Terapia iertării

0
384
Iertarea este una dintre modalitățile cele mai la îndemână pentru a ne manifesta iubirea. Chiar dacă uneori ni se pare greu, să nu uităm că Iubirea este cea mai puternică forță din Univers.

Este unul dintre cele mai puternice cuvinte în orice limbă și, câteodată, este atât de încărcat de emoții încât nici nu mai trebuie rostit. Este vorba de „iertare” cu tot ce presupune ea mai bun sau mai puțin bun în noi, o manifestare a iubirii de care suntem sau nu capabili.

Din primul moment al existenței timpului, întreaga creație a avut un scop, un sens clar – comuniunea cu Dumnezeu pentru eternitate. Prin greșeala lor, primii oameni, conducătorii creației, au făcut ca întreaga lume văzută să aibă parte de suferință și de moarte.

A fost nevoie de iertare, adică de încă un act de iubire din partea lui Dumnezeu, pentru ca această degradare să fie vindecată.

Iubirea lui Dumnezeu a făcut ca Însuși Fiul, una dintre Persoanele Sfintei Treimi, Dumnezeu adevărat, să Se întrupeze, să sufere și să-l izbăvească pe om și întreaga creație de urmările greșelii primilor oameni.

După aceea, pentru că fiecare om greșește, Dumnezeu ne-a dat posibilitatea ca, prin Tainele Bisericii, să căpătăm iertarea pentru păcatele noastre şi să ne vindecăm sufletele. Concluzia: întreaga existență a creației văzute se desfășoară sub semnul iertării lui Dumnezeu.

Putem și trebuie să iertăm

În timpul venirii Sale pe pământ, Hristos ne-a îndemnat mereu să ne iubim și, ca dovadă a iubirii noastre, să iertăm. Dar oare putem de fiecare dată? Suntem capabili după ani de ură și invidie să ștergem totul cu buretele?

Se cuvine oare să punem capăt în timpul vieții noastre unor dihonii care există între familia noastră și alte familii de mai multe generații? Răspunsul este „Da!”. Putem și avem această datorie!

Putem, pentru că noi suntem creați după chipul lui Dumnezeu (Facerea, capitolul 1, versetele 26-27). Avem rațiune, libertate de voință și suntem capabili de sentimente, cu alte cuvinte suntem capabili de iubire.

Iar iertarea nu este altceva decât una dintre nenumăratele forme de manifestare a iubirii. În concluzie, suntem perfect capabili să iertăm!

Trebuie să iertăm pentru că și noi, la rândul nostru, suntem binecuvântați de Dumnezeu cu iertare și, dacă niciunul dintre noi nu ar ierta nimic, niciodată, lumea întreagă ar deveni un iad pentru toți.

Practic, am contribui la instaurarea domniei răului și ne-am autodistruge. În plus, dacă am ierta toți, tuturor, răul nu ar mai putea exista. El nu este decât o lipsă a binelui, iar, prin iubirea noastră iertătoare, binele ar exista veșnic în mijlocul nostru.

Cum se obține și cum se dăruiește iertarea

Deci, dacă putem și trebuie să iertăm, mai rămâne de văzut cum se obține și cum se dăruiește iertarea!

De obicei, nu conștientizăm, dar, pentru a vorbi de o terapie spirituală autentică,  iertarea se obține din trei surse. În primul rând, trebuie noi să ne iertăm pe noi. Sună paradoxal? Este realitatea! Nu putem să urâm pe cineva, fără ca, mai întâi, să trăim acest sentiment înăuntrul nostru și, abia după aceea, să-l exteriorizăm.

Cuvântul și fapta sunt semnele văzute ale urii noastre, iar gândurile constituie forma ei nevăzută. De aceea, rugăciunea Bisericii Îi cere lui Dumnezeu ca iertarea să ne fie acordată nu doar pentru ceea ce am săvârșit sau pentru ceea ce am spus, ci și pentru ce am gândit.

În aceste condiții, este normal ca iertarea să înceapă cu stârpirea urii noastre de la rădăcină. În consecinţă, prima dată, trebuie să ne iertăm pe noi înșine pentru răul pe care ni l-am făcut prin gândurile noastre negative.

