Ţie îţi este frică de eşec?

Nu poţi câştiga nicio competiţie dacă nu participi şi, în niciun caz, nu ai cum să devii mai puternic, dacă nu te confrunţi cu obstacole, cu provocări. Cu toate acestea, mulţi dintre noi ignoră aceste legi universale şi nu mai evoluează. Unul dintre motive este tocmai frica de eşec – unul dintre aliaţii noştri pe care i-am transformat în duşmani!

 

Am auzit de multe ori că „nu se merită” să faci un lucru, pentru că efortul şi riscurile sunt prea mari. Unii chiar spuneau că este imposibil, pentru că dacă ar fi fost posibil, alţii ar fi reuşit până acum! De multe ori suntem cap

abili să facem faţă unor astfel de „încurajări” care vin din afara noastră şi să găsim argumente. Unele foarte pertinente! Dar ce se întâmplă când cei care ne spun aceste lucruri paralizante suntem chiar noi? Şi nu neapărat în mod conştient. Oare mai suntem la fel de capabili să le facem faţă?

Frica de eşec este reală! Ea nu face parte din categoria monştrilor inventaţi de scenariştii de la Hollywood pentru a ne ţine în faţa ecranelor. Nu! Ea este unul dintre acele sentimente care, la început, par atât de blânde şi inofensive, pentru ca, mai târziu, să se transforme în nişte lanţuri care devin din ce în ce mai grele.

Aceste lanţuri sunt cu atât mai periculoase, pentru că nu zăngănesc, nu sunt vizibile şi ne împiedică să evoluăm. Ne ţin pironiţi în trecut şi ne fac să credem că victoriile trecute ne dau dreptul să cerem mai mult fără a mai fi nevoiţi să luptăm pentru obiectivele noastre.

Frica de eşec apare, inevitabil, de fiecare dată când avem un vis, o viziune a viitorului nostru în care totul este mai bine decât în prezent! Ea se iveşte când suntem pe cale să începem un proiect major şi, dacă o lăsăm, este dispusă să ne însoţească pe tot drumul spre reuşită. Ne va urmări pas cu pas şi ne va spune simplu că „nu se poate”, că „nu se merită”, că „o să eşuăm”, că „ceilalţi îşi vor pierde respectul faţă de noi” şi că „nu vom mai putea să ne refacem niciodată reputaţia”.

Nu sunt lucruri noi! Cu siguranţă, fiecare a auzit aceste replici! Aşa că nu putem să nu ne întrebăm de unde şi de ce apar?

Cauze

Probabil, că este mai simplu să dăm vina ca, de cele mai multe ori, pe Dumnezeu care nu ne-a creat de la început puternici! Dar frica de eşec este un lucru care ţine, până la urmă, de noi şi de ceea ce ne dorim! Nu este vina lui Dumnezeu dacă noi ne dorim să învăţăm să cântăm la vioară şi ne temem că vom fi luaţi peste picior de prieteni, când vom merge împreună cu puştii de 5 ani la un profesor pentru începători. Deci, măcar „de data aceasta”, Dumnezeu nu are cum să fie de vină!

Atunci, poate ar trebui să dăm vina pe diavol, ce ziceţi? Nu este el ispititorul? Nu este el cel care luptă continuu pentru răspândirea răului în lume? Dar dacă mergem pe această pistă, trebuie să acceptăm şi că diavolul lucrează „cu materialul clientului”. Că, de fapt, el este cel care distorsionează realitatea astfel încât un rău să ne apară ca un bine. Dacă noi nu i-am oferi această frică, el nu ar avea nicio putere de influenţare.

În consecinţă, dacă dorim să fim sinceri, trebuie să recunoaştem că frica de eşec este un sentiment care ne aparţine doar nouă! Şi, dacă ea provine din străfundul întunecat al gândirii noastre, înseamnă că putem avea control asupra ei! Că o putem învinge!

Dacă ne gândim mai bine, nu trebuie să ne fie frică de frică! Frica este un sentiment folositor! Dumnezeu ne-a înzestrat cu ea pentru a ne face atenţi, pentru a nu ne avânta nepregătiţi în faţa pericolelor. De aceea, un om care ne spune că nu are niciun fel de frică ar trebui privit cu suspiciune! Curajoşii nu sunt cei care nu cunosc frica, ci cei care au învăţat să o ţină sub control!

De aceea, frica de eşec ar trebui să fie, până la urmă, un lucru bun. Ea este o variantă a fricii care ne determină să ne pregătim cât putem de bine înaintea unui proiect şi să luăm în considerare riscurile care pot apărea. Ea ne este aliat! Problema apare, când acest sentiment preia controlul asupra iniţiativelor noastre şi le blochează!

Aşa că, dacă aţi amânat de prea multă vreme împlinirea unui obiectiv, pentru că vi se pare prea dificil de îndeplinit şi vă este frică să nu fiţi criticat în caz de nereuşită, sunteţi sub imperiul fricii de eşec.

