Sfânta cuvioasă Parascheva de la Iași

0
1303
Sfânta cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea Moldovei

Puțini sfinți au parte de o evlavie atât de mare ca cea pe care o manifestă creștinii români față de cuvioasa Parascheva de la Iași.

Sfintele ei moaște au ajuns în Moldova în anul 1641 și, de atunci, au influențat decisiv spiritualitatea de pe meleagurile noastre. Ea a fost considerată ocrotitoarea Moldovei, iar, în anul 1955, în urma unei decizii a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 1950, cultul ei a fost generalizat la nivelul întregii țări.

Viața cuvioasei Parascheva

În general, toți sfinții, și, dintre ei, mai ales, cuvioșii duc o viață retrasă de tumultul cotidian. Ei se refugiază în locuri izolate, liniștite, unde se pot ruga și pot aprofunda învățătura despre Dumnezeu. De aceea, este foarte greu să aflăm foarte multe detalii despre viețile lor.

Cu toate acestea, pentru unii dintre ei, se fac eforturi deosebite pentru a afla cine au fost și ce au făcut în această lume. Una dintre aceste situații este și cea a cuvioasei Parascheva, despre a cărei viață, aflăm, pentru prima dată în limba română, din „Cartea românească de învățătură” a mitropolitului Varlaam al Moldovei, publicată în anul 1643.

De aici, aflăm că ea provenea dintr-o familie înstărită și s-a născut în prima jumătate a secolului al XI-lea, în localitatea Epivata (Boiados în prezent) de lângă Constantinopol (Istanbulul de astăzi), pe atunci capitala Imperiului Bizantin.

Primii pași pe calea vieții creștine îi face sub îndrumarea părinților care erau oameni foarte credincioși. Astfel, Parascheva a fost familiarizată cu postul, rugăciunea și milostenia. Faptul că atmosfera din familia ei era una dominată de o evlavie profundă este întărit și de unul dintre frații sfintei care s-a călugărit cu numele de Eftimie și a ajuns, ulterior, episcop în localitatea Madite.

Dar momentul de cotitură în viața cuvioasei Parascheva avea să se producă pe la vârsta de 10 ani, când, în timpul sfintei Liturghii, i-au rămas întipărite în minte cuvintele Mântuitorului: „Oricine vrea să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie.”[1]

În baza acestui îndemn, ea își va împărți de mai multe ori hainele săracilor, chiar dacă erau destul de valoroase și în ciuda mustrărilor repetate ale părinților.

După moartea părinților, împreună cu fratele său episcop, își va dona săracilor partea care i se cuvenea din moștenire și se va călugări într-o mănăstire din Constantinopol. La puțin timp, s-a retras din capitală într-un așezământ monahal din Heracleea (ținutul Pontului) închinat Maicii Domnului, iar, după 5 ani, a plecat la o mănăstire de maici din pustiul Iordanului (Țara Sfântă).

Aici, se pare că i s-a arătat un înger care a îndemnat-o să se întoarcă la Constantinopol unde a stat o perioadă la biserica Fecioarei Maria din cartierul Vlaherne. De aici, s-a întors la Epivata, locul ei de origine, însă nu a spus nimănui cine era.

De altfel, aici a fost și locul de unde a trecut la cele veșnice fără ca nimeni să știe cu adevărat care era starea ei de sfințenie.

Dar lucrurile nu aveau să rămână așa!

Slăvirea cuvioasei Parascheva

În Biblie, ni se spune de multe ori că este imposibil pentru mintea noastră să înțelegem, cu adevărat, planurile lui Dumnezeu, dacă El nu ni le descoperă[2]. Așa s-a întâmplat și cu trupul cuvioasei care, inițial, a fost înmormântat fără niciun fel de onoruri.

După o perioadă, corpul unui marinar mort a fost adus de valuri și a trebuit îngropat. Normal, la o margine de cimitir, s-a săpat groapa pentru ca acesta să fie înmormântat creștinește și, groparii, au dat peste trupul cuvioasei care era neputrezit și mirosea foarte frumos.

