Nu există rețete magice

Nu toţi cei care îşi doresc să fie campioni, super inteligenţi sau bogaţi ajung să-şi împlinească visul. De ce? Pentru că reuşita, în orice domeniu, presupune urmarea unei reţete simple, plictisitoare şi la îndemâna oricui: dorinţă, sacrificii şi multă muncă. În schimb, ei caută „reţete magice”, „scurtături”, modalităţi care să le aducă aceleaşi rezultate dar fără efort. Le dorim succes!

 

Experienţa arată că, în majoritatea cazurilor, cei care câştigă peste noapte o avere impresionantă nu reuşesc să o păstreze pentru mult timp. De ce? Pentru că ei nu au, la acel moment, cunoştinţele şi nici profilul psihologic al unui om bogat. Oamenii bogaţi nu au devenit bogaţi din întâmplare. Ei nu au folosit scurtături sau reţete magice. Şi acest lucru este valabil în orice domeniu!

Unul dintre cei mai mari campioni la box din toate timpurile, Muhammad Ali (Cassius Clay) a spus cândva că „toată lumea vrea să ajungă în rai, dar nimeni nu vrea să moară”. Era o referire directă la efortul extrem pe care îl presupune marea performanţă. Poate că mulţi sunt talentaţi, au tot ce la trebuie din punct de vedere fizic, însă clachează atunci când trebuie să muncească aproape neîncetat şi să respecte un regim strict de viaţă pentru a ajunge campioni.

Acesta a fost şi cazul oamenilor în rai. Erau acolo, erau înzestraţi cu tot ceea ce trebuia, se aflau în relaţie directă cu Dumnezeu şi aveau în faţă întreaga eternitate pentru a progresa din punct de vedere moral. Succesul, în cazul llor, însemna o comuniune mai strânsă cu Dumnezeu şi, probabil, daruri spirituale extraordinare.

Dar diavolul i-a ispitit cu o reţetă magică, cu o scurtătură: „în ziua în care veţi mânca din el (pomul oprit) vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul” (Facerea, capitolul 3, versetul 5). Nu le-a spus că veţi deveni dumnezei, ci doar le-a promis că vor avea una dintre calităţile pe care Dumnezeu le are şi ei nu le aveau. Şi cu toate acestea, au considerat că merită să încalce porunca. De ce?

Probabil, pentru că este vorba de o formă de mândrie care se apare sub forma unui dialog interior: „Eu sunt mai inteligent decât ceilalţi de până acum. Ei nu au fost capabili să vadă lucrurile pe care le înțeleg eu. Prin urmare, cum fac eu este mai bine şi o să le demonstrez că le sunt superior”! La prima vedere, pare ceva normal. Oare nu aşa apare progresul, prin provocarea lucrurilor şi stărilor de fapt? Dar există, totuşi, o diferenţă între îmbunătăţire continuă şi acest fel de mândrie.

Atunci, când vrei să progresezi, să aduci o îmbunătăţire sau să inovezi, trebuie să studiezi. Este absolut necesar să vezi cum au făcut alţii, de ce au făcut aşa, să te întrebi ce le-a scăpat, să-ţi baţi capul cu ce ai putea să faci mai repede şi mai bine, să faci o mulţime de experimente şi, abia apoi, să vii şi să le arăţi tuturor roadele muncii tale şi să fii dispus să accepţi şi criticile odată cu meritele.

În loc să urmeze această reţetă care şi-a dovedit valabilitatea de-a lungul timpului, cei care sunt adepţii reţetelor magice nu se mai obosesc să depună tot acest efort. Pur şi simplu, vor ceva mai repede şi mai bine, pentru că ei au senzaţia că sunt mai deştepţi decât ceilalţi şi aşa trebuie să procedeze. În consecinţă, vor trişa. Dar pentru a nu se simţi vinovaţi, vor încerca să se convingă şi vor încerca să-i convingă şi pe cei din jur că ei nu au furat, ci au muncit mai „eficient”, mai „inteligent”.

Cred că cel mai important exemplu din istorie în acest sens este cel al Domnului Hristos. El este  Dumnezeu şi, cu toate acestea, pentru a ne mântui, nu a folosit o scurtătură, nu a folosit o reţetă magică pe care, cu siguranţă, o ştia. El S-a coborât până la nivelul nostru şi a devenit om asemenea nouă (Epistola către Filipeni a Sfântului Apostol Pavel, capitolul 2, versetele 7-8). El nu Şi-a îndumnezeit deodată firea Sa umană, ci a trăit pe pământ, a fost ispitit (Evanghelia după Matei, capitolul 4, versetele 1-11), a pătimit şi a murit (Evanghelia după Ioan, capitolul 19, versetul 33).

