Schimbarea la Față a Domnului – sub semnul împăcării și al pârguirii

0
57
Schimbarea la Față a Domnului Hristos este evenimentul de referință pentru cei înaintați duhovnicește care se împărtășesc de vederea „luminii taborice”.

În anii când copilăream în bătătura bunicilor, am avut parte de un dialog interesant. O rudă de-a mea, mai mare cu vreo câțiva ani, dar, totuși, destul de tânără, îmi spunea foarte convinsă că nu mai are rost să mergem la mare, pentru că, după Schimbarea la Față, nu ne mai bronzăm (Destul de tare, nu?). Aveau să treacă mai mulți ani până să mă lămuresc cu privire la semnificațiile acestui eveniment, petrecut cu aproape două mii de ani în urmă și serbat de Biserică, în fiecare an, pe 6 august.

O astfel de discuție, deși aparent puerilă, poartă în ea niște reminiscențe ale unor vremi de mult apuse. Pentru românii de odinioară, Schimbarea la Față, dincolo de semnificația ei religioasă, era o sărbătoare care anunța, în mod oficial, venirea toamnei. De aceea, se spunea că vara începe să se „certe” cu toamna și, din acest moment până la primăvara următoare, nu mai era permis scăldatul.

La fel, noaptea, nu se mai îngăduia să se țină geamurile deschise, întrucât exista pericolul ca duhurile din natură, datorită vremii mai reci, să se refugieze în casele neprotejate. Deci, cam tot ce era caracteristic verii ca și comportament începea să se restrângă.

Nu știm foarte sigur dacă aceste practici, cauzate de „cearta” dintre vară și toamnă, existau dinainte de creștinism sau dacă ele au început să fie conturate odată cu religia întemeiată de Mântuitorul Hristos. Însă, ceea ce știm cu adevărat, este faptul că sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului Iisus ar putea fi plasată sub semnul împăcării.

Evenimentul Schimbării la Față 

Referatul biblic (Evanghelia după Matei, capitolul 17, versetele 1-9)[1] ne spune că, la un moment dat, Hristos S-a dus pe un munte înalt cu doar 3 ucenici: Petru și frații Ioan și Iacov. După ce au ajuns în vârf, deodată, Hristos S-a schimbat la faţă „și a strălucit fața Lui ca soarele, iar veșmintele Lui s-au făcut albe ca lumina” (Evanghelia după Matei, capitolul 17, versetul 2).

După aceea, lângă El, au apărut Moise și Ilie, cele mai importante personalități din istoria religiei iudaice, care Îi vorbeau (Evanghelia după Marcu, capitolul 9, versetul 4) și vesteau sfârșitul Lui (Evanghelia după Luca, capitolul 9, versetul 31).

Ca să nu existe niciun dubiu cu privire la identitatea Mântuitorului Hristos, „un nor luminos i-a umbrit pe ei, și iată glas din nor zicând: «Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultați-L!»” (Evanghelia după Matei, capitolul 17, versetul 5).

Normal, apar câteva întrebări: „De ce a fost necesar acest act din partea lui Iisus?”; „De ce i-a ales numai pe cei trei ucenici să fie martorii schimbării Sale la față?” și, mai ales, „Ce treabă are acest eveniment cu împăcarea?”.

O astfel de minune, pentru noi, cei de astăzi, ar avea un impact destul de redus. Probabil, ar fi difuzate câteva reportaje, unele chiar de la fața locului şi s-ar dezbate în studiourile de televiziune câte o jumătate de oră mărturiile celor care au asistat la eveniment sau dau impresia că știu câte ceva despre el.

Normal, concluziile vor fi trase de aceiași jurnaliști și invitați, pe care fiecare post îi are de ani buni şi care se pricep la orice. În orice caz, totul se va termina cu mențiunea „cercetătorii deja au început să analizeze acest fapt neobișnuit și vă vom ține la curent, dacă vor apărea noi informații”. Atât – scurt, sec, rece, de suprafață. Dar, nu trebuie să ne facem o mustrare de conștiință prea mare, pentru că și oamenii de acum 2000 de ani funcționau la fel ca noi.

Spun asta, pentru că ne-am fi așteptat ca un fapt extraordinar, de o asemenea anvergură ca Schimbarea la Faţă, să marcheze definitiv personalitatea celor 3 apostoli, dar acest lucru nu s-a întâmplat.

Petru fusese mustrat de Hristos în urmă cu ceva timp (Evanghelia după Matei, capitolul 16, versetul 23), pentru că, după ce, în urma unei inspirații divine, Îl recunoscuse pe Învățătorul său drept „Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu” (Evanghelia după Matei, capitolul 16, versetele 16-17), Îl îndemnase să nu-Și mai îndeplinească misiunea pentru care venise pe pământ.