Cu toate acestea, alături de acest trup sfânt, ei au pus trupul în putrefacție al marinarului.

Dar, în timpul nopții, cuvioasa Parascheva li s-a arătat ca o împărăteasă pe tron, înconjurată de o mulțime de îngeri, unuia dintre gropari pe numele Gheorghe și unei femei cu numele Eftimia. Unul dintre îngeri, l-ar fi mustrat pe acel gropar pentru faptul că au nesocotit trupul cuvioasei.

Imagini din perioada hramului sfintei cuvioase Parascheva.

A doua zi, cei doi care au avut viziunea le-au spus celorlalți din cetate ce s-a întâmplat. Apoi, mai mulți creștini au dezgropat trupul cuvioasei pe care l-au așezat cu mare cinste în biserica dedicată sfinților apostoli din Epivata.

După aceea, în urma rugăciunilor pe care diverși creștini le făceau lângă racla în care se odihnea trupul sfintei, au avut loc mai multe minuni. Aceste lucruri au făcut ca faima sfintei să crească și să fie cunoscută, mai întâi în Tracia și, apoi, în întreaga Peninsulă Balcanică.

Este unul dintre argumentele care ne fac să presupunem că Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol ar fi hotărât de mai demult trecerea cuvioasei Parascheva în rândul sfinților.

Peregrinarea moaștelor cuvioasei Parascheva

În secolul al XII-lea, situația politică din zona Balcanilor începe să se precipite. Astfel, între anii 1185-1186, bulgarii și românii (valahii) de la sud de Dunăre, conduși de frații Petru și Asan, s-au răzvrătit împotriva dominației bizantine.

Ulterior, în anul 1204, armata occidentală care inițiase cea de-a patra Cruciadă și care ar fi trebuit să se oprească la Ierusalim, a cucerit Constantinopolul, capitala Bizanțului.

Prin urmare, Imperiul Bizantin a trebuit să se reorganizeze sub forma unor state de mai mici dimensiuni: unul cu capitala la Niceea și celălalt cu capitala la Tesalonic.

În aceste condiții, împăratul bizantin Ioan al III-lea Ducas Vatatzes (1222-1254) pentru a consfinți buna înțelegere pe care o avea cu împăratul Ioan Asan al II-lea de la Tîrnovo, a acceptat ca moaștele cuvioasei Parascheva să fie strămutate de la Epivata în capitala Imperiului Vlaho-Bulgar. Acest lucru s-a întâmplat în anul 1235.

Dar, situația nu avea să rămână pentru mult timp așa. Între anii 1393-1396, turcii au cucerit statul înființat de bulgari și valahi. Pentru a le proteja, moaștele cuvioasei a fost mutate la Belgrad.

Însă, în anul 1521, regatul sârb avea să fie cucerit tot de turci și transformat în pașalâc. Prin urmare, moaștele au fost capturate de otomani și vândute ulterior de către sultan patriarhului ecumenic Ieremia I, care le ceruse pentru Biserică.

După încă 120 de ani și după mai multe strămutări la bisericile din Constantinopol (Sfânta Maria Pamakaristos, Vlahserai (1586), Sfântul Dumitru (1597) și Sfântul Gheorghe din Fanar (1601)), trupul cuvioasei Parascheva avea să poposească, până astăzi, pe pământ românesc.

Trupul cuvioasei Parascheva ajunge în Moldova

În prima jumătate a secolului al XVII-lea, voievodul Moldovei, domnitorul Vasile Lupu, a achitat în semn de evlavie datoriile Patriarhiei Ecumenice.

Ca să ne dăm seama de importanța acestui gest, trebuie spus că, în 1453, Constantinopolul fusese cucerit de turci, iar pentru Patriarhia Ecumenică a urmat o perioadă foarte dificilă, în care patriarhul a fost, practic, ultima redută spirituală în fața tăvălugului mahomedan.

În acest context, putem înțelege de ce patriarhul ecumenic Partenie I cel Bătrân (1639-1644) împreună cu membrii Sinodului Patriarhal au hotărât să-i ofere voievodului Vasile Lupu, în semn de recunoștință, moaștele cuvioasei Parascheva.

