Tăierea capului sfântului Ioan Botezătorul. Încheierea șirului prorocirilor vechiului legământ și începutul celui nou

0
104
Tăierea capului sfântului Ioan Botezătorul.

Mântuitorul a spus despre el că „nu s-a ridicat între cei născuţi din femei unul mai mare” şi, cu toate acestea, sfântul Ioan Botezătorul a murit într-un mod tragic. De ce? Care este semnificaţia acestei jertfe care a inspirat de-a lungul timpului generaţii după generaţii de creştini?

După părerea mea, istoria este una dintre cele mai valoroase surse de inspiraţie pentru scenarişti. Citind cărţi care povestesc  lucruri din trecut, îţi dai seama că intrigile din filmele şi serialele de astăzi au foarte mari şanse să nu fie doar rodul imaginaţiei, ci chiar trista realitate. Sărbătoarea tăierii capului sfântului Ioan Botezătorul, celebrată de Biserică în fiecare an, la 29 august, este o mărturie în acest sens.

Evenimentul este descris mai în detaliu de evangheliştii Matei (Evanghelia după Matei, capitolul 14, versetele 3-12) şi Marcu (Evanghelia după Marcu, capitolul 6, versetele 17-29). Contextul istoric era unul destul de liniştit, întrucât, în Palestina, aflată sub stăpânire romană, era pace şi urmaşii regelui Irod cel Mare primiseră fiecare drept moştenire câte o parte din regatul părintelui lor.

Lucrurile s-au complicat când, între Irod Antipa, unul dintre fiii lui Irod cel Mare şi Irodiada, soţia fratelui său vitreg Filip, se înfiripă o poveste de dragoste, în timpul unei călătorii la Roma. În ciuda legilor evreieşti foarte clare, Irodiada, împreună cu Salomeea, fiica sa, vine la reşedinţa lui Irod Antipa. Acesta, la rândul său, divorţează de prinţesa Phasaelis, fiica regelui Aretas IV al Nabateei.

Cum era de aşteptat, un om cu trăirea spirituală a lui Ioan Botezătorul a condamnat deschis o astfel de încălcare a moralei, atrăgându-și ura Irodiadei. Dincolo de rănirea orgoliului, predica sfântului Ioan o punea într-o situaţie foarte delicată, pentru că, dacă Irod ar fi avut mustrări de conştiinţă şi ar fi repudiat-o, ea risca nu doar să piardă mai mult decât poziţia de regină.

Potrivit legilor evreieşti, ea ar fi trebuit să fie ucisă cu pietre de popor ca pedeapsă pentru căsătoria cu cumnatul său. Temerea ei era oarecum îndreptăţită, pentru că evanghelistul Marcu ne spune că regele îl asculta pe Ioan „cu drag” (Mc. 16: 20). În consecinţă, ea a făcut constant presiuni asupra lui Irod, ca acesta să-l omoare pe profet.

În mod normal, pentru a-şi mulţumi soţia, Irod nu ar fi avut niciun fel de problemă în a-i face pe plac soţiei sale. Dar, din cauza sfințeniei vieţii şi a marii popularităţi de care se bucura Ioan Botezătorul în rândul supuşilor care-l considerau proroc, regele a preferat să-l închidă pe sfânt în cetatea Macherus. După cum era de aşteptat, o astfel de rezolvare nu avea cum s-o mulţumească pe Irodiada şi ea aştepta momentul potrivit să acţioneze.

Ocazia s-a ivit în timpul petrecerii pe care Irod a dat-o, ca să-şi serbeze ziua de naştere.  Salomeea, fiica Irodiadei, a dansat pentru oaspeţi ceea ce i-a plăcut foarte mult regelui care s-a jurat că o va recompensa cu orice îi va cere, până în limita a jumătate din regatul său.

La îndemnul mamei sale, ea i-a cerut tatălui său vitreg, pe o tipsie, capul lui Ioan Botezătorul. Cu toată părerea de rău, regele Irod a decis să se ţină de jurământ şi a dat ordinul. În acest fel, din cauza mândriei rănite a unei femei şi a slăbiciunii unui bărbat, a fost pus capăt şirului de profeţi care au călăuzit timp de veacuri poporul ales pe calea către adevăratul Dumnezeu.

Istoricii ne spun că Irod Antipa şi Irodiada au sfârşit exilaţi în Galia, în timp ce Ioan Botezătorul a ajuns să fie unul dintre cei mai îndrăgiţi sfinţi ai creştinilor. Sfârșitul său tragic, dar, în aceleaşi timp, măreţ nu avea cum să rămână fără ecou în sufletele atâtor generaţii de creştini. Iar românii nu au făcut  excepţie.

În afară de unele legende care nu au niciun fel de legătură cu textul evanghelic, strămoşii noştri au găsit forme de-a dreptul originale pentru a-şi manifesta respectul faţă de personalitatea sfântului Ioan. Astfel, în trecut, se obişnuia ca, în ziua de 29 august, să nu se mănânce varză sau orice fruct în formă de sferă care ar fi semănat cu un cap de om. De asemenea, era interzisă folosirea cuţitului şi a oricărui obiect tăios, totul fiind rupt.

Apoi, nu era îngăduit să se bea vin roşu, pentru că era considerat a fi sângele sfântului Ioan Botezătorul. Şi, tot în această zi, nu era voie să se folosească mătura, cică pentru a nu tulbura sufletele morţilor. Este important să spunem că aceste practici sunt doar rodul imaginaţiei oamenilor din popor şi, în niciun caz, nu sunt instituite sau recunoscute de Biserică.

Modul creştinesc autentic de a marca această sărbătoare este cu totul altul. De aceea, în amintirea jertfei sfântului Ioan Botezătorul, Biserica a hotărât ca moartea sa martirică să fie serbată prin post în orice zi ar cădea. În acest fel, se aduce şi un omagiu vieţii de o sfințenie aparte pe care a dus-o cel pe care Hristos îl numeşte cel mai mare născut din femeie (Evanghelia după Matei, capitolul 11, versetul 11).

Ar putea fi de interes şi: Dom’ profesor, care-i treaba cu postu’?

Este felul în care tradiţia creştină ne spune că sărbătoarea unui sfânt se trăieşte, înainte de toate, în suflet. Obiectele şi gesturile văzute sunt doar o expresie, o manifestare exterioară a acestor sentimente. Fără ele toate acţiunile noastre ritualice îşi pierd valoarea şi devin simple comportamente care nu ne transformă şi nici nu ne ajută să evoluăm din punct de vedere spiritual.

Aceasta este una dintre diferenţele esenţiale dintre creştinism şi alte credinţe. Şi aşa trebuie înţeles şi mesajul principal al prorocului Ioan care îndemna la pocăinţă: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor.” (Evanghelia după Matei, capitolul 3, versetul 2). De ce?

Ar putea fi de interes şi: Sfinţii şi specializările lor

Pentru că pocăinţa înseamnă, de fapt, schimbarea modului de a gândi, înseamnă schimbarea vieţii. Iar, la o privire mai atentă, ne dăm seama că întreaga existenţă a sfântului Ioan Botezătorul a fost dedicată pregătirii evreilor pentru schimbarea mentalităţii, astfel încât ei să fie capabili să facă trecerea de la Vechiul Testament la cel Nou.

Practicarea unei asceze extrem de severe (Evanghelia după Matei, capitolul 3, versetul 4) şi predica sa aspră, dar sinceră, menită să biciuiască moravurile decadente ale contemporanilor săi, i-au adus un respect deosebit din partea conaţionalilor.

Dacă pentru israeliţii din vremea sa erau suficiente doar jertfele exterioare pentru a considera că păcatele le sunt iertate, pentru Ioan acest lucru nu era suficient. El îi îndemna pe cei ce-l ascultau să-şi alinieze emoţiile şi gândurile (trăirea interioară) cu cuvintele şi faptele (manifestare exterioară).

Ar putea fi de interes şi: Postul şi rezolvările rapide

Moartea sa mucenicească, datorată curajului de a vorbi adevărul şi de a condamna păcatul, are toate elementele unui eveniment menit să declanşeze, în sufletul oricui, întrebări importante în legătură cu sensul vieţii noastre şi cu modul în  care alegem să o trăim. Prin urmare, varza, vinul, obiectele cu lamă sau măturile nu au nicio legătură cu cinstirea adevărată pe care i-o datorăm sfântului Ioan Botezătorul.

Ar putea fi de interes şi: Toţi vor să ajungă în rai, dar nimeni nu vrea să moară!

Dacă vrem într-adevăr să-i urmăm pilda, trebuie să ne întrebăm, mai întâi, care sunt valorile după care am ales să ne conducem în viaţă şi dacă merită să murim pentru ele. Mulţi dintre noi vom fi surprinşi de răspunsuri şi, există posibilitatea ca unii dintre noi să-şi schimbe total părerea despre ei înşişi.

Este un lucru normal în acest stadiu al evoluţiei noastre spirituale. Însă abia când ne vom hotărî să facem ceva pentru a schimba această stare a lucrurilor, vom şti că, asemenea sfântului Ioan Botezătorul, am făcut trecerea de la vechiul legământ cu noi înşine la cel nou.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here