Urmează iertarea pe care trebuie să o obținem de la Dumnezeu. De ce trebuie să obținem această iertare, dacă ura noastră este împotriva unui alt om? De ce nu poate fi această treabă doar între noi și cel pe care îl urâm? Din cel puțin două motive!

Primul este faptul că aproapele nostru este, ca și noi, chipul lui Dumnezeu, deci, urându-l, urâm chipul divin din celălalt.

În al doilea rând, prin ura noastră, stricăm ordinea universală creată de Dumnezeu care dorește ca, în lume, să domnească binele, iar lipsa noastră de iubire multiplică răul.

Iertarea lui Dumnezeu este condiționată de iertarea pe care noi trebuie să ne-o acordăm nouă. Nu putem să-I cerem lui Dumnezeu să ne ierte, dacă noi nu ne-am iertat mai întâi. De ce? Pentru că rugăciunea de a primi iertarea nu este sinceră.

Noi Îi cerem lui Dumnezeu să șteargă răul făcut de noi în lume, dar noi nu-l ștergem din sufletul nostru și, astfel, îi dăm posibilitatea să reapară. Este una dintre explicațiile faptului că facem aceleași greșeli iar și iar.

De aceea, nu prea se poate susține afirmația „L-am iertat, dar nu l-am uitat”! Ori îl iertăm pe aproapele nostru total, ori nu-l iertăm deloc. Cale de mijloc nu există!

În mod obișnuit, iertarea lui Dumnezeu se obține prin Tainele Bisericii. În acest sens, există 4 (Da, patru!) Taine prin care ne sunt iertate păcatele.

Prima este a Botezului, prin care ni se iartă păcatul strămoșesc și toate păcatele personale făcute până în momentul Botezului. Nu conștientizăm acest lucru, pentru că suntem obișnuiți să asistăm la botezul copiilor foarte mici, dar dacă un adult nebotezat se împărtășește de această Taină, este bine să știe că, în momentul ieșirii din apa Botezului, este curat de orice păcat!

A doua Taină a iertării este Spovedania sau Mărturisirea. În cadrul acestei Taine, ni se iartă păcatele pe care le conștientizăm, de care ne pare rău în mod sincer și pe care le mărturisim.

Aici, intervine foarte clar iertarea pe care trebuie să ne-o acordăm nouă înșine. De aceea, înainte de prezentarea în fața duhovnicului, este bine să ne facem un proces de conștiință și să scriem pe o hârtie, de mână, păcatele care ne apasă. În felul acesta, le putem conștientiza mai bine!

     Ar putea fi de interes şi: Spovedanie şi nepostire

A treia Taină a vindecării sufleteşti este cea a Împărtășaniei (Euharistiei)! Nu trebuie să ne mirăm nici de acest lucru, pentru că, în momentul în care urmează să primim Trupul și Sângele Domnului Hristos, preotul rostește formula Tainei: „Se împărtășește robul/roaba lui Dumnezeu …., spre iertarea păcatelor și viața de veci!!”.

La întrebarea ce păcate iartă această Taină, părintele Dumitru Stăniloae ne spune că Împărtășania iartă păcatele care au rămas ascunse conştiinţei noastre[1]. Atenție, nu sunt iertate păcatele pe care nu am vrut să le spunem duhovnicului, chiar dacă le regretăm!

Ultima Taină prin care sunt iertate păcatele este cea a Sfântului Maslu! Lucrarea ei se referă la păcatele de care ne pare rău, dar, din cauza neputinței trupești, nu le mai putem mărturisi (ex. bolnavii care nu pot vorbi sau nu pot comunica).

Deși această Taină este una a vindecării trupești, trebuie să reținem că, din perspectiva creștină, ea nu se poate obține decât după vindecarea sufletească, adică după iertarea păcatelor.

De aceea, Biserica vorbeşte despre obţinerea iertării ca despre o vindecare, o terapie spirituală. Așa se explică de ce, înainte de a acorda vindecarea trupească, Hristos oferea iertarea păcatelor.

Biserica urmează această învățătură a Domnului Iisus și a rânduit ca, mai înainte de săvârșirea Sfântului Maslu, celui bolnav să i se administreze Taina Spovedaniei!

