Schimbarea la Față – tradiții și superstiții

0
1476
Schimbarea la Față a Domnului Iisus Hristos marchează în conștiința populară un eveniment cu o simbolistică foarte bogată.

Dintotdeauna, savanții încearcă să deslușească înțelesurile sărbătorilor și ale obiceiurile care sunt asociate cu acestea. Este o muncă interesantă, frumoasă și plină de neprevăzut, pentru că, fiecare comunitate a evoluat într-un mod specific și a avut propriile interpretări ale timpului.

Așa se face că, în rândul oamenilor obișnuiți, în paralel cu învățătura Bisericii, au apărut și au evoluat diverse idei cu privire la semnificația și rostul sărbătorilor. Iar sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului nu face excepție.

De aceea, o să analizăm în continuare câteva dintre cele mai des întâlnite credințe populare cu privire la acest mare praznic, pe care Biserica îl serbează în fiecare an pe 6 august.

Schimbarea la Față este o sărbătoare care a înlocuit o celebrare dedicată zeiței Diana

Ok. În istoria creștinismului au existat astfel de practici, prin care Biserica a preluat anumite sărbători păgâne și a suprapus peste ele celebrări creștine. Două exemple în acest sens sunt sărbătorile romane: Floralia și Rosalia, care în tradiția creștină au devenit sărbătorile Floriilor și ale Rusaliilor.

Însă, în ceea ce privește praznicul Schimbării la Față, șansele ca acest lucru să se întâmple sunt foarte mici, tinzând spre zero.

Spun acest lucru pentru că evenimentul schimbării la față a Domnului Iisus Hristos[1] de pe muntele Tabor a început să fie celebrat începând cu secolul al IV-lea. Mai mult, această serbare a fost inițiată pentru a comemora ctitoria unei biserici de către sfânta împărăteasă Elena, mama sfântului împărat Constantin cel Mare, care a zidit pe muntele Tabor un locaș de cult în cinstea acestui eveniment.

În plus, în zonă existau culte ale mai multor zeități locale destul de cunoscute, dintre care cel mai renumit era zeul egiptean Seth – considerat stăpân al animalelor, în special al celor care trăiesc în deșert. În consecință, șansele ca o zeitate romană a animalelor să fie acceptată în rândul zeilor locali în așa măsură încât să aibă o sărbătoare proprie erau foarte reduse.

Deci, Schimbarea la Față nu este o sărbătoare care s-a suprapus peste un eveniment păgân ci, este o celebrare pur creștină. Ea a fost inițiată în sec. al IV-lea și, apoi, s-a generalizat în Răsăritul creștin prin secolele VII-VIII. Ea a devenit oficială în Apus în urma victoriei de la Belgrad (1456) a creștinilor asupra turcilor[2].

Pentru informații privind semnificaţia teologică a sărbătorii: Schimbarea la Față a Domnului – sub semnul împăcării și al pârguirii

Natura se pregătește de venirea toamnei

În concepția oamenilor de altă dată, exista credința că sărbătoarea Schimbării la Față este una prin care se anunță venirea toamnei.

Chiar dacă este încă vară, în concepția înaintașilor noștri, exista convingerea că, odată cu Schimbarea la Față, întreaga natură se pregătește pentru anotimpul de toamnă. Iar cele mai vizibile semne sunt cele transmise de păsările migratoare care se pregătesc de plecare spre țările calde.

De asemenea, toate animalele cu sânge rece se pregătesc să se ascundă în pământ. Pentru oamenii din vechime, acest moment al anului însemna că, de acum, insectele și animalele cu sânge rece se ascundeau în pământ. Prin urmare, reptilele care ar fi fost întâlnite după data de 6 august, trebuiau omorâte pentru a nu se transforma în zmei[3].

După cum se poate vedea, o astfel de concepție nu este una creștină. Ea aparține gândirii populare și prin urmare nu are niciun fel de relevanță pentru sărbătoarea Schimbării la Față. Ea se justifică prin faptul că oamenii de altădată aveau nevoie de un reper în timp care să îi ajute să se pregătească pentru venirea toamnei.

