Nașul și colacii

0
106
Dacă ai avut ghinionul să ai părinți uituci, trebuie să te antrenezi, pentru ca, pe lumea cealaltă, să ai putere să alergi după nași să le înmânezi colacii. Desigur, aceasta este o glumă, însă unii credincioși o iau foarte în serios.

Pe-asta o ştiţi! Nu aveţi cum să nu!

Imediat după Botez, până ce proaspătul(a) creştin(ă) să apuce să se usuce după baia de a doua zi, părinţii sunt înnebuniţi să-i dea naşului „colacii”.

Nu de alta, dar, dacă nu fac treaba asta „întocmai şi la timp”, există marele risc ca noul botezat(ă) să alerge după naş „pe lumea cealaltă”, ca să-i dea colacii.  Şi ce părinte cu scaun la cap ar vrea asta pentru copilul lui?

Colacii şi „suflatul cu busuiocul”

În afară de o astfel de practică, mai este una cu care şi eu naş fiind a trebuit să lupt. Este vorba de „suflatul cu busuioc” al copilului, tot după baia făcută de naş. Chestia este de-a dreptul „originală”!

Se ia una bucată busuioc în gură de către naş (Atenţie! Trebuie să rămână şi o parte afară, altfel nu se pune!) cu care acesta trebuie să-i sufle bietului copil  pe la încheieturi. Treaba asta se face ca micul creştin „să nu miroase” mai târziu, în viaţă!

Am încercat să sugerez, la momentul potrivit, că apa şi săpunul pot face minuni în acest sens! Se pare că nu am fost prea convingător, pentru că, în special mama finului meu, a ţinut neapărat ca acest ritual să fie săvârşit. Nici nu am cuvinte să descriu ce „frumos” a fost când m-am opus!

Nu ştiu dacă v-aţi confruntat deocamdată cu asemenea obiceiuri, dar, credeţi-mă, timpul nu este pierdut! În eventualitatea în care aceste lucruri urmează să se întâmple, este bine să ştiţi că, „pe lumea cealaltă”, nu prea are nimeni nevoie de colaci! Pur şi simplu, nu-i trebuie nimănui să mănânce.

În primul rând, până la învierea universală vorbim despre suflete (care sunt spirituale) iar după acest moment vorbim de suflete unite cu trupurile spiritualizate, care, la rândul lor, nu au nevoie de hrană, apă sau odihnă. Deci, nu au de ce să alerge finii cu colacii după naşi! Dacă, totuşi, mă întrebaţi pe mine, eu zic că o astfel de „tradiţie” a fost inventată de un naş mai gurmand în urma unei secete prelungite!

În ceea ce priveşte chestiunea cu busuiocul, aceasta este de la sine înţeleasă. Chiar dacă este o plantă folosită în cultul creştin şi are un miros puternic, busuiocul, nu are cum să suplinească o igienă precară. Prin urmare, nu poţi să ai pretenţia să te „sufle” naşul cu busuioc şi să nu mai miroşi, dacă nu te speli! Nu este natural, nu este logic!

Despre naş

Din cele relatate până acum, constat că noţiunea de „naş” este una deformată. Este timpul să îndreptăm un pic lucrurile. Din punct de vedere al învăţăturii Bisericii, naşul este o persoană, majoră, care are o viaţă creştină corectă şi poate servi ca martor şi model pentru cel care doreşte să devină membru al comunităţii Bisericii.

De aceea, în mod obişnuit, se cere ca el să fie de acelaşi sex cu cel care urmează să se boteze. Deci, avem doar un singur naş: băieţii un bărbat iar fetiţele o femeie. Încă ceva, la Botez, nu este obligatoriu ca naşul să fie căsătorit!

Calitatea naşului de martor intervine, când, înainte de Taina propriu-zisă a Botezului, depune mărturie că pruncul care se botează, „s-a lepădat de Satana” şi doreşte să se „unească cu Hristos” în Care crede şi Căruia I se închină ca „unui Împărat şi Dumnezeu”. Apoi, rosteşte, tot în numele celui care urmează să se boteze, Crezul.

Naşul face toate acestea, pentru că pruncul nu poate deocamdată să vorbească şi nu are discernământ. Când urmează să fie botezată o persoană majoră, aceasta va vorbi în nume propriu.

De asemenea, naşul este un model pentru noul creştin. Aşa se explică de ce el trebuie să fie de acelaşi sex cu proaspătul botezat. Adică, ar fi cam „suspect” ca un băiat să aibă model de viaţă creştină o femeie şi invers. Nu de alta, dar fiecare gen are problemele şi dilemele proprii, la care are nevoie de răspunsuri credibile, oferite de cineva care a trecut prin aceleaşi situaţii.

În plus, naşul trebuie să vegheze ca părinţii să-i dea noului creştin toate informaţiile necesare cu privire la ceea ce înseamnă viaţa de membru al  Bisericii. Când constată că progresul nu este mulţumitor, poate interveni.

La fel, el trebuie să fie un confident pentru finul său când acesta va vrea şi o „a doua părere” cu privire la diverse situaţii din viaţă. Cei care au fini(e) la adolescenţă ştiu despre ce vorbesc!

Concluzii

În concluzie, rolul naşului nu se termină după ce îşi primeşte colacii şi-l „suflă cu busuioc” pe cel mic. S-ar putea spune că, indiferent de darul de la cumătrie şi de cadourile din zilele de naştere ale finului, rolul lui este unul continuu.

De aceea, cred cu tărie că, la alegerea lui, criteriile ar trebui să fie altele decât capacitatea pulmonară ca să poată sufla cu busuioc sau „robusteţea” ca finul să nu trebuiască să alerge mult cu colacii după el. Părerea mea!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here