Procesul vindecării nu poate fi complet fără dobândirea iertării de la cel căruia i-am greșit. Prima mare provocare pentru însănătoşirea sufletească a celui care se spovedește este să renunțe la păcatele pe care le regretă și pe care tocmai le-a mărturisit.

A doua mare încercare este să-și ceară iertare pentru greșelile sale celor pe care i-a nedreptățit și să repare răul săvârșit.

Câteodată, acest lucru nu mai este posibil, dar acolo unde acest lucru este la îndemână, iertarea trebuie obținută și paguba acoperită. Ca exemplu: nu se poate spune că îți pare rău că i-ai furat unui cunoscut banii, dar nu vrei să-i dai înapoi.

Dacă nu îl despăgubești, înseamnă că nu-ți pare rău și, prin cererea iertării, încerci doar să-ți împaci conștiința! În consecință, nu se poate vorbi de o iertare autentică!

Iertarea celorlalți

Mai trebuie făcute câteva precizări în legătură cu iertarea celor care ne greșesc! Prin cea de-a cincea cerere din rugăciunea „Tatăl nostru”, Îl rugăm pe Dumnezeu să ne ierte „greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”!

Nu se poate altfel! Dacă nu-i iertăm pe ceilalți, înseamnă că nu dorim ca legea lui Dumnezeu, săvârșirea binelui, să domnească în această lume și nici nu stârpim răul din sufletul nostru. Deci, ce rost ar avea ca Dumnezeu să ne arate iubire, dacă noi , la rândul nostru, nu dorim să iubim?

„Dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească.

Şi această poruncă avem de la El: cine iubeşte pe Dumnezeu să iubească şi pe fratele său.” (Epistola întâi sobornicească a sfântului apostol Ioan, capitolul 4, versetele 20-21).

   Ar putea fi de interes şi: Iertarea în lumina învăţăturii creştine

Există și situații în care rănile provocate de ură sunt atât de adânci, încât ni se pare că nu suntem în stare și că „nu ar trebui” să iertăm. Poate că așa este, dar nu cred că există dovadă mai clară că se poate și că trebuie să iertăm decât iubirea lui Dumnezeu pentru noi: „Căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.” (Evanghelia după Ioan, capitolul 3, versetul 16).

Nu trebuie să uităm că, pe drumul evoluției spirituale, nu suntem singuri și că Dumnezeu este alături de noi la fiecare pas. Deci, dacă vi se pare că nu puteţi ierta, nu trebuie să vă pierdeţi nădejdea! După aceea, este bine să mergeţi la duhovnic și să vă sfătuiţi cu el. Cu siguranţă, împreună veţi găsi o soluţie! Este în joc sănătatea dumneavoastră spirituală, deci merită efortul!

     Ar putea fi de interes şi: Depășirea conflictelor nu se face decât prin iertare

În plus, este important să ne amintim că rezultatele stabile nu sunt cele imediate. Acestea din urmă apar doar în cazuri extraordinare, când, datorită unei întâmplări, de cele mai multe ori traumatizante, din viața noastră, realizăm ce contează cu adevărat. Nu ne dorim să ajungem acolo! Credeți-mă!

Ruta obișnuită  pe acest drum al iertării este cea a dragostei. Ea nu poate apărea decât din smerenie. Cel mândru se va vedea mereu în centrul universului și, prin urmare, iubirea lui este îndreptată doar spre el. În momentul în care realizăm că suntem doar o picătură din iubirea infinită a lui Dumnezeu, vom vedea lucrurile diferit.

Am fost chemați din neexistență la viață prin dragostea lui Dumnezeu. El a dorit să existe și alte ființe care să se împărtășească de comuniunea iubirii din sânul Sfintei Treimi. Prin urmare, nimeni nu ne datorează nimic, dar noi Îi datorăm totul lui Dumnezeu!

Iar iertarea pe care trebuie să o obținem de la noi înșine, de la Dumnezeu și de la ceilalți, iertare pe care și noi trebuie să o acordăm celor care ne-au greșit nu este decât recunoașterea acestui fapt!

[1] Astfel de păcate pot fi cele pe care le regretăm, dar, din diverse motive nu am mai apucat să le spunem duhovnicului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here