Noaptea trebuiau închise ferestrele

O altă idee găsită gândirea celor vechi este cea potrivit căreia din acest moment nu mai trebuiau lăsate ferestrele deschise peste noapte. Explicația care o întâlnim în rândul oamenilor de la țară constă în faptul că din cauza frigului care începe să fie simțit nopțile de acum, duhurile care umblă prin natură, de data aceasta, intră în casele oamenilor și le vor provoca diverse afecțiuni ale membrelor ca și cum „i-ar fi tras curentul”[4].

Din nou, asistăm la o interpretare originală a învățăturii creștine despre duhuri. Din punct de vedere  al teologiei ortodoxe, spiritele rele nu pot afecta pe nimeni decât dacă li se permite de către Dumnezeu. Prin urmare, a sta cu fereastra deschisă noaptea, începând cu luna august, însemna, de fapt, să riști să te îmbolnăvești din cauza temperaturilor tot mai scăzute și nu din cauza „duhurilor naturii”.

În consecință, pentru a o mai mare putere sfatului de a nu dormi cu fereastra deschisă noaptea, cei mai în vârstă s-au folosit de această superstiție care se bazează pe frica de duhuri necurate pentru a-i determina pe „curajoși” să închidă ferestrele. În felul acesta, cei din vechime se asigurau că întreaga familie era sănătoasă și, prin urmare, au considerat că o păcăleală acolo… nu strică.

Aflarea ursitului

Una dintre cele mai interesante superstiții legate de sărbătoarea Schimbării la Față le are  ca personaje centrale pe femei, fie ele văduve tinere sau nemăritate. Normal, ca în orice ajun de sărbătoare importantă, acestea foloseau diverse metode pentru a vedea viitorul.

Însă nu este vorba despre soarta lumii, chestiuni legate de evoluția ROBOR-ului, de politică externă sau de încălzirea globală. Nici pomeneală! Partea de viitor care le interesa pe respectivele reprezentante ale genului feminin se referea, nici mai mult nici mai puțin, la aflarea viitorului soț. Și, la urma urmei, ce putea fi mai important?

De aceea, ele posteau și se grăbeau să se privească în apa unei fântâni din care nimeni nu băuse încă. Astfel, în miez de noapte, la lumina lumânării, ele trăiau cu speranța că apa fântânii se va tulbura și le va dezvălui chipul ursitului[5].

Era cam greu să se tulbure o cantitate de apă de câțiva metri adâncime care provenea din pânza freatică, dar… speranța moare ultima.

Lăsând gluma la o parte, trebuie să spunem că, în concepția Bisericii creștine din Răsărit, aflarea viitorului nu prezintă interes. Acest lucru se bazează pe faptul că, dacă Dumnezeu ar fi considerat descoperirea viitorului un element necesar pentru mântuirea noastră, cu siguranță, ne-ar fi dat aceste informații. Însă, nu este cazul! Prin urmare, în afară de foarte puține persoane care au acest dar, restul oamenilor nu are acces, în mod obișnuit, la astfel de revelații.

Deci, nici această practică nu provine și nici nu este încurajată de Biserică!

Aducerea fructelor la biserică spre a fi binecuvântate de preot

Tot în mentalitatea populară, exista convingerea că fructele care se coc toamna, puteau fi consumate numai după ce o parte dintre ele erau aduse, mai întâi, la biserică, spre a fi binecuvântate de preot. Cei care nu făceau așa riscau „să-și afurisească mațele”[6].

Spre deosebire de alte credințe populare legate de praznicul Schimbării la Față, aceasta chiar este o practică încurajată de Biserică. Dar trebuie să facem, totuși, niște precizări!

În primul rând, ea se fundamentează pe canonul 28 al Sinodului Trulan[7] și este inspirată de o tradiție veche a evreilor. Conform Legii mozaice, fiii lui Israel aduceau jertfă la templu din primele roade în semn de mulțumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu. Abia după aceea, era permis să se consume din recoltele respective fie că vorbim de cereale, fructe sau chiar animale tinere[8].

De aceea, în cultul creștin ortodox, există o rugăciune specială pe care preotul o rostește pentru binecuvântarea fructelor care se aduc la biserică, în ziua Schimbării la Față.

Dar,  de la a manifesta recunoștință față de Dumnezeu pentru binefacerile Sale și până la a avea probleme cu stomacul, dacă mănânci fructele înainte de a fi binecuvântate de preot, este cale foarte lungă.