Din punctul meu de vedere, frica de eşec provine din mândrie şi din lene. Mândria ne spune „Sunt cineva şi nu-mi pot permite să eşuez! Dacă nu reuşesc, reputaţia mea va avea de suferit”. Ei bine, cei care au reuşit în viaţă şi-au asumat riscul de a fi ridiculizaţi! Thomas Edison este cel mai bun exemplu. A încercat de 1000 de ori până ce a reuşit să inventeze becul pe care îl avem astăzi!

Marele baschetbalist Michael Jordan nu a ezitat niciodată în momentele cruciale din timpul jocului să ia mingea şi să arunce la coş. Era căpitanul echipei şi era datoria lui! Chiar dacă uneori a ratat şi echipa a pierdut meciuri importante din cauza lui, el şi-a asumat aceste înfrângeri. Cu siguranţă, nu i-au plăcut, dar nici nu i-a fost frică de ele. Mai târziu, avea să recunoască, loviturile la coş care l-au făcut să progreseze au fost tocmai mingile ratate în momentele cruciale ale jocului.

De asemenea, mândria apare şi sub o altă formă! „De ce să încep acest proiect? Asta ar însemna să mă schimb! Asta înseamnă că nu sunt bun aşa cum sunt”? Ba da! Dar poţi fi şi mai bun! Şi ai datoria să te transformi constant! În ritmul tău! Important este să nu pierzi niciodată din vedere că scopul vieţii nu este să trăieşti în trecut, reamintindu-ţi la nesfârşit victoriile de altă dată!

Dacă faci doar acest lucru, iroseşti darurile cu care Dumnezeu te-a înzestrat! Adică, eşti leneş! De obicei, leneşii vin cu varianta lor în privinţa fricii de eşec „Mi-e bine aşa! De ce să depun atâta efort pentru ceva care s-ar putea să nu-mi iasă şi să fiu nevoit şi să muncesc din nou ca să-mi recuperez pierderile”?

Oamenii de afaceri, conducătorii de armate, şefii de state sunt nevoiţi să ia decizii complicate. Prin urmare, decid să fructifice anumite oportunităţi, iar pe altele le resping. Dar sunt conştienţi că, indiferent de ceea ce fac, vor exista consecinţe, care presupun riscuri, pe care ei le iau în calcul. Pe care şi le asumă!

Şi noi facem acelaşi lucru, numai că la o scală mult mai mică. Şi noi alegem să facem sau să nu facem lucruri. Dar, dacă nu fructificăm darurile cu care am fost înzestraţi de Dumnezeu, în timp, suntem măcinaţi de frământări interioare când simţim şi ştim că ar trebui să evoluăm şi noi ezităm.

Practic, ne dorim progresul, dar îl vrem fără a fi dispuşi să facem eforturi şi fără a ne asuma riscuri. Îl vrem fără ca mândria noastră să fie rănită şi fără ca imaginea noastră să fie afectată. Şi, pentru că nouă ne este frică să începem, ne-am dori ca lumea să stea pe loc. Să ne aştepte! Dar acest lucru nu este corect! Dumnezeu ne-a creat spre măreţie, spre un progres continuu, iar, prin ezitarea noastră permanentă, practic, luptăm împotriva voinţei Sale.

În plus, apare şi invidia. Nu mă deranjează că eu o duc rău, atât timp cât tu o duci la fel de rău ca mine sau chiar mai rău. De ce? Pentru că, în momentul în care reuşeşti, pui presiune pe mine, mă scoţi din zona de confort! Indirect, îmi spui adevărul despre mine: „Se poate şi se merită! Iar tu, în loc să depui efort să te motivezi pentru succes, ai depus acelaşi efort, ba chiar mai mare, pentru a-ţi crea, în mintea ta, bariere care să te protejeze de «eşec»”.

Acestea sunt veştile rele! Dar, ca de obicei, există şi veşti bune! Iar cea mai importantă este aceea că frica de eşec poate fi biruită! Pentru unii este mai greu, pentru alţii va fi mai uşor, dar fiecare dintre noi poate să o depăşească.

Cel mai important exemplu este cel cu privire la faptul că mergem. Copilul, când învaţă să meargă, cade şi se ridică, cade şi se ridică, cade şi se ridică… şi repetă acest comportament până reuşeşte să meargă şi chiar să alerge. El nu renunţă după primele căzături, deşi se poate lovi destul de grav. El are un obiectiv şi nu se lasă descurajat! Pur şi simplu, merge mai departe!

Remedii

Fiecare dintre noi are sădit în suflet tot ce-i trebuie pentru a învinge această frică de eşec. Dar, undeva pe parcurs, ea devine mai puternică decât ar trebui, iar asta se întâmplă pentru că noi permitem acest lucru.

Pentru că frica de eşec izvorăşte din mândrie, ea poate fi biruită prin opusul acesteia, prin smerenie care presupune solicitarea ajutorului de la Dumnezeu şi de la cei din jur. Sfinţii sunt exemple de smerenie, pentru că lor nu le mai este teamă de eşec. Ei ştiu că este în firea umană să cadă şi să se ridice. Ei acceptă că vor greşi şi, prin urmare, nu are sens să se mândrească.