Astfel, racla cu moaștele cuvioasei a fost transportată pe Marea Neagră și a ajuns în portul Galați fiind însoțită de trei mitropoliți greci. După aceea, cu mare alai, a fost adusă până la Iași, unde a fost întâmpinată de domnitorul Vasile Lupu, mitropolitul Varlaam al Moldovei, episcopii de Roman și Huși, de numeroși membri ai clerului și de mulți credincioși.

În aceste condiții, la data de 13 iunie 1641, trupul nestricăcios al cuvioasei Parascheva a fost așezat în frumoasa biserică a Mănăstirii Trei Ierarhi din Iași, ctitoria domnitorului Vasile Lupu. Aici, el va rămâne până în anul 1884, când a fost mutat în paraclisul mănăstirii pentru efectuarea unor lucrări de restaurare.

Biserica Mănăstirii Trei Ierarhi, ctitorită de domnitorul Vasile Lupu. În acest locaş, au fost depuse pentru prima dată pe pământ românesc moaştele cuvioasei Parascheva.

În noaptea dinspre 26 spre 27 decembrie 1888, o lumânare aprinsă uitată după slujba Vecerniei, a provocat un incendiu care s-a extins la catafalcul pe care era așezată racla de lemn cu moaștele, prefăcându-l în scrum, însă fără a arde trupul cuvioasei.

Această minune a fost constatată de prefectul Leon Negruzzi și procurorul-general de atunci care au consemnat, în procese-verbale, cele întâmplate.

După acest miracol, din încredințarea marelui mitropolit Iosif Naniescu al Moldovei, moaștele au fost mutate în catedrala mitropolitană de la Iași, unde se găsesc și în prezent.

Ca semn de recunoaștere a importanței pe care a avut-o sfânta Parascheva în evoluția spirituală a românilor de-a lungul timpului, în cadrul ședinței Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 28 februarie 1950, s-a hotărât generalizarea cultului cuvioasei la nivelul întregii Patriarhii.

Această decizie a fost pusă în practică la 14 octombrie 1955, în cadrul unor festivități deosebite la care au participat pe lângă clerul și credincioșii români și reprezentanți ai Bisericilor Ortodoxe din Bulgaria și Rusia.

Pentru alte informații, click aici.

Schimbarea veșmintelor și podoabele cuvioasei Parascheva

Cei care s-au închinat în repetate rânduri lângă moaștele cuvioasei Parascheva au putut observa că sfânta are la anumite perioade veșmintele schimbate.

Pentru a lămuri câteva chestiuni de principiu, trebuie să înțelegem că sfânta cuvioasă Parascheva nu are nevoie de veșminte, dar schimbarea lor dovedește evlavia și dragostea noastră pentru ea.

Sfânta cuvioasă Parascheva cu veşmântul alb, specific pentru perioada sărbătorilor pascale.

Schimbarea acestor haine se petrece de 6 ori pe ani, după o ceremonie foarte strictă la care participă doar anumiți slujitori ai catedralei mitropolitane din Iași. Acest ritual are loc după ora 22.00, adică după terminarea programului liturgic, iar, pe parcursul desfășurării lui, catedrala este închisă pentru public.

Cele 6 momente în care se schimbă veșmintele sunt:

  1. cu o seară înainte de pelerinajul „Calea Sfinților” care are loc în seara zile de 12 octombrie;
  2. după ziua hramului din 14 octombrie (acum sunt schimbate pentru că se murdăresc în zilele anterioare);
  3. de Crăciun;
  4. la începutul Postului Mare (de data aceasta, veșmintele sunt de o culoare mai închisă pentru a ne aminti de înfrânarea din timpul postului);
  5. în ajunul Paștilor (în această perioadă, veșmintele sunt, de obicei, albe pentru a exprima Lumina Învierii);
  6. după Rusalii (acest set de veșminte va rămâne până la 12 octombrie).