Cel mai probabil, apariția acestei superstiții a fost determinată de motive strict medicale. Aciditatea ridicată a fructelor necoapte din această perioadă poate fi dăunătoare pentru sistemul digestiv al omului. Astfel, pentru a descuraja consumul acestor fructe înainte de coacerea lor deplină, mai ales în rândul celor mici, a fost inventată o astfel de „pedeapsă” divină care ar fi cauzată de faptul că ele au fost consumate înainte de a fi binecuvântate de preot.

Prin urmare, dacă nu aveți probleme cu stomacul și vă plac „gorgoazele”, puteți să le mâncați. Dumnezeu nu o să vă pedepsească pentru așa ceva!

Vremea împăcării

În preajma sărbătorii Schimbării la Față, se spune că trebuie să ne împăcăm cu cei cu care ne-am certat. În plus, și copiii trebuie să fie cuminți în această zi, pentru că, dacă vor fi certați în ziua de 6 august, vor fi mustrați tot anul[9].

Și această concepție despre viață are influențe creștine. Dintotdeauna, Biserica a propovăduit iubirea și iertarea aproapelui. Prin urmare, era normal, ca și în preajma unei sărbători atât de importante cum este cea din 6 august, acest mesaj al iertării și al împăcării să fie accentuat.

Însă, dincolo de acest simbolism creștin, există și unul popular care este legat de reperele temporale pe care oamenii din vechime le-au stabilit în paralel cu învățătura Bisericii. Astfel, Schimbarea la Față este un praznic care marchează pregătirea pentru venirea toamnei, adică un hotar sau un prag în scurgerea anului.

Cu privire la astfel de momente, marele istoric al religiilor Mircea Eliade ne vorbește despre semnificația sărbătorilor care sunt asimilate de către omul religios timpului sacru. De aceea, cu fiecare sărbătoare, timpul în care trăim noi este restaurat, curățat de tot ce este rău[10]. Prin urmare, este normal, ca la început de anotimp, tot ce este rău să fie uitat, ura să fie lăsată deoparte și pacea să fie lăsată să domnească.

Concluzii

În tradiția populară, Schimbarea la Față are și alte înțelesuri în afara celor pe care Biserica le-a atribuit acestei sărbători. Unele dintre ele sunt puerile (reptilele găsite după 6 august se pot preface în zmei), însă altele sunt foarte profunde (importanța iertării din această perioadă). Acest lucru demonstrează că omul a încercat, din cele mai vechi timpuri, să confere un sens superior existenței sale și să-și explice diversele fenomene din jurul său.

Prin urmare, aceste superstiții care însoțesc această sărbătoare nu sunt, în sine, de condamnat. Ele fac parte din tezaurul unei lumi care mai este întâlnită, astăzi, la sate, care este pe cale să dispară. Prin urmare, ar fi păcat ca aceste idei să se piardă.

Pe de altă parte, avem datoria să le cunoaștem și să le înțelegem semnificațiile, astfel încât să nu se creeze confuzii între învățătura creștină care este descoperită de Dumnezeu și diverse idei cu caracter folcloric pe care le-au născocit înaintașii noștri cu o imaginație bogată.

Ca să nu existe confuzii, este mai bine să întrebăm și, de fiecare dată când instinctul ne spune că ceva nu este în ordine, este mai bine să ne abținem să facem ceva până suntem pe deplini lămuriți. Cu siguranță, Dumnezeu nu Se va supăra!

Referințe

[1] Evanghelia după Matei, capitolul 17, versetele 1-9; Evanghelia după Marcu, capitolul 9, versetele 2-9; Evanghelia după Luca, capitolul 9, versetele 28-36.

[2] Ene Braniște, Liturgica generală cu noțiuni de artă bisericească, arhitectură și pictură creștină, ediția a II-a, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1993, p. 167.

[3] Marcel Lutic, Timpul Sacru. Sărbătorile de altădată, ediția a II-a, Editura Kolos, Iași, 2009, p. 204.

[4] Ibidem, pp. 204-205.

[5] Ibidem, p. 205.

[6] Ibidem, p. 203.

[7] Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note și comentarii, Sibiu, 1992, p. 121.

[8] Petre Semen, Arheologie biblică în actualitate, Trinitas, Iași, 1997, p. 205.

[9] Marcel Lutic, op. cit., p. 205.

[10] Mircea Eliade, Sacrul și profanul, trad. de Brîndușa Prelipceanu, Humanitas, București, 2017, pp. 81-83.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here