Dacă nu ar fi făcut toate acestea, învierea Sa nu ar fi avut acelaşi rezultat. Ar fi fost „scurtătura”, „reţeta magică” care nu ar fi folosit nimănui. Firea umană din El nu ar fi avut cum să progreseze, nu ar fi avut cum să ajungă „la starea bărbatului desăvârşit” (Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel, capitolul 4, versetul 13).

Acest lucru trebuie să ne dea de gândit, pentru că, atunci când vine vorba de mântuire, nici noi nu putem să trişăm. Ştiu! Cazul tâlharului care, după o viaţă de fărădelegi a ajuns să „fure” mântuirea în ultimul moment al vieţii, pare să contrazică tot ce am spus până acum. Dar, în cazul lui, nu mai era vorba de trişat, nu mai era vorba de mândrie. El s-a transformat sincer. Şi-a recunoscut starea de decădere morală (Evanghelia după Luca, capitolul 23, versetul 41) şi, probabil, dacă ar mai fi trăit şi-ar fi schimbat radical şi modul de viaţă.

Celălalt tâlhar era adeptul soluţiei rapide, fără efort. Eu nu şi-a recunoscut starea de decădere, ba mai mult s-a considerat inteligent, ispitindu-L pe Hristos cu slava deşartă „Nu eşti Tu Hristosul? Mântuieşte-Te pe Tine Însuţi şi pe noi” (Evanghelia după Luca, capitolul 23, versetul 39). De ce l-ar fi mântuit şi pe el Hristos, ce a făcut el diferit în ultimele clipe ale vieţii, care ar fi fost meritul acelui tâlhar? Niciunul! Şi cu toate acestea, nu a avut niciun fel de problemă în a-I cere lui Hristos mântuirea! Normal, dreptatea lui Dumnezeu nu i-a îngăduit să o obţină!

Este interesant acest episod din Evanghelia după Luca, pentru că ne demonstrează că mântuirea sau sfinţenia se câştigă în urma unui proces de transformare interioară, care are etape peste care nu se poate sări. Asemenea tâlharului de pe cruce, nici noi nu putem deveni peste noapte sfinţi, după ce am stat o viaţă întreagă departe de Dumnezeu. Pentru aceasta, trebuie să ne schimbăm modul de a fi, trebuie să ieşim din zona de confort spiritual şi să recunoaştem, mai întâi de toate, că avem păcate şi că avem nevoie de ajutor.

Orice campion, are lângă el cel puţin un antrenor, ca să nu mai vorbim de ceilalţi specialişti care îl ajută. Aşa şi noi, trebuie să ne găsim antrenorii noştri, călăuzele noastre. Fie că este vorba de mentori (oameni pe care îi admirăm pentru ceea ce au realizat), fie că este vorba de duhovnici care ne pot ajuta cu sfaturile şi rugăciunea lor, trebuie să acceptăm acest ajutor şi să urmăm indicaţiile lor.

Ca să ne mântuim, trebuie să credem în Dumnezeu şi să-L căutăm în fiecare zi din viaţa noastră. Căutarea lui Dumnezeu nu presupune doar citirea unei cărţi religioase pe terasa unei cafenele unde au o cafea extraordinară, într-o după-amiază cu un asfinţit de soare superb. Acest proces presupune șlefuirea sufletului nostru prin rugăciune (inclusiv participarea la slujbele Bisericii), întărirea voinţei prin înfrânare (post) şi fapte de milostenie. De asemenea, nu trebuie să fim egoişti, ci trebuie să mărturisim şi altora, când se impune, credinţa noastră. Să-i ajutăm şi pe ei să-şi transforme viaţa.

Cu siguranţă, nu toţi avem chemarea de a fi predicatori sau mari scriitori creştini. Nici nu este nevoie de acest lucru. Fiecare dintre noi dispune de cel mai puternic mijloc de comunicare – exemplul personal. Nu trebuie să luăm câte o trâmbiţă şi să ne ducem în piaţa din centrul oraşului şi să propovăduim. Pur şi simplu, trebuie „să ne facem treaba de creştini”, să vieţuim creştineşte.

Acest lucru va arăta celorlalţi că „se poate”! Că nu este vorba de nicio reţetă magică, ci de un mod de viaţă la îndemâna oricui. El presupune căderi, eşecuri, îndoieli, suferinţe. Dar aşa se nasc învingătorii! Învingătorilor nu le este frică să iasă din zona lor de confort, să muncească din greu ca să depăşească obstacolele şi să se transforme. Pentru că succesul nu are o reţetă magică, ci una simplă pe care o putem repeta şi noi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *