Tăierea capului sfântului Ioan Botezătorul – tradiții și obiceiuri populare

0
5917
Ziua de 29 august comemorează un eveniment trist din istoria mântuirii - Tăierea capului sfântului Ioan Botezătorul.

Tăierea capului sfântului Ioan Botezătorul (29 august) este ultima sărbătoare importantă din cadrul anului bisericesc. Cum era de așteptat, un astfel de moment de răscruce din scurgerea timpului nu a putut să rămână fără ecouri în mentalitatea populară.

Din acest motiv, în jurul sărbătorii „Sântionului de Toamnă” s-au născut multe legende și, la gura sobei, s-au spus multe povești care, pe parcursul secolelor, s-au amestecat cu idei creștine și au dat naștere unor tradiții populare foarte originale.

Unele dintre ele au ajuns până în zilele noastre și sunt atât de împământenite încât pot trece drept învățături ale Bisericii. Pentru a nu altera Tradiția Bisericii, cât și pentru a păstra aceste credințe ale oamenilor  de altădată, o să analizăm, din punct de vedere teologic, cinci dintre cele mai cunoscute tradiții și obiceiuri populare legate de sărbătoarea din 29 august.

Tăierea capului sfântului Ioan Botezătorul

Din relatările evangheliștilor[1], aflăm că sfântul Ioan Botezătorul ducea o viață extrem de curată. Haina lui era din păr de cămilă, avea o simplă cingătoare din piele în jurul mijlocului, iar hrana lui era formată din lăcuste și miere sălbatică.

Dar dincolo de aceste lucruri văzute, sfințenia sfântului Ioan Botezătorul era dată de conștiința lui curată, de rugăciunea intensă și de dorința lui nestinsă de a lupta împotriva păcatului.

Ioan era atât de virtuos încât Mântuitorul Hristos l-a numit „cel mai mare născut din femeie”[2].

Cum era de aşteptat, un astfel de sfânt nu avea cum să rămână indiferent la imoralitatea care avea loc la curtea regală de la Ierusalim. Aici, regele Irod era căsătorit cu Irodiada, soția fratelui său Filip, iar sfântul Ioan Botezătorul protesta public în fața acestui păcat.

Din această cauză, Irodiada uneltea să-l omoare pe Ioan, însă regele Irod nu a vrut acest lucru. Aşa că, pentru a-l face pe Ioan să tacă, dar şi pentru a o linişti pe soţia sa, Irod a dat ordin ca Botezătorul Domnului să fie întemniţat.

Mai târziu, cu ocazia zilei sale de naștere, regele Irod a dat o petrecere la care, Salomeea, fiica Irodiadei din altă căsătorie, a încântat pe cei prezenți cu dansul ei, încât Irod i-a promis că-i va îndeplini orice dorință, până la jumătate din regatul lui.

Atunci, fata, la îndemnul mamei sale, i-a cerut lui Irod, pe o tipsie, capul sfântului Ioan Botezătorul.

Cu gust amar, regele s-a ținut de cuvânt și a dat poruncă să fie ucis sfântul Ioan. Sentința a fost executată în închisoarea Macherus.[3]

În acest fel, pentru slăbiciunea unui bărbat și orgoliul unei femei, a fost ucis ultimul profet al Vechiului Testament și primul mare profet al Noului Testament.

Pentru mai multe informații: Tăierea capului sfântului Ioan Botezătorul. Încheierea șirului prorocirilor vechiului legământ și începutul celui nou

1) Sfântul Ioan Botezătorul – ocrotitorul celor bolnavi de friguri

Acest eveniment trist din istoria mântuirii a avut multe ecouri în mentalitatea populară. Unele dintre ele foarte… originale.

Astfel, o legendă spune că regele Irod ar fi blestemat-o pe Salomeea, cea care l-a făcut să-i taie capul sfântului Ioan „să tot joace”. Prin urmare, dansul nesfârșit al Salomeei a fost asemănat de către oamenii din vechime cu tremuratul celor care suferă de friguri.

Mai departe, imaginația populară a ajuns la concluzia că este bine să fie ținut „Sântionul de Toamnă” pentru ca sfântul Ioan Botezătorul să-i ocrotească pe cei bolnavi de friguri sau să-i apere de această boală pe cei sănătoși[4].

După cum se poate vedea, ceea ce ne spune Sfânta Scriptură despre viața și sfârșitul sfântului Ioan Botezătorul nu are absolut nicio legătură cu această tradiție populară.

Credința că acest mare sfânt ar fi protectorul celor bolnavi de friguri este total falsă, pentru că se bazează, pur și simplu, pe o născocire a unei minți foarte inventive.

Prin urmare, o astfel de convingere trebuie să fie privită de creștini ca ceea ce este, de fapt, o creație folclorică.

2) Fără fructe sau legume în formă rotundă și fără cuțit!

O astfel de practică mai este întâlnită și cu ocazia Înălțării Sfintei Cruci, serbată la 14 septembrie. Atunci, potrivit mentalității populare, nu trebuie consumate acele fructe care au formă de cruce sau poartă semnul sfintei cruci.

Pentru alte informaţii: Interzis la fructe în formă de cruce?

De data aceasta, la 29 august, oamenii din popor au venit cu un nou obicei – de ziua Tăierii capului nu este voie să se mănânce fructe (ex: mere) sau legume (ex: varză) cu formă rotundă care ar avea forma unui… cap de om.

În mentalitatea populară, forma sferică a verzei aduce cu un cap de om, mai precis al sfântului Ioan Botezătorul. De aceea, era interzisă consumarea ei în ziua de 29 august.

Mai mult, tot în amintirea sfârșitului tragic al sfântului Ioan Botezătorul, în această zi, „nu este voie să se taie nimic cu cuțitul” – totul trebuie rupt cu mâna[5].

Legat de aceste lucruri, nu avem cum să nu recunoaștem că intenția celor care au inventat acest obicei este una cât se poate de nobilă. Faptul că ei s-au gândit să omagieze și în acest fel memoria sfântului Ioan Botezătorul, fără îndoială, merită respectul nostru.

Însă nu trebuie să devenim habotnici!

Interzicerea consumului fructelor sau legumelor cu formă rotundă nu vine de la Biserică. Dimpotrivă, Domnul Hristos și, mai apoi, învățătura Bisericii pune accentul pe trăirea interioară a unui eveniment sau unei învățături și nu pe cea exterioară, formalistă.

Astfel, dacă vrem să-l cinstim cum se cuvine pe sfântul Ioan trebuie să-i urmăm, în primul rând exemplul, și să facem eforturi susținute să ne apropiem de nivelul vieții sale duhovnicești.

Indiferent cât ar fi fost de sănătoase sau gustoase, pentru cei de altădată, merele nu trebuiau consumate în ziua de 29 august!

Cu siguranță, sfântul Ioan s-ar bucura mai mult pentru noi, știind că ne dorim să progresăm pe calea virtuții, decât să încercăm să evităm mâncarea unor fructe și legume care, prin forma lor, ar aduce cu un cap uman.

Ca să ne dăm seama cât de absurdă este o astfel de credinţă, este de ajuns să ne întrebăm ce facem în cazul în care, spre exemplu, dăm peste un măr cu o formă neregulată care nu mai seamănă cu un cap de om? (Așa ziceam și eu!)

3) Postul „de la cruce pân’ la cruce”

Un alt obicei foarte interesant și care este la limita dintre teologia creștină și folclor este cel al postului care începe în ziua de 29 august (Tăierea capului sfântului Ioan Botezătorul) și ține până la 14 septembrie (Înălțarea Sfintei Cruci).

În popor, despre acest post se spune că ține „de la cruce pân’ la cruce”.

În mentalitatea românilor din trecut, acest post era ținut de cei care aveau păcate grave precum omoruri sau furturi și de cei care au făcut, cumva, rău copiilor.

Astfel, mamele care au lepădat copiii înainte de naștere, cele care, în timpul somnului, și-au omorât, din greșeală, copiii mici sau părinții care, în momente de mânie, i-au blestemat sau i-au amenințat pe copii, „trebuiau” să țină acest post[6].

Pentru că scopul acestei perioade de abstinență era obținerea iertării unor păcate grele, în mentalitatea strămoșilor noștri, era foarte firesc ca această nevoință să fie una mai dificilă.

De aceea, se spunea că, în această perioadă, postitorul trebuia să doarmă direct pe pământ și fără niciun așternut, dacă acest lucru era posibil.

De asemenea, cel care ţinea acest post avea voie să mănânce întreaga zi doar o turtă din făină de grâu sau de porumb pe care trebuia să și-o coacă singur. Dacă păcatele pentru care se ținea postul nu erau atât de grave, se puteau mânca și niște fructe.

Şi în acest caz, este necesar să evidenţiem intenția nobilă a acestui post! Cei care se simțeau încărcați de anumite păcate depuneau un efort suplimentar pentru a-și ușura conștiința cu privire la ceea ce făcuseră.

Însă, aici, trebuie să facem o distincție clară între a-ți ușura conștiința și a-ți curăți sufletul. Sunt două lucruri care deși par asemănătoare, în realitate, sunt total diferite!

Într-adevăr, Biserica încurajează posturile personale[7]. Acestea sunt perioade de abstinență pe care ni le stabilim noi înșine în afara posturilor consacrate, cu scopul de a-I aduce mulțumire lui Dumnezeu pentru binefacerile Sale, de a-I cere ajutorul sau de a obține iertare pentru anumite păcate  care ne apasă.

Exemple de astfel de posturi sunt cele pe care unii dintre noi le țin în fiecare zi de luni sau de o săptămână într-o anumită perioadă din an.

De aceea, ele sunt încurajate și reprezintă o jertfă în plus din partea noastră.

Însă, trebuie să înţelegem că simpla ţinere a unor posturi de acest fel nu ne curăță automat de păcate. Cu alte cuvinte, nu este suficient să ținem aceste perioade de post și să credem că păcatele noastre sunt iertate.

Da! O astfel de gândire poate să ne ușureze conștiința și să credem că „ne-am ispășit pedeapsa”, dar nu așa funcționează lucrurile!

Dumnezeu nu vrea ceva la schimb! El vrea ca noi să ne schimbăm atitudinea față de viață și să alegem un alt mod de a trăi! Cel corect!

Pentru alte informaţii: Postul şi rezolvările rapide

Deci, acest post „de la cruce pân’ la cruce” este bine să fie ținut, dacă simțiți acest lucru. Însă el nu trebuie confundat cu „plata unei datorii” pe care o avem față de Dumnezeu pentru păcatele noastre.

Pentru a dobândi iertare de la Dumnezeu, cel mai la îndemână mod[8] este să ne spovedim și să stabilim împreună cu duhovnicul pașii pe care trebuie să-i urmăm pentru a ne schimba viața. Acesta este calea propusă de Biserică pentru a ne curăți sufletele.

Dacă ne mâniem pe copiii noștri foarte ușor, dacă îi amenințăm tot timpul, trebuie să fim conștienți că este nevoie de ceva mai mult decât de o perioadă de 2-3 săptămâni de post. Iar duhovnicul vă poate ajuta.

Dacă doar ținem post, iar, în modul nostru de a ne comporta, nu se schimbă nimic, după un perioadă, observăm că, de fapt, nu ținem post, ci, pur și simplu, urmăm o dietă.

Oare sunt dietele curățitoare de suflete? Din câte știu eu, pot face minuni pentru detoxifierea organismului, dar, în nici un caz, nu ne pot ajuta pe plan sufletesc!

4) Sfântul Ioan Botezătorul este apărătorul copiilor

În unele părți din țară, există convingerea că Înaintemergătorul Domnului este cel care îi ocrotește pe copii. În special, pe cei mici și are grijă ca aceștia să nu moară nebotezați[9]!

Evident, această idee a oamenilor din popor se bazează, pe faptul că sfântul Ioan a fost cel care L-a botezat pe Domnul Iisus Hristos și, prin urmare, cam tot ceea ce ține de botezul creștinilor ar intra în „fișa lui de post”.

Trecând peste faptul că sfinții nu au specializări, se poate deduce, încă de la prima vedere, că aceasta nu este o învățătură care să aparțină teologiei creștine ortodoxe. Nici nu ar avea cum!

Pentru alte informații: Sfinții și specializările lor

Chiar dacă sfântul Ioan Botezătorul L-a botezat pe Hristos, botezul lui nu a fost cel cu care sunt botezați creștinii. Gestul sfântului a fost unul simbolic care prevestea Botezul creștin făcut cu apă și, mai ales, cu Duh Sfânt[10].

Misiunea cea mai importantă a sfântului Ioan Botezătorul a fost aceea de a-L prezenta pe Hristos oamenilor. Iar acest lucru s-a întâmplat în momentul în care Ioan a vorbit despre Hristos ca fiind mai mare decât el și L-a arătat contemporanilor săi folosind cuvintele: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!”[11].

Pentru alte informații: Soborul sfântului Ioan Botezătorul

Deci, este o mare diferență între ceea ce îi atribuie imaginația populară sfântului Ioan și ceea ce s-a întâmplat în realitate.