De asemenea, tot el avea să se lepede de trei ori de Mântuitorul, imediat după Cina cea de Taină (Evanghelia după Matei, capitolul 26, versetul 75).

În schimb, atât cei doi frați, Ioan și Iacov, cât şi mama lor urmau să ceară de la Domnul Iisus onoarea de a sta unul de-a dreapta și altul de-a stânga Lui, când El Se va arăta pe tronul slavei Sale. Cum era de așteptat, acest gest va stârni mânia celorlalți 10 ucenici (Evanghelia după Matei, capitolul 20, versetele 20-24; Evanghelia după Marcu, capitolul 10, versetele 35-41).

Deci, fiecare dintre cei trei apostoli erau sau urmau să fie implicați într-o ceartă și aveau nevoie să-și dea seama cine este Hristos și care este scopul venirii Sale. În consecință, Domnul Iisus a simțit nevoia să le arate mai în detaliu care este realitatea.

Faptul că această transformare era o lecție particulară a Învățătorului doar pentru cei trei discipoli reiese din ordinul dat de Hristos, după schimbarea Sa la față, prin care le permite celor trei să vorbească despre această minune numai după învierea Sa (Evanghelia după Marcu, capitolul 9, versetul 9).

O astfel de interdicție ne face să deducem că nimeni, în afară de Petru, Iacov și Ioan, nu a văzut schimbarea la față a lui Hristos, deși aceasta s-a petrecut în plină zi, pe un munte înalt, iar ceilalți ucenici, oricum, nu aveau cum să fie prea departe.

Este una dintre marile învățături pe care teologia creștină le va aprofunda și va ajunge la concluzia că Dumnezeu Își descoperă slava doar celor aleși și numai în măsura în care aceștia sunt capabili să o perceapă, fapt exprimat și în cadrul troparului[2] acestei sărbători.

Semnificațiile Schimbării la Față a Domnului

Având în vedere toate aceste elemente, credem că suntem îndreptățiți să plasăm acest praznic împărătesc sub semnul împăcării. Acest sentiment, care ar trebui să fie încheierea firească a oricărui conflict din viața unui creștin autentic, era perpetuat în mentalitatea celor vechi de faptul că, la 6 august, mai mult ca oricând, toți cei certați încercau să se împace.

În plus, copiilor li se cerea ca, la rândul lor, să fie mai cuminți în această zi, ca să nu fie mustraţi, pentru că, altfel, ar fi fost certați în fiecare zi timp de un an. Normal, erau niște motivații simple, dar care accentuează dorința oamenilor de a fi în armonie cu Dumnezeu și cu ceilalți.

De interes şi: De fapt, ce vrea Dumnezeu de la noi?

Tot cu ocazia acestei sărbători, se aduc la biserică, spre a fi binecuvântați, primii struguri (pârga viței de vie). Acestui fapt îi este dedicată o rugăciune specială, prin care se mulțumește lui Dumnezeu pentru purtarea Sa de grijă asupra noii recolte și I se cere să o hărăzească spre iertarea păcatelor celor ce vor gusta[3] din ea prin Trupul și Sângele lui Hristos, adică prin Împărtășanie.

Este vorba de o simbolistică foarte profundă, surprinsă magistral de părintele Dumitru Stăniloae, unul dintre cei mai mari teologi creștini: Dumnezeu îi dă omului vița de vie și grâul, iar acesta, prin eforturile sale, le transformă în pâine și vin, elemente de bază ale alimentației umane.

Numai că atât vinul, care este făcut din boabele strugurilor, cât și pâinea, care este rezultat al transformării boabelor de grâu, exprimă comuniunea, adică procesul prin care mai mulți (bobițele strugurilor și boabele de grâu) devin unul și același lucru (vinul, respectiv pâinea).

De interes şi: Raiul şi iadul între „locul de picnic” şi „poluarea cu smoală”

Concluzii

Mesajul acestei sărbători este unul simplu: destinul omului în această existență este să se transforme pentru a putea intra în comuniunea veșnică cu Părintele ceresc. Iar, pentru a atinge această stare, trebuie să ne împăcăm cu noi, cu semenii și, în special, cu Dumnezeu. Fără această dovadă de iubire din partea noastră, nu poate exista iertare de păcate și nu avem cum să ne schimbăm la față, după modelul lui Hristos.

Referințe

[1] Relatarea acestui eveniment mai este găsită şi în: Evanghelia după Marcu, capitolul 9, versetele 2-9; Evanghelia după Luca, capitolul 9, versetele 28-36 și Epistola a doua a sfântului apostol Petru, capitolul 1, versetele 16-18.

[2] Imn sau cântare compusă în cinstea unui sfânt sau a unui eveniment deosebit din istoria mântuirii, în care sunt redate sintetic cele mai importante trăsături ale personalității sau minunii respective.

[3] În calendarul popular, luna august se numește „gustar”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here