Moaștele cuvioasei sunt înfășurate în trei rânduri de materiale speciale, fiecare purtând câte un sigiliu. Astfel, primul sigiliu a fost pus, conform tradiției, în momentul aducerii moaștelor de la Constantinopol. Deci, el datează, cel mai probabil, din anul 1641.

Al doilea rând de veșminte, poartă un sigiliu din secolul al XIX-lea, probabil cu ocazia mutării sfintei în catedrala mitropolitană.

În sfârșit, al treilea rând de veșminte cu sigiliul aferent, datează din anul 2010.

Un amănunt important este faptul că veșmintele care sunt înlocuite sunt încredințate unor mănăstiri sau unor parohii ca mângâiere sau, dacă este vorba de biserici din afara țării, pentru a păstra vie credința ortodoxă.

Un ultim detaliu legat de aceste veșminte este faptul că ele sunt croite din catifea brodată sau dintr-un material special și au forma unei cruci. Dimensiunea brațului vertical al crucii este de 2,5 m, iar a celui orizontal de 1,5 m. În mijloc, este cusută fie Sfânta Cruce, fie monograma numelui Hristos (XP).

De asemenea, doar anumite ateliere de profil de la câteva mănăstiri din țară au privilegiul de a confecționa veșminte pentru cuvioasa Parascheva: Mănăstirea Galata și Mănăstirea „Sfântul Atanasie” din Iași, Mănăstirea Văratec din județul Neamț și Mănăstirile Țigănești și Pasărea din Arhiepiscopia Bucureștilor[3].

Pentru alte informații, click aici.

Concluzii

Sfânta cuvioasă Parascheva este una dintre cele mai concludente dovezi pentru faptul că Dumnezeu lucrează permanent în lume.

Născută în urmă cu aproximativ 1000 de ani, Parascheva a găsit puterea să se desprindă din confortul unei vieți îmbelșugate pe care i-ar fi putut-o oferi averea părinților și să se dedice unei vieți pline de zbucium și nevoințe duhovnicești.

Acesta este o mentalitate pe care foarte puțini dintre cei de astăzi am fi dispuși să o îmbrățișăm. Ea presupune un efort continuu pentru realizarea progresului duhovnicesc și acest lucru nu a fost făcut pentru a dobândi faimă sau alte avantaje materiale, ci doar din dragoste pentru Hristos.

Impresionanta catedrală mitropolitană din Iaşi – edificiul care găzduieşte, în prezent, racla cu moaştele cuvioasei Parascheva.

Minunile cu care a fost învrednicită vorbesc de la sine despre prețuirea pe care Dumnezeu i-a dat-o, iar evlavia credincioșilor vine să întărească această cinste.

Rugăciunile pe care, de-a lungul veacurilor, creștinii le-au îndreptat către Dumnezeu de lângă racla unde se află sfintele ei moaște, rareori au rămas fără răspuns.

Ea a fost, este și va fi o ocrotitoare nu numai a Moldovei, dar și a tuturor celor care, cu credință, o aleg mijlocitoare către Dumnezeu.

De aceea, atât în vreme de necazuri, cât și în vreme de binecuvântare, este bine să-i mulțumim pentru mijlocirile ei și să ne rugăm să ne ajute mai departe.

Referințe

[1] Evanghelia după Marcu, capitolul 8, versetul 34.

[2] Isaia, capitolul 55, versetele 8-9: „Căci gândurile Mele nu sunt ca gândurile voastre și căile Mele ca ale voastre, zice Domnul. Și cât de departe sunt cerurile de la pământ, așa de departe sunt căile Mele de căile voastre și cugetele Mele de cugetele voastre”.

[3] Pr. prof. dr. Ion Vicovan, pr. Cătălin Adumitroaie, Cuvioasa Parascheva, sfânta populară a Ortodoxiei în istoria și evlavia poporului român, Editura Doxologia, Iași, 2012, pp. 240-248.

Fotografiile au fost preluate în ordine de pe site-urile web: Doxologia.ro, RadioIasi.ro, Wikipedia.org, Youtube.com, Faptelecredintei.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here