Postul și rezolvările rapide

0
232

   ― A început postul!

   ― Aşa, şi?

  ― Păi, e o perioadă dintr-alea cu efort susţinut de voinţă, nu trebuie să mănânci carne, lactate sau ouă, trebuie să te rogi, să mergi la biserică…

  ― Stai liniştit! Îţi faci ordine în frigider, cumperi mâncare dintr-aia, raw vegană, şi bagi câte un acatist în plus seara. Aaaaa, şi tre’ să te duci să te spovedeşti, că aşa se face. Şi nici nu-ţi dai seama când a trecut!

Nu ştiu dacă aţi auzit astfel de discuţii, dar eu sunt cam sătul de ele. Le am la începutul fiecărui post cu mine însumi şi nici nu mai ştiu ce să cred. La prima vedere, este vorba de o încurajare destul de binevenită, dar, la o analiză mai atentă, lucrurile nu stau chiar aşa.

În primul rând, dacă gândim în acest fel, postul pierde dimensiunea jertfei noastre. Duhovnicul îmi spunea şi, pe bună dreptate, că „noi nu avem ce să-I dăruim lui Dumnezeu. Toate le avem de la El. Aşa că, unul dintre singurele noastre daruri pentru El este acesta al înfrânării din timpul postului”.

Acelaşi lucru este evidenţiat şi la Liturghie, când, înainte de prefacerea Cinstitelor Daruri în Sfintele Daruri, preotul rosteşte „Ale Tale dintru ale Tale, Ţie Îţi aducem de toate şi pentru toate”!

Într-o perioadă obişnuită din viaţa noastră, suntem asaltaţi cu tot felul de „ispite”. Şeful ţipă la noi; a apărut o colegă nouă în peisaj sau un coleg mai tânăr şi trebuie analizat(ă), pentru că este o „bunăciune”; ratele „nu ne uită niciodată”; seara, abia apucăm să ne relaxăm la un serial turcesc sau la un meci de Champions League iar, în week-end, în loc să ne ducem la biserică, „simţim nevoia” să dormim mai mult.

Trebuie să recunoaştem că avem un ritm de viaţă cam alert, dar şi anost. Însă, dacă ne oprim puţin din iureşul acesta şi „analizăm problema”, de cele mai multe ori, tot obosiţi suntem şi nu prea fericiţi. Şi, aici, apare dilema: „Muncesc continuu, nu am timp să stau cu familia şi nici să mă bucur de ce am agonisit până acum şi tot trebuie să mă mai «jertfesc»”? Răspunsul este „Da!”. Nu se poate altfel!

Dacă vrei bani mai mulţi, trebuie să munceşti mai mult (Chiar şi politicienii care au furat nu dorm nopţile, ca să caute metode să fure, să păstreze şi să-şi ascundă banii.); dacă vrei să fii „amantul la femei”, trebuie să te duci la sală, să ţii dietă şi să nu pierzi nopţile (Paradoxal, nu, pentru că, de fapt, tu asta urmăreşti: să pierzi nopţile!) iar, dacă vrei să ai prieteni, trebuie să întreţii relaţiile respective, chiar şi când nu prea ai chef.

Deci, orice merită obţinut se obţine prin „jertfă”, într-un fel sau altul. La fel, stau lucrurile şi pe plan spiritual. Aşa a fost dintotdeauna! Este greşeala noastră că nu ţinem cont de această realitate!

În plus, nu ţinem seama nici de elementul spiritual al postului. Pe bune, câţi dintre noi consideră că postul a fost întemeiat de Biserică pentru a ne purifica organismul de toxinele pe care le-a acumulat în perioada iernii? Vorba aia, Sfinţii Părinţi, în timpul rugăciunilor din pustie, au avut un şir lung de revelaţii, prin care li s-a spus că, fără această perioadă de dietă, creştinii se vor îmbolnăvi şi, dacă nu se iau măsuri urgente, există riscul ca bisericile să rămână goale.

NU! Postul a fost instituit ca să creeze o atmosferă de evlavie mai accentuată, astfel încât creştinii să se dedice mai mult practicii spirituale şi să-şi întărească voinţa. De altfel, el se regăseşte cu aceleaşi scopuri în mai toate religiile lumii şi nu doar în creştinism.

Problemele încep să apară când elementul spiritual este scos din ecuaţie. Postul nu este o perioadă dedicată fitness-ului (metanii) şi dietei (abţinerea de la anumite mâncăruri). Dimpotrivă, elementul esenţial este rugăciunea şi starea de trezvie pe care creştinul trebuie să le conştientizeze în mod mai accentuat. De aceea, fără înfrânarea gândurilor care se traduce prin evitarea cât mai multor păcate, postul nu este decât un alt mod de a lupta cu kilogramele în plus. Atât!

Dar, ce-ar fi, dacă am vedea postul ca un precursor al altui mod de viaţă şi anume viaţa care ne aşteaptă dincolo de moarte? În comuniunea cu Dumnezeu, omul poate mânca de toate şi cât vrea, dar nu o va face. De asemenea, în starea paradisiacă, omul se află într-un dialog continuu cu Dumnezeu prin rugăciune şi nu se gândeşte la rău. În plus, el progresează neîncetat în cunoaşterea lui Dumnezeu care nu se termină niciodată, pentru că Dumnezeu este infinit! Cam complicat, nu?

De aceea, posturile mai lungi (al Paştelui, al Crăciunului, al Maicii Domnului şi al sfinţilor apostoli Petru şi Pavel) au fost gândite ca perioade pregătitoare dinaintea marilor sărbători, tocmai pentru a indica transformarea prin care trece creştinul în vederea întâlnirii cu Hristos şi sfinţii Săi. Această transformare este obţinută prin schimbarea modului de viaţă, concretizat prin părăsirea păcatului.

Este tocmai ce simbolizează metania: prin coborârea către pământ, exprimăm starea de decădere morală datorată păcatului iar, prin ridicare, arătăm dorinţa noastră de a ne înălţa la starea de comuniune cu Dumnezeu.

Ca să fie şi mai sugestiv, verbul metanoeo, de unde vine denumirea de metanie, se traduce prin schimbarea modului de viaţă. În consecinţă, postul are şi rolul de a ne pregăti pentru „viaţa de dincolo” şi pentru a ne da posibilitatea de a intui, în limitele lumii acesteia, ce se poate întâmpla dincolo de moarte.

În acest fel, se poate explica de ce sfinţii care au primit de la Dumnezeu daruri speciale, le-au căpătat după perioade îndelungate de post, prin care şi-au transformat modul de a fi şi de a gândi asupra lumii.

Din păcate, în ziua de astăzi, se pune mare accent pe rezultate. În conducerea unei afaceri, se vorbeşte despre managementul centrat pe obiective, pe rezultate; în sport, tot ce contează este scorul afişat pe tabela de marcaj la sfârşitul jocului; în educaţie, importante sunt notele şi diplomele iar fericirea este, la rândul ei, cuantificată în numărul de maşini scumpe, haine la modă, locuri exotice vizitate şi al banilor agonisiţi.

Nici nu contează cum este obţinut rezultatul, ci că este obţinut. O astfel de viziune asupra vieţii are avantajele ei. Cel mai important este că ne permite să ne dăm seama cu rapiditate unde apar problemele şi să intervenim imediat. Dar viaţa nu are ca scop atingerea unor obiective! Ea este povestea devenirii noastre, a transformării noastre continue! Fie în bine, fie în rău!

Ca să ne dăm seama de acest lucru, este de ajuns să ne întrebăm: „Ce se întâmplă după ce un obiectiv a fost atins”? Sigur, ne fixăm încă unul, de obicei, şi mai greu de atins şi tot aşa. Dar între atingerea unui obiectiv şi fixarea altuia există o pauză, un timp „de refacere” în care ne oprim din progres.

Cum se traduce acest lucru în cazul postului? Simplu: după perioada de înfrânare, urmează una de „desfrânare” care, nu de puţine ori, conţine şi un ospăţ „ca-n poveşti” cu „rezultate” palpabile: indigestii şi come alcoolice. Oare acesta să fie semnul că postul abordat ca un „obiectiv” şi-a „atins scopul”?!!!

A început Postul Paştelui! Este bine să avem în vedere că nu există „reţete” mai simple sau mai complexe pentru a trece mai uşor peste această perioadă. Nu acesta este scopul postului. Hristos nu ne va întreba niciodată câtă mâncare de nu ştiu ce fel am consumat în această perioadă, ci cum ne-am transformat interior.

Biserica nu şi-a propus niciodată să obţină recorduri la numărul de metanii executate în 40 de zile sau să devenim vegetarieni, ci să înţelegem că postul este doar un episod din lungul drum pe care trebuie să-l parcurgem către schimbarea modului nostru de a trăi. Iar, dacă mai înţelegem şi că nu există scurtături, vorbim de un început foarte promiţător.

   Dumnezeu să ne ajute! 

  P.S.: Dacă aţi găsit acest articol folositor, vă rog să-l distribuiţi şi prietenilor voştri!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here