Spiritul sărbătorilor

0
61
Față de tihna de altădată, sărbătorile de astăzi înseamnă, în mare parte, goană după cadouri, stres și mai puțină trăire duhovnicească.

Am mai văzut filmul ăsta. Rulează în preajma sărbătorilor, dar, în mod special, în apropierea sărbătorilor de iarnă. Începe cu promoțiile din magazine şi continuă cu năvala cumpărătorilor care concurează să nu rămână în urmă cu pregătirile. Apoi, intervine inerţia şi se merge pe principiul „să luăm şi dintr-asta, să fie”.

Punctul culminant se petrece chiar în Ajunul Crăciunului. Atunci, se dă asaltul final şi este golit ultimul raft. După aceea, suspans! Până pe 26 decembrie, când se deschid din nou supermarketurile. Epilogul se prezintă sub forma internărilor pentru ocluzii intestinale şi a tonelor de mâncare aruncate.

Dacă nu eşti patron de magazin, s-ar putea să fii de acord că sărbătorile din zilele noastre parcă nu mai sunt sărbători. Ele reprezintă mai mult un rai al comercianților decât o regăsire cu noi înşine şi cu tihna de odinioară.

Dar treaba complicată stă tocmai în faptul că nici nu te poţi sustrage. Oricât de curajos ai fi, nu ai cum să te izolezi într-o peșteră și să ieși abia după ce totul s-a terminat. Ce-ai să le spui prietenilor, colegilor de la serviciu sau cunoscuților că ai făcut „de sărbători”?

Aşa că, în fiecare an, intri cam în aceeaşi rutină şi speri să obţii rezultate diferite. Într-un final, ajungi să dai vina pe „ăia care au inventat sărbătorile” şi să te întrebi care-i treaba cu „spiritul sărbătorilor”. Adică  se mai poate vorbi de așa ceva? Ce înseamnă de fapt? Pentru că tu, oricum, nu mai înţelegi!

Iarna este un anotimp al refacerii

Iarna este un anotimp pe care cei vechi, în acord cu ritmul naturii, îl foloseau pentru a se odihni de zbuciumul de peste an. Era o perioadă a tihnei, a cănilor cu vin fiert dres cu mirodenii, a cititului cărţilor şi a poveştilor la gura sobei!

În acest cadru, cu ierni ca în filme şi cu timp pentru meditaţie, cu siguranţă că oamenii de altă dată au făcut diverse corelaţii între fenomenele astronomice şi cele legate de viaţa naturii.

După momentul solstiţiului de iarnă, ziua începe să crească, iar noaptea scade în durată. De aceea, unele culturi au pus acest eveniment astronomic în legătură cu biruinţa luminii asupra întunericului, a binelui asupra răului sau a vieţii asupra morţii.

În acest context, era normal ca aceste fenomene cât se poate de naturale să fie marcate de oamnii de altă dată într-un mod deosebit. Ele au avut dintotdeauna o încărcătură emoţională puternică, fiind legate de speranţa unui nou început, a unei alte şanse. Aşa că, spiritul sărbătorilor, pentru cei vechi, era cât se poate de real şi era trăit la cote maxime.

Sărbătorile au o funcţie simbolică

Cei de altă dată au crezut că lumea aşa cum o percepem noi, nu este ceea ce pare. Doar în felul acesta ei puteau da sens vieţii şi o vedeau ca o continuă pregătire, pentru o altfel de existenţă.

Fie că au intuit sau au reușit să-şi demonstreze realitatea unei alte lumi, ei au încercat să conceapă anumite modalităţi de a stabili conexiuni dintre aceste două planuri de existenţă.

De aceea, au folosit simbolurile. A fost o alegere firească, pentru că, în afara capacităţii de a strânge în jurul său energii şi persoane, simbolul mai are menirea să lege două noțiuni din sfere diferite[1].

Pentru alte informaţii, click aici.

Iar o parte dintre aceste simboluri au îmbrăcat şi forma zilelor de sărbătoare, zile care, în mai toate tradițiile religioase, sunt dedicate creșterii spirituale.

Când vorbim despre sărbătoare, primul lucru care ne vine în minte este repausul fizic. Dar, din accentuarea rugăciunii, practicarea unor ritualuri sau lecturarea textelor sacre, deducem că sărbătoarea este stabilită, mai întâi, pentru suflet şi, apoi, pentru trup.

Scopul ei principal constă în comuniunea cu Divinitatea, întoarcerea la origini, în regăsirea purității pe care mulți dintre noi o pierdem pe parcursul vieții. Este, până la urmă, vorba de regăsirea bucuriei de a trăi.

Sărbătorile sunt vremuri ale bucuriei

Prin urmare, sărbătorile înseamnă, înainte de toate, veselie, iar aceasta nu poate exista în singurătate. Deci, este nevoie ca legăturile cu cei apropiați să fie reluate şi altele noi făcute. Este unul dintre motivele pentru care să consideră că sărbătorile de iarnă sunt dedicate familiei.

În trecut, în această perioadă a anului, se găsea mereu timp pentru aşa ceva. Nu mai era treabă pe câmp şi toată lumea se strângea acasă. Acum, se putea întâlni toată lumea cu toată lumea.

În satul bunicilor mei, în această perioadă din an, se puteau vedea urme de paşi pe zăpadă. Ele duceau de la o poartă la alta. În afara acestor cărări, zăpada era neatinsă. Rude şi vecini, toți se vizitau în tihna iernii şi vorbeau despre mersul vremilor. Era pace în natură şi în suflete.

Părea că este vorba de o sărbătoare continuă, pentru că oamenii aveau timp pentru ei înşişi şi pentru semeni.

 Sărbătoarea nu înseamnă abandonarea îndatoririlor zilnice

Cu toate acestea, nu trebuie să ne închipuim sărbătoarea ca un timp al decadenţei. Deși, se pune un accent deosebit pe partea spirituală şi se insistă asupra repausului fizic, sărbătoarea nu presupune abandonarea totală a îndatoririlor.

Hristos este foarte tranşant cu evreii din vremea Sa care duceau respectarea sabatului la extrem: „Iar mai-marele sinagogii, mâniindu-se că Iisus a vindecat-o sâmbăta, răspunzând, zicea mulţimii: «Şase zile sunt în care trebuie să se lucreze; venind deci într-acestea, vindecaţi-vă, dar nu în ziua sâmbetei»!

Iar Domnul i-a răspuns şi a zis: «Făţarnicilor! Fiecare dintre voi nu dezleagă, oare, sâmbăta boul său, sau asinul de la iesle, şi nu-l duce să-l adape»”? (Evanghelia după Luca, capitolul 13, versetele 14-15)

La fel, trebuie interpretată şi sintagma din Vechiul Testament,  că „Dumnezeu S-a odihnit” după crearea lumii (Facerea, capitolul 2, versetul 2).

Dumnezeu nu are nevoie de odihnă, aşa că, evident, această expresie a fost înţeleasă de teologi ca marcând momentul în care Creatorul a lăsat legile naturii să funcționeze nestingherite, instituind astfel prima sărbătoare.

Sărbătoarea – timp al bilanţului

De aceea, sărbătoarea înseamnă ordine, liniște și perioada în care te îţi analizezi rezultatele muncii tale. Dumnezeu a făcut acest lucru, când a apreciat că toate cele create „erau bune foarte” (Facerea, capitolul 1, versetul 31).

Prin urmare, se poate considera că sărbătoarea coincide cu  vremea bilanțului, timp în care fiecare ar trebui să-şi evalueze progresul. Fără o astfel de analiză, nu poate exista evoluţie. Ideea este să fiu mai bun decât la momentul ultimei analize. În caz contrar, încerc să-mi dau seama ce a mers greşit, ca să nu mai repet.

Pentru alte informaţii, click aici.

Oricum ar fi, sărbătoarea înseamnă o nouă etapă, trăirea unui nou început. Acest nou „moment zero” are rolul de a-mi aminti să păstrez ce este bun și să nu mai repet greșelile din trecut.

Regăsirea spiritului sărbătorilor

Este, într-adevăr, o mare diferență între ceea ce înseamnă sărbătoarea pentru cei din vechime și ce reprezintă astăzi pentru noi, cei din era tabletelor şi a smart phone-urilor.

Pentru oamenii de odinioară, sărbătorile de iarnă aveau un parfum aparte… reprezentau pecetea tihnei peste munca dintr-un an de zile. Chiar dacă era vorba de un an mai slab și podul nu era atât de plin, în fata mesei de Crăciun toți se simțeau sătui. Mâncarea nu era scopul, ci pretextul întâlnirii.

Știu că pare obositor să petreceţi sărbătorile „în familie” sau „în gaşcă”! Vorba aia, de sărbători vrei să te odihnești şi nu aglomerație sau munți de vase de spălat. Dar, peste ani, s-ar putea sa fiți dispuși să dați orice pentru o astfel de atmosferă. Ea vă va da putere să mai trageți încă un an. Si, apoi, încă unul! Cu alte cuvinte, va face ca viața să merite trăită.

Nu va mai spetiți atât cu curățenia, cu gătitul sau cu aprovizionarea nesfârșită! Cei care vin „să vă colinde” vin pentru voi. Nu-i interesează specialitățile pe care le-ați cumpărat nu știu de unde, nu le pasă că fața de masă mai are o pată care nu iese și pace, nu le pasă că perdeaua are nu știu ce cută (bineînțeles, cu excepția soacrelor).

Pentru ei, bunătățile sunt bonusuri! Pe ei, îi interesează doar „atmosfera”! Ea va fi singura care va rămâne peste ani în inimile tuturor! Iar, dacă avem mai multe astfel de amintiri, atunci putem spune ca posedăm și noi un spirit autentic al sărbătorilor!

Dacă nu vă iese, nu disperați! Dați fuga la biserică, participați la slujbe şi ajutați-l pe preot să aducă o rază de speranță celor în nevoi. Dacă nu aveți ce să le duceți, pur și simplu, stați cu ei. O să vă simțiți încărcați de faptul că i-ați făcut să zâmbească!

Daca faceți așa, nu numai ca veți avea cea mai tare poveste de sărbători, dar veți ști ca ați făcut ce trebuia. I-ați ajutat și pe alții să găsească un răspuns autentic la întrebarea dacă se poate vorbi de spiritul sărbătorilor.

PS: Exerciţiu în 3 paşi pentru reînvierea spiritului sărbătorilor:

1)Faceţi curat în dulapuri şi sortaţi hainele pe care nu le mai purtaţi.

2) Duceţi pachetele la o organizaţie neguvernamentală care operează în domeniul asistenţei sociale sau la o biserică.

3) Zâmbiţi! Tocmai aţi transformat ziua cuiva într-o sărbătoare!

Referințe

[1] Este deosebirea fundamentală dintre semn şi simbol. Semnul stabileşte o relaţie între două elemente care aparţin aceluiaşi plan de existenţă (ex. 1 animal „+” 2 animale „=” 3 animale). În antiteză, simbolul face legătura între elemente care aparţin unor realităţi diferite. Acelaşi semn „+” se transformă în simbolul Crucii „†” când ne aduce aminte de suferinţele mântuitoare ale Domnului Hristos.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here