Toți vor să ajungă în rai, dar nimeni nu vrea să moară!

0
71
De multe ori, succesul poate fi asemuit cu un iceberg - la suprafață, se vede o mică parte din sacrificiile și munca pe care le presupune performanța!

Din câte îmi aduc aminte, cuvintele din titlu au fost spuse cândva şi de Muhammad Ali, unul dintre cei mai mari boxeri ai lumii, sportiv care a muncit enorm pentru titlul de campion mondial! Această frază nu a fost spusă ca să pară că este foarte profund, ci ca răspuns celor care vedeau doar partea plină a paharului şi-l invidiau pentru tot ceea ce presupunea statutul lui de campion.

Tocmai o astfel de situaţie exprimă, într-o oarecare măsură, realitatea cu privire la Înviere şi la ceea ce presupune ea ca jertfă pe plan personal. Eu (Poate şi alţii!) mi-aş dori să ştiu foarte exact ce am de făcut ca să fiu mântuit!

Ar fi mult mai simplu ca, în loc să citesc că trebuie să-mi iubesc aproapele, să mi se spună de către o „sursă autorizată” că este suficient să fac nu ştiu câte metanii, să merg de nu ştiu câte ori la biserică, să dau milostenii în valoare de o anumită sumă şi să iert pe cei de lângă mine de un anumit număr de ori. Nu-i aşa că ar fi „bestial”, „cool”, „marfă”, „beton” sau cum s-ar mai fi spunând? Dar nu este aşa şi vine, normal, întrebarea: de ce?

Pentru că a fi creştin, a dobândi mântuirea presupune un proces continuu de îmbunătăţire spirituală şi nu doar bifarea unor puncte de pe o eventuală listă a lui Dumnezeu! Cel mai bun exemplu îl reprezintă tâlharul de pe cruce, care, în ultimele momente de existenţă, a reuşit să „fure” mântuirea, pentru că s-a căit pentru tot ce a făcut rău.

Este O.K. ca numai într-un moment din viaţă să fii corect şi să iei premiul cel mare iar alţii să se chinuie „din cele mai vechi timpuri” şi să tremure? Da, pentru că, dacă ţinem cont de ceea ce am spus mai înainte, este vorba despre rezultatul unui proces, al unei deveniri.

Din păcate pentru tâlharul în cauză, el a ales o cale nedorită, dar a ajuns unde trebuia: la conştientizarea faptului că a greşit şi că îşi doreşte să fie altcineva. Pentru asta a trebuit să „moară”!

Nu este vorba despre o moarte biologică, ci de una care ţine despre felul de a fi. A murit cel care era tâlhar, ca să se poată naşte o nouă personalitate!

Dar, fiindcă vorbim de aceeaşi persoană şi de două personalităţi, cred că putem să ne referim la moartea „omului vechi” şi învierea unui „om nou”. Este exact ce ne spune Noul Testament (Epistola către efeseni a sfântului apostol Pavel, cap. 4: 22-29)!

Trăiesc cu convingerea că, dacă avem aceste idei în minte când Biserica ne invită să luăm lumină, în noaptea de Înviere, sunt şanse ca acest Paşti să fie primul dintr-o suită de sărbători pascale care vor da un sens diferit existenţei noastre!

Dacă nu, atunci Jertfa mântuitoare care s-a consumat cu aproape două milenii în urmă nu va fi succedată şi de înviere la nivelul sufletelor noastre, ci de o aşteptare nedefinită a unei mântuiri pe care nu o înţelegem pe deplin. Ştiu că nu este uşor şi că nu tuturor le reuşeşte, dar răsplata este prea mare ca să nu încercăm!

Chiar dacă a fi creştin presupune moartea noastră interioară, un astfel de efort creează condiţiile învierii. Nimeni nu ne va invidia pentru asta ca pe Muhammad Ali, dar fiecare va şti că a meritat!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here