Ouăle roșii și iepurașul de Paști

0
243
Iepurașul și ouăle - două simboluri care. la origini, nu sunt creștine!

Este greu, dar o să-mi fac curaj să spun că ouăle roșii nu prea au de-a face cu creștinismul sau, mai bine zis, nu au fost prezente dintotdeauna în tradiția creștină. (Na, uite că am zis-o!) Stați! Nu dați, că am dreptate!

Ouăle roşii nu sunt, la origine, simboluri creştine

Chiar dacă în liturghier (care împreună cu molitfelnicul constituie cărțile de căpătâi ale preoților ortodocși) există o rugăciune specială care se referă în mod expres și la binecuvântarea ouălor din perioada pascală, după afirmațiile marelui liturgist român, părintele Ene Braniște, originea lor în cult este incertă.

Oul, așa cum știu cei care s-au apucat de învățat deja pentru bac, la oamenii începuturilor, era un simbol al înnoirii, al regenerării și, în consecință, el este asociat cu primăvara, cu viața. Cum Paștile cade mereu primăvara, corelația a fost una foarte simplă.

Biblia sau primele scrieri creștine nu ne vorbesc despre ouă roșii și nici sfinții părinți sau scriitori bisericești. Așa că, se pare, acest simbol a fost introdus treptat în rândul obiceiurilor populare din perioada Paștilor, iar, mai târziu, ele au fost acceptate și în cultul bisericesc.

Legenda ouălor roşii

Ba, mai mult, ele au primit și o semnificație de sine stătătoare dusă mai departe de o legendă (Subliniez „legendă”!) creștină care îi are ca personaje principale pe Maria Magdalena și pe Pilat.

Există mai multe variante, dar ideea de bază ar fi că Maria Magdalena care, întâmplător, avea la ea un coș plin cu ouă (Probabil, asta purtau atunci femeile în loc de poșetă!!!!), s-a rugat de autoritățile romane, adică de Pilat (La care, probabil, putea intra oricând şi oricum!!!), să-i dea voie să pună coșul respectiv sub picioarele lui Iisus Care era răstignit pe Cruce.

Astfel, ouăle din coș s-au înroșit de la sângele Mântuitorului care s-a prelins peste ele și, pentru comemorarea acestui episod, obiceiul s-ar fi transmis până astăzi.

Vopsitul ouălor de Paşti

Dacă tot am ajuns în acest punct al discuției, cred că este potrivit să răspundem și la întrebarea „care este perioada în care ar trebui vopsite ouăle”?

Logica ne-ar spune următoarele: pentru că acest obicei este legat de răstignirea Domnului Iisus Hristos care a avut loc în Vinerea Patimilor, undeva între orele 12 (ceasul al VI-lea – momentul răstignirii) și 15 (ceasul al IX-lea – momentul morții), cam atunci ar trebui vopsite ouăle.

Normal, se pune și întrebarea „ce culoare să aibă”? Și în acest caz, răspunsul ar trebui să fie evident: culoarea roșie, în amintirea sângelui vărsat de Mântuitorul pentru păcatul lumii (Evanghelia după Ioan, cap. 1, versetul 29).

Dar, pentru că așa cum am discutat, acest simbol pascal nu își are rădăcinile în învățătura revelată a Bisericii și nu își propune neapărat să transmită un adevăr de credință, se acceptă transgresiuni.

Sincer, mă bucur că este așa, pentru că, în felul acesta, avem parte de inegalabilele ouă pictate în Bucovina (Mă rog ca niciodată să nu scrie pe vreun astfel de ou „Made in China”!).

ouă încondeiate, ouă roşii, ouă din Bucovina
Faimoasele ouă încondeiate din Bucovina rămân, peste timp, un simbol al măiestriei şi imaginaţiei creştine.

Despre iepuraşul de Paşti

Unii experți au lărgit orizontul cercetării și au identificat, alături de ou, un alt simbol „pascal” – iepurașul care ar aduce, chipurile, și ceva cadouri.

Trebuie să facem precizarea că, la saxoni, oul și iepurele erau cele două simboluri ale zeiței Eostre (Oestra), o divinitate a primăverii, fecundității și regenerării naturii. De aici, vine şi numele Paştilor din limba engleză – Easter!

Probabil, în acest univers mitic, ar trebui plasată și semnificația oului ca simbol al regenerării, deși aceasta este întâlnită și la alte popoare. Dacă oul este un simbol pe care creștinismul l-a acceptat, nu același lucru se poate spune și despre iepure.

Pentru creștini, iepurele nu era un animal preferat, fiind asociat cu fecunditatea, dar, mai ales, cu pofta carnală, datorită faptului că se înmulțește…. „ca iepurii”. Așa că nici nu vreau să mă gândesc la ce „daruri” s-au gândit cei care l-au transformat pe iepuraș în Moș Crăciun de primăvară.

Iepuraş de Paşti
Iepuraşul de Paşti are o funcţie pur comercială, neprimind nicio semnificaţie creştină!

Deci, nu are de ce să fie asociat iepurașul, oricât de drăguț este și oricâte daruri le-ar aduce copiilor, cu sărbătoarea Învierii Domnului.

Concluzii

Sunt de acord ca specialiștii în marketing să inventeze o altă sărbătoare, ca să își crească vânzările, dar îi rog să lase Paștile în pace! Iepuraşul de Paşti nu este nici un simbol creștin și nici românesc!

Este de ajuns să citim câteva lucrări ale etnologilor și o să fim uimiți de cât de bogată era în tradiţii această perioadă a Paștilor la români. Chiar nu mai aveam nevoie de încă un obicei în plus.

Cât despre daruri, chiar și fără iepuraș, am convingerea că, oricât de mici ar fi bugetele creștinilor, niciun comerciant nu ar rămâne în pierdere.

Așa că: „Oul da, iepurașul nu”!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here