5) De Sântion de Toamnă nu folosiți mătura!

Un alt îndemn al celor din vechime legat de sărbătoarea Tăierii capului este unul care atenționează ca, în ziua de 29 august, să nu se folosească măturile. Dacă gospodinele ar face acest lucru, „ar tulbura liniștea morților”[12].

În legătură cu această credință, etnologii precizează că este, de fapt, o reminiscență a unui cult care era practicat înainte de apariția creștinismului în zona noastră. Deci, el nu are cum să aibă vreo tangență cu învățătura Bisericii.

Prin urmare, interzicerea de a folosi mătura în această zi, probabil, trebuie pusă pe seama dorinţei celor din vechime de a descuraja lucrul în ziua Tăierii capului sfântului Ioan.

Spun acest lucru, pentru că, din punct de vedere teologic, cei adormiţi nu au cum să fie deranjaţi dacă cineva îşi face curat în casă, chiar dacă acest lucru se întâmplă în ziua de 29 august.

Așa că, dacă, în ziua de 29 august, aveți nevoie să folosiți mătura, puteți să o faceţi fără probleme. Însă Biserica nu recomandă ca, în această zi, să vă programați să faceți curățenie generală.

Ca să fiu mai clar: dacă, pe parcursul zilei, s-a adunat mizerie, fără îndoială, este necesar să dați cu mătura, însă dacă vreți să faceți curățenie în toată casa, pentru că „nu ați mai făcut de mult”, este recomandat să așteptați să treacă ziua sărbătorii.

Concluzii

Ca de obicei, și în legătură cu sărbătoarea Tăierii capului sfântului Ioan Botezătorul, oamenii din vechime au dat dovadă de o bogată imaginație. În acest fel, au apărut tot felul de tradiții și obiceiuri care s-au transmis de-a lungul generațiilor şi care au mai mult sau mai puțin tangență cu învățătura Bisericii.

Chiar dacă, din neștiință, unii creștini le consideră lucruri care trebuie respectate, ele trebuie delimitate clar de învățătura creștină. Iar, pentru aceasta, este important să le cunoaștem și să le înțelegem mecanismul de formare.

Așa cum am mai spus, credințele populare reprezintă un tezaur care nu trebuie eliminat, ci protejat. La fel trebuie să facem și cu învățătura Bisericii. Ambele fac parte din ființa noastră și ne definesc atât ca popor, cât și ca persoane distincte.

Credința creștină este cea care ne ajută să ne apropiem de Dumnezeu, iar tradițiile și obiceiurile noastre ne ajută să păstrăm legătura cu modul de a fi și de a gândi al strămoșilor noștri.

Atât timp cât vom face o distincție clară între acestea două, ne vom putea bucura deplin de cele două dimensiuni ale ființei noastre – cea spirituală (credința creștină) și cea culturală (tradițiile și obiceiurile noastre).

Referințe

[1] Evanghelia după Matei, capitolul 3, versetul 4; Evanghelia după Marcu, capitolul 1, versetul 6;

[2] Evanghelia după Matei, capitolul 11, versetul 11.

[3] Evanghelia după Matei, capitolul 14, versetele 3-12; Evanghelia după Marcu, capitolul 6, versetele 17-29.

[4] Marcel Lutic, Timpul Sacru. Sărbătorile de altădată, ediția a II-a, Editura Kolos, Iași, 2009, p. 211.

[5] Ibidem, p. 212.

[6] Ibidem, p. 212.

[7] Ene Braniște, Liturgica generală cu noțiuni de artă bisericească, arhitectură și pictură creștină, ediția a II-a, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1993, p. 248.

[8] În afară de această cale ordinară lăsată de Dumnezeu pentru iertarea păcatelor, mai există și alte căi extraordinare cum ar fi, spre exemplu, moartea martirică. De asemenea, unii teologi vorbesc și despre rugăciunea directă către Dumnezeu pentru iertarea păcatelor personale, însă aceasta este, așa cum am spus, o cale extraordinară. A se vedea Savatie Baștovoi, Dumnezeu povestit pe înțelesul unei femei, Editura Cathisma, București, 2017, pp. 50-53.

[9] Marcel Lutic, op. cit., p. 212.

[10] Evanghelia după Ioan, capitolul 3, versetul 5.

[11] Evanghelia după Ioan, capitolul 1, versetul 29.

[12] Marcel Lutic, op. cit., p. 212.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here