Dar, spre deosebire de noi, continuă să progreseze. Ei ştiu că Dumnezeu îi va ierta de fiecare dată, dacă nu vor deznădăjdui şi nu se vor opri din urcuşul lor duhovnicesc! De aceea, indiferent cât de mult vor fi ispitiţi de diavoli, de lume sau de propria minte, ei continuă! Şi asta îi face să fie învingători!

Practic, eşuezi doar atunci când te opreşti să faci ce ţi-ai propus!

De asemenea, trebuie să fim conştienţi că eşecul are şi părţile lui bune! El ne testează caracterul, ne potoleşte mândria şi ne ajută să valorizăm ceea ce am obţinut şi ceea ce am devenit de-a lungul vieţii. Eşecul ne ajută să înţelegem că, dacă totul ar fi uşor, nu am mai preţui nimic!

De aceea, primul pas pentru a ne controla frica de eşec este să începem să valorificăm ceea ce vrem să devenim. Dacă nu înţelegem că ceea ce ne dorim este valoros, pentru că este greu de obţinut, nu avem cum să învingem.

Trebuie să ne pregătim mintea să înţeleagă că dificultatea presupune eşecuri şi dureri temporare! Nu ai cum să-ţi creşti muşchii fără să te doară! Nu ai cum să înveţi matematică fără să-ţi baţi capul cu probleme care mai de care mai complexe şi nici nu ai cum să ştii judo fără să ştii să cazi!

Apoi, este important să credem că putem face ceea ce ne propunem. Dacă până acum am trăit după dictonul „O să cred, când o să văd!”, trebuie să ne schimbăm mentalitatea şi să avem ne conducem după principiul „O să văd, când o să cred”! Faptul că noi putem zbura cu avionul se datorează tocmai unor „visători” care, mai întâi, au crezut că pot să zboare şi pe urmă au făcut acest lucru posibil.

Astăzi, o bună parte din antrenamentul psihologic al sportivilor de elită este centrat pe vizualizarea victoriei. Da! Marii sportivi ai lumii se văd, mai întâi, învingători, ajung să creadă acest lucru din toată fiinţa lor şi, pe urmă, această viziune devine o predicţie care se autoîmplineşte. Practic, ei se programează pentru succes!

Dar nu este de ajuns doar să visăm! Trebuie să depunem şi efort! Iar pentru a nu-i da timp minţii să hoinărească! De aceea, este recomandat să ne impunem o rutină care să nu-i dea timp fricii de eşec să se manifeste. În cazărmile militare sau în timpul cantonamentelor sportivilor, totul este programat la secundă. Nu ai prea mult timp la dispoziţie pentru tine şi pentru gândurile tale. Iar rezultatele vorbesc de la sine. Mintea este concentrată spre ceea ce este de făcut, iar frica de eşec, pur şi simplu, nu are timp să apară! Ea este înlocuită cu acţiune!

Pentru aceasta, este important să ne schimbăm mediul şi anturajul. Să eliminăm tentaţiile care ne fac să avem obiceiuri pe care nu le dorim şi să introducem acei stimuli care ne fac să declanşăm comportamentele dorite.

Dacă vrei să nu te mai uiţi atât de des la televizor şi să apuci să citeşti măcar cărţile copilăriei, cred că un bun început ar fi să scoţi televizorul din casă şi să instalezi, în locul lui, o bibliotecă. Dar, dacă nu ai în casă nicio carte şi majoritatea cunoscuţilor tăi au citit, în ultimul an, doar felicitări de Crăciun, atunci este recomandat să faci ceva în privinţa asta.

Până la urmă, totul este destul de simplu: trebuie să recunoaştem faptul că frica de eşec există la toţi oamenii şi că ea poate fi controlată. Pentru aceasta, este important să acceptăm faptul că suntem oameni şi că suntem supuşi greşelii, adică să fim smeriţi. Să fim dispuşi să cerem ajutor şi să ne inspirăm de la cei care au reuşit. Ei ne vor arăta că eşecul este o parte ca oricare din drumul spre succes.

În plus, trebuie să ştim că Dumnezeu ne-a creat spre progres, iar dacă nu evoluăm, înseamnă că nu facem voia Lui. Fiecare are ritmul lui propriu de dezvoltare şi că ceea ce contează este să nu ne oprim niciodată.

Frica de eşec nu este o soluţie, ea este un alt obstacol! Şi acest obstacol poate fi depăşit! Nimeni din cei care au reuşit în viaţă nu a spus că este uşor! Dar niciunul dintre ei nu a spus că este imposibil!

Trebuie să aveţi în minte că marea liniştită nu face marinari pricepuţi! Iar dacă, totuşi, naufragiaţi, uitaţi-vă spre cer şi veţi înţelege că, dacă ceea ce v-aţi propus nu este împotriva voinţei lui Dumnezeu, veţi fi ajutaţi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *