma să devină mamă. În momentul în care ea a intrat în casă și a salutat-o pe Elisabeta, s-a întâmplat ceva extraordinar. Sfântul Ioan Botezătorul s-a umplut de Duhul Sfânt[8], exact cum îi prezisese Arhanghelul Gavriil lui Zaharia, și a tresăltat de bucurie în pântecele mamei sale. Cu siguranță, nu era un tresăltat obișnuit, pentru că Elisabeta, la rândul ei, sub inspirația Duhului Sfânt, a recunoscut cinstea care i se făcea – să fie vizitată „tocmai de maica Dumnezeului ei”[9].

Era primul gest prin care sfântul Ioan Botezătorul Îl vestea lumii pe Hristos!

La momentul venirii lui Ioan pe lume, rudele și prietenii erau alături de familia sa și se bucurau pentru Elisabeta. De aceea, în ziua a 8-a de la naștere, când trebuia ca sfântul Ioan să fie tăiat împrejur și să i se pună numele, apropiații au considerat că pruncul trebuia numit ca și tatăl său – Zaharia. Însă Elisabeta le-a spus că el se va numi „Ioan”. Toți s-au mirat, pentru că nimeni din familie nu avea un astfel de nume. Prin urmare, l-au întrebat pe Zaharia dacă este de acord.

El a cerut o tăbliță pe care a scris că, într-adevăr, numele fiului său este „Ioan”[10]. Din acel moment, muțenia i-a dispărut și a început să vorbească[11]. Cuvintele arhanghelului Gavriil se împliniseră întocmai!

După aceea, nu ni se mai spune nimic despre copilăria sfântului Ioan Botezătorul decât faptul că „mâna Domnului era cu el”[12] și că, după ce a crescut și s-a întărit cu duhul, a fost dus „în pustie, până în ziua arătării lui către Israel”[13].

Apoi, Evangheliile ne spun că Ioan devenise un mare pustnic cu o viață ascetică foarte severă care îi boteza cu botezul pocăinței pe cei care doreau să-și schimbe viața. Era o modalitate de a prefigura Botezul cu Duhul Sfânt pe care urma să-l aducă Hristos.

Tot de botez este legat și apelativul „Botezătorul” pe care l-a primit sfântul Ioan, pentru că el a fost cel care a avut mare onoare să-l boteze, în apa Iordanului, pe Mântuitorul. Acest gest a fost prilejul ca Domnul Iisus să fie prezentat tuturor ca Fiul lui Dumnezeu care avea să „ridice  păcatul lumii”[14]. În felul acesta, s-a împlinit cea mai importantă parte din profeția arhanghelului Gavriil.

Pentru alte informații: Boboteaza sau Arătarea (Epifania) Sfintei Treimi

Mai departe, sfântul Ioan a înfierat moravurile decadente ale contemporanilor săi și nu l-a cruțat de mustrare nici pe regele Irod, cel care se căsătorise cu soția fratelui său. O astfel de conduită avusese cândva și prorocul Ilie Tesviteanul care condamnase faptele păcătoase ale regelui Ahab.

Pentru alte informații: Tăierea capului sfântului Ioan Botezătorul

Ioan a făcut acest lucru, chiar dacă știa că avea să sufere. Acesta era modul în care el a înțeles să-și ducă viața. Fără compromisuri și fără jumătăți de măsură! Botezătorul a trăit 100% pentru Dumnezeu!

Sânzienele. Noaptea de Sânziene

Dreptatea, această caracteristică definitorie a personalității sfântului Ioan Botezătorul a fost preluată și în mitologia populară românească. Sânzienele, despre care se credea că erau zâne benefice, erau foarte mari iubitoare de dreptate. Ele îi pedepseau foarte aspru pe bărbații care nu-și respectau jurămintele[15] și erau foarte active în această perioadă.

Noaptea de Sânziene, cea dinspre 23 spre 24 iunie, era considerată una specială, pentru că, în timpul ei, zânele Sânziene umblau peste pământ și răspândeau binefaceri. Cea mai importantă dintre ele era cea prin care dădeau puteri vindecătoare florilor, acestea devenind plante de leac. Acum, era momentul din an cel mai potrivit să fie culese plantele cu efecte tămăduitoare. După această perioadă, florile „dau îndărăt” și își pierd treptat calitățile taumaturgice.

Sânziene, zâne, Noaptea de Sânziene
Florile de sânziene erau o reprezentare la nivel vegetal a zânelor cu același nume.

Așa se explică de ce florile sânziene erau folosite în diverse forme, de copii, femei și bărbați, deopotrivă, pentru a afla care le va fi starea de sănătate peste an.

Normal, fetele care urmau să se căsătorească foloseau sânzienele pentru a afla dacă se vor căsători în anul respectiv sau pentru a-și descoperi alesul.

 

Concluzii

În ciuda tuturor acestor credințe, sărbătoarea Sânzienelor din popor este legată de momentul solstițiului de vară când ziua are durata cea mai lungă din întreg anul.  Însă pentru Biserica Ortodoxă, ziua de 24 iunie are o însemnătate cu totul specială, pentru că acum este celebrată nașterea celui care a mers înaintea Domnului Hristos în lume spre a-I pregăti calea.

Este important să remarcăm faptul că Biserica a rânduit ca sărbătorile dedicate sfinților să aibă loc în ziua în care ei au adormit pentru această viață. Acest lucru se face pentru a marca cel mai important moment al existenței lor, adică începerea vieții veșnice. Singurii sfinți care au sărbători dedicate și nașterii lor sunt Fecioara Maria și sfântul Ioan Botezătorul.

În ceea ce o privește pe Fecioara Maria, motivele sunt evidente, ea fiind cea care L-a născut pe Fiul lui Dumnezeu. Însă, în cazul sfântului Ioan Botezătorul, această onoare este justificată de faptul că Domnul Hristos l-a cinstit într-un mod deosebit, așa cum se vede și din descrierea pe care El a făcut-o cu privire la acest proroc extraordinar: „Atunci de ce-ați ieșit? Sa vedeți un proroc? Da, zic vouă, și mai mult decât un proroc… Adevărat zic vouă: Nu s-a ridicat între cei născuți din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul[16].

Pentru alte informații: Soborul sfântului Ioan Botezătorul

De aici, deducem și semnificația mai profundă a acestei sărbători pe care Biserica a instituit-o tocmai pentru a-l cinsti într-un mod special pe cel care a primit misiunea de a-L arăta lumii pe Hristos, Răscumpărătorul nostru.

Dincolo de însemnătatea teologică a acestei zile, mai putem desprinde una de suflet. O semnificație care ne îndeamnă să-i prețuim pe cei care au avut un rol important în viața noastră, prin ajutorul pe care ni l-au dat sau pentru că ne-au servit drept modele.

Într-o astfel de zi, este bine să le mulțumim tuturor acestor oameni: părinți, bunici, frați, profesori, antrenori, prieteni sau simpli cunoscuți. Faptul că ei au intrat în viața noastră într-un anumit moment nu a fost întâmplător. Dumnezeu a dorit acest lucru și noi trebuie să-I mulțumim, fiindu-le recunoscători celor pe care El i-a ales să ne influențeze viața!

Referințe

[1] Evanghelia după Luca, capitolul 1, versetul 17.

[2] Evanghelia după Luca, capitolul 1, versetul 15.

[3] Evanghelia după Luca, capitolul 1, versetul 18.

[4] Evanghelia după Luca, capitolul 1, versetul 24.

[5] Evanghelia după Luca, capitolul 1, versetul 34.

[6] Evanghelia după Luca, capitolul 1, versetul 36.

[7] Evanghelia după Luca, capitolul 1, versetul 37.

[8] Evanghelia după Luca, capitolul 1, versetul 41.

[9] Evanghelia după Luca, capitolul 1, versetul 43.

[10] Numele „Ioan” este un nume iudaic, prescurtare de la numele „Iohanan” care înseamnă „Dumnezeu S-a milostivit”. A se vedea „Ioan Botezătorul” în pr. dr. Ioan Mircea, Dicționar al Noului Testament, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1995, p. 228.

[11] Evanghelia după Luca, capitolul 1, versetul 64.

[12] Evanghelia după Luca, capitolul 1, versetul 66.

[13] Evanghelia după Luca, capitolul 1, versetul 80.

[14] Evanghelia după Ioan, capitolul 1, versetul 29.

[15] Marcel Lutic, Timpul sacru. Sărbătorile de altădată, ediția a II-a, Editura Kolos, Iași, 2009, p. 178.

[16] Evanghelia după Matei, capitolul 11, versetele 9, 11.

Imaginile au fost preluate de la: http://arhiepiscopiaramnicului.ro/viata-eparhiei/sarbatoarea-nasterii-sfantului-prooroc-ioan-botezatorul (foto 1); http://sanatosi.info (foto 2).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here